Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1384
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela Giurgincă
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 41 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei depune la dosar actul adițional nr.6, copia contractului de muncă la nivel de ramură pe anul 2006, copia contractului de muncă la nivel de ramură pe anul 2007 și note de ședință vizând explicații cu privire la majorările de salariu care au fost incluse în salariul de bază și trecute în contractul de muncă, solicitând acordarea unui nou termen pentru comunicarea acestor acte și intimatului reclamant și pentru a depune la dosar copiile statelor de plată.
Totodată s-au mai depus la dosar adresa nr. 4279/27.10.2009 a SC SA B, adresa nr. 2412/1998 a SC SA, decizia nr. 132/1998, copia carnetului de muncă al reclamantului.
Instanța, consideră că nu se impune amânarea cauzei, proba nefiind utilă și pertinentă cauzei având în vedere că nu se contestă sumele încasate și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Mai arată că menține în totalitate excepțiile invocate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 23 septembrie 2008 sub nr. 7180/30, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta B, să oblige pârâta la plata sumei de 1900 lei cu titlu de drepturi salariale cu titlu aprovizionare de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, drepturi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajata pârâtei și că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, este îndreptățită la toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de societate.
În conformitate cu prevederile art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ reiese că, " cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)", reclamantului i se cuvine câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare din aceste adaosuri având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură.
Prin sentința civilă nr. 41 pronunțată la 08.01.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1900 lei cu titlu de drepturi salariale cu titlu aprovizionare de toamnă-iarnă, în luna octombrie a fiecărui an, în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, conform contractului colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 drepturi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă se prevede obligativitatea pârâtei de a acorda salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu minim pe ramură, "cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)",obligație pe care pârâta nu și-a indeplinit-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9,10 cod procedură civilă.
Arata ca hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procesuale și de drept material, deoarece reclamantul neavând un drept subiectiv, nu are calitate procesuală activă, având în vedere temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art. 176 CCM și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel inferior-în speță CCM SA. negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999.
Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu reținerea greșită a situației de fapt, susținând că instanța nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includerii adaosurilor în salariul de bază al fiecărui salariat SA. această dispoziție fiind prevăzută în art. 137 din CCM:,prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază" (normă existentă în mod similar și pentru anii 1997 și următorii).
La nivelul anilor 1998 s-a inclus acest ajutor privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
Conform contractului colectiv de muncă SA din perioada 1998-2001, prevederea sus-citată a art. 168(3) a îmbrăcat următoarea formă:
"Fiecare din suplimentările de la alin. 1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază", deci ajutorul pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă" a fost acordat salariaților în fiecare an, în modalitatea agreată de părțile semnatare al contractului colectiv de muncă SA, cu respectarea CCM, majorarea salariilor de bază ale personalului fiind menținută cu titlu permanent, iar inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit, în M SA din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de judecată.
Cu privire la natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art. 176.M, acesta este a unui drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Nefiind un drept pur și simplu ("este pur și simplu acel drept subiectiv civil care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare: un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după nașterea lui condiționat"),acesta reprezintă un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare.
A mai arătat recurenta că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Mai mult, arată că acțiunea este prescrisă, prin acțiune reclamantul urmărind valorificarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, acțiune care este supusă prescripției în termen de 6 luni.
In recurs, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 Codul muncii, rap. la art.62, art.63 și 83 din Legea nr.24/2000.
Prin decizia 1005 Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția necompetenței teritoriale și a prescripției dreptului material la acțiune, iar soluția este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale.
Mai arată că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, iar dispozițiile art. 304 pct. 10 cod procedură civilă au fost abrogate.
De asemenea, în recurs a fost invocată și necompetența absolută a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei față de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, pârâta apreciind că aceste dispoziții sunt și în prezent în vigoare.
că în materia competenței au aplicabilitate dispozițiile art.284 al.2 Codul muncii, intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare instituită prin art.72 din Legea nr.168/1999, în materie de competență teritorială absolută fiind evidentă, scopul fiind acela de a se ralia prevederilor internaționale referitoare la jurisdicția muncii prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7,8,9 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, instanța a constatat că este neîntemeiat,urmând a fi respins cu următoarea motivare.
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, argumentată în fapt și în drept, funcție de înscrisurile existente la dosarul cauzei și cu respectarea garanțiilor procesuale.
Referitor la motivele de recurs invocate, privind interpretarea clauzei art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, se va constata că recurenta nu a respectat aceste prevederi legale cu privire la acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, în detrimentul dispozițiilor art. 243 din Codul muncii, potrivit cu care executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Din modul de formulare al dispozițiilor art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, nu rezultă că drepturile prevăzute de aceste dispoziții au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, și că ar fi intervenit o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, iar pe de altă parte, angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM pe anii 2004 - 2008 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art.287 din Codul muncii.
Din cuprinsul cărții de muncă depuse în recurs la dosar nu rezultă că suplimentările salariale au fost incluse în salariu în condițiile în care s-a menționat că sumele respective reprezintă indexări.
Nici adresa nr. 2412/29 mai 2008 SNP nu face dovada că majorarea salariilor cu un anumit procent acoperă suplimentările salariale de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții în baza art. 168 din contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 176 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2008, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Referitor la excepțiile invocate, dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Susținerile recurentei că adaosurile solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi de protecție socială, nu pot fi reținute, având în vedere chiar sensul noțiunii de,suplimentare a drepturilor salariale", încercându-se a se da o interpretare per a contrario noțiunii de salariu, acțiunea nefiind prescrisă.
Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
Nu se poate susține că reclamantul și-a exercitat abuziv drepturile procesuale,câtă vreme ea pretinde plata unor drepturi salariale ce i se cuvin in baza unor clauze contractuale exprese.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, ca respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 41 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.MB/dact. MB
2 ex.
15.12.2009
Prima instanță:
, C - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Marinela Giurgincă
