Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria TIMIŞOARA

Judecătoria TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria TIMIŞOARA la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 14860/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA OPERATOR DATE 2881

JUDECĂTORIA TIMIȘOARA

Secția I Civilă

DOSAR Nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 23.12.2015

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: C. A. R.

Pe rol se află acțiunea civilă, având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea E. E., în contradictoriu cu intimații B. S. R. si C. U. HUNEDOARA IFN.

La apelul făcut în ședința publica lipsesc părțile.

Data fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat in ședința de judecata din data de 03.12.2015 când instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015, și data de 23.12.2015, incheieri ce fac parte integranta din sentinta.

INSTANȚA

În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 23.06.2015 sub nr._ contestatoarea E. E., în contradictoriu cu intimații B. S. R. si C. U. HUNEDOARA IFN a formulat CONTESTATIE LA executare impotriva actelor de executare intocmite de catre B.E.J. S. R., la cererea creditoarei, C.A.R. U. HUNEDOARA I.F.N., solicitand: constatarea nulitatii actelor de executare intocmite de catre B.E.J. S. R., pentru nerespectarca dispozitiilor imperative ale art. 671, coroborat cu art. 154 alin.(4) și art. 666 din NCPC; constatarea culpei exclusive a B.E.J. S. R., și pe cale de consecinta, calitatea procesuală pasivă, pentru intocmirea defectuoasă a actelor de procedură și comunicare, respectiv viciu de comunicare a actelor si frauda la lege; constatarea faptului ca, B.E.J. S. R. a inceput executarea prin incalcarea legii; anularea tuturor formelor de executare, obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt arată că la data de 18.46.2015, a aflat de la serviciu ca s-a cerut infiintarea popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile sale, la solicitarea C. U. Hunedoara JFN, pentru suma de 3127,87 lei reprezentand debit restant și 635,86 lei reprezentand cheltuieli de executare silita, pentru contractul de imprumut unde are calitatea de girant.

Citarea/comunicarea este actul de procedură prin care participantii in procesul civil, inclusiv in faza de executare silita, sunt inștiintati cu privire la existenta lui, a termenelor și locului unde se va desfașura judecata sau, după caz, executarea silita.

Prin citarea/comunicarea actelor de procedură, partilor li se asigura respectarea a doua principii fundamentale ale procesului civil; contradictorialitatea si dreptul la aparare, componente ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 paragraf 1 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului și a Libertatilor Fundamentale.

Potrivit art.666 alin. 2 NCPC, comunicarea titlului executoriu si a somatiei, cu exceptia cazurilor in care legea prevede ca executarea se face, fara somatie ori fara comunicarea titlului executoriu catre debitor, este prevazuta sub sanctiunea nulitatii executarii.

Caracterul imperativ al normei inscrise in art. 666 alin. 2 NCPC, trebuie inteles in sensul ca executorul judecatoresc nu poate demara si continua executarea silita a debitorului decat dupa comunicarea titlului executoriu si a somatiei, cu exceptia cazurilor anume prevazute, cu respectarea normelor de procedura care reglementeaza comunicarea actelor in cadrul procesului civil.

De asemenea caracterul imperativ cumulativ al normei inscrise in art. 154 alin. 4 NCPC, nu poate fi eludat sau interpretat in afara cadrului legal.

Actele de procedura efectuate cu nerespectarea normei juridice, enuntate anterior sunt lovite de nulitate ceea ce are drept consecinta desfiintarea lor, potrivit art. 179 alin. 1 din noul Cod procedura civila.

B.E.J. S. R. a inteles sa comunice actele de procedura conform art. 671 coroborat cu art. 154 alin.{4} din NCPC, respectiv prin Posta R., astfel ca aceste norme imperative trebuiesc analizate in conformitate cu dosarul executional care urmeaza sa fie depus.

In probatiune solicita incuviintarea probei cu documentele din dosarul de executare silita, completate cu documentele pe care le detine.

Contestatoarea solicita ca B. sa depuna dosarul executional nr. 156/2015 si sa faca dovada comunicarii somatiei si a titlului executoriu conform art. 666, 671 coroborat cu art. 154 alin. 4 din NCPC.

Prin intampinarea depusa la dosar la data de 05.08.2015, intimata C. U. HUNEDOARA IFN, a solicitat respingerea contestatiei la executarea silita inceputa in dosarul executional nr. 156/2015 de Birou executor Judecatoresc S. R., pentru urmatoarele motive:

În principal, invoca exceptia netimbrarii contestatiei la executare si solicita instanței anularea cererii ca netimbrata. In conf. cu art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbre se platesc anticipat" si in baza art. 197 din Noul Cod de Procedure Civila "netimbrarea cererii ... atrage anularea cererii de chemare in judecata ..."

Plata taxei judiciare de timbru este prevazuta de legile romane, in armonie cu legislatia europeana, nu constituie o ingradire a liberului acces la justitie, este o modalitate legala de a preintampina abuzurile la care ar putea recurge persoane de rea credinta, care in loc sa respecte clauzele contractuale semnate și acceptate fac cereri in instanta doar pentru a amana achitarea obligaliilor pe care le au.

Invoca exceptia de necompetenta a Judecatoriei Timișoara ca instanta de executare in cauza in baza art. 23 din titlul executoriu, - contractul de imprumut nr. 19/14.05.2014 investit cu formula executorie prin incheierea civila nr. 1402/2015 pronuntata de Judecatoria Hunedoara in dosarul civil nr._ - care prevede ca "Litigiile de orice natura ivite intre partile contractante, in caz de nerezolvare pe cale amiabila, vor fi solutionate de instantele judecatoresti de la sediul C.A.R.", astfel incat instanta competenta aleasa de comm acord de catre toate partile contractante este Judecatoria Hunedoara, deoarece C.A.R. U. Hunedoara I.F.N. are sediul central in Mun. Hunedoara, jud. Hunedoara.

Contractul de imprumut s-a incheiat la Agentia Timișoara 2 care este doar un punct de lucru fara personalitate juridica. Contractul fiind "legea partilor" si "acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane" conform art. 1166 din Codul Civil, el fiind negociat si apoi semnat de catre creditor, beneficiarul imprumutului si de catre cei 2 giranti, acestia prin semnare recunosc si accepta prevederile lui, astfel ca toate cele 4 parti implicate in contract au fost de acord ca instanta competenta sa fie cea de la sediul creditorului, sediu scris si pe contract, deci Judecatoria Hunedoara.

În subsidiar, fata de cele aratate in contestatia la executare, invedereaza instantei urmatoarele:

Comunicarea actelor de procedura s-a facut efectiv in dosarul executional nr. 156/2015 de catre Birou Executor Judecetoresc S. R. in mod legal in conformitate cu art. 672 coroborate cu art. 154 (4) si cu art. 163 (6) din noul cod de procedura civila, astfel:

- art. 672: "comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face de catre executorul judecatoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sau procedural, iar, daca aceasta nu este posibila, potrivit dispozitiilor legale privind citarea si comunicarea actelor de procedura, care se aplica in mod corespunzator...

- art. 154 (4): "in cazul in care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibila, aceasta se va face prin posta, cu scrisoare recomandata, cu conținut declarat si confirmare de primire, in plic inchis, la care se ataseaza dovada de primire/procesul verbal si instiintarea prevazuta la art. 163."

- art. 163 (6) „daca destinatarul nu este gasit la domiciliu or resedinta...agentul ii va inmana citatia (sau actele) unei persoane majore din familie ..."

In conf. cu art. 667 (2) din Noul Cod de Procedura Civila "comunicarea titlului executoriu si a somatiei ... este prevazuta sub sanctiunea nulitatii executarii", modalitatea de a comunica actele de procedura nu este prevazuta de lege sub sanctiunea nulitatii. Executorul judecatoresc a comunicat actele din dosarul executional prin posta, in plic inchis, recomandat, cu confirmare de primire unei persoane majore din familia contestatoarei, deci a respectat intocmai procedura legala prevezuta in lege. Prevederile legale in materia executarii silite nu obliga executorul sa se justifice de ce a trimis documentele cu posta si nu le-a trimis printr-un agent procedural, asa cum, cu rea credinta, pretinde contestatoarea, relevant este ca le-a comunicat si acestea au fost primite de giranta contestatoare.

Toate instantele judecatoresti din Romania prin Ministerul Justitiei si toti executorii judecatoresti din Romania prin Uniunea N. a Executorilor Judecatoresti au incheiat contracte cu Compania N. Posta R. S.A. pentru comunicarea actelor prin posta, astfel incat Posta R. este, de fapt, agentul procedural al instantelor de judecata si al executorilor judecatoresti. Acest fapt vine in sprijinul debitorilor rau-platnici, care altfel ar fi trebuit sa suporte cheltuieli mai mari de executare silita si taxe judiciare de timbre mai mari, deoarece costurile agentilor procedurali ar fi fost foarte mari, mai ales ca un executor judecatoresc isi desfasoara activitatea pe raza unei curti de apel cu mai multe judete arondate.

In ceea ce priveste "anularea tuturor formelor de executare" ceruta in contestatia la executare, nu sunt expuse motivele de drept si de fapt pentru care se solicita aceasta, este doar o fraza scrisa pe hartie cu rea-credinta, fara nici o sustinere reala si nedovedita.

Contestatia la executare este doar o incercare de rea-credinta de a tergiversa executarea si de a amana achitarea obligatiilor asumate de buna voie. De fapt, este vorba despre un membru C.A.R. rau-platnic, care a solicitat creditorului bani cu imprumut si nu i-a mai restituit, ultima plata benevola fiind facuta la data de 17.11.2014, dar conform contractului de imprumut, scadenta era lunara. In calitate de creditor a ales calea amiabila, astfel ca in octombrie 2014 si in februarie 2015 debitorii au primit somatii si notificari prin care au fost anuntati ca vor proceda la recuperarea debitului restant prin executare silita, dar debitorii au continuat sa nu respecte clauzele contractuale si sa nu restituie suma imprumutata la scadenta prevazuta.

Contestatoarea E. E. a formulat catre Judecetoria Timisoara si cerere de suspendare a executarii silite in acelasi dosar executional nr. 156/2015 al B.E.J. S. R. care a fost anulata prin sentinta civila nr. 9490 pronuntata in dosarul nr._/325/2015.

În drept: art. 154, 163, 667, 672, 719 din Noul Cod de Procedura Civila; art. 1166, 1443, 1447, 1523, 2285, 2293, 2300, 2324 din Noul Cod Civil.

În probatiune si pentru sustinerea celor aratate mai sus, depune in copie certificata urmatoarele inscrisuri: sentinta civila nr. 9490 pronuntata la data de 16.07.2015 de Judecatoria Timisoara in dosarul nr._; fișa imprumutului din care rezulta platile facute de debitori; fisa debitorului; notificarea nr._.02.2015 catre giranta contestatoare si confirmarea de primire.

In temeiul prev. din Noul Cod de Procedura Civila solicita judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului lor de la dezbateri.

Prin raspunsul la intampinare depus de catre contestatoare la data de 18.09.2015, contestatoarea a solicitat sa fie respinse apararile formulate de catre intimata C. U. HUNEDOARA IFN, aratand urmatoarele:

Cu privire la incidenta directa a Dreptului Comunitar Prioritar arata ca raportat la prevederile art. 10,11,16 din contractul de imprumut, coroborat cu NCPC, in materia executarii silite, fiind posibila chiar executarea silita imobiliara prin garantarea cu bunurile mobile si imobile este incident art. 4 din NCPC, prin aplicarea Dreptului Comunitar Prioritar, inclusive a jurisprudentei CJUE. Instanta, in aplicarea art. 4 NCPC, este obligată sa aplice Dreptul Comunitar Prioritar, prin inlaturarea oricarei norme de drept national care este contrara sau care face dificila aplicarea normei UE.

Dreptul comunitar trebuie sa fie interpretat in sensul ca instanta nationala care sesizata . dreptul comunitar, considera ca singurul obstacol care se opune ca aceasta sa dispuna masuri provizorii este o norma de drept national, trebuie sa inlature aplicarea acestei norme.

Directiva 93 a Consiliului din 05.04.1993 trebuie interpretata in sensul ca o instanta nationala sesizata cu o cerere de executare silita a unei hotarari arbitrale care a dobandit autoritatea de lucru judecat, pronuntata in lipsa consumatorului, este obligata, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop, sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al clauzei arbitrale cuprinse . intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, in masura in care, potrivit normelor de procedura interne, aceasta poate realiza o asemenea apreciere in cadrul unor actiuni similare de natura interna. In cazul in care aceasta este situatia, revine acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg de aici potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca respective clauza nu creeaza obligatii pentru consumator.

Cu privire la titlul executoriu reprezentand contractul de imprumut, arata ca acesta contine clauze abuzive, care nu au fost negociate anterior, contrare Dreptului Comunitar Prioritar.

În fapt, Contractul de imprumut, in preambul este o declaratie prin care creditoarea se exonereaza de obligatiile precontractuale obligatorii, respectiv formularul unic standardizat de informare la nivel european, care este un document obligatoriu prevazut de Dreptul Comunitar Prioritar, Directiva_ implementat in legislatia nationala prin OUG nr. 50/2010.

Conform hotararii CJUE in cauza C-449/13, aceasta este o clauza abuziva ce urmeaza a fi analizata in raport cu efectele sale asupra consumatorului.

Formalismul acestui contract este evident din preambulul acestuia care face referire la prevederile art. 22,23,25,26,27 si anexa nr. 3 din OG nr. 50/2010, desi contractul are 23 de articole, iar referirea la anexa nr. 3 din OG nr. 50/2010 este total falsa, derutanta, deoarece actul normativ este de fapt OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Creditoarea si-a incalcat obligatiile precontractuale obligatorii, prin inserarea in contract a unor date nereale, derutante, pe deplin false.

Art. 10 din contractul de imprumut, contine clauze abuzive, nenegociate, prin faptul ca i s-a impus garantarea imprumutului inclusiv cu bunurile imobiliare, ceea ce poate duce la abuzuri grave pe calea executarii silite.

Art. 16 din contractul de imprumut, contine de asemenea clauze abuzive, care sunt in neconcordanta cu Angajamentul de garantie personala.

Art. 23 prin impunerea competentei instantei de la sediul C. este de asemenea o clauza abuziva care contravine legislatiei UE. In fapt, prin simpla specificatie, instantele judecatoresti de la sediul C.", nu este definita clar notiunea si nici la care sediu se face referire.

Cu privire la angajamentul de garantie personala:

Angajamentul de garantie personala, anexa la contractul de imprumut, este un document total abuziv, care cuprinde clauze contrare legislatiei UE. Clauzele acestui document, sunt in contradictie cu insusi contractul de imprumut, dand posibilitatea la abuzuri. Scopul nedeclarat al acestui document, este de fapt crearea unei stari conflictuale dintre Imprumutant si girant.

Conform angajamentului de garantie personala, girantul se obliga sa plateasca in solidar, prin retineri din venituri lunare; prin compensare din fondul social; prin executare silita; Creditoarea, prin trecerea directa la executare silita, eludeaza prevederile angajamentului de garantie personala. Angajamentul de garantie personala, este un document total abuziv, care nu, corespunde normelor legale nationale si comunitare.

Este redactat tendentios si nu contine informatii clare; Girantul îl semneaza impreuna cu contractul de imprumut, dar nu primeste nici un exemplar; Documentul nu este negociat anterior și nu a facut obiectul informarii precontractuale.

Cu privire la hotarairea de investire cu formula executorie:

Hotararea judecatoreasca prin care contractul de imprumut a fost investit cu formula executorie, este o hotarare arbitrara, care a dobandit autoritate de lucru judecat, pronuntata in lipsa sa, și fara stiinta sa, care trebuie analizata atat din punct de vedere al Dreptului Comunitar Prioritar cat si din punct de vedere al normelor imperative stabilite de NCPC.

Instanta de executare, investita cu solutionarea prezentei contestatii, este obligata sa analizeze si hotararea judecatoreasca de investire cu formula executorie a contractului de imprumut prin aplicarea dispozitiilor art. 711 alin.(3), art.426 alin.(3), (6), art. 427 alin.(1) coroborat cu art.538 alin.(2) din NCPC.

In aplicarea dispozitiilor de mai sus, hotararea judecatoreasca de investire cu formula executorie a contractului de imprumut, trebuie sa respecte normele imperative stabilite prin NCPC, sub sanctiunea nulitatii:

Art. 426 alin. (3) Hotararea va fi semnata de membrii completului de judecata si de catre grefier.

