Pretenţii logodnă. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 22/2015
DOSAR NR._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
SENTINȚA CIVILĂ nr. 22
Ședința publică din data de 03 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. A.
GREFIER: F. M.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta T. I.-C. și pârâtul G. C. N., având ca obiect pretenții logodnă, precum și a cererii de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții G. C., G. C. N..
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2015, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27.01.2015. Ulterior, la data de 27.01.2015 instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, 03.02.2015, după care,
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 20.05.2014, cu nr._, reclamanta T. I.-C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. C. Nicușor, obligarea acestuia la plata sumei de 2800 lei reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în vederea căsătoriei celor doi; obligarea pârâtului la 4000 lei daune morale și 3000 lei reprezentând îmbunătățirile efectuate la imobilul proprietatea părinților pârâtului. În fapt, reclamanta a arătat că ea și pârâtul au intenționat să se căsătorească, pârâtul cerând-o de soție în iunie 2013. În vederea căsătoriei, reclamanta și-a cumpărat rochia de mireasă cu suma de 870 lei, pantofi de 100 lei, verighete de 1500 lei și condimente pentru mâncăruri, cheltuind în total suma de 2800 lei. Totodată, aceasta a contribuit cu suma de 3000 lei pentru ridicarea unor camere la imobilul proprietatea părinților pârâtului, în vederea depozitării alimentelor pentru nuntă. Relațiile dintre părți s-au deteriorat din cauza discuțiilor și reproșurilor legate de bani, precum și comportamentului violent al pârâtului manifestat inclusiv față de mama reclamantei. Din cauza eșecului acestei relații, reclamanta a suferit o depresie psihică și a slăbit considerabil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martorii T. L. și T. M.. În dovedire, reclamanta a depus la dosar cererea de chemare în judecată, împuternicire avocațială, copie act identitate, bonuri fiscale, extras de cont nr.1/06.05.2014, adeverința nr.1888/30.05.2014 emisă de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mehedinti, chitanță taxă timbru. Acțiunea a fost motivată în drept de către reclamantă pe disp. art.30, art.148, art.192 C.p.civ., art.269 alin.2 C.civ.
La data de 10.07.2014, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Acesta a arătat că a devenit prieten cu reclamanta din mai 2012 ; în vara anului 2013 a cerut-o în căsătorie și s-au mutut împreună în Dr. Tr. S.. Relația dintre cei doi s-a deteriorat din cauza intervenției părinților și rudelor reclamantei, care nu au fost de acord cu căsătoria celor doi. În vederea căsătoriei celor doi, care urma să aibă loc la data de 14 iunie 2014, pârâtul a făcut următoarele cheltuieli: 1533 lei verighetele, 200 lei invitațiile, 300 lei cadou pentru nași, 300 lei cadou pentru moși. În gospodăria părinților săi s-a edificat o polată, cu materiale obținute sau cumpărate de familia sa. Acesta a solicitat, reconvențional, obligarea reclamantei la plata sumei de 2333 lei reprezentând cheltuielile făcute în vederea căsătoriei, 1000 lei daune morale, restituirea inelului de logodnă sau a contravalorii acestuia de 300 lei. Pârâtul a arătat că s-a simțit umilit prin comportamentul reclamantei și din cauza faptului că aceasta a rupt logodna; a avut neplăceri la serviciu deoarece reclamanta și mama sa, însoțite de polițiști l-au căutat acolo și a fost nevoit să explice motivul pentru care nunta nu a mai avut loc. În drept, cerera a fost întemeiată pe disp.art.205 și urm., art.209 și urm.C.p.civ., art.268-269 C.civ. Cererea recovențională a fost legal timbrată.
Părinții pârâtului, G. C-tin și G. C. N., au formulat cerere de intervenție principală prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 5670 lei reprezentând cheltuielile pe care aceștia le-au făcut în vederea nunții care nu a mai avut loc, din vina reclamantei. În acest scop, intervenienții au susținut că au plătit 500 lei arvună pentru muzică, 500 lei arvună pentru bucătar, 700 lei condimente pentru nuntă, 1000 lei alimente pentru nuntă, 300 lei vase de unică folosință, 120 lei cărbuni pentru grătar, 150 lei șorțuri, 300 lei folie și hărtie pentru mese, 100 lei baloane și hârtie ornament pentru cort, 2000 lei vinul și țuica; au cumpărat un vițel cu 2500 lei pe care îl au și în prezent și au zugrăvit casa, deși nu era necesar. Intervenienții au apreciat că reclamanta s-a făcut vinovată de ruperea relației, deoarece a rămas la părinții săi și nu a mai dorit să reia conviențuirea cu fiul lor. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.269 C.civ. si art.62 C.p.civ.
