Plângere contravenţională. Sentința nr. 480/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 480/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 480/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.480

Ședința publică din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

GREFIER: R. M. T.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petenta . IMPEX SRL (J_, CUI_), cu sediul în Slatina, .. 6, ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL JUDEȚEAN O. (C._), cu sediul în Slatina, .. 2, jdu. O..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința din 13.01.2016, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acel termen, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, petenta . IMPEX SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de către G. Națională de Mediu, Comisariatul Județean O., la data de 15.06.2015 iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii cu măsura avertismentului.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că: prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a dispus sancționarea . IMPEX SRL, cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, în baza disp. art. 25 alin. lit. c) din HG 1061/2008, sancționată de art. 22 alin. 2 dinHG 1061/2008, motivat de faptul că, nu au fost prezentate organelor de control, formularele de încărcare - descărcare deșeuri nepericuloase, pentru deșeurile preluate de la ., în luna mai 2015, și depozitate temporar în Slatina, .. 1 M, pentru cantitatea de aproximativ 12 tone.

. IMPEX SRL a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului O., sub nr. J_, CUI_, având ca obiect principal colectarea și valorificarea de deșeuri conform certificatului de înregistrare fiscală, în baza autorizației de

mediu nr. 135/22.10.2014, cod CAEN 4677.

În baza contractelor încheiate între . IMPEX SRL și alte societăți, societatea achiziționa deșeuri (deșeu inert din demolări), ulterior valorificându-le către diverse societăți comerciale.

În realizarea principalului obiectiv de activitate, constând în comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor,pentru activitatea de recuperare a materialelor reciclabile sortate, societatea a achiziționat deșeuri inerte din demolări în principal de la .>

Inspectorii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul General O., au procedat la verificarea societății, cu care au dispus sancționarea acestuia cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei, pentru lipsa formularelor de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase de la ., aferente lunii mai 2015.

Petenta arată faptul că, societatea deține toate documentele legale pentru preluarea și valorificarea deșeurilor, în baza autorizației de mediu nr. 135/22.10.2014.

Cu toate că, inspectorii din cadrul Comisariatului Județean O., în data de 12.06.2015, la punctul de lucru al societății . SRL, din Slatina, ..lM, jud. O., în urma controlului efectuat au constatat că, din actele

societății lipsesc formularele de descărcare-încărcare deșeuri nepericuloase pentru transpoartele de deșeuri, administratorul societății explicându-le în mod clar că aceste formulare se află la sediul societății din Slatina, .. 6, ., ., aceștia nu au luat act de cele precizate, punând în vederea acestuia să se prezinte la sediul Comisariatului Județean O..

La data de 15.06.2015, administratorul L. V. s-a prezentat la Comisariatul Județean O. cu actele menționate respectiv formularul de încarcare-descărcare deșeuri nepericuloase din data de 25.05.2015, prezentând atât ștampila societății furnizoare cât și a celei cumpărătoare, pentru cantitatea de 28,440 tone, inspectorii de control neluând în calcul aceste aspecte învederate de administratorul societății în cauză.

Petenta arată faptul că, atât prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției cât și prin nota de constatare întocmită de inspectorii de control nu se arată că documentele legale au fost depuse de către administrator în termenul legal.

Cu toate că, administratorul . IMPEX SRL, a solicitat inspectorilor de control să menționeze la rubrica din cadrul procesului verbal de contravenție, că dorește să facă contestație aceștia au consemnat în mod intenționat „doresc să știu

cine a făcut reclamație".

În baza formularului de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase înregistrat în evidența . IMPEX SRL, reiese cu certitudine faptul că, societatea și-a îndeplint toate obligațiile prevăzute de lege în conformitate cu dispozițiile, MG 1061/2008.

În această situație, deoarece organele de control nu au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale prin care se reglementează felul și limitele sancțiunii contravenționale normele HG 1061/2008 încălcate, rezultă că, măsura aplicării amenzii este nelegală, motiv pentru care, se impune revocarea în tot a acteloradministrative indicate și, pe cale de consecință, anularea procesului verbal de contravenție sau înlocuirea sancțiunii contravenționale principale reprezentată de amenda aplicată.

Deoarece procesul verbal de contravenție a fost întocmit după 3 zile, la data de 15.06.2015, la sediul Comisariatul Județean O., iar reprezentantul societății - . IMPEX SRL, a arătat că formulează obiecțiuni întrucât procesul verbal este nelegal și netemeinic.

Existența obiecțiunilor privind modul de întocmire și de constatare a contravențiilor, precum și absența identificării unui martor, care a participat la constatarea faptelor și la semnarea procesului verbal, privind confirmarea acestor fapte, determină anularea procesului verbal de contravenție.

In sustinere petentul a depus la dosar înscrisuri ( f. 6-10)

Intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL JUDEȚEAN O. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării intimata a arătat că în urma sesizării telefonice primite în data de 12.06.2015 la sediul instituției sale, prin care s-a semnalat faptul că în municipiul Slatina, pe .. IM o societate a depozitat deșeuri inerte, comisari din cadrul Comisariatului Județean O. al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat în aceeași zi o acțiune de verificare a celor semnalate.

La data precizată, pe amplasamentul din municipiul Slatina, .. IM, singura persoană cu care s-a discutat a fost fiul proprietarului terenului aparținând S.C. Comagrimex S.A. Slatina, care a anunțat societatea petentă ca în data de 15.06.2015 reprezentantul acesteia să se prezinte la sediul Comisariatului Județean O..

În data de 15.06.2015, domnul administrator al S.C. N. S. PLAST IMPEX S.R.L. s-a prezentat la sediul instituției, constatându-se că la adresa din municipiul Slatina, .. IM, societatea a depozitat temporar, pe o platformă betonată, deșeuri inerte provenite de la S.C. Alro S.A. Slatina, fără să prezinte formularele de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase preluate de la S.C. Alro S.A. Slatina și transportate în Slatina, ..lM.

Fapta a fost consemnată în Nota de constatare din data de 15.06.2015, semnată fără obiecțiuni de către domnul administrator L. V..

In sarcina petentei, prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.06.2015, a fost reținută încălcarea obligației prevăzută de art. 22 alin.2 și sancționată de art. 25 alin.2 lit.c din H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, care prevede că se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea art. 22 :"expeditorul, destinatarul și transportatorul deșeurilor nepericuloase sunt obligați să prezinte formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase la solicitarea organelor abilitate conform legii să efectueze controlul asupra gestionării deșeurilor".

Pentru fapta săvârșită, societății i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 5.000 lei, cu posibilitatea ca în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului verbal să achite jumătate din minimul acesteia, în cuantum de 2.500 lei.

Analizând temeinicia actului sancționator, invederează instanței următoarele:

-S.C. N. S. PLAST IMPEX S.R.L. a închiriat spațiul aflat în municipiul Slatina, .. IM de la S.C. Comagrimex S.A. Slatina, conform Contractului de închiriere nr. 70/18.05.2015 și, pentru punctul de lucru din orașul Piatra O., sat Piatra, ..l, județul O. deține Autorizația de mediu nr. 135/22.10.2014, în vederea desfășurării următoarelor activități: "recuperarea materialelor reciclabile sortate"- cod CAEN 3832 și "comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor"- cod CAEN 4677;

-pe spațiul închiriat, societatea S.C. N. S. PLAST IMPEX S.R.L. a depozitat temporar, pe o platformă betonată, deșeuri inerte preluate de la S.C. Alro S.A. Slatina, în cantitate de aproximativ 12 to, pentru a fi transportate la punctul de lucru din orașul Piatra O.;

-în data de 15.06.2015, comisarii din cadrul Comisariatului Județean O. al Gărzii Naționale de Mediu au solicitat domnului administrator să prezinte formularele de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase pentru deșeurile preluate de la S.C. Alro S.A. Slatina în luna mai 2015 și depozitate temporar în municipiul Slatina, .. 1M, județul O., pentru cantitatea de aproximativ 12 to, însă domnul L. V. nu a prezentat formularele solicitate, încălcându-se obligația impusă de art. 22 alin.2 din H.G. nr. 1061/2008, care stipulează că: "expeditorul, destinatarul și transportatorul deșeurilor nepericuloase sunt obligați să prezinte formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase la solicitarea organelor abilitate conform legii să efectueze controlul asupra gestionării deșeurilor";

-formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase nu a fost prezentat organului de control în data de 15.06.2015, contrar celor afirmate în plângerea contravențională.

În Registrul de intrări-ieșiri al Comisariatului Județean O., pentru perioada 12-15.06.2015, nu a fost înregistrat vreun document provenit de la societatea sancționată și astfel apare cu totul neadevărată apărarea că "la data de 15.06.2015, administratorul L. V. s-a prezentat la Comisariatul Județean O. cu actele menționate, respectiv formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase din data de 25.05.2015 ...". Subliniază faptul că singurele documente puse la dispoziția lor au fost: contractul de închiriere, autorizația de mediu și Registrul Unic de Control.

Legiuitorul a prevăzut că încălcarea obligației de a prezenta formularele de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase la solicitarea organului de control constituie contravenție tocmai pentru ca persoanele care nu respectă legea să nu le poată întocmi și prezenta ulterior, așa cum este și cazul petentei, care "a fabricat" formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase din data de 25.05.2015, întrucât la data de 15.06.2015 nu se afla în posesia acestui document.