Art. 426 alin. (6) Hotararea se va intocmi in doua exemplare originale, dintre care unul se ataseaza la dosarul cauzei, iar celalalt se va depune spre conservare la dosarul de hotarari al instantei.

Art. 427 alin. (I) Hotararea se va comunica din oficiu partilor, in copie, chiar daca este definitiva. Comunicarea se va face de indata ce hotararea a fost redactata si semnata in conditiile legii.

Art. 538 alin.(2) Copiile de pe incheierile de sedinta, de pe hotarare sau de pe dispozitiv se vor putea elibera numai dupa ce acestea au fost semnate de toti judecatorii, sub sanctiunea aplicabila grefierilor pentru infractiunea de fals.

Art. 640 alin.(5) Incheierea prin care se admite cererea de investire cu formula executorie nu este supusa niciunei cai de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectuI contestatiei la executare.

Cu privire la formularul unic standardizat de informare la nivel european:

Formularul unic standardizat de informare la nivel european, este un document obligatoriu prevazut de Dreptul Comunitar Prioritar, Directiva_ implementat in legislatia nationala prin OUG nr._.

Articolul 5 din Directiva_, intitulat ,,Informatii precontractuale", prevede la alineatul (1) primul paragraf si la alineatul (6): ,,(1) Cu o perioada rezonabila de timp inainte ca un consumator sa incheie un contract de credit sau sa accepte o oferta, creditorul si, unde este cazul, intermediarul de credit furnizeaza consumatorului, pe baza termenilor si a conditiilor de creditare oferite de catre creditor, precum si, daca este cazul, a preferintelor exprimate si a informaiiilor furnizate de catre consumator, informatiile necesare care sa-i permită consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informare cu privire la eventuala incheiere a unui contract de credit. Aceste informatii, furnizate pe hartie sau pe alt suport durabil, sunt furnizate prin intermediul formularului “Informatii standard la nivel european privind creditul de consum” care figureaza in anexa II.

Se considera ca creditorul a respectat cerintele de informare prevazute la prezentul alineat si la articolul 3 alineatele (1) si (2) din Directiva 2002/651CE in cazul in care a furnizat informatii standard la nivel european privind creditul de consum.

[... ] (6) Statele membre se asigura ca creditorii si, unde este cazul, intermediarii de credit ofera consumatorului explicatii corespunzatoare, pentru a-i permite sa evalueze daca contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale si la situatia sa financiara, unde este cazul, prin explicarea informatiilor precontractuale care trebuie furnizate in conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esentiale ale produselor propuse si efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecintele neplatii din partea consumatorului. Statele membre pot adapta modul si masura in care se acorda asistenta, precum si identitatea partii care o acorda, la circumstantele speciale ale situatiei in care este oferit contractul de credit, la persoana careia ii este oferit si la tipul de credit oferit."

Considerentele (7), (9), (19), (24) si (26)-(28) ale Directivei_ au urmatorul cuprins:

,,(7) Pentru a facilita aparitia unei piete interne eficiente in domeniul creditelor de consum, este necesar sa se prevada un cadru comunitar armonizat . domenii fundamentale. [...]

[...] (9) o armonizare completa este necesara pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat si echivalent de protectie a intereselor lor si pentru crearea unei veritabile piete interne. În consecinta, nu ar trebui sa li se permita statelor membre sa mentina sau sa introduca alte dispozitii de drept intern decat cele prevazute de prezenta directiva. Cand astfel de dispozitii armonizate nu exista, statele membre ar trebui sa dispuna in continuare de libertatea de a mentine sau introduce dispozitii legale nationale. [...]

[...] (19) Pentru a putea lua decizii in deplina cunostinta de cauza, consumatorii ar trebui sa primeasca, inaintea incheierii contractului de credit, informatii adecvate, pe care consumatorul le poate lua cu el si reflecta asupra lor, cu privire la conditiile si costul creditului, precum si la obligatiile care le revin. Pentru a asigura cel mai inalt grad de transparenta si comparabilitate a ofertelor, asfel de informatii ar trebui sa includă in special dobanda anuala efectiva aferenta creditului, stabilit in acelasi mod in intreaga Comunitate. [...

[...] (24) Este necesara informarea pe larg a consumatorului inainte de incheierea contractului de credit, indiferent daca un intermediar de credit este sau nu implicat in promovarea si comercializarea creditului.

Prin urmare, cerintele precontractuale de informare ar trebui sa se aplice, in general, si

intermediarilor de credit. [...]

(26) [...] Este important ca, in special pe piata de credit, care este in curs de extindere, creditorii sa nu se lanseze . de acordare de imprumuturi sau sa acorde credite fare evaluarea prealabila a bonitatii, iar statele membre ar trebui sa efectueze supravegherea necesara evitarii unor astfel de conduite si sa stabileasca modalitatile necesare pentru sanctionarea creditorilor in cazul in care acesta se comporta astfel.

[... ] Creditorii ar trebui sa aiba raspunderea de a verifica individual bonitatea consumatorului. In acest scop, acestora ar trebui sa li se permita folosirea informatiifor furnizate de catre consumator nu numai pe durata intocmirii documentatiei de credit, dar si pe parcursul unui raport comercial, de lunga durata cu respectivul consumator. Autoritatile statelor membre ar putea, de asemenea, sa ofere creditorilor instructiuni si orientari corespunzatoare. Totodata, consumatorii ar trebui sa actioneze cu prudenta si sa isi respecte obligatiile contractuale.

In ciuda informatiilor precontractuale care trebuie furnizate, consumatorul poate sa aiba nevoie de asistenta suplimentara pentru a decide care este contractul de credit, din gama de produse propusa, care se potriveste cel mai bine nevoilor si situatiei sale financiare. Prin urmare, statele membre ar trebui sa se asigure ca creditorii acorda o astfel de asistenta cu privire la produsele pe care le ofera consumatorilor.

Daca este necesar, informatiile precontractuale relevante, precum si caracteristicile esentiale ale produselor propuse ar trebui explicate consumatorului ., astfel incat consumatorul sa poata intelege efectele pe care acestea le pot avea asupra situatiei sale economice.

Daca este necesar, aceasta responsabilitate de a acorda asistenta consumatorului ar trebui sa se aplice, de asemenea, intermediarilor de credit. Statele membre ar putea stabili in ce masura si cand ar trebui oferite astfel de explicatii consumatorului, avand in considerare circumstantele speciale ale situatiei in care se ofera creditul, nevoia de asistenta a consumatorului si natura fiecarui produs de credit.

In vederea evaluarii bonitatii unui consumator, creditorul ar trebui sa consulte si bazele de date relevante; circumstantele actuale si aspectele de natura juridica pot impune ca aceste consultari sa varieze ca anvergura. [...]"

In cauza C-_, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE Curtea (Camera a patra) declara:

1) Dispozitiile Directivei 20081481CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/1021CEE a Consiliului trebuie interpretate in sensul ca:

- pe de o parte, se opun unei reglementari nationale potrivit careia sarcina probei privind neexecutarea obligatiilor prevazute la articolele 5 si 8 din Directiva_ revine consumatorului si, pe de alta parte, se opun posibilitatii ca, din cauza unei clauze standard, instanta sa fie obligata sa considere ca consumatorul a recunoscut deplina si corecta executare a obligatiilor precontractuale care ii incumba creditorului, aceste clauze determinand astfel o rasturnare a sarcinii probei privind executarea obligatiilor mentionate de natura se compromita efectivitatea drepturilor recunoscute de Directiva_.

2) Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat, pe de o parte, in sensul ca nu se opune ca evaluarea bonitatii consumatorului sa fie efectuata doar pe baza informatiilor furnizate de acesta din urma, cu conditia ca informatiile respective sa fie . si ca simple declaratii ale consumatorului sa fie insotite de inscrisuri justificative, si, pe de alta parte, in sensul ca nu impune creditorului sa efectueze controale sistematice ale informatiilor furnizate de consumator.

3) Articolul 5 alineatul (6) din Directiva_ trebuie interpretat in sensul ca, desi nu se opune ca creditorul sa furnizeze explicatii corespunzatoare consumatorului inainte de a fi evaluat situatia financiara si nevoile acestuia din urma, este posibil ca evaluarea bonitatii consumatorului sa impuna o adaptare a explicatiilor corespunzatoare furnizate, care trebuie comunicate consumatorului in timp util, anterior semnarii contractului de credit, fara sa dea insa nastere obligatiei de a intocmi un document specific.

Cu privire la cererea de executare silita respectiv cererea de incuviintare executarii silite, formulate de catre creditoare:

Cererile formulate de catre, creditoare trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 151 din NCPC prin dovedirea calitatii de reprezentant in fata Executorului Judecatoresc.

Dispozitiile imperative ale art. 151 din NCPC sunt incidente, si in fata Executorului Judecatoresc, astfel ca, in valabilitatea cererilor formulate dosarul trebuie sa contina inclusiv dovada calitatii de reprezentant.

Art. 151 alin.(1) Cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau in copie legalizata.

Art. 151 alin. (2) Avocatul si consilierul juridic vor depune imputernicirea lor, potrivit legii.

Art. 151 alin.(3) Reprezentanul legal va alatura o copie legalizata de pe inscrisul doveditor al calitatii sale.

Art. 151 alin. (4) Reprezentantii persoanelor juridice de dreptprivat vor depune, in copie, un extras din registrul public in care este mentionata imputernicirea lor.

Art. 151 alin. (5) Organul de conducere sau, dupa caz, reprezentantul desemnat al unei asociatii, societati or altei entitati fara personalitate juridica, infiintata potrivit legii, va anexa, in copie legalizata, extrasul din actul care atesta dreptul sau de reprezentare in justitie.

Cu privire la comunicarea actelor de executare silita;

Comunicarea actelor de executare silita pana la modificarea art. 671 din NCPC, prin Legea nr._, se putea face doar de catre Executorul Judecatoresc sau de catre agentul sau procedural.

Sub acest aspect orice comunicare in afara acestor dispozitii este lovita de nulitate.

Dupa modificarea art. 671 din NCPC prin Legea nr.138/2014, comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face, potrivit dispoazitiilor legate privind citarea si comunicarea actelor de procedura, care se aplica in mod corespunzator, doar daca nu este posibila comunicarea prin executor sau agentul sau procedural.

Raportat la... „ dispozitiile legale privind citarea si comunicarea actelor de procedura, care se aplica in mod corespunzator, textul trebuie interpretat la vointa legiuitorului si nu la interpretari arbitrare sau mixari intre VCPC si NCPC.

In aplicarea dispozitiilor imperative ale art.671 din NCPC instanta este investita cu verificarea aplicarii acestor dispozitii raportat la vointa legiuitorului cu respectarea drepturilor Constitutionale, a jurisprudentei CEDO si CJUE.

Art. 671 NCPC: comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face de catre executorul judecatoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sau procedural, iar daca aceasta nu este posibila, potrivit dispozitiilor legate privind citarea si comunicarea actelor de procedura, care se aplica in mod corespunzator. Dovada comunicarii prin agent procedural are aceeasi forta probanta cu dovada comunicarii efectuate de catre executor insusi.

Daca comunicarea se face de catre executorul judecatoresc sau prin agentul sau procedural, dovada comunicarii și respectiv indeplinirea procedurii se va face conf. art.165 punctul 1 din NCPC:

Art.165: Data indeplinirii procedurii. Procedura se socoteste indeplinita: 1.La data semnarii dovezii de inmanare ori, dupa caz, a incheierii procesului-verbal prevazut la art. 164, indiferent daca partea a primit sau nu citatia ori alt act de procedura personal;

In acest caz nu sunt incidente prevederile art. 154 alin.(1), si (3) din NCPC.

Este discutabil incidența art. 154 alin.(2) din NCPC cu privire la mentiunea PENTRU JUSTITIE A SE ÎNMANA CU PRIORITATE".

În acest caz sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art. 161 - 164, cu referire la calitatea de agent, care se intelege a fi agent procedural conf. art. 671 raportat la art. 154 alin.(t) NCPC, sau executorul judecatoresc însuși.

Daca comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se face prin aplicarea art. 154 alin. (4) și (5), dovada comunicarii și respectiv indeplinirea procedurii se va face conf. art. 165 punctul 2 din NCPC:

În aplicarea dispozițiilor art. 671, raportat la art. 154 alin.(4) și (5) situatia este total diferită și se aplica strict la dispozitiile imperative cumulative stabilite de legiuitor în apararea intereselor cetăteanului. Aceste dispoziții imperative, nu pot fi eludate decat prin frauda la lege, astfel ca, pe cale de consecinta sanctiunea este nulitatea.

Intradevar, comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite, se poate face și prin poșta sau curier, insa dispozitiile legii nu pot fi eludate sau interpretate în afara cadrului legal.

Art. 154 alin. (4): în cazul in care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibila, aceasta se va face prin posta, cu scrisoare recomandata, cu continut declarat si confirmare de primire, in plic inchis, la care se ataseaza dovada de primire/procesul verbal si instiintarea prevazute la art. 163.

Art. 154 alin. (5) La cererea partii interesate si pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedura se va putea face in mod nemijlocit prin executori judecatoresti, care vor fi tinuti sa indeplineasca formalitatile procedurale prevazute in prezentul capitol, sau prin servicii de curierat rapid, in acest din urma caz dispozitiile alin. (4) find aplicabile in mod corespunzator

Art. 165 Data indeplinirii procedurii. Procedura se socoteste indeplinita:

2.in cazul citarii ori comunicarii altui act de procedura efectuate prin posta sau curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (4) si (5), procedura se socoteste indeplinita la data semnarii de catre parte a confirmarii de primire ori a consemnarii, potrivit art. 163, de catre functionarul postal sau de catre curier a refuzului acesteia de a primi corespondenta;

Comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite, prin posta sau curier, trebuie sa indeplineasca conditiile imperative, cumulative ale art. 154 alin.(4) și sa respecte statutul și atributiile functionarului poștal (factorului poștal) sau a curierului.

NCPC nu a investit functionarul poștal sau curierul cu atributiile exclusive ale agentului procedural, motiv pentru care atributiile agentului din art. 161- 164 NCPC, nu îi pot fi opozabile.

Functionarul poștal este investit conform dispozitiilor art. 165 punctul 2 din NCPC, doar sa consemneze refuzul partii de a primi corespondenta și nu alte atributii prevazute de art. 163 din NCPC. Atributiile agentului prevăzute la art.163 din NCPC, nu intra sub incidenta prevederilor art. 154 alin.(4) raportat la art. 165 punctul 2 din NCPC.

Daca se analizeaza preverile art. 671, coroborat cu art 154 alin.(4) din NCPC se poate observa faptul ca, legiuitorul a prevazut unele norme imperative cumulative, ale comunicarii actelor prin poșta:

Comunicarea prin posta se va face doar daca nu este posibila comunicarea actelor conform art. 154 alin.(1) din NCPC, ceea ce executorul judecatoresc nu a demonstrat. Comunicarea actelor se va face cu scrisoare recomandata;cu continut declarat;cu confirmare de primire;in plic inchis cu dovada procedurii prevazute de art.163 NCPC;

Prevederile alin.(2) ale art. 154 din NCPC referitoare la mentiunea „PENTRU JUSTITIE. A SE INMANA CU PRIORITATE", nu se coroboreaza cu alin. (4), astfel ca pe cale de consecința, Executorul Judecatoresc nu o poate aplica pe plic.

Mentiunea „PENTRU JUSTITIE. A SE INMANA CU PRIORITATE", nu inlocuieste prevederile imperative, cumulative ale alin.(4) ale art. 154 din NCPC.

Mentiunea „PENTRU JUSTITIE. A SE INMANA CU PRIoRITATE", este specifca agentilor procedurali și ai angajatilor, ci nu se poate aplica trimiterilor postale.

Daca mențiunea „PENTRU JUSTITIE. A SE INMANA CU PRIORITATE", se aplica și trimiterilor poștale, ar insemna modificarea statutului factorului poștal și a regulamentului postal, or NCPC nu face trimitere la aceste aspecte.

F. de comunicarea actelor de executare silita trebuie avut in vedere norma imperativa care primeaza, astfel ca, in opinia sa, comunicarea este lovita de nulitate.

In aplicarea dispozitiilor NCPC, nu poate fi permisa confundarea agentului, cu functionarul postal, factorul postal, legiuitorul statuand norme distincte si imperative in acest scop. Existenta unui contract sau a unei alte intelegeri cu posta romana nu permite eludarea normelor de drept imperative stabilite prin NCPC.

