Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1163

Ședința publică din 16 iulie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 3: Aurelia

GREFIER:

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta împotriva încheierii de ședință din data de 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depusă la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecata recursului purtând ștampila și semnătura avocatului ales al recurentei.

Curtea, constatând că cererea de renunțare la judecată nu îndeplinește exigențele art. 246 alin. 1 /pr.civ,in sensul că ea nu poartă ștampila și semnătura persoanei de decizie din cadrul societății, precum și in lipsa unui mandat special din partea apărătorului ales care să-i îngăduie efectuarea actului de dispoziție in numele părții, conform art. 69 alin.1/pr.civ. din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului și reține dosarul spre soluționare pe această excepție.

CURTEA,

Deliberând constată următoarele.

Prin încheierea de ședință din data 26.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale,formulată de pârâta SC SA in litigiul promovat de contestatorul,cerere motivată prin invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2, teza finală din Codul Muncii.

Pentru a lua această hotărâre,Tribunalul a reținut in considerentele încheierii mai sus individualizată că textele legale criticate pentru neconstituționalitate au abrogat implicit normele art. 72 din Legea nr. 168/1999, așa încât,indiferent de natura ori categoria litigiului de muncă,instanța competentă cu soluționarea lui este cea din circumscripția in care reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Împotriva acestei soluții a instanței de fond a declarat recurs pârâta SC SA, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de16.06.2009, solicitând casarea încheierii recurată, suspendarea judecății in temeiul art.29 alin 5 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și sesizarea acestei din urmă instanțe cu controlul de constituționalitate al prevederilor legale atacate.

Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, Curtea reține că acestea au vizat modul de interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, susținându-se că prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu modul de soluționare generală a cauzei.

Reclamantul intimat nu s-a prezentat in instanță și nu a depus întâmpinare,cu toate că a fost citat cu această mențiune in cursul procesului.

Întrucât la termenul de judecată din data de 16.07.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii recursului,cu aplicarea prevederilor art. 137 alin.1, coroborat cu art. 301 /pr.civ.,raportate la art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992,Curtea reține in deliberare următoarele.

În materia supusă analizei,a fost reglementat, prin art. 29 alin.6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,un termen special de exercitare a căii de atac a recursului,derogatoriu de la cel de drept comun reglementat de art. 301/pr.civ., de 48 de ore de la pronunțare.

In speță,încheierea atacată a fost pronunțată la data de 26.05.2009,iar cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C la data de 05.06.2009, cu ignorarea termenului legal imperativ prevăzut de legea specială menționată, împrejurare de natură a atrage sancțiunea decăderii prevăzută de art. 103/pr.civ.potrivit căruianeexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În consecință, acordând eficiență excepției de tardivitate, Curtea va respinge recursul pârâtei pentru nerespectarea termenului legal imperativ de depunere a cererii de recurs, de 48 de ore de la pronunțare, calculat potrivit art. 101 alin.2/pr.civ.

Se va lua act prin dispozitivul prezentei că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta împotriva încheierii de ședință din data de 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, ca tardiv introdus.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. /08.09. 2009

Tehnored // 08.09.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul C-

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Timisoara