Reclamanta a formulat întâmpinarea la cererea de intervenție formulată în cauză, solicitând respingerea cererii de intervenție ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2014, instanța a admis în principiu cererea de intervenție principală.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și interogatoriul părților și martorii Băluți A. și T. I. pentru reclamantă și M. S. și F. P. pentru pârât.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 266 C. civ., logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, fără a fi supusă vreunei formalități. Dispozițiile privind condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Logodna poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. În speță, reclamanta și pârâtul și-au promis reciproc că se vor căsători. Acest lucru a fost susținut de către cei doi și rezultă atât din acțiunile introductive, cât și din răspunsurile la interogatoriu date de aceștia.
Conform art. 269 C.civ., partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Dreptul la acțiune se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.
O primă problemă ce trebuie lămurită este stabilirea părții care a rupt în mod abuziv logodna. Din susținerile părților, inclusiv concluziile pe fond ale acestora, rezultă că reclamanta a fost cea care a rupt logodna și nu a mai dorit să se căsătorească cu pârâtul. Se impune, însă, a analiza dacă aceasta a rupt logodna în mod abuziv sau dacă ruperea logodnei de către reclamantă este justificată.
Din declarația martorului T. I. rezultă că pârâtul a certat-o, a amenințat-o și chiar a bătut-o pe reclamantă. Martorul nu a perceput în mod direct aceste aspecte, ci le cunoaște de la mama reclamantei; însă a relatat că a asistat la o discuție telefonică între părți și a auzit când pârâtul i-a spus reclamantei că părinții săi sunt oameni de tot rahatul și că și-a găsit pe altcineva. La începutul lunii mai 2014, pârâtul, care venise în vizită la familia reclamantei, ar fi lovit-o pe mama reclamantei. Martora B. A. a declarat că reclamanta se plângea mamei sale că o ducea rău cu pârâtul, iar acesta o bătea. Martora a mai declarat că pârâtul a lovit-o peste față pe viitoarea soacră și că mama reclamantei ar fi sfătuit-o pe aceasta să nu mai continue relația cu pârâtul, din cauza agresivității acestuia. Totuși, reclamanta a reluat conviețuirea cu pârâtul, acordând o nouă șansă relației lor.
La solicitarea pârâtului și a intervenienților, au fost audiați martorii M. S. și F. P.. M. S. a relatat că părinții reclamantei au luat-o pe aceasta de la locuința comună a părților din S. de două ori, împotriva voinței reclamantei. Martora a precizat că părțile se înțelegeau bine și că pârâtul nu era violent față de reclamantă. Cei doi tineri s-au despărțit definitiv după Paști, în 2014, după intervenția părinților reclamantei deoarece aceasta nu dorea să plece din locuința comună. Martora a mai declarat că mama reclamantei i-a spus că pârâtul a bătut-o. Cel de-al doilea martor propus, F. P., nu a avut cunoștințe privind relațiile personale dintre părți.
Instanța apreciază că reclamanta nu a rupt în mod abuziv logodna cu pârâtul, ci din cauza comportamentului acestuia. Pe lângă cele ce rezultă din declarațiile martorilor propuși de reclamantă, în răspunsurile date la interogatoriu, reclamanta a precizat anumite indicii care converg spre greșeli de comportament ale pârâtului: reclamanta a arătat că pârâtul a sunat-o pentru a se împăca; fusese jignită de familia pârâtului și de acesta; a mers cu Poliția să-și ia lucrurile personale din locuința comună deoarece pârâtul refuza să i le restituie. Reclamanta nu a fost întrebată în mod direct cu privire la aceste aspecte, iar completările sale au venit spontan. Această împrejurare creează o prezumție puternică că reclamanta a spus adevărul. Se poate, de asemenea, prezuma că reclamanta și mama acesteia au apelat la Poliție și pentru că deja avusese loc episodul din mai 2014, când reclamanta a susținut că mama sa a fost lovită de pârât. Despărțirea definitivă a părților a survenit după incidentul care a avut loc la începutul lunii mai 2014 în localitatea L. Banului, recunoscut de ambele părți, dar prezentat în mod diferit. Este foarte probabil ca pârâtul să o fi lovit pe mama reclamantei, iar această faptă să o fi determinat pe reclamantă să întrerupă definitiv relația cu pârâtul. Dacă lucrurile ar fi stat astfel cum pârâtul le prezintă, în mod rezonabil, el ar fi fost cel care ar fi renunțat la căsătoria cu reclamanta.