Cu privire la jurisprudenta CJUE incidentă cauzei:

În cauza C-_, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare preliminare formulate in temeiul articolului 234 CE de Budapesti II. es III. keruleti birosag (Ungaria), prin decizia din 27 martie 2008, primita de Curte la 7 aprilie 2008, Curtea (Marea Camera) declară:

Articolul 23 primul paragraf din Statutul Curții de Justitie a Uniunii Europene nu se opune unei dispozitii de drept national care prevede ca instanța care inițiaza o procedură de trimitere preliminara informeaza simultan, din oficiu, în legatura cu acest aspect ministrul responsabil de portofoliul justitiei in statul membru vizat.

Articolul 267 TFUE trebuie interpretat in sensul ca sunt de competenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene interpretarea notiunii „clauze abuzive", mentionata Ia articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii și in anexa la aceasta, precum și criteriile pe care instanta. nationala poate sau trebuie sa le aplice la examinarea unei clauze contractuale in raport cu dispozitiile acestei directive, avandu-se fi vedere ca este de competența instantei menționate sa se pronunțe, tinând cont de aceste criterii, asupra calificarii concrete a unei clauze contractuale specifice in funclie de imprejurarile proprii fiecarei spete.

Instanta nationala trebuie sa dispuna din oficiu masuri de cercetare judecatoreasca pentru a stabili daca o clauza prin care se atribuie competenta jurisdictionala teritoriala exclusivă ce figureaza în contractul care face obiectul unui Iitigiu cu care este sesizata și care a fost incheiat intre un vanzator sau un furnizor un consumator, intra in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, in caz afirmativ, trebuie sa aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.

In cauza C-_, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulate in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Castellon (Spania), prin decizia din 2 aprilie 2014, primita de Curte la 7 apnlie 2014, Curtea (Camera intai) declară:

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 931131CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat in sensul că se opune unui sistem de executare silita precum cel in discutie in Iitigiul principal, care prevede ca o procedura de executare ipotecara nu poate fi suspendata de instanta de fond, aceasta putand, in decizia sa finala, cel mult sa acorde o indemnizatie compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, in masura In care acesta din urma, in calitate de debitor urmarit, nu poate ataca cu apel, decizia prin care a fost respinsa opozitia sa impotriva acestei executari, in timp ce vanzatorul sau furnizorul, creditor urmaritor, poate exercita aceasta cale de atac impotriva deciziei prin care se pune capat procedurii sau prin care este declarata inaplicabila o clauze abuzive.

In Cauza C-488/11, CJUE (Camera intai) declară:

1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive In contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretata in sensul ca, sub rezerva clauzelor care reflecta dispozitii legislative sau norme administrative obligatorii prevăzute in dreptul national, aspect care trebuie verificat de catre instanta nationala, ea se aplica unui contract de inchiriere a unui spatiu cu destinatie de locuinte, incheiat intre un locator care actioneaza in scopuri legate de activitatea sa profesionala si un locator cane actioneaza in scopuri care nu sunt legate de activitatea sa profesionala.

Directiva 93/13 trebuie interpretata in sensul ca:

- atunci cand instanta nationala, fiind sesizata cu o actiune introdusa de un vanzator sau furnizor impotriva unui consumator, cu privire la executarea unui contract, are competenta, potrivit normelor de procedure interne, sa examineze din oficiu caracterul contrar normelor nationale de ordine publica al clauzei care sta la baza cererii, aceasta trebuie in aceeasi modalitate, atunci cand stabileste ca respectiva clauza intra in domeniul de aplicare al directivei, sa examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al acesteia in raport cu criteriile stabilite in respectiva directive;

- atunci cand instanta nationala are competenta, potrivit normelor de procedura interna, sa anuleze din oficiu o clauza contrara ordinii publice sau unei dispozitii legale obligatorii al carei continut justifica aceasta sanctiune, aceasta trebuie, in principiu, dupa ce a dat pairtilor posibilitatea unei dezbateri in contradictoriu, sa anuleze din oficiu o clauza contractuala al carei caracter abuziv l-a constatat in raport cu criteriile stabilite in directive.

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca nu permite instantei nationale, atunci cand stabileste caracterul abuziv al unei clauze penale dintr-un contract incheiat intre un vanzator sau furnizor si un consumator, sa se limiteze, astfel cum, o autorizeaza dreptul national, sa reduca cuantumul penalitatilor pe, care aceasta clauza le pune in sarcina consumatorului, ci ii impune sa excluda pur si simplu aplicarea clauzei respective in ceea ce priveste consumatorul.

In cauza C-34/13, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Krajsky sud v Presove (Slovacia), prin decizia din 20 decembrie 2012, primita de Curte la 23 ianuarie 2013, Curtea (Camera a treia) declară:

Dispozitiile Directivei 931131CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care permite recuperarea unei creante, intemeiata pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciare a unei garantii care greveaza bunul imobiliar dat in garantie de consumator, in masura in care aceasta reglementare nu face practic imposibila sau excesiv de dificila apararea drepturilor conferite consumatorului de aceasta directiva, aspect care trebuie verificat de instanta de trimitere.

Articolul 1 alineatul (2) din Directiva_ trebuie interpretat in sensul ca o clauza contractuale, care figureaza . de un vanzator sau furnizor cu un consumator, este exclusa din domeniul de aplicare al acestei directive numai in cazul in care respectiva clauza contractuala reflecta continutul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative obligatorii, aspect care trebuie verificat de instanta de trimitere.

In cauza 0472/11, avand ca obiect, o cerere de decizie preliminara formulate in temeiul articolului. 267 TFUE de Fuvarosi Birosag (devenita Fovarosi Torvenyszek) (Ungaria), prin decizia din 16 iunie 2011, primita de Curte la 16 septembrie 2011; Curtea (Camera intai) declară:

Articolul 6 alineatul (1) din articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abusive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca instanta nationala care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale nu are obligatia, pentru a putea stabili consecintele acestei constatari, sa aștepte ca consumatorul, informat cu privire la drepturile sale, sa prezinte o declaratie prin care sa solicite anularea clauzei mentionate. Cu toate acestea, principiul contradictorialitatii impune, in regula generala, instantei nationale care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale sa informeze partile in litigiu cu privire la acest aspect și sa le dea posibilitatea sa discute in contradictoriu, potrivit modalitatilor prevazute in aceasta privinta de normele nationale de procedura.

Pentru a efectua o apreciere cu privire la caracterul eventual abuziv al clauzei contractuale pe care se intemeiaza cererea cu care este sesizata, instanta nationala trebuie sa tina seama de toate celelalte clauze ale contractului.

În cauza 397/11, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Fovarosi Birosag (Ungaria), prin decizia din 12 iulie 2011, primita de Curte la 27 iulie 2011, Curtea (Camera intai) declară:

1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretata in sensul ca, din moment ce instanta nationala, sesizata in apel cu un litigiu privind validitatea clauzelor cuprinse . intre un vanzator sau furnizor si un consumator.pe baza unui formular preredactat de catre respectivul vanzator sau furnizor, poate sa examineze, potrivit normelor de procedură internă, orice cauza de nulitate care rezulta fara echivoc din elementele prezentate in procedura in prima instanta și, eventual, sa recalifice temeiul juridic invocat pentru a demonstra nevaliditatea acestor clauze, in functie de faptele stabilite, ea poate sa aprecieze, din oficiu sau prin recalificarea temeiului juridical cererii, caracterul abuziv al respectivelor clauze in raport cu criteriile stabilite in aceasta directive.

2) Articolul 6 alineatul (1) din Directive 93/13 trebuie interpretat in sensul ca instanta nationala care constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale este obligata, pe de o parte, fare a astepta ca consumatorul sa prezinte o cerere in acest sens, sa stabileasca toate consecintele care decurg, potrivit dreptului national, din aceasta constatare pentru a se asigura ca aceasta clauza nu creaza obligatii pentru consumator și, pe de alta parte, sa aprecieze, in principiu pe baza unor criterii obiective, dace respectivul contract poate continua sa existe fara acea clauza.

Directiva 93/13 trebuie interpretata in sensul ca instanta nationala care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clause contractuale trebuie in masura posibilului, sa aplice normele sale de procedura interna astfel incat sa stabileasca toate consecintele care decurg, potrivit dreptului national, din constatarea caracterului abuziv al clauzei in discutie pentru a se asigura ca aceasta nu creeaza obligatii pentru consumator.

