Acţiune în constatare. Sentința nr. 1827/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1827/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1827
Dosar nr._ perfectare vânzare-cumpărare
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
JUDETUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1827
Ședința publică din data de 16 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. L. C. - judecător
Grefier - M. C.
Pe rol se află spre soluționare cererea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâtele A. M., A. I., având ca obiect perfectare vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și pârâtul A. I., lipsă pârâta A. M. și av.N. Ș. în calitate de apărător pentru reclamant în baza împuternicirii avocațiale ./_/6.04.2015 emisă de Baroul de Avocați N..
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei – „perfectare vânzare-cumpărare „
- Procedura de citare legal îndeplinită .
- cauza se află la primul termen de judecată.
- în urma verificării în baza de date a programului ECRIS, nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și părți.
Față de dispozițiile art. 131 din Noul cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, constatând că este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cauză cu care a fost investită
În temeiul art. 238 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 1 zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Nemaifiind alte cereri, excepții de formulat la dosarul cauzei, instanța acordă părților cuvântul la probe.
Reclamantul înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri care sunt depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art.258 raportat la art.255 din Noul cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, solicitate prin cererea de chemare în judecată, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.
Interpelat pârâtul A. I., arată că are cunoștință de acțiunea formulată de către reclamant și este de acord cu perfectarea vânzării.
Nemaifiind de administrat probe sau de formulat alte cereri,instanța constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se perfecta vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafața cu privire la suprafața de 6300 mp. teren arabil, situat în extravilan ., pct. „ Ungheni-Chișcari”.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
După deliberare, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâții A. M. și A. I. și a solicitat ca în cauză să fie pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se perfecteze vânzare-cumpărarea intervenită la data de 15.05.2013 între reclamant în calitate de cumpărător și pârâți în calitate de vânzătoare, cu privire la suprafața de 6300 mp. teren arabil, situat în extravilan ., pct. „ Ungheni-Chișcari” sola 86/2, . vecinii la N- Drum exploatare, E- L. I., S- drum, V- Z. D. pentru care a plătit prețul de 3500 lei.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: antecontract de vânzare-cumpărare, acte de identitate, certificat de atestare fiscală, documentație cadastrală, certificat de sarcini, TP nr. 51/2595/09.09.2002 emis pe numele N. E. și avizul emis de către ., conform dispozițiilor art. 9 rap. la disp. art. 4 alin.1 și art. 5 din Legea nr. 17/2014 modificată.
Legali citați pârâții nu au depus întâmpinare dar s-au prezentat în instanță și au recunoscut vânzarea și primirea prețului.
Examinând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 15.05.2013 părțile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, prin care pârâții s-au obligat ca în viitor să transmită reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului descris în petitul acțiunii.
Pârâții sunt proprietarii bunurilor înstrăinate, împrejurare care rezultă din cuprinsul TP nr. 51/2595/09.09.2002.
Dacă reclamantul în calitate de cumpărător și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv a plătit prețul vânzării și a intrat în stăpânirea de fapt a terenului pârâții vânzători nu și-a îndeplinit obligația principală, aceea de a încheia actul în formă autentică, moment de la care operează transferul dreptului de proprietate, împrejurare care îl îndreptățește pe cumpărător să se adreseze instanței de judecată pentru ca aceasta să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 885 coroborate cu dispozițiile art. 888 din Legea 287/2009 privind Codul civil, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc numai prin înscrierea lor în cartea funciară, procedura înscrierii realizându-se doar în baza unui act autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămasă definitivă sau în baza unui act emis de autoritățile administrative.
Potrivit dispozițiilor art. 1676 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietății de la vânzător la cumpărător este supusă dispozițiilor de carte funciară, iar potrivit dispozițiilor art. 1244 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.
În lumina dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța constată că deși nulă absolut ca operațiune de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea condiției de formă impuse de lege ad validitatem, luând în considerare voința părților de a înstrăina bunurile imobile indicate în acțiune, convenția încheiată între părți valorează, în virtutea principiului reconversiunii actelor juridice, antecontract de vânzare-cumpărare. Ca atare, se constată că acest înscris a dat naștere în sarcina pârâților unei obligații de a face, și anume, aceea de a încheia în formă autentică actul de înstrăinare a terenului în cauză.
În consecință, prin încheierea convenției de la data de 15.05.2013, în sarcina pârâților s-a născut obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, iar în favoarea reclamantului, dreptul de a cere executarea în natură a acestei obligații.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1699 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Prin urmare, apreciind că există un antecontract ce îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 1179 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, având în vedere că imobilele sunt proprietatea pârâtei, care a refuzat să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului autentic, iar prețul vânzării (3500 lei) a fost achitat pârâtei, sunt îndeplinite condițiile pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 1528 din Legea nr. 278/2009 privind Codul civil, care permit suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face în condițiile în care există un refuz din partea acestuia, în baza art. 1669 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil instanța va admite cererea formulată și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța va lua act că reclamanții nu solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă pentru constatare vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul M. V., CNP._, dom. în Tg. N., ..45, jud. N. în contradictoriu cu pârâții A. M., CNP._ și A. I., CI . nr._, ambii dom. în .. Iași, și în consecință:
Constată perfectă vânzarea-cumpărarea pe bază de înscris sub semnătură privată încheiat la data de 15.05.2013 între reclamant în calitate de cumpărător și pârâți în calitate de vânzători, cu privire la suprafața de 6300 mp. teren arabil, situat în extravilan ., pct. „ Ungheni-Chișcari” sola 86/2, . vecinii la N- Drum exploatare, E- L. I., S- drum, V- Z. D., pentru care a plătit prețul de 3500 lei.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul N., în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. N..
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2015.
Președinte, Grefier,
M. L. CraiuMariana C.
Red.M.L.C.
Tehnored.M.C./24.09.2015
Ex.-7-
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1808/2015. Judecătoria... → |
|---|








