Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 11-12-2015, Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 5671/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
ORDONANȚA CIVILĂ NR. 5671/2015
Ședința publică de la 11 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. B.
Grefier K. K.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta Z. B. V. T. în contradictoriu cu pârâtul Z. H. V., având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta Z. B. V. T., fiind legitimat de către instanță cu CI . nr._, CNP_, domiciliată în Târgu-M., ., jud. M., asistat de av. A. P., cu împuternicire avocațială . nr._/2015, aflată la fila 3 din dosar și pârâtul Z. H.-V. personal, fiind legitimat de către instanță cu CI . nr._, CNP_, cu domiciliul în Târgu-M., ., ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că Primăria Municipiului Târgu-M. nu a depus la dosar raportul de anchetă socială solicitat de către instanță.
Părțile învederează instanței că s-au înțeles asupra aspectelor legate de exercitarea autorității părintești temporar asupra minorei, în sensul că sunt de acord ambii ca locuința acesteia să fie stabilită la domiciliul reclamantei și ca pârâtul să plătească o pensie de întreținere în cuantum de 500 de lei de la data introducerii acțiunii și până la soluționarea acțiunii de divorț aflată pe rolul Judecătoriei Târgu-M., având nr._/320/2015.
Instanța aduce la cunoștința părților că au posibilitatea să precizeze cererea și cu privire la stabilirea programului de vizitare, având în vedere că urmează sărbătorile de iarnă și pentru a preîntâmpina alte probleme.
Părțile arată că în privința acestui aspect se înțeleg.
Instanța acordă cuvântul asupra cererilor în probațiune.
Reprezentantul reclamantei arată că renunță la administrarea probei testimoniale solicitate prin cererea introductivă și având în vedere achiesarea pârâtului nu dorește administrarea probatoriului.
La interpelarea instanței, pârâtul arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Instanța față de poziția părților și față de natura cauzei consideră că nu se mai impune a se administra alte probe.
Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, în baza prevederilor art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Codul de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, stabilirea domiciliului minorei Z. Sarah la domiciliul mamei obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 500 de lei de la data introducerii acțiunii și până la soluționarea dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Târgu-M.. Reprezentantul reclamantei solicită instanței să constată că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată și menționează că având în vedere faptul că între părți a intervenit o înțelegere aceștia nu doresc motivarea soluției date în prezenta cauză.
Pârâtul arată că este de acord cu admiterea cererii.
În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța se declară lămurită și în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect ordonanță președințială înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2015 sub nr. de dosar_, reclamanta Z. B. V. T. a chemat în judecată pe pârâtul Z. H. V., și a solicitat instanței ca pe calea ordonanței președințiale să dispună stabilirea locuinței minorei Z. SARAH născută la data de 17.12.2013 la mama reclamantă; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în numele și pe seama minorei de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acesteia, conform veniturilor pe care pârâtul le realizează; Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma unor neînțelegeri survenite între părți și constatând că relațiile conjugale sunt grav și iremediabil deteriorate, a intentat acțiune de divorț. Anterior promovării acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a încercat să soluționeze pe cale amiabilă divergențele dintre soți, însă acest lucru nu a fost posibil. Reclamanta a precizat că pârâtul s-a mutat de la domiciliul conjugal din luna ianuarie 2015, la locuința părinților săi.
În condițiile în care așa cum a arătat, este despărțită în fapt de pârât, se impune ca până la soluționarea acțiunii de divorț pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreținere în numele și pe seama minorei de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acesteia conform veniturilor pe care pârâtul le realizează.
În cazul în care pârâtul se opune la admiterea prezentei cereri de ordonanță președințială, a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f.3), dovadă achitare taxă timbru (f.4), copie certificat de căsătorie (f.5), copie certificat de naștere minoră (f.6), Dispoziția nr.6 (f.7).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta Z. B. V. T. a chemat în judecată pe pârâtul Z. H. V., și a solicitat instanței ca pe calea ordonanței președințiale să dispună stabilirea locuinței minorei Z. SARAH născută la data de 17.12.2013 la mama reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în numele și pe seama minorei de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acesteia, conform veniturilor pe care pârâtul le realizează, ulterior precizându-și cererea la suma de 500 lei/lună, incepând cu data formulării cererii și pâna la solutionarea actiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Târgu-M..
Deși părțile au arătat ca nu solicită motivarea hotărârii, instanța consideră că această motivare se impune neexistând vreo exceptare legala de la necesitatea motivării hotărârii judecătoresti stabilită prin art. 425 C. proc. civ., urmând a verifica, chiar și sumar, dacă intelegerea părților respectă interesul superior al minorului.
Părțile sunt căsătorite, din relația lor rezultând minora Z. SARAH, nascută la data de 17.12.2013.
În prezent părțile se află în procedura divorțului, ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Târgu-M..
