Plângere contravenţională. Sentința nr. 1137/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1137/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1137/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S L A T I N A
C I V I L
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1137
Ședința publică din data de 08.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. S.
GREFIER: E. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. L. cu domiciliul în ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimata I. O. cu sediul în loc. Slatina, jud. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal și asistat de avocat G. M., care depune delegație la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă excepția necompetenței materiale și pune în discuție necesitatea declinării cauzei la Tribunalul O.-Secția C. Administrativ și Fiscal.
Petentul, personal și asistat, arată că este de acord cu excepția invocată.
Instanța constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei acțiuni, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 24.09.2015 sub nr._, reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. a formulat plângere împotriva procesului verbal încheiat la data de 06.09.2015, în orașul P., solicitând constatarea nulității absolute a acestuia pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 06.09.2015, în jurul orelor 14-15, în timp ce se afla la magazinul sătesc PF. F. S. situat la circa 120 m față de domiciliul său, au venit doi agenți de poliție și i-au cerut să se legitimeze.
Le-a explicat că nu are nici act asupra sa, le-a spus numele său care a fost confirmat și de vânzătoarea magazinului, a precizat că locuieste aproape și pot merge împreună la domiciliul său pentru a prezenta documentele de identificare .
A solicitat să-i spună totuși motivul pentru care este legitimat, considerând că nu e o situație normală, de aceea le-a explicat faptul că nu trebuie neapărat să ia documentele de identitate pentru a efectua câteva cumpărături.
Mai târziu însă, în aceeași zi, în jurul orelor 17 - 18, în timp ce se afla tot pe raza localității de domiciliu, lângă autoturismul său care se oprise din cauza terminării carburantului și care era parcat la circa 15 metri față de drumul principal, așteptând să vina soția cu benzină, a fost „abordat" din nou de aceiași agenți de poliție care au venit la el în locul descris și i-au cerut a doua oară să se legitimeze, deși anterior le-a spus la magazin cine este, unde locuieste, chiar și multe alte amănunte despre el.
Neavând nici un act asupra sa, din simplul motiv că era îmbrăcat într-o ținută ușoară, de vară (pantalon scurt și tricou ), fără buzunare sigure, iar autoturismul urma să fie condus de soția sa, deci nu avea nevoie de acte, le-a spus din nou că pot merge împreună la domiciliul său, la circa 400 m, pentru a le arăta actele, dar să-i permită să sune soția de pe telefonul lor și s-o anunțe că a plecat de la mașină, întrucât nu mai avea credit pe cartela de telefon.
După ce a fost încătușat, când au ajuns în fața postului de poliție P. l-au coborât din mașina poliției (fiind tot încătușat cu mâinile la spate ), și-a dat seama că totul e o înscenare, un abuz evident din partea celor doi agenți și a strigat de câteva ori, lucru care i-a înfuriat și l-au introdus cu violență pe ușa postului de poliție.
După ce l-au lovit de pereți, l-au introdus într-o cameră de pe partea stângă a holului, l-au așezat cu forța pe un scaun cu fața către ușă, apoi a apărut un agent cu un baston de cauciuc în mână și fără nici un avertisment a început să îl lovească cu sălbăticie peste partea superioară a coapselor, crede că de 15 - 20 de ori pe fiecare picior, în timp ce era imobilizat pe scaun, cu mâinile încătușate la spate, iar alți doi agenți din spate îl apăsau pe umeri ca să nu se poată ridica.
A doua zi, în data de 07.09.2015, s-a prezentat la cabinetul de medicină legală Slatina, unde i s-a eliberat certificatul medico-legal cu nr. 894 / A 2 / 07.09.2015, iar în data de 09.09.2015 întrucât avea dureri mari în zona rinichilor, s-a prezentat la serviciul Urgențe al Spitalului Județean Slatina, unde i s-au făcut investigații medicale și i s-a prescris tratament medical pentru leziunile provocate.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 16, 17 și următoarele din OG nr. 2/2001 modificată.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. a depus întâmpinare la acțiunea formulată de reclamantul S. L., intitulată „plângere", prin care contestă „procesul-verbal din data de 06.09.2015" în contradictoriu cu instituția.
