Plângere contravenţională. Sentința nr. 1446/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1446/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1446/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
SENTINȚA CIVILĂ NR.1446
Ședința publică din data de 12 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M. C., judecător
Grefier: C. M. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. O.-E. cu domiciliul în Satu M., ., . M. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S. cu sediul în Z., .. 14, jud. S., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002 pv CP_/06.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentului av. C. O., cu împuternicire avocațială depusă la fila nr. 33, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și OUG 195/2002.
Av. C. O. arată că petentul este plecat în străinătate și nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța se socotește lămurită, constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată în scris.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe, petentul D. O. E. a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 06.04.2015, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 1950 lei, 20 puncte penalizare, și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 103, al.3, lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că, la data respectivă, a condus autoturismul cu nr. de circulație RO CD 993 între localitățile Poarta Sălajului, și Românași, jud. S., unde a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 124 km/oră într-o zonă unde limitarea de viteză este de 70 km/oră.
În motivarea plângerii sale, petentul arată că viteza cu care se deplasa nu constituie temei pentru suspendării permisului de conducere, deoarece limita de viteză înafara localității este de 100 km/oră.
Plângerea nu este motivată în drept.
În probațiune, se depun înscrisuri.
Intimatul IPJ S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 06.04.2015, între localitățile Poarta Sălajului, și Românași, jud. S., autoturismul cu nr. de circulație RO CD 993, condus de petent, a fost înregistrat rulând cu viteza de 124 km/oră, într-un sector de drum în care limita maximă de viteză este de 70 km/oră. S-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, în care se menționează viteza de 124 km/oră, și s-a aplicat sancțiunea amenzii de 1950 lei, sancțiunea complementară de 20 puncte penalizare, și suspendarea permisului de conducere .
Petentul a contestat starea de fapt reținută, cu privire la realitatea faptei reținute, arătând că limita de viteză înafara localității este de 100 km/oră, precum și proporționalitatea sancțiunii complementare a suspendării permisului de conducere .
Trebuie arătat în primul rând, că procesul verbal întocmit se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie pe care o conferă legea actului întocmit de un funcționar abilitat, în exercițiul legal a atribuțiilor sale.
Cu privire la legalitate, instanța reține că procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea tuturor mențiunilor obligatorii prevăzute la art. 17 din OG 2/2001, astfel că nu se identifică niciun motiv de nulitate absolută.
Cu privire la temeinicie, starea de fapt reținută prin procesul verbal arată că petentul a condus cu viteza de 124 km/oră într-un sector de drum în care limita este de 70 km/oră. Natura sancțiunii complementare aplicate, situată în proximitatea celor ce, în jurisprudența CEDO, sunt considerate acuzații în materie penală, atrag incidența prezumției de nevinăvăție cu privire la persoana ce a săvârșit contravenția, precum și obligația organului intimat de aproba vinovăția persoanei.
Petentul nu contestă că s-ar fi deplasat la data respectivă cu viteza cu care a fost înregistrat, ci faptul că, prin raportare la limita de viteză legală pentru sectoarele de drum dinafara localităților, de 100 km/oră, nu se impunea și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule . referitor la acest aspect, în sectorul de drum respectiv există o limitare de viteză la 70 km/oră, astfel că viteza petentului, de 124 km/oră atrage incidența suspendării dreptului de a conduce autovehicule, depășirea vitezei legale făcându-se cu mai mult de 50 km/oră.
Constatarea vitezei de deplasare este confirmată de planșele foto depuse la dosar (f.19-22) și înregistrarea video (f. 23).
Fapta a fost înregistrată cu mijloace video, la vizionarea cărora se constată că viteza este de 124 km/oră, iar autoturismul este cel condus de petent .
De asemenea, s-a depus de către intimat atestatul radar al operatorului, și verificarea metrologică a aparatului radar, valabilă la momentul efectuării înregistrării.
Petentul nu a invocat alte aspecte de natură să influențeze fapta constatată, sau care să modifice starea de fapt reținută de agentul constatator, iar viteza cu care petentul a circulat, de 124 km/oră, face să fie în afara oricărui dubiu existența contravenției, încadrarea în prevederile legale fiind corectă.
Astfel, se face pe deplin dovada existenței faptei contravenționale în modalitatea în care a fost constatată de intimat, ca urmare, nu sunt temeiuri de anulare a procesului verbal, și nici de modificare a sancțiunii aplicate, iar anularea sancțiunii complementare nu poate fi făcută în condițiile în care fapta a fost corect reținută, deoarece aceasta nu are caracter independent, aplicarea ei fiind condiționată de aplicarea sancțiunii principale.
În baza considerentelor expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. O. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. O. E., în contradictoriu cu intimatul IPJ S., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 06.04.2015, întocmit de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.06.2015.
Președinte,Grefier,
M. M. C. C. M. L.
Red.M.M.C./16.06.2015
Dact.L.C./16.06.2015, Ex.4, . cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1434/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








