Contestaţie la executare. Sentința nr. 72/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 72/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 72/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDTUR:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOS.C.NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 72/2016

Ședința publică din 14 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – U. F. B.

GREFIER – B. A.-M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de contestator V. R. V., în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare, în ordinea listei de ședință, se constată din nou lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care acesta referă instanței că prezentul dosar a fost suspendat la data de 21.09.2012, se află în nelucrare de mai mult de un an de la ultimul act de procedură a procesului. Dosarul_, din pricina căruia a fost suspendată prezenta cauză, conform art. 244 C. a rămas definitiv la data de 27.09.2014, prin decizia nr._/27.11.2014 a Curții de Apel Cluj.

In temeiul art. 137 Cod pr. civila instanta invoca din oficiu exceptia perimarii, exceptie pe care instanta ramane in pronuntare.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile înaintate de contestator V. R. V., cu petiția înregistrată la nr._ .

Constată în urma verificării actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.09.2012, când cauza a fost suspendată și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților. Dosarul_, din pricina căruia a fost suspendată prezenta cauză, conform art. 244 C. a rămas definitiv la data de 27.09.2014, prin decizia nr._/27.11.2014 a Curții de Apel Cluj.

Reține că în conformitate cu dispozițiile art. 248 cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 253 ind.1 cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestator V. R. V., cu domiciliul în T., .. 1/A, J. CLUJ, în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în CLUJ N., P-ța A. I., nr. 19, J. CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2016.

Președinte Grefier

U. F. B. B. A.-M.

Red.Dact/U.F.B./2 ex/25.01.2016

Listat B.A.M. /25.01.2016/ 2 ex.

Dosar nr._

Hot.

14.01.2016

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestator V. R. V., cu domiciliul în T., .. 1/A, J. CLUJ, în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în CLUJ N., P-ța A. I., nr. 19, J. CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2016.

Judecător,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 72/2016. Judecătoria TURDA