În timpul procesului de divorț instanța poate lua măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței, potrivit art. 920 NCPC. Aceste măsuri pot fi luate pe calea ordonanței președințiale pentru că legea prevede această posibilitate în mod expres, fiind prezumate de legiuitor atât caracterul urgent, cât și vremelnicia acestor măsuri. Totodată din caracterul vremelnic al acestor măsuri decurge și cerința neprejudecării fondului, care va primi o dezlegare prin hotărârea finală asupra procesului de divorț sub toate aspecte.
Tot ca si chestiune preliminara, instanta apreciază ca nu este necesară distincția terminologica cu privire la împrejurarea daca examinarea indeplinirii conditiilor instituite de art. 997 sau art. 920 NCPC ține de admisibilitatea sau temeinicia cererii de ordonanță președințială, doctrina și practica fiind impărțite, insă din punct de vedere al efectelor practice ale acestei distincții, nu se constată vreo diferență.
Cu privire la condițiile prevăzute de art. 997 NCPC în prezenta speță, instanța apreciază:
Urgența. Reclamanta a făcut dovada derulării procesului de divorț, instanța acvirând pe cale scurtă dosarul de divorț.
Pe de alta parte, simplul fapt al initierii procedurii divorțului si al învederarii faptului că intre părinți exista neintelegeri cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor si obligatiilor prevăzute in sfera autorității părintesti, deschide pentru parti posibilitatea solicitării de urgență instantei competente luarea de masuri provizorii cu privire la minor ( fie ca acestea se regasesc expres in enumerarea prevăzuta de art. 920 NCPC, fie ca reprezintă orice altă chestiune privitoare la minor). Așadar, urgența ține de natura raporturilor in discutie ( si anume reglementarea modalitatii de pastrare a legaturilor personale dintre mama si copilul minor).
Vremelnicia. Măsura solicitata a se lua urmează a se aplica provizoriu, pâna la solutionarea definitivă a dosarului de divorț, pâna atunci nefiind tranșată definitiv problema modalității de exercitare a relațiilor personale dintre părinți și minor.
În privința ultimei condiții, a neprejudecării fondului, instanta, in urma discuțiilor avute personal cu părțile, a constatat că desi inițial părțile nu au reușit sa stabileasca amiabil măsurile cu privire la minoră, ulterior s-au înțeles. Întelegerea acestora nu este in aparență contrară intereselor minorului ( stabilirea provizorie a locuinței la mama nefăcând decât să consființească o stare de fapt existentă, raportat și la vârsta fragedă a minorei, iar pensia în cuantum de 500 lei/ lună este mai mare decât daca s-ar fi raportat la venitul minim pe economie, nefiind făcută dovada veniturilor concrete realizate de pârât.)
Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului stabileste că „Raspunderea pentru cresterea, educarea si dezvoltarea copilului revine in primul rand parintilor, caci principala modalitate de ocrotire a minorului se realizeaza prin intermediul parintilor.”
Instanta are in vedere și dispozitiile art. 2 alin. 3 si 4 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care stabilesc ca „ (3) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
(4) Persoanele prevazute la alin. (3) sunt obligate sa implice familia in toate deciziile, actiunile si masurile privitoare la copil si sa sprijine ingrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea acestuia in cadrul familiei.”
Instanța, fiind limitată în demersul său de această condiție a neprejudecării fondului, nu poate proceda la analiză mai aprofundată a raporturilor dintre părinți și copil, apreciind că se impune a se da prioritate înțelegerii amiabile intervenite între părinți.
În considerarea celor reținute, admite cererea formulata și precizata și pe cale de consecință:
Stabileste temporar, pâna la solutionarea actiunii de divort ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Tg. M., locuința minorei Z. SARAH ( CNP_) la mama reclamantă.
Obligă pârâtul la plata către minora Z. SARAH ( CNP_) a unei pensii de intretinere de 500 lei pe lună, incepând cu data de 18.11.2015 și până la solutionarea actiunii de divort ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Tg. M..
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata și precizata de reclamanta Z. B. V. T. ( CNP_), domiciliata in Tg. M., ., jud. M. in contradictoriu cu pârâtul Z. H. V. (CNP_), domiciliat in Tg. M., ., . și pe cale de consecință:
Stabileste temporar, pâna la solutionarea actiunii de divort ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Tg. M., locuința minorei Z. SARAH ( CNP_) la mama reclamantă.
Obligă pârâtul la plata către minora Z. SARAH ( CNP_) a unei pensii de intretinere de 500 lei pe lună, incepând cu data de 18.11.2015 și până la solutionarea actiunii de divort ce face obiectul dosarului nr._/320/2015 al Judecătoriei Tg. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel in 5 zile de la pronunțare care se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. L. B. K. K.
Red. A.L.B..
Tehnored. I.M.
4 ex. 14.12.2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2114/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2466/2015. Judecătoria... → |
---|