Acţiune în constatare. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1157/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1157
Dosar nr._ actiune în constatare
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1157
Ședința publică din 07.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte – F. S. - judecător
Grefier – A. P. B.
La ordine fiind pronunțarea asupra soluționării actiunii în constatare formulată de reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA Bucuresti.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.05.2015.
INSTANȚA,
După deliberare, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Fălticeni sub nr._ reclamanta I. M. a chemat-o în judecată pe pârâta B. C. Română Sa cu sediul în București solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:
- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art 9 lit c ce se referă la comisionul de urmărire riscuri în valoare de 45,9 lei din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1767/16.12.2005
- să fie obligată pârâta să modifice contractul de credit în sensul înlăturării acestei clauze abuzive
- să fie obligată pârâta să îi restituie suma care a fost percepută în perioada 16.12._12 cu titlu de comision de urmărire riscuri în valoare de 3809,7 lei
- să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului.
prin sentința civilă nrt. 2721/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Tg N..
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg N. sub nr._ .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:
In fapt, prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1767/16.12.2005,
încheiat cu pârâta, i s-a acordat un credit în valoare de 27.000 lei pe o perioadă de 10 ani.
Potrivit art. 9 din contract, pentru creditul pus la dispoziție, parata percepe comisioane conform reglementarilor proprii, la lit. c) din acest articol fiind prevăzut un „comision de urmărire riscuri lunar calculat la valoarea creditului contractat in procent de 0,17% lunar" si este de 45,9 lei lunar.
Potrivit condițiilor generale de creditare - anexa la contractul de credit, la art.3.8,
comisionul de urmărire riscuri, „se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract, procent care ramane fix pe toata perioada de rambursare. Clientul achita comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit si dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din luna."
La data de 02.11.2012, a incheiat Contractul de credit nr. 884 cu B. Transilvania, prin care s-a refinantat creditul contractat cu BCR. Având in vedere perioada pentru care a achitat comisionul, a arătat in petitul acțiunii sumele ce a solicitat să-i fie restituite.
Clauza stipulata la art. 3.8. din condițiile generale ale contractului de credit, clauza stipulata la art. 9 lit. c) din contractul de credit are caracter abuziv în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 republicată, pentru următoarele considerente, expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 republicată orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
De asemenea, în conformitate cu disp. art 4 alin. 1 din același act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
In ceea ce privește clauzele considerate ca fiind abuzive, potrivit art. 4, alin .4, acestea sunt redate cu titlu exemplificativ în anexa la lege în care, la lit. g, sunt menționate și acele clauze care dau drept exclusiv comerciantului să interpreteze prevederile contractului.
In accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 si art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, clauza abuziva este acea clauza inserata in contract care, nefiind negociata direct cu consumatorul, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând aceasta directiva, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit in cauza Oceano Grupo Editorial S.s. versus Rodo Murciano Quintero (C — 240/98) ca protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oftau caracterul abuziv al unei clauze contractual, in măsura in care este investit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. întrucât un asemenea examen presupune existenta in prealabil a unui contract semnat de către cele doua parti care si-a produs integral sau parțial efectele, este neindoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului sau de către instanța de judecata. Ca atare, faptul ca aceste contract a fost executat ca atare sau parțial de consumatori nu echivalează cu acceptarea in integralitate a conținutului acestuia, din moment ce el conține clauze abuzive. Rațiunea acestui act normativ consista in poziția de inferioritate economica, juridical si tehnica a consumatorului in raport cu comerciantul, inferioritate care se manifesta atat in ceea ce privește puterea de negociere, cat si in ceea ce privește nivelul de informare. Aceasta situație il pune pe consumator in postura de a adera la condițiile redactate in prealabil de către comerciant fara a avea puterea de a influenta conținutul lor.
Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator. Art. 4 si art. 13-14 din aceeași Lege 193/2000 permit judecătorului sa intervină in contract, pentru a-1 revizui sau reconstrui, dupa ce, in prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicind sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul puțind fi executat in continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale pârtilor.
Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauza contractuală sa fie considerata abuziva, este necesar ca:
a) aceasta sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul
b) aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei-credinte.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește ca o clauza va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale.
Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 (M.Of nr. 128/2007) ca fiind acel tip de contract redactat in intregime sau aproape in intregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalenta cu stabilirea clauzei in mod unilateral de către comerciant si imposibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei.
Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuziva se refera la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credinte, la momentul semnării contractului, clauze care ii creează un avantaj in detrimentul consumatorului.
Principiul bunei-credinte a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE si desemnează respectul reciproc al pârtilor contractante, adoptarea unui comportament onest si rezonabil care sa aiba in vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectiva a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru in puterea de negociere a pârtilor.
Având in vedere o asemenea situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede ca clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator.
Astfel cum rezulta din jurisprudenta, este vorba despre o dispoziție imperativa care urmărește sa substituie echilibrului formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligațiile cocontractantilor un echilibru real, de natura sa restabilească egalitatea dintre aceste parti.[ Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 36, si Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, Rep., p. 1-4713, punctul 25.]
Pentru a asigura protecția urmărita de Directiva 93/13, Curtea a subliniat de asemenea, in mai multe ocazii, ca situația de inegalitate care exista intre consumator si vânzător sau furnizor nu poate fi compensata decât printr-o intervenție pozitiva, exterioara pârtilor la contract. [ Hotărârea Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, punctul 27, Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 26, precum si Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. 1-9579, punctul 31.|
In lumina acestor principii, Curtea a hotărât ca instanța naționala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale [Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones. C-40/08, Rep., p. 1-9579, punctul 32],
Posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevăzut la art. 6 din Directiva 93/13, anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligații pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la art. 7 din aceasta directiva, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii. [ Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C-473/00, R., p. 1-_, punctual 32, si Hotărârea Mostaza Claro, citata anterior, punctul 27].
Referitor la clauza stipulată la art. 3.8 din contractul de credit si cea stipulata la art. 9 lit. c) din condițiile speciale nu au fost negociate cu subsemnata, ci mi-au fost impuse de banca, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza sus-menționată.
De asemenea, clauzele în discuție nu îndeplinesc cerințele prev. de art. 1 din contract întrucât în cuprinsul convenției nu se definește comisionul de urmărire riscuri, nu se detaliază motivele pentru care comisionul este perceput, nu se arata dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții. In acest context, este evident că aceste clauze privind comisionul de urmărire riscuri au caracter abuziv din moment ce împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv, ne fiind stabilita . inteligibil.
Totodată clauzele în discuție creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților contractante deoarece, pe de o parte, valoarea totală a comisionului de urmărire riscuri/administrare pe toată durata derulării contractului este una însemnată iar, pe de altă parte, aceste comisioane nu au nici o acoperire.
Echilibrul contractului presupune ca drepturile fiecăreia din părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsură în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa.
Prin anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r) sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutarii sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fara a prevedea existența compensațiilor în suma echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutarii contractului de către comerciant.
Față de cele arătate, în temeiul art. 14 și art. 6 din Legea nr. 193/2000 republicată solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor sus-menționate si a dispune obligarea paratei să-i restituie sumele ce le-a achitat cu acest titlu.
2) In virtutea principiului disponibilității, instanța trebuie să constate ca a solicitat echivalentul bănesc al îmbogățirii fără justa cauză a pârâtelor, reprezentat de dobânda legală. De precizat faptul că între reclamanții împrumutați si banca există raporturi comerciale, iar în conformitate cu OG nr. 9/2000 (în vigoare la data nașterii raporturilor juridice între părți), dobânda legala se stabilește, materie comerciala, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României".
