Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1145/2015. Judecătoria VIDELE

Sentința nr. 1145/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1145/2015

2015 Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria V. – Județul Teleorman

SENTINȚA CIVILĂ NR.1145

Ședința publică din data 13.10.2015

Instanța constituită din :

Președinte- E.-R. I.

Grefier- B. F.

…///…

Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamanta S. D. BOIEREȘTI SRL, prin administrator I. I. M., cu sediul în București, sector 2, ., parter împotriva pârâtei S.C. A. P. SRL, prin administrator D. M. C., cu sediul în ., județul Teleorman.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3202,60 lei, conform ordinului de plată nr._/2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art.255 raportat la art.258 C.P.C. instanța încuviințează părților proba cu înscrisuri.

Conform art.394 C.P.C. instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V., sub nr._, reclamanta S. D. BOIEREȘTI SRL a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. P. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.10.2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamanta promitentă –cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor imobilelor construcții situate pe terenul intravilan în suprafață de 21.958 m.p., situate în localitatea Poeni, cvartal 43, . 425/2, . 426/1, . Teleorman, astfel:

- clădire birouri cu număr cadastral_-C1, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 227 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C5, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 555 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C6, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 64 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C7, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 150 m.p.,

-magazie cu număr cadastral_-C8 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 61 m.p.

-fierărie cu număr cadastral_-C10 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 17 m.p.

prețul convenției fiind de 104.879,99 lei inclusiv TVA, din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 07.10.2014 părțile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 3252 la SNP Silvana B. T. și N. C., având ca obiect imobilele anterior menționate, a fost achitat un avans în sumă de 61.000 lei, urmând ca diferența să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, adică până la data de 20.12.2014. Restul de preț de 43.879,99 lei a fost consemnat prin executor judecătoresc sub condiții încheierii contractului de vânzare cumpărare sub formă autentică sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. S-a arătat de reclamantă că nu s-a putut încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică întrucât pârâta nu a făcut demersurile necesare în vederea intabulării contrucțiilor în cartea funciară. De asemenea s-a menționat că reclamanta este proprietara suprafeței de 21958mp pe care sunt edificate contrucțiile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1244, 1270, 1179, 1516 alin.2 pct.3, art.1669 C.civ.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri.

În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 7.10.2014, între reclamantă și pârâtă a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare - cumpărare, privind bunurile imobile mai sus menționate, pentru care s-a plătit suma de_ lei avans la data semnării convenției, restul prețului de_,99 lei fiind consemnat prin executor judecătoresc.

Antecontractul de vânzare cumpărare fiind încheiat la data de 7.10.2014, regulile privind condițiile de validitate, efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de părți sunt supuse legii în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiilor Noului Cod Civil.

Conform art.1669 alin. 1 din Noul Cod Civil, „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”

În baza art. 1270 din Noul Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

În plus, art. 1516 alin.2 pct.3 din Noul cod civil stabilește că „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin (…): 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

Trebuie reținut și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1179 din Noul Cod civil, orice contract trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de validitate, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită și morală.

Pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare în condițiile art. 1669 din Noul Cod civil, instanța trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părți care să fie dovedit în condițiile dreptului comun, dacă există refuzul nejustificat al părții acționate în instanță de încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul încheiat și dacă promitentul – vânzător este proprietarul bunului promis, iar promitentul – cumpărător nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.

Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt, instanța apreciază că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți întrunește condițiile generale de validitate ale unui act juridic, respectiv cele referitoare la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită prevăzute de art. 1179 din Noul Cod civil, fiind obligatoriu între părțile contractante în baza art.1270 din Noul Cod civil.

Instanța constată existența înscrisului numit „promisiune bilaterală de vânzare cumpărare” filele nr.9-13, achitarea avansului prețului de 61.000 lei (restul de preț de_,99 lei fiind consemnat prin executor judecătoresc), prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie.

Verificând calitatea de proprietar a celei care înstrăinează, respectiv a pârâtei-vânzătoare, instanța constată că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr.154/4.02.2015 pronunțată de Judecătoria V. și actul de adjudecare încheiat la data de 14.12.2008 de către Lichidator judiciar T. și Asociații în cadrul lichidării patrimoniului societății agricole Spicul Poeni.

Instanța reține că, potrivit certificatului fiscal depus la dosarul cauzei (fila 82), pârâta nu figurează cu debite neachitate.

Totodată din certificatul de sarcini aflat la dosarul cauzei (fila 27) a rezultat că în ceea ce privește bunurile imobile ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți nu au fost găsite sarcini.

Instanța constată că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea bunurilor imobile în stăpânire, iar folosința acestora de către reclamantă s-a realizat de la această dată.

Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta promitentă – cumpărătoare nu se află într-o situație de incapacitate de a dobândi imobilul în discuție.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.10.2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamanta promitentă –cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor imobilelor construcții situate pe terenul intravilan în suprafață de 21.958 m.p., situate în localitatea Poeni, cvartal 43, . 425/2, . 426/1, . Teleorman, astfel:

- clădire birouri cu număr cadastral_-C1, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 227 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C5, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 555 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C6, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 64 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C7, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 150 m.p.

-magazie cu număr cadastral_-C8 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 61 m.p.

-fierărie cu număr cadastral_-C10 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 17 m.p.

prețul convenției fiind de 104.879,99 lei inclusiv TVA (din care s-a achitat avans în sumă de_ lei), din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, restul de preț de_,99 lei consemnat prin executor judecătoresc urmând a fi eliberat pârâtei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic - formulată de reclamanta S. D. BOIEREȘTI SRL, prin administrator I. I. M., cu sediul în București, sector 2, ., parter împotriva pârâtei S.C. A. P. SRL, prin administrator D. M. C., cu sediul în ., județul Teleorman.

Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.10.2014, între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamanta promitentă –cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra următoarelor imobilelor construcții situate pe terenul intravilan în suprafață de 21.958 m.p., situate în localitatea Poeni, cvartal 43, . 425/2, . 426/1, . Teleorman, astfel:

- clădire birouri cu număr cadastral_-C1, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 227 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C5, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 555 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C6, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 64 m.p.

- magazie cu număr cadastral_-C7, având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 150 m.p.

-magazie cu număr cadastral_-C8 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 61 m.p.

-fierărie cu număr cadastral_-C10 având destinația: construcții industriale și edilitare, cu suprafața măsurată de 17 m.p.

prețul convenției fiind de 104.879,99 lei inclusiv TVA (din care s-a achitat avans în sumă de_ lei), din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, restul de preț de_,99 lei consemnat prin executor judecătoresc urmând a fi eliberat pârâtei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.10.2015.

Președinte, Grefier

I. E. R. F. B.

Red.I.E.R./17.12.2015

Tehnoredact 6 ex/17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1145/2015. Judecătoria VIDELE