Reclamanta mai întrerupsese relația cu pârâtul și anterior anului 2014, după care părțile s-au împăcat. Această împrejurare este un alt indiciu că reclamanta nu se simțea bine în relația respectivă, însă a încercat să o reia, la rugămintea pârâtului (astfel cum aceasta a susținut la interogatoriu). Instanța nu poate reține motivația privind rolul părinților reclamantei în ruperea logodnei. Este posibil ca aceștia, în calitatea firească de părinți, să o fi sfătuit pe reclamantă să nu mai continue relația cu o persoană agresivă și să o fi ajutat să își ia lucrurile de la locuința comună din S.. Însă, se observă că reclamanta a luat decizia să locuiască împreună cu pârâtul în S.; să se împace cu acesta și să locuiască la părinții acestuia pe durata sărbătorilor de iarnă 2013-2014, iar părinții săi au acceptat să își viziteze cuscrii în perioada respectivă. Or, în aceste condiții, nu se poate reține că părinții reclamantei au intervenit peste limitele firești, determinate de afecțiunea și grija pentru fiica lor, în relația celor doi tineri.
În consecință, dat fiind că reclamanta nu a rupt logodna în mod abuziv, ci justificat, din cauza comportamentului pârâtului, aceasta nu poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, de către pârât și intervenienții principali și nici la acoperirea prejudiciului moral pe care pârâtul l-a solicitat. Cu privire la acest prejudiciu, instanța constată că pârâtul invocă mai curând un prejudiciu de imagine, decât o reală suferință interioară. Acesta a fost deranjat de faptul că reclamanta și mama sa au venit, împreună cu reprezentanți ai Poliției, la locul său de muncă și că a fost nevoit să explice celor pe care i-a invitat la nuntă, din ce motiv nunta nu a mai avut loc. Spre deosebire de pârât, reclamanta invocă o suferință lăuntrică cauzată de eșecul relației cu pârâtul, împreună cu care a dorit să-și întemeieze o familie.
În baza art. 269 alin. 2 C.civ., partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna, poate fi obligată la despăgubiri, pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Se impune a stabili dacă pârâtul a fost cel care a determinat-o pe reclamantă să rupă logodna, în mod culpabil. Astfel cum s-a reținut mai sus, instanța a apreciat că logodna a fost ruptă de către reclamantă, din cauza comportamentului agresiv al pârâtului. Pârâtul a fost cel care, prin atitudinea sa și fapte de violență, a făcut-o pe reclamantă să nu mai dorească o căsătorie cu acesta. Pârâtul nu a urmărit să o determine pe reclamantă să rupă logodna, însă, fiind o persoană adultă, matură, ar fi trebuit să aibă în vedere că un comportament agresiv este apt în cea mai mare măsură să ducă la ruperea unei logodne. În consecință, instanța va analiza ce cheltuieli a făcut reclamanta în vederea căsătoriei și să evalueze prejudiciul moral suferit de aceasta, întrucât pârâtul este obligat să acopere aceste cheltuieli, în baza art. 269 alin. 2 C.civ.
Reclamanta a susținut că a cumpărat verighetele, rochia și pantofii de mireasă și condimentele pentru mâncăruri. Pârâtul a recunoscut la interogatoriu că reclamanta a cumpărat rochia de mireasă, iar martora M. S. a declarat că reclamanta și-a cumpărat rochia și pantofii pentru nuntă. Se constată că verighetele, în valoare de 1500 lei, au fost cumpărate în aceeași zi și la puțin timp după ce reclamanta a efectuat extrageri din contul său a unor sume identice cu cele plătite pentru verighete (la 10.02.2014, respectiv 7. 03. 2014). Prin urmare, se naște o prezumție puternică că verighetele au fost cumpărate de către reclamantă, care a și păstrat bonurile fiscale.
