Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar -
DECIZIA CIVILĂ NR.1142/2009
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrașcu Adriana Stoica Manuela președintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de chematul în garanție Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Juridică împotriva sentinței civile.208/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat,lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care din oficiu instanța pune în discuție tardivitatea soluționării recursului față de data înregistrării recursului.
Reclamantul intimat solicită în cazul în care termenul de recurs este depășit respingerea lui ca tardiv în cazul în care recursul este în termen respingerea lui ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată la Tribunalului Sibiu sub Dosar nr.- reclamanții, G, G, au solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT-UNITATEA TERITORIALĂ 260 DE la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând norma de hrană datorată începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data pronunțării hotărârii, actualizată cu rata inflației până la data plății efective și pentru viitor până la abrogarea legii.
În susținerea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.18, alin.3 din Legea nr.15/2008 pentru aprobarea OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, personalul acestui minister beneficiază de drepturile dobândite anterior conform legislației în vigoare iar personalul preluat în baza OUG nr.25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională începând cu data de 01.01.2008. Potrivit art.1 din OUG nr.26/1994 privind drepturile de hrană în timp de ale personalului din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională au dreptul în timp de de hrană gratuită în condițiile stabilite de ordonanță. În acest sens sunt și prevederile HG nr. S/1115/2005 pentru completarea unor prevederi privind stabilirea drepturilor de hrană în timp de ale personalului aparținând și ale HG nr. S/762/14.05.2004 ale HG nr.501/1994.
În argumentarea pretențiilor bănești reclamanții au invocat și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale potrivit căreia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului. Reclamanții solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece - aparatul central, ordonator secundar de credite cât și pârâta nu pot achita drepturile bănești deoarece angajarea din bugetul aprobat de MIRA ordonator principal de credite se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, acest ordonator nepunând la dispoziția pârâtei și autorității centrale sumele necesare plății acestor drepturi(filele 76-77).
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a de Stat B și Ministerului Internelor și Reformei Administrative solicitând ca cele două chemate în garanție să fie obligate solidar la plata drepturilor în situația admiterii acțiunii reclamanților.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că cele două autorități chemate în garanție sunt ordonatori principal și secundar de credite iar competențele lor sunt stabilite prin Legea nr.500/2002.Ordonatorul principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari. La rândul lor, ordonatorii secundari repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite.
A mai susținut, că în calitate de ordonator terțiar de credite nu a beneficiat de sumele necesare pentru plata drepturilor bănești ce reprezintă norma de hrană, drept pentru care a formulat cererea de chemare în garanție a acestor două autorități(78-79).
Prin întâmpinarea formulată, chematul în garanție Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind neîntemeiată întrucât categoriile de personal pentru care se acordă norma de hrană și instituțiile publice în care se aplică se aprobă prin hotărâre de Guvern.
Totodată, potrivit OG nr.26/1994 hrănirea personalului fiecărei instituții publice se face, de regulă, prin unitățile subordonate iar pârâta are personalitate juridică ceea ce-i permite să dispună cu privire la aplicarea prevederilor legale referitoare la norma de hrană pentru personalul care derulează raporturi juridice de muncă.
A mai arătat că potrivit anexei nr.17 din Ordinul MIRA nr. S/263/08.08.2007 unde sunt stabilite drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari, aceștia au dreptul de a angaja, a lichida și ordonanța cheltuieli numai în limita alocaților bugetare aprobate cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul șef.
Chemata în garanție, Administrația Națională a de Stat B, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată susținând că această autoritate în calitate de ordonator secundar de credite nu poate angaja plăți decât în limita creditelor acordate de ordonatorul principal de credite iar sumele reprezentând drepturile bănești ale normei de hrană nu au fost primite de această autoritate.
A precizat că a întreprins demersuri pe lângă minister pentru acordarea acestui drept dar nu au fost alocate sumele de bani necesare acordării acestui drept, iar pentru plata acestui drept este necesară suplimentarea bugetului instituției.
Prin sentința civilă nr. 208 din 5 martie 2009 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, G, G, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 260.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 260 în contradictoriu cu chemații în garanție ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT B și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând norma de hrană datorată începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective precum și pentru viitor până la alte dispoziții legale în materie,
A obligat chemații în garanție ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT B și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE să prevadă în buget sumele necesare pârâtei pentru plata drepturilor bănești mai sus menționate reprezentând norma de hrană cuvenită reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajați ai autorității numită Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 260 de, structură componentă a autorității Administrația Națională a de Stat care în baza OUG nr.25/2007 a fost preluată de MIRA.
Potrivit art.18, alin.3 din OUG nr.30/2007 personalul preluat în temeiul acestui act normativ beneficiază de indemnizațiile și sporurile specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Prin OG nr.26/1994, HG nr. S/1115/2005 și HG nr. S/762/2004 a fost reglementat dreptul la hrană gratuită al personalului din cadrul MIRA, drept necontestat de chemații în garanție care se apără pentru neacordarea acestui drept prin lipsa creditelor bugetare, pe motiv că acest drept a fost instituit ulterior aprobării bugetul pe anul 2008 și nu au fost alocate sumele necesare acordării acestui drept.
A constatat că apărarea pârâtei dar și a chematelor în garanție nu este fondată pe considerentul că lipsa de diligență a factorilor responsabili cu întocmirea bugetului MIRA sub aspectul suplimentării acestuia prin rectificare bugetară - având în vedere că dreptul la hrană gratuită a fost instituit după elaborarea bugetului consolidat al Statului pe anul 2008 - nu poate justifica neacordarea acestui drept întemeiat pe acte normative, drept pentru care instanța a admis acțiunea reclamanților față de pârâtă așa cum a fost formulată.
Cererea de chemare în garanție, a fost admisă în baza art. 60 alin.1 Cod procedură civilă în vederea asigurării sumelor necesare plății acestui drept reclamanților prin cuprinderea sumelor respective în bugetele celor doi ordonatori de credite, principal și secundar, reținând că pârâta este ordonator terțiar de credite, calitate în care îi sunt repartizate credite bugetare de către chemata în garanție care la rândul ei primește credite bugetare de la MAI în calitate de ordonator principal de credite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Juridică solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a MAI.
În expunerea de motive criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală a susținut că instanța de fond a admis, în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție a MAI întrucât raporturile de serviciu ale intimaților se desfășoară cu - Unitatea Teritorială nr. 260 - jud. Sibiu, nu cu iar finanțarea unității angajatoare a reclamanților prin bugetul, nu justifică participarea acestuia în cauza dedusă judecății.
A precizat că potrivit regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministerul administrației și internelor, în calitate de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru instituțiile publice. Prin urmare, chiar dacă ar fi întreprins demersuri privind alocarea unor sume corespunzătoare drepturilor pretinse de reclamanți, aprobarea acestor credite bugetare nu este de competența instituției pârâte.
Totodată, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, sumele aprobate, la partea de cheltuieli din buget, în cadrul cărora de angajează, se ordonează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus - menționat.
A mai susținut că demersul unui ordonator principal de credite în vederea includerii în bugetul său/ al unităților subordonate a unor sume corespunzătoare unor drepturi bănești, este condiționat de existența unor propuneri în concret, întocmite conform prevederilor legale, din partea structurii interesate care să cuprindă suma exactă necesară a fi alocată la o eventuală rectificare bugetară, iar din probele administrate nu rezultă că s-ar fi făcut o astfel de propunere.
Pe de altă parte, scopul acțiunii reclamanților constă în obținerea unor hotărâri judecătorești, astfel că în cazul admiterii acțiunii, aceștia vor beneficia de un titlu executoriu a cărei executare va intra sub incidența prevederilor OG nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, situație în care legea reglementează modul de executare a obligațiilor din aceste titluri, nefiind necesară intervenția instanței în sensul stabilirii unor obligații în sarcina ordonatorilor de credite de superior la prevederea în buget a unor sume suplimentare, aferente drepturilor pretinse de reclamanți.
Anterior verificării legalității și temeiniciei sentinței atacare prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul a fost tardiv declarat.
În speță, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, indicat în dispozitivul sentinței recurate.
Potrivit dovezii de primire - procesului verbal de predare depus la fila 115, sentința nr. 208 pronunțată în dosar nr- a fost comunicată recurentului la data de 06.05. 2009 iar potrivit înregistrării la Tribunalul Sibiu, recursul a fost declarat la data de 19 mai 2009, fila 3, după expirarea termenului de recurs prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 raportat la art. 301 Cod procedură civilă.
Întrucât conform art. 103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește o împiedicare mai presus decât voința sa iar în cauză nu s-a constatat existența unor astfel de împrejurări, Curtea va respinge ca tardiv recursul reclamantei.
Tardivitatea declarării recursului atrage imposibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii, fapt ce împiedică examinarea sentinței prin prisma criticilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Juridică, împotriva sentinței civile nr.208/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă, în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.AP
Tehnored.AP/TM
Jud. M,
Președinte:Petrașcu Adriana Stoica ManuelaJudecători:Petrașcu Adriana Stoica Manuela, Doriani Ana
