Plângere contravenţională. Sentința nr. 1428/2015. Judecătoria TÂRGU NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1428/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU NEAMŢ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1428
Dosar nr._ - pl.contrav.OUG 195/02
Cod operator 3076
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1428
Ședința publică din data de 09.iunie.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. I. U.
Grefier - G. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul A. Ș. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect - plângere contravenționala OUG 195/2002 R.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent av.A. E. cu împuternicirea avocațiala ., nr._/2014. Au lipsit petentul și reprezentantul intimatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele;*.obiectul cererii- plângere contravenționala OUG 195/2002 R.
*.stadiul procesual-fond, cauza este la al 3-leal termen de judecata;
*.procedura de citare este legal îndeplinită.
- la data de 12.06.2015, prin fax și prin corespondență, intimatul a comunicat instanței procesul verbal contestat în formă lizibilă.
Instanța,acordă cuvântul părtilor cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-N. de a judecata plângerea contravențională formulată de petent.
Av.A. E. pentru petent, fața de mențiunile făcute în procesul verbal contestat privind locul săvârșirii contravenției,este de acord cu admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-N..
Instanța, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-N..
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2014, sub nr._, petentul A. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.05.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat la data de 28.11.2013, a fost implicat într-un accident de circulație, iar cu ocazia întocmirii dosarului penal i s-a adus la cunoștință că a mai fost sancționat contravențional prin procesul verbal sus indicat, însă nu cunoaște motivul și nu a primit nicio informare din partea autorităților.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea pretențiilor sale, petentul a propus proba cu înscrisuri.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
Legal citat, intimatul IPJ Iași a depus întâmpinare (f. 47), invocând pe cale de excepție – necompetența teritorială a Judecătoriei Tg. N. de a judeca plângerea contravențională formulată de către petent, precum și excepția tardivității formulării plângerii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate, întrucât susținerile petentului sunt nefondate.
Intimatul a depus la dosar, următoarele înscrisuri: buletin de verificare metrologică, dovadă comunicare proces verbal de contravenție, proces verbal de afișare, jurisprudentă, raport ag. constatator (filele 43-53).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
- Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg. N., invocată de către intimatul IPJ Iași, prin întâmpinare:
Potrivit art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se soluționează de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Analizând întâmpinarea și raportul org. constatator, instanța reține faptul că pretinsa contravenție a fost săvârșită pe DE 583, pe raza localității Lețcani.
Potrivit Anexei 1 din H.G. nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Lețcani este în circumscripția Judecătoriei Iași.
Având în vedere norma legală imperativă menționată mai sus, care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din noul C.proc.civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când cauza este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Tg. N., invocată de către intimatul IPJ Iași și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale, potrivit art. 132 din noul C.proc.civ., în favoarea Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg. N., invocată de către intimatul IPJ Iași prin întâmpinare, și în consecință:
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale, formulată de către petentul A. Ș., în contradictoriu cu intimata IPJ Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. U. G. O.
Red/tehn.CIU
Tehnored/GO
24.06.2015/ 2 expl.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1304/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