Documentele trebuiau să se afle la adresa din municipiul Slatina, .. IM, pentru a putea fi puse la dispoziția agentului constatator, în cazul în care ar fi fost solicitate, iar apărarea petentei în sensul că acestea se aflau la sediul societății din municipiul Slatina, ..6, . nu este întemeiată.

Dacă formularul exista, chiar și la sediul societății, administratorul l-ar fi putut prezenta la data de 15.06.2015, data la care a fost invitat la sediul instituției noastre pentru a fi finalizat controlul, însă acest document le-a fost comunicat de instanța de judecată, odată cu plângerea contravențională.

Dacă documentul ar fi fost prezentat la data de 15.06.2015, în primul rând acesta ar fi fost înregistrat în Registrul de intrări-ieșiri al instituției și, în al doilea rând, societatea nu ar mai fi fost sancționată contravențional în temeiul art. 25 alin.2 lit.c din H.G. nr. 1061/2008.

Referitor la legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, intimata solicită să se constate că, la întocmirea lui, agentul constatator a respectat prevederile art. 16 și 17 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, neexistând niciun caz de nulitate relativă sau absolută care să conducă la nulitatea actului de sancționare.

Este eronată susținerea petentei exprimată în plângere referitoare la faptul că procesul verbal de contravenție este nul întrucât nu a fost prezent un martor care să participe la constatarea faptei, deoarece dispozițiile legale nu prevăd această obligație. Astfel, art. 19 din Ordonanța nr. 2/2001 stipulează că: "în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. în acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia".

Prin urmare, cazurile care obligă prezența unui martor la încheierea procesului verbal de contravenție sunt limitativ prevăzute de lege, iar în cauza dedusă judecății, nu există niciuna din situațiile la care face referire textul de lege, contravenientul fiind prezent la întocmirea actului sancționator, pe care l-a semnat.

În drept au fost invocate dispoz. art. 205 alin. 2 din C. proc. civ., H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, cu modificările și completările ulterioare.

In cursul cercetării judecatoresti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal . nr._ din 15.06.2015, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului G. Natională de Mediu-Comisariatul Judetean O., petenta . IMPEX SRL a fost sanctionată cu amendă contraventională în cuantum de 5000 lei, pentru săvârsirea contraventiei prevăzută de art. 22 alin. 2 din HG nr. 1061/2008 si sanctionată de art. 25 lit.c din HG 1061/2008

Pentru a se aplica această sanctiune, s-a reținut în sarcina petentei faptul că: nu a prezentat organelor de control formularele de încărcare/descărcare deseurile nepericuloase preluate de la . în luna mai 2015 si depozitate temporar în Slatina, pe .. 1M, de aproximativ 12 tone.

Procesul-verbal de contraventie a fost semnat de administratorul societătii-L. V., cu mentiunea ”contravenientul recunoaste fapta si semnează procesul-verbal de contraventie”, precum si cu mentiunea ” dorim să știm cine a făcut reclamatie”

Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal de contraventie . nr._ din 15.06.2015, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului G. Natională de Mediu-Comisariatul Judetean O. a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 si 17 din OG nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocat și din oficiu.

Instanța nu va avea în vedere susținerea petentei care a arătat că procesul-verbal atacat nu este legal întocmit deoarece acesta nu a fost semnat de nici un martor. Prevederile art. 19 din OG 2/2001 arată că procesul verbal urmează a fi semnat de un martor asistent în măsura în care acesta se întocmește în lipsa contravenientului sau în cazul în care acesta refuză să semneze. Oricum, legiuitorul a arătat în cuprinsul articolului mai sus arătat că și în cazul în care procesul-verbal este întocmit în lipsă, sau petentul refuză să semneze și nu a fost identificat un martor, acest fapt nu încalcă nici o prevedere legală, dacă se menționează motivul pentru care procesul-verbal nu poartă semnătura martorului asistent.

Astfel, se reține că martorul asistent urmează să confirme doar faptul că petentul nu este de față sau refuză să semneze procesul-verbal, iar nu neapărat condițiile în care a fost săvârșită fapta contravențională.

Prin urmare, procesul-verbal de contraventie fiind semnat de administratorul societătii, nu mai era necesară prezenta unui martor asistent.

Petenta a mai invocat nerespectarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, în sensul că nu s-au consemnat obiectiunile administratorului societătii

Potrivit dispozitiilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001: în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

În cuprinsul deciziei nr. XXII din 19 martie 2007 cu privire la consecintele nerespectarii cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, pronuntată de I.C.CJ, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit: nerespectarea cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei.

