Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 113/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 113/R/27.01.2010
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1546/22.10.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul de fond nr-, în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu reclamanții, -, -, prin reprezentant legal SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, cu sediul în G,- și pârâta ȘCOALA, cu sediul în comuna, jud. G, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la primul termen de judecată fixat în recurs, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; citați în cauză, intimații-reclamanți prin reprezentant legal au depus concluzii scrise și au solicitat judecarea cauzei în lipsă; atașat concluziilor scrise s-a depus delegația nr. 26/27.01.2010 a sindicatului în persoana consilierului juridic -, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin concluziile scrise depuse la dosar intimații-reclamanți prin reprezentant legal au solicitat judecarea în lipsă, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- formulată de reclamanții, și prin Sindicatul Învățământului G împotriva pârâților Școala și Consiliul Local s-a solicitat obligarea acestora la aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 începând cu 01.01.2008 și ca urmare a aplicării legii încadrarea reclamanților în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 și a acordării diferențelor de salarii datorată pentru perioada 1 octombrie 2008 la zi la care să se adauge indicele de inflație de la data plății efective.
În motivarea acțiunii s-a arătat că la că la 30 ianuarie 2008 Guvernul României a aprobat nr.OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului învățământului publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. (b) din nr.OG 15/2008, "coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1.01.2008, față de nivelul din 31.12.2007;" iar conform lit. caa celuiași articol, "pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: 1.01 - 31.03.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei, 1.04 - 30.09.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6% și 1.10 - 31.12.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este constituit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație,precum și nivelul productivității muncii."
OG nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei pentru perioada 1.10 - 31.12.2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Legea de aprobare a nr.OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ,a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, iar, prin Decizia nr. 1093/15.10.2008 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 711/20.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este constituțională, reținând în esență următoarele: "Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora,deoarece potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării"."cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art. 138 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că aceasta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 47/1993, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 233 din 28.09.1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.
Deși creșterile salariale prevăzute de lege sunt aplicabile pe anul 2008 în cele trei etape, pârâții au refuzat aplicarea legii cu data de 1.10.2008 așa cum aceasta stipulează în conținutul său.
Refuzul aplicării legii creat prejudicii personalului didactic, rezultând diferență salarială începând cu data de 01.10.2008.
Legal citați pârâții nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.
Prin Sentința Civilă nr. 1546 din 22.10.2009 Tribunalul Galația admis acțiunea și i-a obligat pe pârâții Consiliul Local și Școala să plătească fiecărui diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, prin care s-a aprobat nr.OG 15/2008 începând cu data de 01 octombrie 2008 până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivare instanța reține următoarele:
Potrivit art. 167din Legea nr. 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008 au fost aprobate cu unele modificări dispozițiile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a fi acordate în anul 2008. Articolul 1 alin. 1 litera b din OG nr. 15/2008 prevede creșterea cu 10% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007 iar conform lit. c din același articol pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare va fi:
-1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
-1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
-1 octombrie - 31 decembrie, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Prin decizia numărul 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională a constatat că Legea nr. 221/2008 este constituțională.
La apariția Legii nr. 221/2008 pârâții aveau obligația de aplica coeficientul prevăzut în lege în ce le privește pe reclamanți începând cu 01.10.2008 și nimic nu poate justifica refuzul acordării acestor creșteri cu atât mai mult cu cât OUG nr. 136/2008 și OUG nr. 151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri au fost declarate neconstituționale.
Se reține că prin neaplicarea Legii nr. 221/2008 reclamanții au fost prejudiciați de o creștere salarială rezultată din aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, motiv pentru care sub acest aspect acțiunea formulată este întemeiată și fost admisă, iar pârâții obligați să procedeze la încadrarea fiecărui reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 și la calculul și plata diferenței de salariu datorată pentru perioada 01.10.2008 la zi între coeficientul de multiplicare aplicat potrivit nr.OG 15/2008 și coeficientul de multiplicare datorat conform Legii nr. 221/2008 aceste diferențe reprezintă drepturi salariale cuvenite lunar fiecărui reclamant conform anexei aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar sarcina plății revine angajatorului respectiv colegiului la care reclamanții funcționează ca și personal didactic, care prin directorul său va propune și corecțiile bugetare conform art. 8 din HG nr. 2192/2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii în ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare de către pârât. Astfel, citația a fost primită la data de 02.09.2009, într-o perioadă de concedii de odihnă, iar pentru că instituția nu are angajat consilier juridic, prin adresa nr. 6360 din 14.09.2009 a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a-și angaja un avocat și a depune întâmpinare.
Fără a ține seama de această cerere și de dispozițiile art. 118 Cod procedură civilă, instanța a pronunțat Sentința Civilă nr. 1546/22.10.2009, încălcând dreptul la apărare al pârâtului.
Intimații, prin reprezentant, au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Într-adevăr, instituția pârâtă, prin adresa nr. 6360 din 14.09.2009 a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a-și angaja un avocat și a depune întâmpinare.
Instanța de fond a respins această cerere prin Încheierea din 20.10.2009, cu motivarea că pârâtul a fost citat la data de 02.09.2009, dată de la care a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător, având în vedere și obiectul acțiunii, respectiv urgența cu care se judecă astfel de litigii.
Potrivit art. 74 din Legea nr. 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgență. Părțile sunt legal citate, dacă citația le-a fost înmânată cel puțin cu o zi înaintea judecării.
În mod corect a reținut Tribunalul Galați că de la data primirii citației - 02.09.2009 și până la data stabilită ca prim termen de judecată - 20.10.2009 exista timp suficient pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării.
Potrivit art. 156 Cod procedură civilă instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Astfel, simpla depunere a unei cereri de amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat nu implică obligația instanței de a acorda un nou termen, acesta acordându-se doar în situația în care lipsa de apărare este temeinic motivată.
Mai mult, instanța a amânat pronunțarea la data de 22.10.2009, dată până la care, dacă pârâtul s-ar fi interesat, ar fi avut posibilitatea să depună concluzii scrise, prin care să-și expună punctul de vedere asupra obiectului litigiului.
În consecință, curtea consideră că pârâtului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât și acest drept trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, iar în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1546/22.10.2009 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul de fond nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu | JUDECĂTOR 2: Alina Savin | JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel |
Grefier, |
: - -/15.02.2010
: 5 ex.//__ Februarie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /tin
Comunicat: 3 ex.//__.02.2010
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel