Plângere contravenţională. Sentința nr. 447/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 447/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 447/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA-JUDEȚUL O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 447
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE:19.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. B.
GREFIER: J. CONSTANTA
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. V., CNP_ domiciliat în Slatina, .. 1, Județul O. în contradictoriu cu intimații J. G. I., CNP_, domiciliat în Slatina, .. 5, ., ., Inspectoratul de Poliție Județean O. cu sediul în Slatina, Județul O. și asiguratorul S. de A. Groupama cu sediul în București, sector 1, .. 45.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, au lipsit intimații și S. de A. Groupama. A răspuns martora S. E., propusă de petent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța procedează la identificarea și audierea martorei S. E., declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție, contestat și exonerarea sa de la plata amenzii aplicate. Depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ petentul S. V. a solicitat în contradictoriu cu IPJ O. ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea procesului verbal . nr._/24.06.2015 iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
In motivarea plângerii petentul arată că cele reținute in cuprinsul procesului-verbal nu sunt conforme realității.
Astfel, s-a reținut in sarcina sa faptul ca ar fi lovit un alt autoturism participant la trafic.
In realitate nu a comis aceasta contravenție reținuta in sarcina sa, motivele pentru care contestă măsura aplicata sunt următoarele:
- agentul constatator a întocmit procesul verbal in biroul sau fara a exista un martor si nici datele acestuia nu sunt trecute in procesul verbal.
- procesul verbal pe care l-a atașat in original este ilizibil.
- in declarația data cu ocazia accidentului a menționat si a prezentat fotografii efectuate la momentul si locul accidentului insa au fost refuzate de agentul constatator pentru ca acestea îi dovedeau clar nevinovăția
- după cum se poate observa din fotografii autoturismul condus de el se afla in momentul accidentului la capătul unui scuar si la distanta de 50 cm fata de bordura in timp ce celalalt autovehicul nu s-a încadrat normal in intersecție circulând in diagonala. Coparticipantul a refuzat sa lase autoturismul la locul impactului dându-si seama ca fotografierea ar demonstra vinovăția lui.
In susținerea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal contestat și planșe foto.
Intimatul I.P.J. O., legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării intimatul a arătat că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit iar acest act face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G.2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Potrivit art.269 alin. 1 codul de procedură civilă conform cărora, " înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
In conformitate cu prevederile art.270 alin 1 Cod de procedură civilă „înscrisul autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii".
Prin urmare, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.
În conformitate cu dispozițiile art. 249 Codul de procedură Civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
În conformitate cu prevederile art. 411, alin. l, pct. 2 din Codul de procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
In susținerea întâmpinării intimatul a depus la dosar înscrisuri ( f. 15-19).
Prin încheierea pronunțată la data de 27.10.2015 instanța a constatat necesitatea conceptării și citării în cauză în calitate de intimat și celălalt conducător auto implicat în evenimentul rutier și S. de Asigurări GRUPAMA, pentru opozabilitatea hotărârii.
In cursul cercetării judecătorești instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, sens în care a fost audiată martora S. E..
Analizând plângerea de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.06.2015 petentul a fost sancționat contravențional motivat de faptul ca ar fi lovit un alt autoturism participant la trafic.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/ 2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile
antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar și că în cauză a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, așa cum se retine si din declarația martorului audiat, în sensul că petentul a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Astfel, instanța, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, obiecțiunile și susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale constată că acesta nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Pentru a se antrena răspunderea petentului este necesar a se dovedi comportamentul ilicit al acestuia.
Este adevărat ca nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției fiind totuși un act întocmit de către agentul statului, insa toate acestea pana la limita de a-l pune pe contravenient in imposibilitatea de a se apăra. Astfel in măsura in care procesul verbal de constare a contravenției nu este susținut de dovezile in baza cărora s-a întocmit iar contravenientul nu are alta proba de nevinovatie nu se mai poate susține temeinicia procesului verbal fara a se incalca prezumția de nevinovatie instituita de art.,6 din Convenția europeana a drepturilor omului, si recunoscuta de către Curtea Europeana a drepturilor omului in numeroase cauze referitoare la contravenții.
Prin urmare având in vedere cauza Salabiaku c.Frantei precum si cauza Janosevic c. Suediei s-a apreciat ca instanței de judecata ii revine sarcina de a verifica raportul rezonabil de proporționalitate intre scopul urmărit prin instituirea prezumției amintite si mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Totodată celalalt conducător auto a fost legal citat in cauza insa nu s-a prezentat si nici nu a formulat întimpinare astfel ca nu se cunoaște poziția acestuia fata de acțiunea introductiva in instanța a petentului si de asemenea nici asiguratorul nu a depus întimpinare si nici nu a fost reprezentat in fata instanței.
Astfel instanța retine ca aceea prezumție relativa de veridicitate de care beneficiază procesul verbal de contravenție in calitatea sa de act administrativ a fost răsturnata prin mijloacele de proba administrate.
Așa fiind firul evenimentului rutier produs la data de 24.06.2015 a avut următorul parcurs
Petentul se găsea la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe care îl conducea pe . capătul scuarului din dreptul super-marketului BILLA a încetinit viteza așteptând sa treacă celelalte autoturisme moment in care a venit celalalt autoturism care a intrat oblic pe acel scuar moment in care a avut loc aceea acroșare ușoara dintre cele doua autovehicule si anume a autoturismului marca OPEL in spate.
Susținerea petentului a fost pe deplin dovedita cu declarația martorului, planșele foto declarațiile date de cei doi conducători auto neexistând nici o dovada ca petentul din prezenta speța ar fi efectuat o manevra de întoarcere a autoturismului condus de acesta in timp ce se afla in acel scuar.
Concluzionând instanța retine ca in sarcina petentului nu pot fi reținute ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzuta de art.108 alin1lit.b pct.3 din OUG195/2002
In raport de aceste considerente urmează a se dispune in conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG 2/2001 admiterea plângerii și exonerarea petentului de plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite plângerea contravenționala formulata de petentul S. V. (CNP_) cu domiciliu in Slatina, .. 1, jud. O. împotriva procesului verbal de contravenție . cu nr._ încheiat la data de 24.06.2015 de către intimatul I. de Politie al Județului O. – Serviciul Politiei Rutiere Slatina, cu sediul în Slatina, ..19, jud. O. in contradictoriu si cu intimatul J. G. I., cu domiciliul în Slatina, ..5, .. etj.4, apt.18, jud. O. si cu S. de Asigurări GRUPAMA SA, cu sediul în București, ..45, sect.1 si in consecința dispune anularea procesului verbal de contravenție si exonerarea petentului de plata amenzii aplicate.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii care se va depune la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2016
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. J. C.
Red. N.B.
Teh.P.C.
Ex.6
Data 29.01.2016
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 1196/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 480/2016.... → |
|---|








