Pensie întreţinere. Sentința nr. 434/2016. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 434/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 434/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDTUR:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 434/2016
Ședința publică din 16.02.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – C.-R. C.
GREFIER – A. S. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul C. I. V. și pe pârâta P. R. I., având ca obiect recalculare pensie de întreținere.
La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, la amânări fără discuții, se prezintă reprezentanta reclamantului, av. L. N., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a răspuns la adresa instanței emisă la termenul anterior către S.C. Eurocris Trans S.R. L.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de ridicat, instanța, în temeiul art. 244 Noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului, iar potrivit art. 392 Noul Cod de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Consideră că din actele existente la dosarul cauzei rezultă faptul că venitul pe care îl obține reclamantul se situează la nivelul venitului minim pe economie, de aceea apreciază că cererea este îndreptățită și solicită ca instanța să dispună reducerea cuantumului pensiei pe care acesta o datorează, în favoarea fiicei sale C. L., de la momentul înregistrării acțiunii, pentru că la acel moment a depus în susținerea cererii și dovada faptului că în Spania nu mai obține venituri iar în România nu era înregistrat cu venituri.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin.1 Cod.pr.civ închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANTA
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecatoriei T. sub nr._ /15.05.2015, reclamantul C. I. V. a chemat în judecată pe pârâta P. R. I. în calitate de reprezentantă legală a minorei C. L.-Naomi, solicitând instanței să dispună reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina sa prin sentința civilă nr.4697/20.10.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ în sumă de 250 eur la ¼ parte din venitul minim pe economie, începând cu data promovării cererii. Fără cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamantul a aratat ca prin sentința civilă nr. 4697/20.10.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 eur lunar în favoarea minorei. La acea dată, reclamantul a arătat că avea un loc de muncă stabil, în Spania, însă în prezent a revenit în țară și este în căutarea unui loc de muncă.
In drept, s-au invocat prevederile art.529-534 Cod civil.
În probațiune, s-au anexat înscrisuri.
Pârâta, legal citată la domiciliul rezultat din baza de date informatizată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Ca și chestiune prealabilă, față de lipsa nejustificată a pârâtei la administrarea probei cu interogatoriu, instanța va da eficiență dispozițiilor art.358 C.pr.civilă
Minora C. L.-Naomi, născută în data de 13.11.2005 este fiica părților.
Prin sentința civilă nr.4697/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria T. in dosar nr._ reclamantul C. I. V. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 250 eur, lunar, în favoarea minorei C. L.-Naomi.
Din adresa nr.608/27.01.2015 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj rezultă că reclamantul C. I. V. figurează cu contracte individuale de muncă foste active în baza de date pentru perioada 22.09._15, respectiv 26.10._15.Pentru perioada 22.09._15 reclamantul a beneficiat de un venit net de 168 lei, iar în perioada 26.10._15 a beneficiat de un venit net de 46 lei din partea angajatorului ., potrivit adeverinței nr.116/27.01.2016 (f.42).
În drept, conform prevederilor art.403 Cod civil, "în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți...", iar potrivit at.529 alin.1 cod civil „ Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.”
Dispozițiile art.531 alin.1 Cod civil sunt în sensul că "Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care oprimește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei."
Astfel, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile reclamate de prevederile art. 531 alin.1 din Codul civil pentru ca instanța judecătorească să poate reduce obligația de întreținere.
Instanța are în vedere, în pronunțarea acestei soluții și faptul că la stabilirea posibilităților materiale ale debitorului obligației de întreținere, trebuie să se țină seama, alături de resursele propriu-zise ale acestuia și de sarcinile cărora trebuie să le facă față, cum sunt cheltuielile impuse de nevoile personale și cheltuielile de întreținere ale locuinței sale, întrucât, nici în această materie nu se poate da satisfacție absolută dreptului unei persoane împovărând peste măsură o altă persoană, și periclitând astfel, dreptul debitorului întreținerii de a-și asigura mijloacele rezonabile pentru un trai decent.
Reducerea pensiei de întreținere va opera începând cu data promovării acțiunii, 31.07.2015 întrucât încă de la acea dată a fost vorba despre o modificare a unei situații juridice vechi existente între părți.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, instanța nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamantul C. I. V., CNP_ domiciliat în T., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta P. R. I., CNP_ în calitate de reprezentată legală a minorei C. L.-Naomi cu domiciliul în T., ..100, ., ..
Dispune reducerea pensiei de întreținere în cuantum de 250 eur lunar, stabilită în sarcina reclamantului C. I. V. și în favoarea minorei C. L.-Naomi prin Sentința civilă nr.4697 din data de 20.10.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ de la suma de 250 eur, lunar, la o pensie de întreținere în cuantum de ¼ parte din venitul minim pe economie, începând cu data promovării cererii, 31.07.2015 și până la majorat sau până la noi dispoziții.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.
Calea de atac se depune la Judecătoria T..
Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. C. A. S. M.
Red. 4 ex. C.R.C/22.02.2016
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 486/2016. Judecătoria TURDA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 333/2016. Judecătoria TURDA → |
|---|








