Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1086/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1086
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței nr. 6507/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură unitatea pârâtă a depus o cerere prin care solicită repunerea pe rol a cauzei, recursul fiind declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile.
Reprezentanta convențională a unității recurente solicită repunerea pe rol a cauzei și judecarea recursului.
Curtea, în temeiul art. 245 Cod proc. civ. admite cererea recurentei-pârâte și repune pe rol cauza. După care, din oficiu, în baza art. 80 din Legea nr. 167/1999 coroborat cu art. 301 Cod proc. civ. invocă excepția tardivității recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de respingere a excepției, recursul fiind declarat în termen legal, iar pe fond - admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Curtea, față de dispozițiile art. 137 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6507 din 18 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petentul și a obligat pârâta SC SA la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii pe unitate, cuvenite și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către petentă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că atât planul social cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 "la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere ", în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestuia.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2008.
Cum intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii, instanța admis acțiunea și a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 5 salarii medii pe unitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC " " SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța a dat interpretare greșită art. 50 din CCM și acordurilor sociale și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor de concediere.
Că, prin hotărârea pronunțată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori dreptului bănesc numit "indemnizație de concediere", cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale și care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Precizează că prin admiterea cererii, instanța de fond ignorat convenția părților CCM trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus față de voința părților, exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Susține că prin Sociale încheiate la 07-.12.2005, 03.01.2006 și 09.01.2007, semnate și recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: ". Plata unei indemnizații de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă și - stabilirea unor tranșe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizația de concediere".
Recursul este tardiv.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.
Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 cod procedură civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că pârâta a primit sentința la data de 22 decembrie 2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 20, dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 05 ianuarie 2009.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 06 ianuarie 2009, iar recurenta nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod procedură civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței nr. 6507/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 Februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
2 ex/IE/19.02.2010
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela