Fond funciar. Sentința nr. 659/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 659/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 659/2015
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA M.
Sentința civilă nr.659
Sedința publică din 09.06.2015
Completul compus din:
Președinte –G. A.
Grefier – B. C.
Pe rol soluționarea plângerii formulată de catre petentul A. M., în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond Funciar M., C. L. de Fond Funciar Breznita Motru, pentru reconstituire drept de proprietate.
La apelul nominal făcut în sedință publică a raspuns petentul, lipsă fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care verificând din oficiu competenta, instanta constatată că față de disp. art 64 din Lg.18/1991 este competentă general, material si territorial să solutioneze cauza.
Petentul precizează că solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 3679 m.p., ce a apartinut mamei sale A. E..
Instanta pune în discutie emiterea unei adrese către CLFF Breznita Motru, pentru a preciza dacă petentul a formulat cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu.
Petentul precizează că nu a formulat cerere de reconstituire cu privire la terenul în litigiu.
Instanta, din oficiu invocă exceptia tardivitătii introducerii plângerii.
Petentul, având cuvântul, recunoaște că a întârziat în formularea cererii de reconstituire, dar în perioada 1998-2013 a fost plecat din tară.
IN S T A N Ț A
Prin plângerea înreg. sub nr_, petentul A. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond Funciar M., C. L. de Fond Funciar Breznita Motru, obligarea acestora la înaintarea documentatiei necesară în vederea întocmirii t.p. cu privire la suprafața de 3679 m.p. teren ce a apartinut mamei sale A. E. si punerea în posesie cu privire la aceasta.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că suprafata de teren de 3679 m.p. a apartinut mamei sale A. E., el fiind singurul mostenitor al acesteia.
La dosar s-au depus: certificate deces A. E., CI petent,, certificate nastere si certificate căsătorie A. E., adresa nr 723/25.03.2015 emisă de Primăria Breznita Motru, ridicare topografică.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
La termenul de azi, instanta din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii plângerii.
Analizând actele dosarului instanța reține că plângerea formulată de petent este tardivă.
Prin plângerea formulată petentul solicită în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. Breznita Motru și C.J.F.F. M., punerea în posesie cu privire la suprafata de 3679 m.p. teren ce a apartinut mamei sale A. E. si întocmirea documentatiei necesare în vederea eliberării t.p. cu privire la această suprafață.
Conform art. 8 alin.3 din Legea 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere. Art. 9 alin. 3 din Legea 18/1991 prevede că cererea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 30.11.2005 (termen prelungit prin Legea 247/2005), sub sancțiunea decăderii din termen. C. locala de fond funciar se pronunță printr-o hotărâre, care se poate ataca în termen de 30 de zile de la comunicare la C. judeteană de fond funciar. În temeiul art. 53 al. 2 din Legea 18/1991, împotriva hotărârii Comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Petentul nu formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile ce au apartinut mamei sale A. E..
Petentul a formulat plângere la instanță, mult după expirarea termenului limită prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, instanța urmeaza a admite exceptia tardivității introducerii plângerii invocată de instanță din oficiu si va respinge ca tardivă plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia tardivitătii plângerii, invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul A. M., domiciliat în comuna D., ., județul M., în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Fond funciar M., C. L. de Fond funciar Breznita Motru, pentru punere în possie si eliberare t.p.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 09 iunie 2015 la sediul Judecătoriei Strehaia.
P. GREFIER
G. A. B. C.
Red.G.A./Tehnored.B.C.
5 exp/16.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1080/2015. Judecătoria STREHAIA | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 650/2015. Judecătoria... → |
|---|