In drept, acțiunea este întemeiată pe disp. art. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000, art. 110 din OUG 113/2009, republicată, art. 453 din Noul Cod de procedura civilă, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare, act normative care, pe de o parte, a abrogat Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice și, pe de altă parte, a modificat Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinare pârâta BCR SA a solicitat respingerea acțiunii având în vedere următoarele motive:
În principal respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca efect al admiterii următoarelor excepții procesuale:
1. Excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor pretins abuzive menționate în cererea de chemare în judecată și restituirea sumelor încasate de către subscrisa în temeiul respectivei clauze.
Literatura de specialitate este unanimă a aprecia că sancțiunea care intervine în cazul admiterii cererii prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor înserate în contractele încheiate între consumatori și profesionaliști este nulitatea relativă.
Pe cale de consecință perioada de timp în care persoana interesată poate formula o acțiune prin care se urmărește constatarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract încheiat între un consumator este de 3 ani potrivit art 3 al 1 din S 167/1958.
În cauză contractul de credit a fost încheiat la data de 16.12.2005 termenul de prescripție a acțiunii în constatarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor acestuia împlinindu-se la data de 16.12.2008 ori acțiunea a fost in tentată de reclamant a fost formulată la data de 7.10.2014 la aproape 6 ani de la momentul îndeplinirii termenului de prescripție incident.
2. Inadmisibilitatea cererii de constatare a caracterului abuziv a unei clauze dintr-un contract încetat.
Imprumutanta arată în cererea de chemare în judecată că a achitat integral creditul ce fac e obiectul Contractului pacta sunt servanda.
Principiul libertății de voință este incompatibil cu orice ingerință a autorității judecătorești ori a altei puteri a statului în ceea ce privește contractele valabil încheiate de către părți, acestea neputând să substituie, nici măcar în parte consimțământul liber exprimat al acestora.
Ori prin capetele de cerere în discuție se urmărește producerea tocmai a unei asemenea efect, solicitându-se instanței de judecată să intervină cu privire la o clauză contractuală negociată, înțeleasă și asumată în mod liber și neviciat de către reclamantă.
3. Excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea nulității clauzelor pretins abuzive menționate în cererea de chemare în judecată.
În cererea formulată se tinde la lezarea în mod direct și brutal a dispozițiilor art.969 al 1 cod civil care consacră principiul fundamental.
Anularea ori modificarea unor clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive.
Sancțiunea care operează în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una suis generis respectiv încetarea producerii efectelor respectivelor clauze pentru viitor, fără a se putea pune în discuție restituirea prestațiilor deja executate în temeiul lor.
Deasemenea faptul că raporturile juridice dintre reclamantă și subscrisă au încetat nu se mai poate aplica o astfel de sancțiune.
4. Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei contractuale pretins abuzivă în discuție prin nefinanțare.
Din interpretarea coroborată a prevederilor L 193/2000 reiese fără echivoc că prevederile acesteia se aplică doar contractelor în derulare.
Verificarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale de către instanța de judecată nu se poate face decât asupra contractelor aflate în vigoare, care își mai produc efecte juridice între părți.
Cu privire la fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere următoarele motive:
Niciuna dintre condițiile prevăzute de art 4 al 1 din L 193/2000, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, absența bunei credințe, lipsa negocierii și neasocierea cu definirea obiectului principal al contractului nu este îndeplinită în ceea ce privește clauzele atacate.
Ori neîndeplinirea unei singure condiții dintre cele enumerate împiedică de plano constatarea caracterului abuziv al unei stipulații contractuale.
Clauzele contestate de către reclamant sunt exceptate prin însăși voința legii de la controlul judiciar al caracterului abuziv întrucât se asociază cu obiectul principial al Contractului de credit.
Clauzele contractuale contestate se asociază cu prețul principal al contactului în litigiu, respectiv prețul creditului.
Prețul constituie astfel obiectul contractului de credit, avut în vedere de către ambele părți la formarea acestuia .-
Ori prin condițiile pe care L 193/2000 le prevede în mod expres pentru o clauză să poată fi analizată sub aspectul caracterului său abuziv, se numără și aceea potrivit căreia aceasta să nu se refere la conținutul obiectului propriu-zis al contractului, adică la prețul său.
Astfel din dispozițiile L 193/2000 cât și cele ale Directivei 93/13/CEE pe care o transpune în ordinea juridică națională interzic instanței de judecată să procedeze la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor care se asociază cu obiectul principal al contractului, reprezentat în cauză de prețul creditului acordat reclamantului.
Clauzele contractuale contestate sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil pentru înțelegerea căruia nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Clauza contestată de către reclamantă a fost negociată în contextul în care oricare dintre prevederile cuprinse în contractul de credit puteau fi negociate de către un con sumator diligent.
Clauzele contractuale contestate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată nu sunt contrare bunei credințe.
Nu numai că nu a impus clauze contractuale reclamantei dar nu a întreprins nici acțiuni de convingere anterior încheierii contractului de credit procedând, în schimb la prezentarea ofertelor de produse bancare și la explicarea modului de stabilire a dobânzii și a comisioanelor agreate.
Din simpla lectură a prevederilor incluse în Contractul de credit se constată că clauza criticată de către reclamantă nu produce nici un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante nefiind îndeplinită nici această condiție prevăzută de L 193/2000 pentru reținerea caracterului abuziv al unor stipulații contractuale.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1767/16.12.2005 pârâta B.C.R SA prin Sucursala Fălticeni a acordat reclamantei I. M. un credit în sumă de_ lei pentru o perioadă de 120 luni.
Pentru punerea la dispoziție a acestui credit potrivit art 9 lit c din contract banca încasează un comision lunar de urmărire riscuri calculat la valoarea creditului contractat în procent de o,17 % lunar și este de 45,9 lei lunar conform graficului de rambursare a creditului.
Conform art 3.8 din Condițiile generale la convenția de credit comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent din valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract „procent care rămâne fix pe toată durata de rambursare .Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobândă.
Excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive, urmează a fi respinsă având în vedere faptul că nu s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil dreptului la acțiune. În prezenta cauză termenul prescripției dreptului la acțiune este de 3 ani, însă în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța reține că, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167 /1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Cum dreptul de restituire al sumelor menționate începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, drept care coincide cu data constatării nulității clauzelor contestate, cât timp constatarea nulității încă nu s-a realizat, ci formează obiectul prezentei acțiuni, termenul de prescripție nu s-a împlinit.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv a unei clauze dintr-un contract încetat, instanța urmează să o respingă având în vedere că nu există nici o dispoziție expresă în cuprinsul L 193/2000 care să statueze că dispozițiile acesteia viciază doar contractele în curs de executare și nu .și cele deja executate.
Cu privire la excepțiile inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea nulității clauzei pretins abuzive și in admisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei contractuale pretins abuzivă, instanța le apreciază ca fiind apărări de fon, urmând să se pronunțe cu privire la aceste apărări pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
În cauză, instanța reține că creditul acordat urma a fi rambursate potrivit graficului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzută, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire art. 9 lit. f) din convenție.
Cu privire la negocierea acestei clauze, deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând art. 3 din Condițiile Speciale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art. 3 instituie obligația reclamanților de a achita un comision de urmărire riscuri. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii comision de urmărire riscuri.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanta întrucât contractele încheiate cu aceasta au fost tip, preformulate, cu clauze nenegociabile, aspect confirmat și de către reclamantă prin răspunsurile la interogatoriu.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, sub aspectul valorii și sub cel al perioadelor și au fost de acord, prin semnarea convențiilor, cu plata comisionului de urmărire riscuri, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000.
A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 Codul civil conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Potrivit pârâtei, comisionul de urmărire riscuri reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere, prin nerecuperarea sumelor acordate și că aceste credite și că imobilele aduse în garanție au fost asigurate doar pentru anumite riscuri.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, însă desfășurarea oricărei activități comerciale implică o . riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie să și le asume odată ce a ales să se implice în respectiva activitate.
Analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, pârâta a perceput dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil.
În plus, acest text afirmă că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, însă în cazul de față, după cum s-a arătat, B. nu a oferit niciun produs sau serviciu în schimbul perceperii acestui comision, el reprezentând un beneficiu unilateral. Includerea sa expresă în „prețul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului să aprecieze în mod clar asupra naturii sale și ar fi dus la scoaterea sa din discuția cu privire la clauzele abuzive
De asemenea, se reține că pârâta nu a făcut proba că ar fi avut, la încheierea convenției de credit, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamantei în desfășurarea raportului contractual în discuție, comportament de natură să genereze o probabilitate crescută de a prejudicia banca, astfel că punerea în sarcina reclamanților, anticipat și nediferențiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea întâmpina banca, contravine cerințelor bunei-credințe. De asemenea, reclamanta s-a obligat și la plata de dobânzi penalizatoare, comision de rambursare în avans, comision de acordare credit.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța reține și faptul că potrivit graficului de rambursare al creditului cuantumul comisionului de risc este destul de ridicat raportat la valoarea totală a ratelor de credit și a dobânzilor,
Acest fapt, coroborat și cu cele arătate mai sus, conduce la concluzia că prin stipularea clauzei care prevede acest comision s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, motiv pentru care instanța constată caracterul abuziv și al clauzei cuprinse la 9 lit. c din Condițiile speciale ale contractului de credit și al clauzei cuprinse la art. 3.8 din Condițiile Generale.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate de pârâtă cu titlu de comision de urmărire riscuri, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea. Legea nu menționează expres dacă este vorba de o nulitate absolută sau una relativă, fapt pentru care stabilirea felului nulității se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridică nerespectată, cu luarea în considerare și a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite în cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sancțiunii.
Instanța apreciază că articolul menționat stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive, având în vedere că textul legal folosește sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulității relative. În plus, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a cocontractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, și nu de nulitate relativă. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari, profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție economică privilegiată.
Nu în ultimul rând, instanța apreciază că lipsirea de efecte a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, nenegociate de părți, are rolul de a ocroti un interes general, al tuturor consumatorilor prin protejarea acestora împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic pe care o dețin, fiind vorba de norme juridice de ordine publică cu un evident caracter imperativ.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la clauzele contractuale cuprinse în 9 lit. c) Contractului de credit nr. 1767/16.12.2005, instanța, făcând aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit), va dispune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamantă în baza acestor clauze abuzive anulate.
Astfel, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantei suma în cuantum de 3809,7 lei, reprezentând contravaloarea sumelor achitate de reclamantă cu titlul de comision de urmărire riscuri, aferent perioadei 16.12.2005 – 02.11.2012
Totodată, instanța reține că reclamanta are dreptul la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlul de comision de administrare, dobânda reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestor sume de bani și fiind datorată pentru recuperarea integrală a prejudiciului, dobânzi ce vor fi acordate de la data plății până la data restituirii integrale a debitului.
În temeiul dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, va obliga pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARAȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta I. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „F. I. R.” cu sediul în mun. Fălticeni ..n jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA cu sediul în mun. București .. 5 sector 3 cu domiciliul ales la SCA Nestar Nestar D. Ringston Peterson mun. București Budarest Business Park Șoseaua București Ploiești nr. 1 A . sector 1 și în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 9 lit c din Contractul de credit bancar nr.1767/16.12.2005 încheiat între părți și dispune înlăturarea acestei clauze din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 3809,7 lei reprezentând contravaloarea sumelor achitate de reclamantă cu titlu de comision de urmărire riscuri aferent perioadei 16.12._12 precum și a dobânzii legale aferente acestei sume calculată la data formulării prezentei acțiuni 7.10.2014 și până la data executării obligației.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg N..
Pronunțată în ședința astăzi, 07.05.2015
Președinte, Grefier,
F. S. A. P. B.
RED/TEHN
F.S./A.B.
5 ex/29.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1808/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
