Fond funciar. Sentința nr. 167/2016. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 167/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 167/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr.167/2016
Ședința publică de la data de 21.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte - C. M. Ș.
Grefier - E. V.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenții B. I., R. A., T. O., B. V., R. D., R. C. D. și pe intimații C. L. DE APLICARE A LEGILOR DE FOND FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI CIURILA, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR DE FOND FUNCIAR DIN C. PREFECTURII CLUJ, PRIN REPREZENTANȚII LEGALI, T. V., R. M., M. E., P. T., E. C., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.01.2016, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 9 martie 2007 sub nr. dos._ al Judecătoriei T., astfel cum a fost ulterior precizată și extinsă, reclamanții B. I., dom. în Câmpia-Turzii, ..2, jud. Cluj, B. V., dom. în ., R. A., R. D. și R. C. D., toți trei în calitate de continuatori în drepturi ai reclamantului inițial R. I., toți trei cu domiciliul procesual ales în T., ., ., TÂRNAVEAN O., cu domiciliul ales în Câmpia- Turzii . jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâții C. L. de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ciurila, cu sediul în . jud.Cluj, C. Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, cu sediul în Cluj- N., ., nr.58 jud.Cluj, T. V., dom. în com. Ciurila, ., jud.Cluj, R. M., dom. în dom. Cluj- N., ., ., M. E., dom. în Cluj-N., ., ., jud.Cluj, P. T., dom. în ., jud. Cluj, E. C., dom. în com. Nușfalău, .. 118, ., . în drepturi a pârâtei inițiale P. A., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta 1 să îndeplinească formalitățile necesare și să înainteze către pârâta 2, toate actele necesare pentru eliberarea titlului de proprietate asupra diferenței de suprafață de teren solicitată de petenți respectiv suprafața de 0,88 ha,
- să fie obligată pârâta 2 să elibereze titlul de proprietate asupra terenului arătat mai sus pe seama reclamanților ca moștenitori după B. I..
- să se constate nulitatea parțială absolută a titlului de proprietate nr.3243/1613 emis pe numele pârâților P. T. și P. A., pentru terenul înscris în tarlaua 75, . de 1945 mp. Care se suprapune peste terenul cu nr. top 835 și în consecință să se dispună anularea acestuia pentru această suprafață .
- să se constate nulitatea parțială absolută a titlului de proprietate nr.3131/1546 emis pe numele T. V., R. M. și M. E., pentru terenul înscris în tarlaua 75 . de 1696 mp, care se suprapune peste terenul cu nr. top 835 și în consecință să se dispună anularea acestuia pentru această suprafață.
Fără cheltuieli de judecată dacă pârâții nu se vor opune la admiterea acțiunii.
În motivare se arată că reclamanții au solicitat în baza Legii nr.18/1991 și a Legii nr.169/1997 reconstituirea dreptului de proprietate asupra Terenurilor ce au aparținut lui B. I., terenuri situate pe raza comunei Ciurila, . au primit nici un răspuns din partea Comisiei Locale Ciurila și din cunoștințele lor terenurile pot fi retrocedate pe vechiul lor amplasament, reclamanții s-au adresat instanței de judecată.
Ulterior, având în vedere cele două expertize tehnice efectuate în cauză, reclamanții mai arată că terenul revendicat de aceștia cu nr.top 835 și pentru care solicită eliberarea unui titlu de proprietate a fost atribuit altor persoane, în mod nelegal. Astfel, pentru suprafața de 1945 mp, s-a emis titlul de proprietate în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite la o astfel de reconstituire, iar pentru suprafața de 1696 mp s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru niște persoane care nu erau îndreptățite decât la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 904 mp. Întrucât reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe mai mari decât aceea de 400 mp. pentru cât au deja reconstituit dreptul de proprietate, iar acest teren există în materialitatea lui și deci li se poate acorda în natură, au solicitat și constatarea nulității parțiale a titlurilor de proprietate amintite, întrucât, potrivit prevederilor art.III din Legea nr.169/1997 de modificare și completare a Legii nr.18/1991, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite la acea reconstituire, iar această nulitate poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Arată reclamanții că din actele existente la dosarul cauzei rezultă faptul că sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 8,29 ha., până la acest moment li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 5,60 + 1,82 ha., motiv pentru care sunt îndreptățiți la reconstituirea suplimentară a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe diferență.
Reclamanții arată că li s-a făcut o ofertă și sunt de acord cu suprafața de 3208 mp.teren în locul numit La podu sau În șes, urmând ca pentru diferența rămasă în continuare să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.top 835.
În drept: prevederile art.8 și urm.L.18/1991, prevederile Legii nr.169/1997.
În probațiune, au fost depuse copia extraselor CF, contract de vânzare-cumpărare din 7.01.1927, alte înscrisuri.
La data de 5 februarie 2015 pârâtele M. E. și R. M. au formulat și depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat instanței respingerea petitului de anulare a suprafeței de 1696 mp, din suprafața de 2600 mp. localizată în . de folosință fânețe/ livadă raportat la Titlul de proprietate nr.3131/1546. S-a solicitat obligarea reclamantului B. I., la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezenta acțiune și a zilelor de muncă neefectuate în vederea deplasării la judecătoria T..
În motivare, se arată că T. V., M. E., R. M.- posesori ai Titlului de proprietate nr. 3131/1546, sunt moștenitorii numiților T. I. și C., a căror antecesori sunt T. I., T. ELISZABET, P. FINICA, P. F.- înscriși în CF nr.278, nr.topo 835, S= 4891, amplasament în care figurează înscrisă . suprafață de 2600 mp, în TP nr.3131/1546/ 2004.
În urma prezentării extraselor de CF, declarațiilor vecinilor de parcelă, discuțiilor cu diferite persoane vârstnice din . constatat de către C. locală că aceștia sunt îndreptățiți la reconstituirea suprafeței de 3400 mp în locația Garjoba- Livada din suprafața de 4891 mp a nr.top 835, dar datorită coincidenței de nume M. I. a lui I., poreclit Părțilă ( pus în posesie abuziv cu suprafața de 800 mp) li s-au reconstituit doar 2600 mp.
Proprietarul tabular al suprafeței de 800 mp, din CF nr.278, nr.topo 835, este M. I. Balutu ( fratele bunicii lor- A. I.) între el și T. I.- străbunic, existând un schimb de parcele (Balutu da lui I. . și primește la schimb . Baluțului- lângă casa Baluțului). M. I. a lui I. zis P. nu figurează în opisul de la Biroul cărții funciare T., cu CF 278 și nu era născut la data înregistrării în CF a parcelei pe numele M. I..
Nemulțumite de situație, pârâtele arată că în anul 2006 au inițiat acțiune în instanță în Dosar nr._, iar în urma probatoriului administrat s-a constatat că . 4891, are ca foști proprietari înainte de Colectivizare pa T. I. și urmașii lui B. G. B ( B. I. și P. Ivlavie); iar . se află pe alt amplasament, concluzionându-se că între . și M. E., mai există o rezervă de 500 mp. Evident, delimitările în teren efectuate de expert E. în acel dosar au fost greșite, fapt confirmat de expertizele ulterioare, executate de ing. I. M. și I. V., ambii experți tehnici judiciari, care au stabilit corect forma și dimensiunile parcelei în speță, în suprafață de 4891mp.precum și situația existentă la data efectuării măsurătorilor.
Concluziile celor trei experți au fost însă aceleași, în ceea ce privește suprafața ce revine urmașilor lui B. - 1400mp.
Experții nefiind informați despre situația celorlalți proprietari tabulari și de faptul că a existat un proces în instanță, de faptul că P. IVLAVIE zis din Baia, ce poseda T.P. nr._ în calitate de fiu al def. P. I. și nepot a lui B. B, nu este moștenitorul lui P. F. și P. FINICA, sau ca M. E. ș.a. nu sunt moștenitorii lui M. I. din CF 278, nici de faptul că de la C. au cumpărat antecesorii lor ( C. figurând și în grădina casei lor); nici de declarațiile vecinilor de parcelă, din care rezultă cu certitudine că proprietarii acelei parcele au fost doar T. și B., - au tras concluzii eronate cu privire la succesori.
Se arată apoi că reclamanții nu știu sau nu doresc să calculeze cota parte ce le revine din CF prezentate de aceștia și nu informează membrii comisiei de faptul că din proprietatea bunicului lor B. G. B, moștenesc și urmașii lui B. V. care poseda TP pe o parte din acele parcele și P. IVLAVIE din Baia- urmașul lui P. I. = ginerele lui B. G. tânăru- în a cărui TP_ este înscrisă diferența de 950 mp în ./1, din cei 1400 mp la care sunt îndreptățiți urmașii lui B. G. ; nici cu privire la vânzările de teren făcute de B. G., tânăru, după decesul primei soții V.- fiica lui B. G. tânăru.
Se precizează că faptul că harta concretuală diferă de harta cadastrală, nu-i dă dreptul lui B. I. să încalce amplasamentele stabilite de comisie. Profitând de lipsa de informare a Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar Ciurila, reclamanții solicită terenul vândut și cel acordat verișorilor ( de la pct.b,c- ex.nr.topo 924/2, 932, 835 ș.a), respectiv nu cer anularea titlurilor verisorilor lor, ci a titlurilor vecinilor, în speranța că vor fi puși în posesie cu teren din rezerva.
Solicită instanței să constate că solicitarea de anulare parțială a TP nr.3243/1613 emis lui P. T. și A. în ce privește suprafața de 1945 mp nu se justifică.
Solicită instanței să constate că nu se justifică nici anularea parțială a TP nr.3131/1546, în ce privește suprafața de 1696 mp, din suprafața de 2600 mp, înscrisă în . 59, deoarece este legal acordată.
Solicită instanței să constate că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituire dreptului de proprietate în calitate de moștenitori ai lui B. G. în . suprafața de 1400 mp, suprafața ce le este atribuită prin: TP nr._ - .= 950 mp ; TP nr._ .= 400 mp, Total: 1350mp, raportat la suprafața de 4750 mp existentă, identificată prin măsurare în coordonate stereo 70, conform raportului de expertiză.
Pârâtele arată că au ajuns la concluzia că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituirea suprafeței de 900-1000mp, în . a suprafeței de 3000-3500 mp în . Baia, fost proprietatea lui B.- dobândită prin cumpărare, suprafețe recunoscute de vecinii de parcelă pe care le folosește din anul 1992 B. V.- nora lui B. I. și nu sunt înscrise în nici un TP.
Diferența solicitată prin acțiune se regăsește, în aprecierea pârâtelor, în titlurile lui B. M. și a moștenitorilor lui B. V., B. G. sau a celorlalți moștenitori.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate prevederile Legii 18/1991 cu modificările și prevederile ulterioare, Legea 247/2005.
În probațiune au fost depuse acte stare civilă, titlu de proprietate, expertiză, hotărârea judecătorească la care se face referire, alte înscrisuri.
La data de 4 iunie 2015, pârâții E. C. și P. T. au formulat întâmpinare prin care precizează următoarele aspecte:
- . 75 cuprinsă în titlul lor de proprietate și revendicată de reclamantul B. I. face parte dintr-un teren care a aparținut lui P. C., bunicul și străbunicul lor, care a fost moștenit în părți egale de 3 fii: P. G., P. I. și P. P. ( tatăl și bunicul lor) ai cărui moștenitori sunt. Această suprafață figurează în extrasul de carte funciară CF nr.188, nr topo 836 și corespunde în teren parcelelor 63,64/1, 64/2. Suprafața care face obiectul dosarului de judecată se află în tarlaua 75, dar la nr.topo 835.
- . TP nr.3243/1613 nu se află în vecinătatea imediată a terenului reclamantului B. I., între acestea interpunându-se . alt proprietar.
- Orientarea geografică a parcelelor de la nr.topo 836, unde este și . pe parcelele de la nr.topo 835. Aceasta se poate observa în hărțile cadastrale depuse de către reclamanta M. E. și atașate de către acestea cu explicații suplimentare.
- Reclamantul B. I. este din aceeași generație cu reclamantul P. T., drept pentru care cunoaște că în anul 1949 când aceste terenuri au fost înglobate în CAP-ul Șutu, aceștia cunoșteau bine suprafețele pe care le-au deținut și le-au lucrat. Având în vedere faptul că la Șutu reconstituirea proprietății terenurilor s-a făcut pe vechile amplasamente, nu-și pot explica de ce reclamantul solicită .-și întregi presupusa suprafață pe care susține că o moștenește, deși verbal afirmă că recunoaște dreptul de proprietate al acestora și că nu dorește să atace acest drept.
Întâmpinarea nu este întemeiată în drept.
În probațiune au fost depuse înscrisurile de la f. 433-435 dos.
În temeiul art. 167 C. 1865, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, precum și proba cu raportul de expertiză judiciară în specialitatea topografie întocmit de expert M. I., respectiv de expert I. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții din prezenta cauză tind la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei diferențe de teren de 8800 mp, pe raza comunei Ciurila, în calitate de moștenitori ai defunctului B. I., în condițiile în care arată (f.527-528 dos.) că îndreptățirea lor privește o suprafață totală de 8,29 ha din care au fost deja reconstituite în proprietate următoarele terenuri: 5,60 ha prin TP nr. 3243/1622/9.11.2004 și 1,81 ha prin TP nr. 8623/20.02.2008 (f.562-563 dos.).
Cu prioritate, instanța reține că față de disp. art. 8, alin.3 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face doar la cerere, respectiva cerere determinând limita superioară a reconstituirii dreptului de proprietate. Examinând dosarele de fond funciar care s-au constituit administrativ în baza cererilor de reconstituire formulate cu privire la terenurile aflate illo tempore în proprietatea autorului reclamanților B. I., instanța reține următoarele: B. M. a formulat cererea înregistrată sub nr. 797/18.03.1991 pentru suprafața de 1,70 ha (f. 458 dos.), urmare a acesteia fiind emis TP nr. 8623/20.02.2008 pentru suprafața de 1,81 ha, mai mult decât s-a cerut; B. I., B. V., T. O. și R. I. au formulat cererea înregistrată sub nr. 796/18.03.1991 (f. 466 dos.) pentru suprafața de 5,60 ha, urmare a acesteia fiind emis TP nr. 3243/1622/9.11.2004 exact pentru suprafața solicitată 5,60 ha. B. V. a formulat cererea înregistrată sub nr. 1122/21.03.1991 pentru suprafața de 0,42 ha pentru care nu s-a dovedit că s-a emis până în prezent titlu de proprietate – astfel fiind, este singura cerere nevalorificată prin realizarea efectivă a reconstituirii dreptului de proprietate, iar din pozițiile exprimate în cauză de către reclamanta B. V. rezultă că vizează de asemenea terenuri fostă proprietate a socrului său B. I..
Astfel fiind, întrucât nu s-a făcut dovada existenței altor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de către reclamanți, instanța reține că reclamanții mai pot emite pretenții doar cu privire la suprafața de 0,42 ha (4200 mp), pentru mai mult de atât nefiind îndeplinită condiția sine qua non a formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, reclamanții se prevalează de fila de registru agricol. Conform acesteia, în 1949 B. I. figurează cu 5,60 ha. Este adevărat că în anul anterior, 1948, B. I. figura cu 8,29 ha, dar atâta timp cât reclamanții nu fac dovada că diminuarea de la 8,29 ha la 5,60 ha s-a datorat cooperativizării sau preluării de către stat în altă modalitate echivalentă, instanța se va raporta la suprafața de 5,60 ha. Art. 11 din Legea nr. 18/1991 - sub imperiul căruia s-au formulat cererile de mai sus – se referă nu la registrul agricol în general, ci la registrul agricol de la momentul intrării în CAP.
Nu este mai puțin adevărat că reclamanții se prevalează în dovedirea dreptului lor de proprietate și de înscrierile din CF. Trebuie subliniat și că evidențele de CF nu se aditionează automat cu evidențele de registru agricol în privința suprafețelor de teren, ci se coroborează ținând cont că unele terenuri figurau în ambele forme de evidențe.
Astfel, față de dreptul de proprietate înscris în CF 261 Ș. – teren La P., s-a constatat prin raportul de expertiză judiciară în specialitatea topografie întocmit de expert M. I. că nu mai există teren liber pe vechiul amplasament. Reclamanții nu au înțeles să atace actele de reconstituire ale dreptului de proprietate cu privire la acest teren emise în favoarea unor terți. Totodată, au convenit cu reprezentanții comisiei locale de fond funciar să li se atribuie un teren pe un alt amplasament, acest teren fiind identificat și măsurat în ultima variantă convenită de expert I. V. – 3208 mp conform planșei nr. III din lucrarea tehnică întocmită de acest expert. Opțiunea reclamanților pentru acest teren de 3208 mp este reafirmată și prin notele scrise depuse la f. 528 dos.
Astfel fiind, întrucât în imposibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament modalitatea de reparație subsecventă este cea de atribuire a unui teren pe alt amplasament, întucât s-a convenit de către reclamanți și de către comisia locală asupra unui amplasament și a și fost identificat și măsurat terenul oferit, respectiv acceptat de 3208 mp, instanța va avea în vedere la soluționarea cauzei acceptarea acestei oferte, întrucât sfera dreptului de proprietate privată este guvernată de principiul disponibilității.
Deducând suprafața de 3208 mp din suprafața de 4200 mp pentru care există cerere de reconstituire, rezultă un rest de 992 mp la care reclamanții ar fi în continuare îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate.
Într-adevăr, reclamanții își mai dovedesc dreptul de proprietate cu CF 278 Șutu, teren la Gârjoba, înscris sub A1 cu nr. top.835, în suprafață totală de 1360 stjp, respectiv 4890,56 mp (1 stjp = 3,596 mp) din care, așa cum concluzionează ambii experți și de asemenea prezenta instanță, reclamanții sunt îndreptățiți doar la 1386 mp, corespunzător cotelor din CF.
Pentru a redobândi terenul de la Gârjoba pe vechiul amplasament, reclamanții solicită anularea parțială a două titluri de proprietate - TP nr. 3243/1613 emis în favoarea lui P. T. și P. A., respectiv TP nr. 3131/1546 emis în favoarea numiților T. V., R. M. și M. E..
Instanța apreciază petitele de anulare a respectivelor titluri de proprietate ca neîntemeiate, pentru considerentele pe care le va expune în continuare.
Așa cum rezultă din ambele lucrări tehnice efectuate în cauză, parte din terenul de la Gârjoba se regăsește deja în TP nr. 3243/1622/9.11.2004, inclus în suprafața totală solicitată și acordată de 5,60 ha. Așadar, comisia locală, iar apoi comisia județeană de fond funciar au avut în vedere în mod neîndoielnic îndreptățirea reclamanților la acest teren și s-au pronunțat asupra ei.
Astfel fiind, la momentul la care s-a făcut propunerea de reconstituire doar pentru o parte din terenul de la Gârjoba, respectiv s-a aprobat de către comisia județeană de fond funciar propunerea doar cu privire la o parte din acest teren, reclamanții puteau și trebuiau să exercite căile de atac prevăzute în acest sens: plângerea împotriva hotărârii comisiei locale, respectiv plângerea împotriva hotărârii comisiei județene, iar concomitent trebuiau atacate actele de reconstituire în favoarea numiților P. T. și P. A., respectiv T. V., R. M. și M. E., în forma în care existau la acea dată, de vreme ce reclamanții apreciază că le încalcă dreptul de proprietate.
Este de reținut că procedura plângerii nu este una facultativă, ci are caracter obligatoriu, neparcurgerea ei antrenând decăderea din dreptul de a mai contesta legalitatea și temeinicia hotărârilor comisiilor de fond funciar. Or, reclamanții nu au parcurs această procedură, astfel încât reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra vechiului amplasament de la Gârjoba nu mai poate fi readusă în discuție prin formularea unor petite de anulare a unor alte titluri de proprietate.
A admite astfel de petite ar echivala cu o eludare, inclusiv de către instanța de judecată, a prevederilor legale imperative care instituie procedura plângerii împotriva hotărârilor comisiilor de fond funciar, cu impact negativ asupra siguranței circuitului civil în vederea ocrotirii căreia sunt edictate cu caracter obligatoriu anumite proceduri și termene imperative, cum este cazul art. 53. alin.2 din Legea nr.18/1991.
Un argument suplimentar pentru respingerea petitului de constatare a nulității TP nr. 3131/1546 emis în favoarea numiților T. V., R. M. și M. E. îl reprezintă faptul că, ân putere de lucru judecat, s-a reținut prin Sentința civilă nr. 2441/2009 pronunțată în Dos.nr._ al Judecătoriei T., rămasă irevocabilă (f. 310-311 dos.) că îndreptățirea numiților T. V., R. M. și M. E. există cu privire la 2600 mp deja înscrisși în TP amintit, dar și la un supliment de 800 mp care face parte tot din nr. top. 835 din CF 278 Ș..