Pe cale de excepție, a fost invocată excepția lipsei de interes, de asemenea, a invocat excepția inadmisibilități pentru neîndeplinirea procedurii prealabile;
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Reclamantul a depus răspuns la intampinarea depusa de Inspectoratul de Politie Slatina -Serviciul Politiei Rutiere O., prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca nefondate.
La termenul din 18.01.2016 reclamantul a depus modificare a cererii introductive de instanță, în sensul că modifică obiectul acțiunii și solicită anularea în totalitate a procesului-verbal încheiat la data de 06.09.2015 de către I.P.J. O.- Serviciul Poliției Rutiere
În motivarea cererii a arătat că, în fapt, a descris pe larg situația de fapt în cererea introductivă, pe care o menține.
A solicitat anularea procesului-verbal încheiat la data de 06.09.2015 de către I.P.J. O.- Serviciul Poliției Rutiere, proces-verbal care nu este un proces-verbal de contravenție și pe care îl apreciază ca fiind un act administrativ emis de o autoritate publică, prin care consideră că i s-au încălcat mai multe drepturi și interesele sale legitime.
A arătat că acest proces-verbal este un act administrativ care emană de la o autoritate publică, situație în care menționează că a parcurs procedura prealabilă, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 și anume, înainte de a se adresa instanței de judecată s-a adresat în termen legal, de 30 de zile de la comunicarea procesului-verbal, cu cerere către I.P.J.O., cerere înregistrată sub nr._/25.09.2015, prin care a expus Domnului Comandant situația de fapt pe care a expus-o și în cererea de chemare în judecată. Prin cererea amintită mai sus a solicitat revocarea în totalitate a acestui proces-verbal, însă la această cerere a sa nu a primit nici un răspuns.
În drept, cererea a fost întemeiată cererea pe dispozițiile art.204 C.proc.civ., precum și dispozițiile 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
A solicitat încuviințarea următoarelor probe: proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul Ontică C. R..
Pârâtul a depus întâmpinare la cererea de modificare a cererii introductive de instanță formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu instituția, prin care solicită „anularea în totalitate a procesului-verbal încheiat la data de 06.09.2015 de către I.P.J. O. - Serviciul Poliției Rutiere".
Pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 180 alin. (1), art. 248 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a invocat excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată.
De asemenea, a învederat instanței faptul că menține excepțiile și apărările pe fond formulate prin întâmpinarea inițială.
În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță și prin cererea adițională, contestatorul S. L. a solicitat anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 06.09.2015 de către I.P.J. O.- Serviciul Poliției Rutiere.
În drept, potrivit art.95 pct.4 C., tribunalul judecă orice alte cereri date prin lege în competența sa, iar conform art.10 teza I din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, tribunalele soluționează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei.
Având în vedere contestarea de către reclamant a actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare încheiat la data de 06.09.2015 de către I.P.J. O.- Serviciul Poliției Rutiere, în considerarea disp. art.10 alin.3 din Legea 554/2004, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina invocată de instanță în privința acestei cereri.
În temeiul art.129 alin.2 pct.2 C. potrivit căruia necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a judecătoriei, se va dispune declinarea acestuia în favoarea Tribunalului O.- Secția C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina invocată de instanță din oficiu.
Dispune declinarea cauzei formulate de reclamantul S. L. domiciliat în ., ., jud. O., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean O. sediul în Slatina, .. 19, jud. O., având ca obiect anulare act administrativ în favoarea Tribunalului O. - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. S. E. T.
Red. NS
Tehnored. NS/IM
4 ex./29.02.2016
Judecătoria Slatina
Slatina, ., Județul O.
Dosar nr._
Operator date cu caracter personal:8242
CĂTRE,
TRIBUNALUL O.-SECTIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL, JUD. O.
Prin prezenta vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 1137/08.02.2016, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. L. cu domiciliul în ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimata I. O. cu sediul în loc. Slatina, jud. O., s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalulul O.-Secția C. Administrativ și Fiscal, jud.O..
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, care cuprinde un volum cu …. file.
Vă mulțumim!
PREȘEDINTE GREFIER
S. NICOLETATRUICĂ E.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1344/2016. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 1618/2016.... → |
|---|








