Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 103/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 103/2015
Dosar nr_ exercitare autoritate părintească
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA MEHEDINTI
Sentinta civilă minori si familie nr. 103
Sedinta publică din 27.05.2015
Completul compus din:
P.: F. A.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. I. G., în contradictoriu cu pârâta M. A. M. M., pentru exercitare autoritate părintească.
La apelul nominal făcut în sedință publică nu au răspuns părtile.
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care se constata ca la dosar s-a depus referatul intocmit de catre Serviciul Arhiva din cadrul Judecatoriei Strehaia din care rezulta ca in cauza ultimul act de procedura s-a efectuat in data de 17.09.2014 si s-a trecut la solutionare.
I N S T A N T A
Asupra procesului civil intentat de reclamantul M. I. G., în contradictoriu cu pârâta M. A. M. M., pentru exercitare autoritate părintească.
Din verificarea actelor depuse la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.09.2014 de când cauza a fost suspendata in baza art.411 C. proc.civ., pentru lipsa părților și de la aceasta dată, dosarul a rămas în nelucrare timp de 6 luni.
Conform prev. art 416 N c.pr.civ. orice cerere de chemare in judecată, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar conf. art 420 N c.pr.civ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-au mai îndeplinit nici un act de procedură in vederea judecării pricinii, timp de 6 luni, urmează a se constata că este perimată actiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
In baza art 411 N c.pr.civ si 416 N c.pr.civ.
Constată intervenita perimarea în cauza privind pe M. I. G., domiciliat în Strehaia, . 5, ., ., jud.Mehedinti, în contradictoriu cu pârâta M. A. M. M., domiciliată în com. Corcova, ., la fam. M. E., avînd ca obiect exercitarea autorității părintești.
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntată în ședintă publică, azi, 27 mai 2015.
P. GREFIER
F. A. D. M.
Red.F.A./
4 exemplare/ 28.05.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 142/2015. Judecătoria STREHAIA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 63/2015.... → |
|---|








