Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ

Sentința nr. 1496/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1496

Dosar nr._ plângere contravențională OUG 195/2002

Cod operator 3076

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU N.

Sentința civilă nr.1496

Ședința publică

din data de 18.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte C. I. U.

Grefier E. G.

La ordine venind spre soluționare cauza civilă privind pe petentul Z. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., intervenienți C. T., .> .> SA, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/04.01.2015 încheiat de Poliția Bălțătești.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința de judecată din data de 09.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dispunându-se amânarea pronunțării pentru astăzi, 18.06.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosarul nr._, petentul Z. G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 04.01.2015, întocmit de agent poliție rutieră Tg. N., întrucât cele consemnate în procesul verbal nu sunt adevărate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în fapt, a fost sancționat prin procesul verbal menționat mai sus pentru faptul că în data de 04.01.2015 a condus autoturismul cu nr._ în localitatea Bălțătești, județul N., iar când a ajuns la intersectia de drumuri cu drumul comunal a virat dreapta, având și prioritate, când a văzut un autoturism Dacia venind cu viteză, care deși avea indicatorul ,,Stop ,, nu a oprit, și așa s-a produs coliziunea dintre cele două autoturisme. Mai arată petentul că în procesul verbal de contravenție situația de fapt nu a fost reținută corect, întrucât vinovat în totalitate de producerea accidentului este conducătorul Daciei cu nr. inmatriculare_ și nu petentul.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

În dovedire petentul a depus la dosar copie după procesul verbal de contravenție și după CI și carnet de conducere.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N. a formulat întâmpinare (f.19) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, întrucât motivele invocate de petent sunt neîntemeiate, săvârșirea faptei rezultând din procesul-verbal de constatare a contravenției, planșele foto, fișa de intervenție, declarațiile soferilor, și raportul agentului constatator anexate la întâmpinare. A mai precizat intimatul că fapta comisă de petent este prevăzute de art.123 alin.1 lit.I din HG 1391/2006 sancționată de art.101 alin.1 pct.9 din OUG 195/2002 rep.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți, anexate plângerii și, respectiv, întâmpinării și enumerate mai sus, ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei.

Față de prevederile art. 119 din OUG 195/2002 instanța din oficiu dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienți forțați a celuilalt șofer implicat în incident precum și a societăților de asigurare RCA a celor două autovehicole.

Analizând actele și lucrările dosaruluii,prin prisma probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . AU, nr._ din 04.01.2015 întocmit de agent poliție rutieră Tg. N., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 585 lei .

S-a reținut că, la aceeași dată, ora 1630 în intersecția DC167 cu DC Moara – Biserica Valea Arini auto cu nr._ era parcat neregulamentar pe partea stângă a direcției de mers, iar autoturismul condus de petent cu nr._ nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu gheță și nu a putut frâna în condiții de trecere pe lângă autoturismul parcat neregulamentar și astfel a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr._ care și el nu s-a asigurat temeinic în condiții de carosabil acoperit cu gheță. Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 585 lei, iar fapta a fost încadrată juridic la art.123 alin.1 lit.I din HG 1391/2006 sancționată de art.101 alin.1 pct.9 din OUG 195/2002 rep.

Petentul nu a semnat procesul verbal, la rubrica „alte mențiuni” fiind consemnat nu sunt obiecțiuni.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de ,,acuzație în materie penală,, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.

Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentei, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.

Astfel, procesul verbal de contravenție trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijoacele de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.

În analizarea temeiniciei plângerii formulate, instanța va avea în vedere întregul ansamblu probator depus la dosar de către părți, precum și legislația în vigoare la momentul constatării faptei contravenționale.

Instanța observă că mențiunile procesului-verbal de contravenție in cauză sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia in comiterea contravenției.

Astfel, referitor la îndeplinirea conditiilor de fond, se reține că faptele contravenționale au fost corect încadrade, nereținându-se o încadrare generică. Astfel, potrivit art. 123 alin.(1) lit.i din HG nr. 1391/2006 ,, Conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h în localitati sau 50 km/h în afara localitatilor, în urmatoarele situatii: (...)i)la schimbarea directiei de mers prin viraje,,.

Instanta sesizează că, în mod corect, fapta contraventionala retinuță în sarcina petentului a fost încadrată în dispozitiile art. 101 alin.1 pct.9 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, potrivit căruia ,, (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice (...) 9) nereducerea vitezei in cazurile prevazute de regulament; (...).

Cât priveste legalitatea sanctiunilor aplicate, acestea se încadreaza în limitele prevazute de textele incriminatoare, prin raportare la art. 98, alin. 4, lit. d) din OUG nr. 195/2002 republicata.

Faptul ca petentul nu a respectat dispozițiile legale reiese din raportul organului constatator, din planșele foto, precum și din susținerile petentului.

Astfel, petentul în plângerea formulată menționează că incidentul s-a produs din vina intervenientului forțat care nu s-a asigurat la indicatorul ,,Stop,, însă petentul recunoaște că în acea zi carosabilul era acoperit cu zapadă și polei.

Din planșele foto (f.25), rezultă întredevăr că carosabilul era acoperit cu zăpadă și polei, și că la data producerii coliziunii pentru auto cu nr._ nu exista indicatorul Stop,,.

De fapt, aceste detalii semnalate de către petent nu prezintă importanță, întrucât petentul a fost sancționat doar pentru că nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă și polei.

Ori, petentul nu a demonstrat că la momentul producerii coliziunii viteza autoturismului ara adaptatată condițiilor de carosabil acoperit cu zăpadă și polei.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Analizând, în baza art.34 din O.G. nr.2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 si a art.21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede ca sancțiunea se aplica în limitele prevazute de actul normativ și trebuie să fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei săvârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsită fapta, de modul și mijloacele de săvârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanta constată că sanctiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite.

Astfel, având în vedere modul de savârsire al faptei – de a circula pe un drum în condiții de iarnă, fără a lua măsurile care se impun la vederea unui autoturism ce circulă din sens opus, cu consecința producerii unor urmări grave - fiind de notorietate că multe accidente rutiere se datorează neadaptării mașinii la traficul de iarnă, instanța apreciază că îndreptarea conduitei petentului în acord cu necesitatea respectării prevederilor legale nu s-ar putea realiza decât prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, aplicarea amenzii orientate spre minimul special, este suficientă și propice în ansamblul contextului factual.

Pentru considerentele ce preced, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul Z. G. , cu domiciliul în satul Valea Arini, ., în contradictoriu cu intimatului I. De Poliție Județean N., cu sediul în Piatra-N., ., jud. N., și intervenienții forțați C. T., cu domiciliul în satul Valea Arini, ., .> cu sediul în București, .. M 101, . și .> SA, cu sediul în București, .-demisol, nr.5-7, sector 1, împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 04.01.2015, întocmit de agent poliție rutieră N..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria Tg. N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. U. E. G.

Red./teh.red./C.I.U/18.06.2015

Teh.red.E.G./18.06.2015

Ex.7

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