Cum însă instanța a reținut totuși îndreptățirea reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate asupra a încă 992 mp, iar aceștia nu pot fi acordați pe vechiul amplasament la Gârjoba, instanța va acorda măsuri reaparatorii în echivalent, în pricipal teren pe alt amplasament, iar în subsidiar despăgubiri, reclamanții arătând că sunt de acord cu acestea pentru ipoteza imposibilității restituirii terenului pe vechiul amplasament.
Față de toate cele de mai sus, instanța va admite în parte acțiunea formulată, extinsă și precizată, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Față de disp. art. 274 C. 1865, instanța reține că doar pârâta M. E. a solicitat cheltuieli de judecată, iar acestea au fost solicitate doar de la reclaamantul B. I.. Va avea în vedere instanța că pretențiile împotriva acestei pârâte au fost integral respinse, precum și faptul că aceste cheltuieli au fost generate de toți cei șase reclamanți existenți la data la care pârâta a fost chemată în judecată, astfel încât, dacă se solicită obligarea doar a unui reclamant la plata lor, obligarea acestuia nu se va putea realiza decât pentru cota de 1/6 din ceea ce se va stabili că se cuvine pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată. În concret, instanța va respinge pretențiile reclamantei la palta a șapte zile de muncă nelucrate pentru a fi prezentă în instanță, întrucât pârâta nu a făcut dovada că în acele zile a figurat în concediu fără plată; în plus, prezența în sala de judecată nu a însumat 8 ore cât ar reprezenta o zi de muncă. În schimb, instanța va avea în vedere sumele reprezentând transport pentru data de 9.04.2015 când pârâta a fost prezentă la instanță pentru depunere de acte pentru termenul din 23.04.2015 – 49,94 lei; data de 23.04.2015 termen de judecată – 51,02 lei; data de 12.02.2015 termen de judecată – 76,35 lei; data de 17.09.2015 termen de judecată – 102,23 lei; contravaloare servicii xerocopiere – 49,92 lei; contravaloare expediere acte la dosar – 12, 40 lei. Rezultă o sumă totală de 341,86 lei din care pârâtei i se va acorda 1/6 parte, deci suma de 56,97 lei care va fi pusă în sarcina reclamantului B. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată, precizată și extinsă de reclamanții B. I., dom. în Câmpia-Turzii, ..2, jud. Cluj, B. V., dom. în com. Ciurila, ., R. A., R. D. și R. C. D., toți trei în calitate de continuatori în drepturi ai reclamantului inițial R. I., toți trei cu domiciliul procesual ales în T., ., ., TÂRNAVEAN O., cu domiciliul ales în Câmpia- Turzii . jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâții C. L. de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ciurila, cu sediul în . jud.Cluj, C. Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, cu sediul în Cluj- N., ., nr.58 jud.Cluj, T. V., dom. în com. Ciurila, ., jud.Cluj, R. M., dom. în dom. Cluj- N., ., . jud.Cluj, M. E., dom. în Cluj-N., ., ., ., P. T., dom. în com. Ciurila, ., jud. Cluj, E. C., dom. în com. Nușfalău, .. 118, ., . în drepturi a pârâtei inițiale P. A., și în consecință:
Obligă pârâta C. L. de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ciurila să îndeplinească formalitățile necesare și să înainteze către pârâta C. Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj toate actele necesare pentru eliberarea titlului de proprietate pentru următoarele suprafețe: 3208 mp pe amplasamentul astfel cum a fost identificat de expert I. V. în raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză; 992 mp în principal pe alt amplasament, iar în subsidiar, în absența unui alt amplasament, prin acordarea de despăgubiri.
Obligă pârâta C. Județeană de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj să emită titlu de proprietate în favoarea reclamanților, pentru terenurile de mai sus;
Respinge restul pretențiilor;
Obligă reclaamantul B. I. la plata către pârâta M. E. suma de 56,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2016.
P., Grefier,
C. M. Ș. E. V.
Red/dact CMȘ/CMȘ/15ex/26.01.2016
| ← Succesiune. Sentința nr. 196/2016. Judecătoria TURDA | Succesiune. Sentința nr. 26/2016. Judecătoria TURDA → |
|---|








