Fond funciar. Sentința nr. 680/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 680/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 680/2015
Dosar nr_ fond funciar
ROMANIA
Judecatoria Corcova- Mehedinti
Sentința civilă nr.680
Ședința publică din 10 iunie 2015
P.: A. R. S.
Grefier: M. F.
Pe rol soluționarea plângerii formulată de catre petentul R. C., in contradictoriu cu intimatele C. Judeteana pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Mehedinti, C. Locala pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Corcova, pentru constituire drept de proprietate.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 05 iunie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, după care,
INSTANȚA
Asupra plângerii de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, sub nr_, petentul R. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. Judeteana pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Mehedinti, C. Locala pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Corcova, constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p. teren, situată în intravilanul satului C., cu vecini: N-pădure propriet. R. D., S-drum comunal, E-S. N., V-R. C.D..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în anul 1961 tatăl său R. D.E., cu autorizația nr.669/11.07.1961 a construit un șopru cu două camere pe amplasamentul situat în satul C., cu următoarele vecinătăți: S-pădure, N-șoseaua C.-S., E-S. N., V-Șc.Elementară C.. Conform cererii adresate pentru obtinerea avizului nr.259/28.08.1961 penru executarea lucrărilor, suprafața este de 0,50 ha., însă conform adeverințelor nr.1402/1963 a Sfatului Popular Corcova si nr.760/11.10.1963 a CAP 7 Noiembrie Corcova, suprafața în folosință este de 0,30 ha, pentru care, începând cu anul 1962, tatăl său achita suma de 535 lei pentru proprietatea terenurilor agricole. În anul 1973, în baza autorizației de construcție nr.19/29.05.1973, a construit casa de locuit compusă din 4 camere, pe amplasamentul descris mai sus. În anul 1988, cu autorizația nr.553/09.08.1988, a construit o anexă gospodărească, iar în anul 2000, cu autorizația nr.14/12.09.2000, a construit o altîă anexă, ceea ce denotă că atât casa cât și anexele gospodărești sunt proprietatea sa. Nicio altă persoană nu a solicitat cu cerere de reconstituire acest teren. A solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru teren însă nici până în prezent nu i-a fost emis.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.30 C.p.c., coroborat cu art.24 din legea 18/1991.
În susținere, petentul a depus la dosarul cauzei copie act identitate, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, autorizatie pentru executare lucrari nr. 669/1961, cererea formulată de autor R. E. pentru aviz de construire nr.259/1961, adeverința nr.760/1963, adeverinta nr.1402/1963, certificat nr.891/1963, autorizatie executare lucrari nr.19/29.05.1973, adeverința nr.968/1973, aviz nr.410/1973, memoriu tehnic, autorizatie nr.553/1988, aviz nr.99/1988, autorizatie de construire nr.14/2000, certificat d edeces R. Emilie, T.P. definitiv nr._/2010, T.P.definitiv nr._/2003.
În cauză a formulat întâmpinare intimata C. Locala pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Corcova, arătând că petentului nu i s-a constituit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu. Petentul a formulat in anul 1991 cerere de constituire a dreptului de proprietate pentru acest teren.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.205 C.p.c.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și martorii S. E. si O. D., pentru petent, iar pentru intimata CLFF Corcova a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din oficiu a dispus emiterea unei adrese către CLFF Corcova cu mențiunea de a înainta la dosarul cauzei, în copie, hotărârea de validare/invalidare emisă de CJFF Mehedinti cu privire la suprafața în litigiu și să se întocmească schita terenului, individualizat prin întindere și vecinătăți.
Intimata CLFF corcova a răspuns solicitărilor instanței cu adresele nr.052/29.04.2015 si nr.90/02.06.2015, la care s-a anexat în copie adresa nr.164/10.01.1992 întocmită de CJFF Mehedinti și s-a întocmit schița terenului în litigiu.
Analizînd actele dosarului instanta retine urmatoarele:
Conform adeverințelor nr. 760 din 11.10.1963 și 1402 din 03.08.1963 eliberate de Sfatul Popular al Comunei Corcova, autorul reclamantului, numitul R. E. a fost membru al GAC 7 noiembrie Corcova și poseda suprafața de 0,30 ha teren lot personal în folosință, pe raza ..
Conform declarațiilor martorilor S. E., O. G. D., petentul a construit casa, pe terenul moștenit de la tatăl său, o casă în anul 1973. Gospodăria reclamantului este compusă dintr-o suprafață de 40-45 de ari, pe raza satului C., . au cunoștință despre existent altor persone care să fi emis pretenții în legătură cu terenul deținut de reclamant.
Conform autorizației de constructie nr. 19/29.05.1973, reclamantul a construit pe amplasamentul atribuit în folosință, o casă de locuit compusă din patru camere.
Prin adeverința nr. 968/04.05.1973 Consiliul Popular al Comunei Corcova a atestat că reclamantul deține teren, în proprietate personală, din moștenire.
Din schița întocmită de Primăria Corcova, terenul deținut de petent este în suprafață de 4180m.p., compus din 1057 m.p. curți-construcții, 2166 m.p. arabil și 957 m.p. vie, cu vecini: N. pădure R. D., E-S. N., S-drum comunal, V-R. C. D..
Potrivit adeverinței nr. 1402 din 3.08.1963, emisă de sfatul Popular al Comunei Corcova – Raionul Strehaia, Regiunea Oltenia, autorul reclamantului, numitul roșu E. era membru al GAC 7 noiembrie Corcova, înscris din anul 1962 și poseda suprafața de 0,30 ha teren lot personal în folosință.
În speță, autorului petentului i s-a atribuit numai o suprafață de 0,30 ha în vederea construirii unei locuințe.
Potrivit art. 24 din legea 18/1991 modificata, terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari. Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.
Ideea este reluată în art. 36 al. 2 din legea 18/1991 modif, în sensul că terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Prin Legea nr.247/2005 s-a introdus un nou alineat la art. 24, respectiv al 1 ind.1 care prevede că „ suprafața terenurilor prevăzute la al.1, aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție ,consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă” .
Ținând seama de dispozițiile legale enunțate mai sus, instanța apreciază că, potrivit art. 24 al.2 din legea 18/1991 modif, petentul este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața atribuită, respectiv de 0,30 ha. Nu prezintă așadar, relevanță faptul că persoana căreia i s-a atribuit suprafața de teren a folosit în drept o suprafață mai mare de teren
În consecință, acțiunea urmează a fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte acțiunea formulata de petentul R. C., CNP_, domiciliat în satul C., ., în contradictoriu cu intimatele C. Judeteana pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Mehedinti, C. Locala pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar Corcova, pentru constituire drept de proprietate.
Dispune constituirea dreptului de proprietate petentului pentru suprafata de 300 mp teren curți-construcții, situată în satul C., ..
Cu apel in 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Corcova.
Pronunțată azi, 10.06.2015, în ședință publică.
PRESEDINTEGREFIER
S. A. R. F. M.
Red.S.A.R
Teh.F.M.
5 exemplare/16.06.2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 650/2015. Judecătoria... | Cereri. Sentința nr. 647/2015. Judecătoria STREHAIA → |
|---|








