Tutelă. Sentința nr. 3254/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3254/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 3254/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3254
Ședința publică din data de 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. P.
GREFIER: I.-M. C.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de petentul S. S., având ca obiect încetare tutelă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul S. S., identificat cu CI . nr._, CNP_, domiciliat în Tg. M., ., ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a comunicat de către Municipiul Tg. M. dosarul de tutelă privind pe interzisul judecătoresc S. E..
În baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă să soluționeze cauza, sub toate aspectele.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate în dosar.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, în temeiul prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul solicită admiterea cererii, constatarea încetării tutelei instituite asupra interzisului judecătoresc S. E. și descărcarea sa de gestiune.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA,
Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2015, sub nr._, petentul S. S., în calitate de tutore desemnat prin Dispoziția nr. 1207/19.04.2012 a Primarului Municipiul Tîrgu-M., a solicitat încetarea măsurii tutelei instituită în sarcina sa pentru interzisul judecătoresc S. E., ca urmare a decesului acesteia survenit la data de 30.05.2015. Petentul a solicitat, de asemenea, aprobarea dării de seamă generale pentru cheltuielile efectuate din veniturile interzisului judecătoresc S. E. și descărcarea sa de socotelile tutelei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 156 și art. 160, 162 din Codul civil.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: proces-verbal din 09.06.2015, darea de seamă generală, dispoziția nr. 1207/19.04.2012 a Primarului Municipiului Tîrgu-M., bonuri, chitanțe, cupon indemnizație, cupon pensie.
De asemenea a fost comunicat de către Municipiul Tg. M. dosarul de tutelă privind pe interzisă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9097/02.12.2011, pronunțată în dosarul nr._ 11 al Judecătoriei Tîrgu-M., s-a dispus punerea sub interdicție judecătorească a numitei S. E., iar prin Dispoziția nr. 1207/19.04.2012 a Primarului Municipiului Tîrgu-M. s-a instituit tutela pe seama interzisei judecătorești în sarcina tutorelui S. S..
Potrivit dispozițiilor art. 156 alin. 1 din Codul civil, funcția tutorelui încetează în cazul în care nu se mai impune situația care a dus la instituirea tutelei, precum și în cazul morții minorului iar potrivit prevederilor art. 171 din Codul civil regulile privitoare la tutela minorului sunt aplicabile și în cazul tutelei celui pus sub interdicție în măsura în care legea nu dispune altfel.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 160 alin. 1 din Codul civil, la încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele, sau, după caz, moștenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instanței de tutelă o dare de seamă generală.
Având în vedere înscrisurile depuse în susținerea capătului de cerere privind încetarea tutelei, instanța constată că interzisul judecătoresc S. E. a decedat la data de 30.05.2015, conform certificatului de deces depus la dosarul de tutelă. Instanța reține, de asemenea, că socotelile privitoare la veniturile interzisului judecătoresc S. Elenat și la cheltuielile făcute cu întreținerea acesteia și cu administrarea bunurilor sale sunt corect întocmite și corespund realității, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în susținerea petitului privind descărcarea de gestiune.
În considerarea celor expuse și în temeiul art. 162 alin. 1 din Codul civil, instanța va admite cererea petentului, va dispune încetarea tutelei instituită în sarcina tutorelui S. S. asupra interzisului judecătoresc S. E. prin Dispoziția nr. 1207/19.04.2012 a Primarului Municipiului Tîrgu M., ca urmare a decesului acesteia, va aproba darea de seamă generală și va dispune descărcarea de gestiune a tutorelui S. S. pentru cheltuielile efectuate din veniturile interzisului judecătoresc S. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul S. S., domiciliat în Tg. M., ., ..
Constată încetarea tutelei instituită în sarcina tutorelui S. S. asupra interzisului judecătoresc S. E. prin Dispoziția nr. 1207/19.04.2012 a Primarului Municipiului Tîrgu M., ca urmare a decesului acesteia.
Aprobă darea de seamă generală și dispune descărcarea de gestiune a tutorelui S. S. pentru cheltuielile efectuate din veniturile interzisului judecătoresc S. E..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
S. P. | I.-M. C. |
4 ex./25.06.2015
Red. S.P./Tehnored. I.M.C.
← Curatelă. Sentința nr. 5792/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5886/2015. Judecătoria... → |
---|