În schimb, nu rezultă din probele administrate că reclamanta ar fi contribuit cu suma de 3000 lei la îmbunătățirile pe care părinții pârâtului le-au făcut la locuința acestora, în vederea nunții. Simplul fapt că reclamanta avea anumite venituri și efectua extrageri de pe card, preponderent din Dr. Tr. S. în perioada în care a locuit cu pârâtul, nu este suficient pentru a demonstra acest lucru. Îmbunătățirile care s-au făcut, materialele din care s-a construit polata și faptul că s-au făcut preponderent de către familia pârâtului, care dispunea la rândul său de venituri, nu justifică un cuantum de 3000 lei. Martora B. A., propusă de reclamantă, a arătat că la locuința respectivă s-au făcut puțin îmbunătățiri, iar lucrările au fost făcute de părinții pârâtului.
Pârâtul a susținut, în concluziile pe fond, că despărțirea a avut loc la 6. 05.2014; deci cu aproximativ 5, 6 săptămâni înainte de nunta programată pentru 14 iunie 2014. Este foarte probabil ca alimentele perisabile să nu fi fost cumpărate încă, deoarece necesitau spațiu de depozitare adecvată, pentru a nu se strica pe timp de vară (contrar a ceea ce a declarat martorul F. P.). Este puțin probabil ca o familie să dețină spațiul frigorifer necesar pentru a depozita alimente pentru o nuntă, un interval de timp atât de mare. Cu privire la condimente, nu rezultă probe certe că acestea ar fi fost cumpărate integral de reclamantă, cum susține aceasta. Se poate observa din înscrisul depus la fila 89 de către pârât, că și acesta ar fi cumpărat anumite condimente. Declarațiile martorilor se anihilează reciproc în această privință. Prin urmare, instanța urmează să îl oblige pe pârât la plata sumei de 2470 lei, reprezentând cheltuielile dovedite pe care reclamanta le-a făcut în vederea căsătoriei și nunții.
Instanța apreciază că reclamanta a suferit și suferă sub aspect psihologic, în urma eșecului relației sale cu pârâtul, față de care a avut sentimente de iubire. Acest lucru reiese din faptul că a acceptat să se împace cu pârâtul, că a ascuns aspecte negative din relația celor doi familiei sale și că despărțirea de acesta a fost dificilă sub aspect afectiv, însă necesară din cauza comportamentului pârâtului. În aceste condiții, reclamanta a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi acoperit decât în mod simbolic, cu bani. Prejudiciul moral a fost cauzat de pârât, iar instanța îl va obliga pe acesta la plata sumei de 4000 lei. Instanța apreciază că reclamanta este în măsură să evalueze financiar suferința morală pe care a trăit-o și că suma solicitată este rezonabilă. Din declarația martorei B. A., declarație ce poate fi considerată sinceră deoarece martora a relatat și aspecte care au defavorizat-o, sub aspect probator pe reclamantă, a reieșit că pârâtul a bătut-o frecvent pe reclamantă și că aceasta plânge și în prezent când se gândește la relația cu pârâtul. În consecință, aceasta nu a suferit doar un eșec privind o posibilă căsătorie, ci și o experiență puternic negativă.
D. fiind că reclamanta nu se face vinovată de ruperea logodnei, instanța va respinge cererea de intervenție principală.
În temeiul art. 18 din OUG 51/2008, instanța va obliga pârâtul la plata către stat a ajutorului public judiciar în cuantum de 249 lei de care reclamanta a beneficiat.
În temeiul art. 453 C. pr. civ., instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta T. I. C., CNP_, domiciliată în Strehaia, ., jud.M., în contradictoriu cu pârâtul G. C. NICUȘOR, domiciliat în comuna Voloiac, ..M., având ca obiect pretenții logodnă.
Obligă pârâtul G. C. NICUȘOR la plata către reclamantă a sumei de 2470 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 4000 lei despăgubiri reprezentând prejudiciu moral.
Respinge cererea reconvențională formulată în cauză de către pârâtul G. C. NICUȘOR.
Respinge cererea de intervenție principală formulată în cauză de intervenientții G. C. și G. C. N., ambii domiciliați în comuna Voloiac, ..M..
Obligă pârâtul la plata către stat a ajutorului public judiciar în cuantum de 249 lei de care reclamanta a beneficiat.
Obligă pârâtul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Strehaia.
Pronunțată în ședința publică azi, 03 februarie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. A. F. M.
Red. G.A./tehnd.F.M.
6 expl./ 03.02.2015
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 45/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria STREHAIA → |
|---|
