Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1077/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1077
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurile declarate de reclamanții, C, G, G, și - împotriva sentinței civile nr. 2839/02.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant și pentru unitatea pârâtă avocat -, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, iar prin serviciul registratură recurenții-reclamanți au depus concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursurilor.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și pe fond - admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată.
Avocat - pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursurilor și de menținere drept temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față:
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 2839 din 02 octombrie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanții, C, G, G, și - în contradictoriu cu pârăta SC SA
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanții au fost angajații societății pârâte, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă. În cursul anilor 2007 și 2008, contractele individuale de muncă ale acestora au încetat în temeiul art. 65 și 66 Codul Muncii, pentru motive neimputabile.
Ca urmare, contractele colective de muncă aplicabile au fost cele negociate pentru anul 2006/2007, pentru reclamanții concediați în anul 2007, respectiv pentru anul 2007/2008 pentru cei concediați în anul 2008 (în vigoare începând cu februarie și până în luna ianuarie a anului următor).
Potrivit art. 50 alin. 1 din acest contract colectiv de muncă, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol suntminime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, aplicabile în anul 2006/2007, respectiv 2007/2008, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia. Așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
La nivelul unității pârâte, tranșele de vechime și cuantumul indemnizației (corespunzător fiecărei tranșe) au fost negociate și consemnate în planul social sau în amendamentele la acesta.
În Planul Social din 09.01.2006 s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizației de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber - pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă, valoarea indemnizației de concediere fiind stabilită în sume nete, astfel: 0,5 la 5 ani indemnizație în cuantum de 8 salarii, 5 - 15 ani indemnizație de 12 salarii și peste 15 ani, indemnizație de 15 salarii.
Prin semnarea planului social din 13.09.2006, părțile confirmă faptul că, voința comună a părților la data semnării acestuia a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă, printr-un cuantum fix,și nu de acumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă".
Conform deciziilor de concediere anexate la dosar, reclamanții au beneficiat de o indemnizație de concediere în cuantum, corespunzătoare vechimii fiecăruia, așa cum a fost negociată și stabilită prin Planul Social, astfel că, sub acest aspect, cererea acestora este neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursurile Curtea le găsește nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, C, G, G, și - împotriva sentinței civile nr. 2839/02.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 Februarie 2010.
Președinte, Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
2 ex/IE/19.02.2010
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela