Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1199/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1199
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al - & Asociații - B,-,.3,.7, sector 1, prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B,-, -7,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.59 din 9.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, Illie -, și, toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P, str.-.-. nr.148,.4. parter,.2, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar copia deciziei nr.2/2009 emisă de administratorul judiciar al recurentei-pârâte din care rezultă că în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006 a fost menținut contractul de asistență judiciară încheiat de recurentă cu mai multe case de avocatură, printre care și - și Asociații și ceretificatul de grefă emis în dosarul nr- al Tribunalului București - secția a VII- comercială.
Curtea dispune introducerea în cauză a societății INSOLVENCY SPECIALISTS B în calitate de administrator judiciar al recurentei-pârâte și față de decizia nr.2/2009 emisă de aceasta consideră că are termen în cunoștință.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberand asupra recursului de față,în baza lucrărilor dosarului,
retine urmatoarele:
Prin actiunea inregistrată la nr- la Tribunalul Prahova, reclamantii, și, au chemat in judecata pe parata SC SA B, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligata parata, la plata catre fiecare reclamant a drepturilor salariale reprezentand contravalorea aprovizionării de toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energiei, termica, petrol si gaze pentru 2005-2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflatie de la sfarsitul lunii octombrie din fiecare an solicitat pana la data plății efective, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat că sunt angajatii paratei cu contracte de munca pe perioada nedeterminata si ca prin contractul individual de munca, si-au incasat drepturile salariale pentru munca prestata, insa nu au incasat suplimentarile salariale sub forma unui adaos in suma fixa, reprezentand c/valoarea aprovizionairi toamna-iarna, in cuantum de un salariu minim brut pe ramura.
In dovedirea actiunii reclamantii au depus la dosar copiile carnetelor de munca si a cartilor de identitate.
La termenul din 14.11.2008, reclamantii au depus o precizare a acțiunii (filele 57-58) aratand ca solicită obligarea pârâtei sa plătească fiecăruia cu titlu de aprovizionare toamna-iarna cate 528 lei pentru anul 2005; 480 lei pentru anul 2006 si 620 lei pentru anul 2007, iar reclamantului suma de 528 lei pentru 2005; 480 lei pentru anul 2006 si 292,16 lei pentru anul 2007, corespunzator perioadei lucrate, până la 22.06.2007, precum și suma de câte 1000 lei cheltuieli de judecată pentru fiecare dintre reclamanți.
S-a depus de catre reclamanti copia CCM la nivelul ramurii energiei, termica, petrol si gaze pe anul 2006 inregistrat la sub nr.288/02/15.02.2006; anexa actului aditional inreg.la sub nr.397/12.02.2007; copia deciziei nr.1934/03.10.2008 a Curtii de APEL PLOIEȘTI și copiile carnetelor lor de muncă (filele 4-51).
Pârâta SC SA B, fiind legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.59 pronunțată la 9 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea reclamanților, obligând societatea pârâtă să plătească fiecăruia dintre aceștia suplimentările salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, conform art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură,
calculate la nivelul câte unui salariu minim pe ramură, pentru anii 2005-2007-toate sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, tribunalul a obligat pârâta și la plata sumei de câte 500 lei pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006 și anexa la Actul Adițional nr.397/2007 s-a prevăzut dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.
Tribunalul a mai reținut că din probele dosarului nu rezultă includerea drepturilor suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, în salariile reclamanților, sarcina probei revenind în conflictele de muncă angajatorului, iar lipsa negocierilor dintre patronat și sindicate nu o exonerează pe pârâtă de obligația plății drepturilor reglementate de art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâta SC SA B (filele 5-11) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii, sub un prim aspect fiind invocate pe cale de excepție, dispozițiile referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, în cauză fiind incident art.283 alin.1, lit.e din codul muncii.
Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat cazurile de recurs prev.de art.304, pct.8 și 9 cod pr.civ.și a susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea deoarece suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997, așa cum rezultă din adresa nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate-încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, pe anii 1997, 1998 înscrisuri pe care le-a atașat în copie la cererea de recurs (filele 12-28) în condițiile în care SC SA B s-a desprins din SA prin Protocolul din 1 martie 2002, astfel că anterior acestei date, reclamanților le sunt aplicabile clauzele contractelor colective de muncă încheiate de societatea de la care au fost preluate, prin transfer 14.128 persoane.
Recurenta-pârâtă a mai solicitat suspendarea executării sentinței conform art.300 alin.2, 3 cod pr.civ. și în subsidiar, dacă această cerere nu va fi primită, întoarcerea executării silite, prin aplicarea, de către instanța de recurs, a dispozițiilor art.4041din același cod.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză,
dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamanții, și sunt salariați ai societății pârâte SC SA B-fostă astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii (filele 4-51).
Această societate s-a înființat la data de 1 martie 2002 cu denumirea de SC SA, ca urmare a restructurării SNP SA, prin Protocolul încheiat la aceeași dată, stabilindu-se preluarea prin transfer de la Sucursala Ba1 4.128 persoane, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă încheiat între SNP SA și (filele 13-16 dosar recurs).
Prin urmare, reclamanților-intimați le sunt aplicabile clauzele contractelor încheiate de SNP SA și, începând cu anul 1997.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 185-186 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar recurenta a susținut contrariul, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2007, astfel cum s-a solicitat prin cererea precizatoare depusă la instanța de fond.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților-intimați, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (fila 17) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 18).
Acest înscris depus în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În plus, împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanților prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2006-2007, a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința primei instanțe în sensul că rejudecând cauza în fond, va respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al - & Asociații - B,-,.3,.7, sector 1, prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS, cu sediul în B,-, -7,.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.59 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, Illie -, și,
toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, cu sediul în P, str.-.-. nr.148,.4. parter,.2, județ P și în consecință:
Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- - -
Grefier,
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
grefierul șef de secție
red.
3 ex./03.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter peesonal
număr notificare 3120/2008
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu