Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1776/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 1776/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1776

Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă în

- Cod operator 3076 - folosul comunității -

ROMÂNIA

JUDETUL N.

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1776

Ședința publică din 9 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – V. A.

Grefier – M. R.

Pe rol se află spre soluționare cauza civilă privind petenta INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI B. în contradictoriu cu intimatul B. M., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- stadiul procesual: dosarul se află la primul termen de judecată, după efectuarea procedurii prealabile;

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Obiectul cauzei: înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

În urma verificării în baza de date a programului ECRIS, în temeiul art. 103 alin. 11 din R.O.I.I.J., nu au fost identificate alte cauze înregistrate pe rolul instanței, urmare unei cereri formulate de același reclamant, având același obiect și aceleași părți.

Având în vedere că petentul a solicitat judecata în lipsă, instanța, în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 Cod de procedură civilă, trece la judecarea cauzei.

Față de dispozițiile art. 1311 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, teritorială și materială, constatând că Judecătoria Tîrgu N. este competentă sub toate aspectele să soluționeze prezenta cerere.

În temeiul art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o zi, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.

Instanța, constatând că petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, nemaifiind probe de administrat, socotindu-se lămurită, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA ,

După deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Tg.N. și înregistrată sub nr._, petenta Instituția Primarului Comunei B. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului-contravenient B. M. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea în fapt a sesizării, petenta a arătat că prin procesul verbal nr._ din data de 10.09.2005, intimatul a fost sancționat contravențional cu suma de 60 lei, s-a încercat recuperarea acestei creanțe, dar nu s-au identificat bunuri care să fie supuse executării silite.

Datorită imposibilității de a recupera această creanță, Primăria . să se procedeze conform art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.

În dovedirea acțiunii, petenta a depus următoarele înscrisuri: copie de pe procesul verbal de constatare a contravenției, somația și titlul executoriu nr. 3706 din 11.05.2015,adeverință de la registrul agricol nr. 3803/13.05.2015.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu a făcut dovada achitării amenzii.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de petentă, anexate plângerii și enumerate mai sus, pe care instanța le-a admis considerându-le pertinente, concludente și utile cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție nr._ din data de 10.09.2005, intimatul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 60 lei, pentru o faptă contravențională prevăzută de HCGMB nr. 156/2001.

Sancțiunea aplicată este definitivă, nefăcându-se dovada contestării acesteia sau a exonerării intimatei de plata amenzii.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, pentru recuperarea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal menționat mai sus, intimatul nu poate fi executat silit, acesta neavând bunuri și nerealizând venituri care să poată fi urmărite potrivit Codului Fiscal.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Nefăcându-se dovada achitării de către intimat a amenzii contravenționale și având în vedere decizia ICCJ nr.7/20.09.2010, instanța urmează a admite cererea și a dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, care se va executa la Consiliul Local al comunei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității formulată de petenta Instituția Primarului comunei B., cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul B. M., CNP_, domiciliat în com. B., ..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 60 lei aplicată intimatului prin procesul verbal nr._ din data de 10.09.2005, cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea a 4 ore de activitate în folosul comunității, care se va executa la Primăria comunei B., județul N..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la judecătorie.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. AvasilcăiMariana R.

Red.V.A.

Tehn.M.R.

23.09.15

- 4 ex.-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1776/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