Prin urmare, nerespectarea dispozitiilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, poate duce la anularea procesului verbal atacat, decât în măsura în care petentei i s-ar fi creat un prejudiciu care să poată fi înlăturat doar anulând procesul-verbal.

Analizând procesul-verbal de contraventie, se constată că administratorul petentei a formulat obiectiuni la procesul-verbal de contraventie, semnând chiar procesul-verbal de contraventie cu obiectiunile consemnate.

De asemenea, petenta nu a indicat care este prejudiciul creat care să poată fi înlăturat doar anulând procesul-verbal.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește fapta contravențională reținută în sarcina petentei, articolul 22 alin.2 din HG 1061/2008 stabilește: expeditorul, destinatarul și transportatorul deșeurilor nepericuloase sunt obligați să prezinte formularul de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase la solicitarea organelor abilitate conform legii să efectueze controlul asupra gestionării deșeurilor. 

Potrivit art. 25 alin.2 lit.c din acelasi act normativ: următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează: c) nerespectarea prevederilor art. 9, 10, 12, art. 15 alin. (2), art. 18 alin. (3), art. 22 și ale art. 23 alin. (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza N. G. contra Romaniei, că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală. Ne referim la decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

S-a mai retinut că, plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

Instanța a dat posibilitatea petentului să propună probe în dovedirea plângerii, acesta propunând proba cu înscrisuri si depunând la dosar formularul de încărcare-descărcare deseuri nepericuloase, în care se mentionează faptul că, societatea petentă a încărcat de la . cantitate de 28,440 tone de deseuri inerte.

Potrivit raportului încheiat la data de 15.06.2015, de agentii constatatori, petenta a fost supusă unui control de mediu la data de 12.06.2015, la adresa din Slatina, .. 1 M, constatându-se că această societate a depozitat temporar pe o platformă betonată deseuri inerte provenind de la da .-a mai retinut în raport, că, în timpul controlului reprezentantul societătii nu a putut pune la dispozitia organelor de control formularele de încărcare/descărcare.

În cuprisul plângerii contraventionale, petenta a arătat că, la data controlului efectuat la data de 12.06.2015, administratorul societătii nu a putut prezenta agentilor constatatori formularele solicitate, întrucât acestea se aflau la sediul societătii situată în Slatina, .. 6, ., .. Administratorului societătii i-a fost pus în vedere să se prezinte la sediul Comisariatului Judetean O.. La data de 15.06.2015, administratorul societătii s-a prezentat la sediul Comisariatului Judetean O. cu actele: formularele de încărcare/descărcare deseuri nepericuloase din data de 25.05.2015, prezentând atât stampila societătii furnizoare cât si a celei cumpărătoare pentru cantitatea de 28, 440 tone, inspectorii de control neluând în calcul acest formular.

Această sustinere a petentei este contrazisă de registrul de intrări, depus de intimată, unde nu figurează ca depus acest înscris, de mentiunile administratorului din procesul-verbal de contraventie unde recunoaste fapta si arată că nu are de formulat obiectiuni. Petenta a avut la dispozitie 3 zile, între data efectuării controlului si întocmirea procesului-verbal de contraventie, pentru a prezenta acest formular agentilor constatatori, însă nu s-a conformat.

De asemenea, se va retine prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contraventie cu privire la constatările personale ale agentilor constatatori privind neprezentarea de către petentă a formularului mai sus mentionat.

Chiar dacă, petenta a depus la dosar acest formular, acest fapt nu poate duce la anularea procesului-verbal de contraventie, întrucât petenta a fost sanctionată pentru că nu a prezentat organelor de control formularele de încărcare/descărcare deseurile nepericuloase preluate de la . în luna mai 2015 si depozitate temporar în Slatina, pe .. 1M, de aproximativ 12 tone, si nu pentru că nu detine aceste formulare.

Întrucât petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că, reținerea faptei contravenționale și individualizarea răspunderii contravenționale a petentei s-a făcut în mod corect, neimpunându-se înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment, raportat la fapta reținută în sarcina petentei.

Pentru motivele mai sus expuse, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, conform dispozitivului si sa mentină procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge plângerea contraventională formulată de petenta . IMPEX SRL (J_, CUI_), cu sediul în Slatina, .. 6, ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL JUDEȚEAN O. (C._), cu sediul în Slatina, .. 2, jud. O..

Mentine procesul-verbal de contraventie contestat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Slatina.

Pronunțată în ședinta publică de la 20 ianuarie 2016

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. C. R. M. T.

Red. jud.M.E.C

Data red.26.01.2016

Tehnored.P.C.

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 480/2016. Judecătoria SLATINA