Pretentii civile. Speta. Decizia 1202/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1202
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.237 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și, ambele cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, cu sediul în S,-, județul P și în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de judecată din data de 13 mai 2009, instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la ÎCCJ pentru soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii acestei instanțe. Totodată, se mai învederează prin încheierea nr.7460/26.11.2008, ÎCCJ a respins cererile de abținere, cauza fiind restituită Curții de APEL PLOIEȘTI, fixându-i-se termen de judecată la data de 2 iunie 2009.
De asemenea, se învederează instanței că intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat admiterea recursului pârâtului - Parchetul de pe lângă ÎCCJ pentru motivele arătate prin cererea de recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin actiunea înregistrata la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantele și au solicitat, în contradictoriu cu paratii Parchetul de pe lîngă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lîngă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției, să fie obligati paratii in solidar la plata actualizata a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% prevazut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la indemnizatia bruta de incadrare incepand cu data de 01.04.2004 si pana la data de 01.02.2007, dată la care a intrat in vigoare OG nr. 8/2007, abrogandu-se astfel dispozitiile Legii nr. 50/1996 si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamantele au aratat ca potrivit art. 47 din 50/1996 republicata, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica magistratii precum si personalul auxiliar de specialitate beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar.
Au mai precizat reclamantele ca ulterior, prin OUG nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevazut in noua lege de salarizare magistratilor.
Totodata, pentru personalul auxiliar de specialitate au ramas in vigoare insa dispozitiile Legii nr. 50/1996, acestea fiind abrogate abia la intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007, ordonanta ce reglementeaza salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor si parchetelor.
Reclamantele au mai aratat ca la data stabilirii acestui drept in baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut in vedere anumite criterii de referinta care rezida in conditiile in care personalul din justitie isi desfasoara activitatea conditii ce sunt caracterizate de acesta ca fiind conditii de risc si suprasolicitare neuropsihica, că acestea nu s-au schimbat ci dimpotriva s-au acutizat intrucat au crescut cerintele infaptuirii actului de justitie in conditii de calitate si eficienta sporita.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare (filele 15-17) prin care solicitat respingerea acțiunii, arătând că dreptul la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ in vigoare, pretențiile reclamantelor fiind vădit neîntemeiate deoarece prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG83/2000.
Totodată s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani, respectiv pentru drepturile solicitate pe perioada 1 aprilie - 27 noiembrie 2004.
Ceilalți pârâți nu au formulat apărări în cauză.
Prin sentința civilă nr.237 pronunțată la data de 24 ianuarie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pîrîtul Ministerul Justiției și a respins ca fiind prescrisă în parte acțiunea-pentru perioada 1 aprilie 2004-27 noiembrie 2004; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază al reclamantelor, începând cu data de 28 noiembrie 2004 pînl la 1 februarie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia, la plata efectivă și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele lor de muncă
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut sub aspectul excepției că în raport de data introducerii acțiunii-27 noiembrie 2007, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 01.04.2004 - 27.11.2004, deoarece art.3 din Decretul nr.167/1958 stipulează că termenul prescripției pentru introducerea acțiunii este de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului, iar disp.art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 prevăd că cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani, calculat de la aceeași dată.
Drept consecință, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada menționată, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Prima instanță a mai constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică potrivit art.73 pct.1 lit. din Constitutie, iar art.47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin art.42 din OG nr. 83/2000, dar abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind in vădită contradictie cu dispozitiile Constitutiei ce consacră principiul supremației legii și principiul ierarhiei actelor juridice, dar si ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative(art.56 alin2).
In consecință, instanța a constatat că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare, de la data apariției actului normativ care îl reglementează și trebuie acordat în continuare.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, acestea fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat în ultimii ani.
Dacă aceste drepturi erau recunoscute la nivelul anului 1996, cu atât mai mult în prezent trebuie recompensată munca personalului auxiliar din cadrul parchetelor în concordanță cu cerințele înfăptuirii actului de justiție care au crescut odată cu intrarea României în Uniunea Europeană și cu condițiile de muncă neadecvate etapei actuale, creșterea celor doi factori de risc fiind amplificată și de cerințele calității și eficienței sporite.
Față de cele arătate și pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat și abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, văzând si dispozitiile art.8 din OUG nr. 22/2002, instanța a admis actiunea reclamantelor în parte, pentru perioada pentru care nu operat prescriptia extinctivă și a obligat pârâții să plătească reclamantelor sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază începând cu 28.11.2004 și până la 01.02.2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamantă, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data scadentei fiecărei sume până la data plății efective, urmând să fie efectuate cuvenitele mențiuni in carnetele de muncă ale reclamantelor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiței (filele 4-6) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, recurentul-pârât a susșinut că sentința este dată cu încălcarea legii, potrivit cazulzului de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ, deoarece art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea plata acestui spor, a fost abrogat total și explicit prin art.1, pct.42 din OG nr.83/2000 aprobată prin legea nr.334/2000, astfel că ambele acte normative au putere juridică egală, legiuitorul fiind cel care a cenzurat dispozițiile Legii nr.50/1996, iar prima instanță a interpretat și aplicat incorect dispozițiile privitoare la abrogarea actelor juriidice.
O altă critică vizează împrejurarea că OG nr.83/2000 a mărit substanțial veniturile personalului din sistemul judiciar, incluzând și sporul solicitat de reclamantele din cauza de față, așa încât acesta nu mai poate fi acordat încă o dată în lipsa unei reglementări exprese, care reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar nu o chestiune de interpretare și aplicare a legii.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței care este nelegală și respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa depus note scrise (fila 56) prin care a solicitat admiterea recursului Parchetului ICCJ pentru motivele invocate de acesta din urmă.
Curtea constată că Parchetul ICCJ nu a fost parte a litigiului, nu a fost citat ca pârât la instanța fondului și nu a exercitat recurs împotriva hotărârii pronunțate în acest dosar.
Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă. și constituie fundamentul juridic al interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor legale invocate de reclamante, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996.
În aceste împrejurări niciuna dintre criticile formulate nu se mai justifică, atât chestiunea de drept legată de abrogarea sau supraviețuirea art.47 din Legea nr.50/1996 cât și cea referitoare la pretinsa depășire a atribuțiilor conferite autorității judiciare, fiind dezlegate prin decizia în interesul legii sus-citată, care pentru aceste probleme de drept este în mod irevocabil, obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, în temeiul art.312 cod pr.civ. menținând ca legală și temeinică în totalitate sentința civilă nr.237 pronunțată la data de 24 ianuarie 2008 de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.237 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și, ambele cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, cu sediul în S,-, județul P și în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - - -
Grefier,
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
grefierul șef de secție
red.
2 ex./03.07.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter peesonal
număr notificare 3120/2008
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