În cauza C-226/12, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Oviedo (Spania), prin decizia din 7 mai 2012, primita de Curte la 14 mai 2012, Curtea (Camera Intai) declara:

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumaoorii trebuie interpretat in sensul ca:

- existenta unui ,,dezechilibru semnificativ" nu necesita in mod necesar ca costurile puse in sarcina consumatorului printr-o clauza contractuala sa aiba in privinta acestuia o incidenta economica semnificativa in raport cu valoarea operatiunii in cauza, ci poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat acest consumator, in calitate de parte la contract, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, fie sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul contractului, fie sub forma unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale;

Instanta de trimitere trebuie, in scopul aprecierii existentei eventuale a unui dezechilibru semnificativ, sa tina seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportandu-se la toate circumstanțele care au insotit incheierea acestui contract, precum și la toate celelalte clauze ale acestuia.

In cauza C-567/13, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Fovarosi Torvenyszek (Ungaria), prin decizia din 2 octombrie 2013, primita de Curte la 5 noiembrie 2013, Curtea (Camera a treia) declara:

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliulul din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatori trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unei norme nationale de procedura in temeiul careia o instanta locala competenta sa se pronunte asupra actiunii unui consumator privind nevaliditatea unui contract de adeziune nu are competenta sa judece cererea consumatorului mentionat care are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale cuprinse in acelasi contract, cu exceptia cazului in care s-ar dovedi ca desesizarea instantei locale produce inconveniente procedurale de nature sa faca excesiv de dificila exercitarea drepturilor care sunt conferite consumatorului de ordinea juridica a Uniunii Europene. Este de competenta instantei nationale sa efectueze verificarile necesare in aceasta privinta.

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei și Bulgariei Ia Uniunea Europeana, statul nostru și-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.

Jurispudenta Curtii de Justitie Europene: Prin Decizia in cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se indeparteaza de Tratat - un izvor independent de drept – nu ar putea sa duca la anularea lui, datafiind natura sa originala si speciala, fara a-i lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fara ca baza legala a Comunitatii insasi sa fie pusa la indoiala. Mai mult, aceeasi decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre aratand ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și in fata dreptului national ulterior - or, in speta, taxa pe poluare a fost introdusa in legislatia interna de abia in anul 2008.

In cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecatorul national este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constitutionale.

Directiva 93/13/CEE

Al noualea si al zecelea considerent ale directivei au urmatorul cuprins:

„[...] persoanele care achizitioneaza bunuri si servicii ar trebui protejate impotriva abuzului de putere de catre vanzator sau furnizor, mai ales impotriva contractelor de adeziune si impotriva excluderii abuzive a unor drepturi esentiale din contracte;

[...] se poate obtine o protectie mai eficace a consumatorului prin adoptarea unor norme de drept uniforme in ceea ce priveste clauzele abuzive; [...] aceste norme ar trebui sa se aplice tuturor contractelor incheiate intre vanzatori sau furnizori si consumatori; [...] prin urmare, trebuie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, inter alia, contractele de munca, contractele privind drepturile de succesiune, contractele privind drepturi care intra sub incidenta Codului familiei si contractele privind infiintarea sau organizarea companiilor sau acordurile de parteneriat."

Articolul 1 din directive prevede:

,,(1) Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege.si actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre un vanzator sau furnizor si un consumator.

(2) Dispozitiile prezentei directive nu se aplica clauzelor contractuale care reflecta acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii [...j"

Articolul 2 din directiva defineste notiunile consumator" si ,,vanzator sau furnizor" astfel: „In sensul prezentei directive:

[ .]“consumator” inseamna orice persoana fizica ce, in cadrul contractelor reglementate de prezenta directiva, actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii sale profesionale; “vanzator sau furnizor” inseamna orice persoana fizica sau juridica care, in cadrul contractelor reglementate de prezenta directiva, actioneaza in scopuri legate de activitatea sa profesionala, publica sau privata."

Articolul 3 din directive defineste clauza abuziva in urmatorii termeni:

„(1) O clauza contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru

semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

(3) Anexa contine o lista orientativa si neexhaustiva a clauzelor care pot fi considerate abuzive."

In ceea ce priveste efectele constatarii caracterului abuziv al unei clauze, articolul 6 alineatul (1) din directiva prevede:

„Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate . cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze (a se citi potrivit dispozitiilor sale), in cazul in care poate continua sa existe fare clauzele abuzive."

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din directive, „ [statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor si al concurentilor, exista mijloace adecvate si eficace pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre vanzatori sau furnizori".

In concluzie preliminara instanta este investita cu aplicarea directa a art. 4 din NCPC, si analizarea contestatiei la executare conform celor solicitate mai sus.

Instanta este investita cu aplicarea directa a Dreptulul Comunitar Prioritar, prin inlaturarea oricaror norme de drept national care sunt contrare dreptului UE, sau face deosebit de dificila aplicarea garantiilor stabilite prin Tratat.

La data de 22.09.2015, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a art. 666 alin. 2 NCPC, arătând că prevederile art. 666 alin. 2 NCPC, încalcă art. 1 alin. 3, art. 1 alin. 4, art. 11 alin. 2, art. 21 alin. 3, art. 126 alin. 1 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, cu raportare la art. 6 paragraful 1 CEDO.

În motivarea excepției de neconstituționalitate contestatoarea arată, ca desi executarea silita reprezinta o faza a procesului civil, prin inlaturarea interventiei instantei in controlul de legalitate al inceperii procedurii executionale, i s-a acordat acesteia un caracter administrativ ce incalca principiul separatiei puterilor in stat, in prezent executorul judecatoresc fiind liber sa aprecieze asupra legalitatii cererii creditorului intocmai ca o instanta de judecata, ceea ce este vadit neconstitutional.

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garantiilor ce caracterizeaza dreptul la un proces echitabil atat in faza judecatii cat si a executarii silite, cea mai importanta dintre aceste garantii, fiind dreptul la un tribunal, in sensul art. 21 din Constitutie si al art. 6 din CEDO, adica liberul acces la o instanta independenta si impartiala, stabilita prin lege si controlul actelor efectuate in ambele faze ale procesului de catre instantele judecatoresti.

Prin inlaturarea controlului judecatoresc asupra inceperii executarii silite, s-a conferit executorului judecatoresc competenta de a decide cu privire la legalitatea si temeinicia cererii de executare silita, activitate ce constituia atributul instantei de judecata.

Debitorului trebuie sa-i fie asigurate garantiile ce caracterizeaza dreptul la un proces echitabil prin inlaturarea oricaror posibilitati de abuz si a eventualelor demersuri sicanatorii, iar accesul la o instanta de judecata prin posibilitatea contestarii actelor de executare facute cu incalcarea legii, nu constituie intotdeauna un remediu suficient oferit persoanei impotriva careia s-a procedat in mod nelegal la inceperea executarii silite.

Contestatoarea arata ca se incalca separatia puterilor in stat, principiile infaptuirii justitiei si prin aceasta normele constitutionale ale art. 1 alin. 3 care consacra statul de drept.

Contestatoarea arata ca prin modificarea art. 665 din codul de procedura civila, prin dispozitiile art. 1 pct. 29 din Legea nr. 138/2014, s-a determinat desfiintarea unei importante garantii a dreptului la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in procedura executarii silite, prin inlaturarea controlului instantelor judecatoresti asupra inceperii acestei proceduri, fiind incalcate astfel dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. 3, art. 1 alin. 4, art. 11 alin. 2, art. 21 alin. 3, art. 126 alin. 1 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, cu raportare la art. 6 paragraful 1 CEDO.

În susținerea punctului său de vedere petenta invocă practica CEDO, respectiv cauzele . Romania, 2007, Hornsby vs G. 1997, Immobiliare Saffi vs Italia 1999, Burdov impotriva Rusiei 2002, S. P. vs Romania, 2004, Ruianu vs Romania 2003, si Decizia CCR nr. 458/31.03.2009.

Instanța a constatat că prin aceeasi cerere contestatoarea a solicitat și suspendarea judecății prin aplicarea prevederilor art. 4 din Cod procedură civilă, raportat la jurisprudența CJUE.

La data de 22.09.2015, contestatoarea si-a precizat contestatia la executare referitoare la excepția de neconformitate si nelegalitate a încheierii de investire cu formulă executorie nr. 1402/2015 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr._ .

In motivare arata ca au fost incalcate dispozitiile imperative ale NCPC, cu privire la redactarea, semnarea si comunicarea hotarararii judecatoresti.

Contestatoarea arata ca incheierea de incuviintare a executarii silite este prezumata falsa, fiind comunicata inainte de a fi semnata conform legii si ca denuntarea inscrisului conform art. 304 NCPC este pe deplin legala si justificata, iar instanta este obligate in aplicarea prev. art. 305 NCPC. Arata ca prevederile art. 306,307, nu pot fi aplicate deoarece inscrisul emana direct de la o instanta judecatoreasca, iar viciul adus hotararii judecatoresti este o eroare in aplicarea dispozitiilor imperative ale NCPC, instanta poate constata neconformitatea acestuia si il poate inlatura.

Pe cale de consecinta solicita constatarea faptului ca executorul judecatoresc a inceput executarea silita avand la baza o hotarare judecatoreasca de investire cu formula executorie care nu indeplineste conditiile de legalitate si opozabilitate. De asemenea, incuviintarea executarii silite de catre executorul judecatoresc s-a facut prin incalcarea Constitutiei Romaniei, a jurisprudentei CEDO si CJUE.

La data de 19.10.2015, prin cererea de sesizare a Curtii Constitutionale contestatoarea a invocat o a doua exceptie de neconstitutionalitate si anume aceea a art. 717 alin.1 teza finala din Noul Cod de Procedura civila, considerand ca aceste prevederi incalca prev. art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3 si art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei, cu raportare la art. 6 paragraful 1 CEDO.

In motivare contestatoarea arata ca prin acest articol este eludat art. 200 care prevede modalitatea de anulare a cererii de chemare in judecata, precum si contestarea acestei masuri. Cum art. 200 alin. 4 NCPC, contine singura dispozitie legala de anulare a cererii de chemare in judecata, iar alin. 5 modalitatea de contestare, prin neaplicarea acestor dispozitii in cadrul contestatiei la executare se creeaza un vid legislativ, pe care instantele nu au calitatea sa-l suplineasca dupa bunul plac. Prin modificarea dispozitiilor art. 717 NCPC, s-au eliminat dispozitiile legale de anulare a cererii de chemare in judecata precum si contestarea acestei masuri.

La data de 20.10.2015, intimata C. U. HUNEDOARA IFN, a depus note de sedinta prin care solicita respingerea contestatiei la executare silita, intrucat aceasta nu mai are obiect deoarece executarea silita s-a stins, creanta restanta s-a achitat integral in dosarul executional nr. 156/2015 al B. Sieghmeth Robet, astfel incat prezentul litigiu nu mai are obiect pentru ca dosarul executional este inchis in baza art. 703 alin.1 pct. 1 NCPC.

La termenul de judecata din data de 19.11.2015, instanta a respins exceptia de necompetenta teritoriala invocate de intimata, declarandu-se competenta general, material si teritorial sa judece cauza.

La acelasi termen de judecata instanta a respins exceptia netimbrarii cererii intrucat la fila 68 din dosarul cauzei exista depusa dovada achitarii taxei judiciare de timbru.

La acelasi termen de judecata, având in vedere ca s-a solicitat de către contestatoare în cadrul prezentului proces ce are ca obiect contestatie la executare, prin cererea de sesizare a Curtii Constitutionale și suspendarea executării silite, instanța, avand in vedere normele speciale reglementate in cadrul capitolului VI din Noul Cod de Procedura Civila, privind contestatia la executare, a calificat cererea ca fiind o cerere de suspendare a executării silite, conform art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă și avand in vedere încheierea din data de 19.10.2015 emisă în dosarul execuțional nr. 156/2015 prin care s-a dispus încetarea executării silite pe motivul că suma datorată a fost achitată în întregime, a constatat ca cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, motiv pentru care instanța a respins-o.

La data de 02.12.2015, intimata C. U. HUNEDOARA IFN si-a exprimat in scris punctul de vedere privind excepția de neconstituționalitate și a solicitat respingerea acesteia, învederând instanței că articolul 666 alin. 2 NCPC este constitutional, prevederile lui nu inlatura interventia instantei in controlul de legalitate al inceperii procedurii executionale, si prin aceste dispozitii nu s-a incalcat principiul separatiei puterilor in stat si sunt in acord cu prevederile CEDO si cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Controlul judecatoresc nu este inlaturat ci se exercita si prin posibilitatea debitorului de a se adresa instantei cu contestatie la executare impotriva executarii silite, impotriva incheierilor date de executorul judecatoresc, dar si impotriva oricarui act de executare.

Totodata intimata, referitor la exceptia de neconformitate a incheierii de investire cu formula executorie nr. 1402/2015 pronuntata de Judecatoria Hunedoara in dosarul nr._ solicita respingerea exceptiei ca fiind nelegala, netemeinica si invedereaza instantei urmatoarele:

Incheierea nr. 1402/2015 de investire cu formula executorie a titlului executoriu contract de imprumut nr. 19/14.05.2014 pronuntata de Judecatoria Hunedoara in dosarul nr._ indeplineste conditiile de legalitate si opozabilitate si este data cu respectarea dispozitiilor noului cod de procedura civila privind redactarea, semnarea si comunicarea hotararii judecatoresti. Incheierea civila nr. 1402/2015 s-a semnat de catre membrii completului de judecata si de catre grefer, s-a intocmit in 2 exemplare originale, dintre care un exemplar s-a atasat în dosarul cauzei aflat in arhiva Judecatoriei Hunedoara iar al 2-lea exemplar s-a depus spre conservare la dosarul de hotarari al instantei; incheierea civila s-a comunicat partii - creditorului, in copie, dupa ce a fost redactata si semnata, intocmai conform prevederilor art. 426 si art. 427 din noul cod de procedura. Incheierea civila in baza careia executorul judecatoresc a dispus prin Incheiere incuviintarea executarii silite este copia comunicata de catre instanta creditorului.

Art. 304, 305, 306, 307 si 308 din noul cod de procedura civila nu sunt aplicabile hotararilor judecatoresti, ci sunt aplicabile inscrisurilor admise de catre instante ca probe, hotararea judecatoreasca nu este un simplu inscris susceptibil a fi admis ca proba .>

Intimata arata ca titlul executoriu, contractul de imprumut cat si angajamentele de garantie personala au prevederi legale clare si sunt intocmite in conformitate cu OUG nr. 50/2010, Legea nr. 93/2009, Legea nr. 122/1996, codul civil si codul de procedura civila si nu contine nicio clauza abuziva.

Caracterul cererilor contestatoarei acopera de fapt intentia debitorilor de a se eschiva de la plata obligatiilor contractuale.

Intimatul B. S. R., nu si-a exprimat punctul de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Prin incheierea din data de 19.11.2015, instanta a constatat că cererea de suspendare a judecarii cauzei prin aplicarea prevederilor art. 4 din Cod procedură civilă, raportat la jurisprudența CJUE, este nefondata intrucat contestatoarea nu a indicat care norme obligatorii ale dreptului Uniunii Europene trebuie aplicate in mod prioritar referitor la contestatia la executare dedusa judecatii, si ca dispozitiile Directivei_ CEE privind clauzele abuzive, in special art. 6 din Directiva, invocate de contestatoare, privesc motive de fond ale contestatiei la executare si nu procedura suspendarii, care face obiectul prezentei cereri, astfel ca acestea nu isi regasesc aplicabilitatea in prezenta cerere, motive pentru care, instanța a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.

Prin incheierea de sedinta din data de 03.12.2015, instanta a admis cererea contestatoarei si a sesiza Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate de petenta E. E. in ce priveste prevederile art. 666 alin. 2 NCPC, comunicand în anexă cu prezenta încheiere, Curții Constituționale, actele referitoare la excepția de neconstituționalitate.

Prin incheierea de sedinta din data de 17.12.2015, instanta a respins cererea petentei E. E. de sesizare a Curtii Constitutionale in ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 717 alin.1 teza finala din Noul Cod de Procedura civila.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea de executare silita formulate de catre creditoarea C. U. HUNEDOARA IFN, inregistrata la B. S. R. A., sub nr. 156/16.06.2015, aceasta a solicitat executarea silita a debitorilor Ș. C. R., E. E. si Sechesan A. Hella, in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la recuperarea integrala a debitului si a cheltuielilor de executare silita, in baza contractului de imprumut nr. 19/14.05.2014.

