Plângere contravenţională. Sentința nr. 4093/2015. Judecătoria SUCEAVA

Sentința nr. 4093/2015 pronunțată de Judecătoria SUCEAVA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 4093/2015

Dosar nr. 3871 /314/2015 - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4093

Ședința publică din data de 4 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. C.

Grefier: O. D.

La ordine, judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015 încheiat de I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier București.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Verificându-și competența în soluționarea prezentei cauze, conform art. 131 NCPC, raportat la înscrisurile de la dosar, instanța invocă, din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. plângerea contravențională adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr._ din data de 28.05.2015, petentul petenta . a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015, încheiat de I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier București.

În motivare, petentul a arătat că la data de 05.05.2015 ora 18.00 pe DN 17, km 111, loc. Gura Humorului, jud. Suceava, a fost oprit și verificat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și remorca cu nr. de înmatriculare_, utilizat de ., în baza copiei conforme nr._, condus de conducătorul auto L. M. în timp ce efectua transport rutier contracost de mărfuri. La momentul controlului, în urma verificărilor efectuate s-a constat că petenta nu a respectat obligația prevăzută la art. 3 pct. 21 din HG nr. 69/2012.

A mai precizat că remorca cu nr. de înmatriculare_, utilizat de . conform documentelor prezentate la control avea efectuată inspecția tehnică periodică la o stație autorizată care dovedește faptul că acesta se afla în stare de funcționare, fără a prezenta un pericol pentru circulație, fapt atesta de valabilitatea ITP – ului înscrisă în Certificatul de înmatriculare nr. B00160889T. Mai arată că remorca supusă controlului, datorită rulajului și a uzurii normale prezenta defecțiuni tehnice minore impuse de exploatarea normală și în condiții optime a acesteia, nicidecum de natură a pune în pericol grav siguranța rutieră.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe prevederile OG 2/2001, Codului de procedură civilă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri ( filele 8 – 20 dosar).

P. întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii formulată de către petentă, ca fiind netemeinică și nelegală.

La termenul de judecată din data de 04.09.2015, instanța a invocat, în temeiul art. 224 C.proc.civ., excepția de necompetență teritorială și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.

Față de caracterul absolut, peremptoriu și de procedură al excepției de necompetență teritorială și având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a verifica dacă este competentă să soluționeze cauza, astfel că se va pronunța cu precădere asupra acesteia.

Așa cum rezultă din susținerile părților, în speță, contravenția reținută în sarcina petentului a fost comisă pe raza localității Gura Humorului, jud. Suceava.

Potrivit art. 32 al.2 din OG 27/2001 privind regimul contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit, de îndată, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Având în vedere că textul legal amintit stabilește o competență teritorială specială, absolută, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța apreciază întemeiată excepția și în baza art. 132 C.proc.civ. va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, jud. Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Suceava.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta ., cu sediul ales în loc. B., Incubator de afaceri corp U2C2, Calea Națională, nr.144, jud. B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015 încheiat de I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier București, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.09.2015.

Președinte, Grefier,

Red. B.C./O.D.

2 ex. - 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SUCEAVA

JUDEȚUL SUCEAVA

mun. Suceava, . nr. 62, cod poștal_

Telefon: 0230-_, Fax . 0230-_

Dosar nr._

C ă t r e,

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI, JUD. SUCEAVA

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul ales în loc. B., Incubator de afaceri corp U2C2, Calea Națională, nr.144, jud. B. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015 încheiat de I. de S. pentru Controlul Transportului Rutier București, spre competentă soluționare.

Dosarul conține un nr. .file.

Președinte,Grefier,

B. C. O. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4093/2015. Judecătoria SUCEAVA