Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1196/2016. Judecătoria SLATINA

Încheierea nr. 1196/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 1196/2016

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SLATINA JUDETUL O.

ÎNCHEIERE NR.1196/2016

Ședința din camera de consiliu din data de 10.02.2016

Instanța compusă din:

Președinte – P. S.

Grefier – D. E. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect investire cu formulă executorie.

Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 641 Cod proc. civ.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cererii de învestire cu formulă executorie, reține următoarele:

Potrivit art. 641 alin. 1Cod proc. civ., titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie, iar potrivit art. 641 alin. 3 Cod proc. civ., instanța verifică dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Constatând că înscrisul pentru care se solicită învestirea cu formulă executorie întrunește toate cerințele de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de S. S.a.R.L., cu sediul procesual ales la B. D. D. G. în C., .. 55, ..

Dispune investirea titlului executoriu – contractul de credit nr. RQ_61 din 03.04.2007.

Fără cale de atac.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

P. S. D. E. M. Red./tehnored.Jud.P.S., 10.02.2016, 3 ex.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RQ_61 din 03.04.2007, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de învestirea cu formulă executorie.

Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1196/2016. Judecătoria SLATINA