Prin incheierea civila nr. 1402/28.04.2015, pronuntata in dosar nr._, Judecatoria Hunedoara a dispus investirea cu formula executorie a titlului executoriu, contract de imprumut nr. 19/14.05.2014, incheiat intre creditoare si S. C. R..

Prin incheierea din data de 16.06.2015, din dosarul executional nr. 156/2015, executorul judecatoresc a admis cererea formulate de creditoare si a incuviintat executarea silita impotriva debitorilor mentionati mai sus.

La aceeasi data, executorul judecatoresc emite somatie catre contestatoarea E. E., precum si instiintare privind masura popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile pe care contestatoarea le incaseaza de la Scoala Gimnaziala .> Din fila de comunicare din cuprinsul dosarului executional reiese ca la data de 18.06.2015, au fost comunicate prin posta contestatoarei o copie de pe titlul executoriu in baza caruia a fost pornita executarea silita, un exemplar de pe incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, o copie a somatie si a incheierii de incuviintare a executarii silite si o copie de pe instiintare poprire salariu.

Potrivit art. 641 alin. 2 NCPC, cererea de investire cu formula executorie se solutioneaza in Camera de Consiliu, fara citarea partilor.

Incheierea civila s-a comunicat partii, respectiv creditorului care a formulat cererea de investire, in copie, dupa ce a fost redactata si semnata, conform prevederilor art. 426 si art. 427 din noul cod de procedura. Incheierea civila in baza careia executorul judecatoresc a dispus prin Incheiere incuviintarea executarii silite este copia comunicata de catre instanta creditorului.

- art. 163 (6) „daca destinatarul nu este gasit la domiciliu or resedinta...agentul ii va inmana citatia (sau actele) unei persoane majore din familie ..."

Raportat la prevederile legale in materia executarii silite, relevant este ca executorul judecatoresc a comunicat inscrisurile si acestea au fost primite de giranta contestatoare.

Cererea de executare silita formulata de catre creditoarea C. U. HUNEDOARA IFN, a fost formulata prin consilier juridic si semnata de reprezentantul legal al creditoarei, prin intampinarea depusa la dosarul cauzei, intimata insusindu-si si prin stampila aplicata, respectiva cerere de executare silita, astfel ca motivul invocat de catre contestatoare referitor la lipsa calitatii de reprezentant legal in formularea cererii de executare silita, apare ca fiind neintemeiat.

Contractul de imprumut, in preambul este o declaratie prin care creditoarea se exonereaza de obligatiile precontractuale obligatorii, respectiv formularul unic standardizat de informare la nivel european, care este un document obligatoriu prevazut de Dreptul Comunitar Prioritar, Directiva_ implementat in legislatia nationala prin OUG nr. 50/2010.

Avand in vedere ca, contestatoarea si-a insusit prin semnatura mentiunea din contract referitoare la faptul ca a luat la cunostinta cu mai mult de 15 zile inainte de incheierea contractului de modalitati cu grad corespunzator de vizibilitate oferite de C., de toate informatiile mentionate in art. 22,23,25,26, 27 si anexa 3 din OUG nr. 50/2010, va inlatura motivul invocat de contestatoare referitor la lipsa formularului unic standardizat la nivel European, acesta fiind o modalitate de comunicare si nu o conditie sine qua non care sa conduca la nulitatea contractului.

Cu privire la angajamentul de garantie personala, instanta constata ca angajamentul de garantie personala este anexa la contractul de imprumut, astfel ca in ce priveste informarea contestatoarei sunt aplicabile aceleasi reguli ca si contractului de imprumut.

Conform art. 23 din contract fiecarei parti semnatare i-a revenit cate un exemplar al contractului din care face parte si anexa privind angajamanetul de plata, contestataorea nefacand dovada contrara.

In ce priveste clauzele contractuale invocate de catre contestatoare ca fiind abuzive, instanta constata ca, clauzele amintite sunt clare si fara echivoc si au fost convenite si insusite de parti, ca urmare a semnarii conventiilor, devenind astfel lege intre partile contractante, potrivit art.1.270 cod civil si au fost avute in vedere de intimata la data acordarii creditelor, constituind elemente determinante la formarea vointei de a contracta.

De asemenea si sustinerile potrivit carora clauzele de la art. 10 si 16 sunt abuzive si nelegale sunt neintemeiate intrucat acestea au rolul de a acoperi riscul imprumutatorului dat de neplata creditului, de neexecutarea garantiei si de urmarire a acesteia.

Clauzele invocate nu sunt de natura sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, debitorii suportand pretul creditului.

Instanta retine totodata ca ratiunea economica privind clauzele referitoare la garantarea creditului si executarea silita, este existenta riscului de credit, element de care imprumutatorul este obligat sa tina cont si sa incerce sa-l acopere. Prin dispozitiile art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR, nr.17/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia. Riscul de credit este asumat in urma analizei economico financiare a solicitantului de credit si a solidaritatii garantiilor reale sau personale. Principala activitate pe care o are o banca in momentul si ulterior acordarii unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate.

Asadar clauzele invocate sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a bancii formeaza pretul contractului, iar aceste clauze nu pot fi privite ca abuzive, nici din punct de vedere al definirii obiectului contractului, si nici al caracterului adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora si pe de alta parte, fata de exprimarea acestora in mod clar si inteligibil in conventiile incheiate, in acest sens fiind si dispozitiile Legii nr. 193/2000.

Prin urmare, fata de cele expuse mai sus, instanta apreciaza ca nu sunt motive de a interveni in raporturile contractuale stabilite de parti, in lipsa retinerii ca abuzive a clauzelor analizate, intrucat in caz contrar s-ar infrange dispozitiile legale continute de art. 1.270 Cod civil si astfel s-ar rupe echilibrul partilor contractante asa cum l-au convenit acestea prin semnarea contractului.

Instanta constata ca in ce priveste ordinea juridica comunitara, aceasta nu trebuie sa vina in contradictie cu sistemele nationale, ci sa coopereze cu acestea pentru atingerea unor obiective comune. Legatura stransa intre dreptul comunitar si dreptul national este reflectata in modul in care sunt transpuse directivele comunitare: acestea nu creeaza noi legi comunitare prin ele insele, ci cer statelor destinatare sa adopte legislatia nationala in conformitate cu continutul directivelor in cauza, reprezentand astfel principala metoda de armonizare legislativa. In acest fel, o directiva este dependenta in aplicabilitatea sa de norma nationala. Interdependenta dintre dreptul comunitar si cel national este ilustrata si prin aceea ca, pentru a umple golurile existente in sistemul juridic al Uniunii Europene, legiuitorul comunitar recurge la prevederile dreptului national.

Instanta constata ca, clauzele contractuale analizate sunt in concordanta cu principiul libertatii contractuale, nefiind adusa atingere Legii nr. 193/2000, Directivei_ CEE privind clauzele abuzive, si a celorlalte legi.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea tuturor formelor de executare, ceruta in contestatia la executare, instanta a retinut spre analiza doar formele de executare silita care au fost efectuate de catre executorul judecatoresc pana la data formularii contestatiei la executare, si care au fost supuse analizei prin prisma motivelor invocate de catre contestatoare.

Pentru motivele aratate mai sus, instanta, avand in vedere prev. art. 712 si urm. NCPC, va respinge contestatia la executare formulata si precizata de catre contestatoarea E. E., in contradictoriu cu intimatii C.A.R. U. HUNEDOARA I.F.N. si B. S. R..

Pe cale de consecinta va respinge si cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Instanta ia act ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge contestatia la executare formulata si precizata de catre contestatoarea E. E., avand CNP_, cu domiciliul in Timisoara, Bld. Eroilor de la Tisa, nr. 26, ., cu domiciliul procedural ales la Serviciul de Asistenta pentru Drepturile Omului-SADO, din Timisoara, .. 2, ., jud. Timis, cu adresa de mail_, persoana insarcinata cu primirea acteor de procedura fiind C. I., in contradictoriu cu intimatii C.A.R. U. HUNEDOARA I.F.N., C._, cu sediul in Hunedoara, .. 16, .. Hunedoara si B. S. R. cu sediul in Timisoara, .. 15, jud. Timis.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de a formula apel in termen de 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecatoria Timisoara.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. L. C. A. R.

Red. CL/Tehnored.C./

5 ex. 3 ..02.2016

← Pretenţii. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria TIMIŞOARA		Acţiune în constatare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... →

Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria TIMIŞOARA