Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1451/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1451/
Ședința publică din 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1787 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-(număr în format vechi 2920/2007).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru reclamantul recurent lipsă, av., pentru pârâta intimată - --- SRL, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, au sosit relațiile solicitate de la.M de pe lângă Tribunalul Mureș, pârâta intimată - --- SRL a depus la dosar întâmpinare, după care;
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent susține recursul așa cum este motivat în scris, cere admiterea lui, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei intimate la plata restantă a salariului pentru perioada aprilie 2005 - octombrie 2006, obligarea acesteia și la plata contribuțiilor la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor de stat aferente pentru această perioadă, cu obligarea pârâtei intimate la plata indemnizației de concediu, cu cheltuieli de judecată. Susține că recurentul s-a retras din societate din calitatea s-a de administrator dar a continuat să lucreze ca angajat al societății, însă nu a fost plătit.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Învederează faptul că așa cum rezultă din declarațiile martorilor reclamantul recurent nu a fost angajatul societății și acesta a înființat o nouă societate care avea un birou în incinta sediului societății pârâte.
CURTEA,
Asupra recursului declarat de reclamantul:
Prin sentința civilă nr. 1787 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, având ca obiect obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale restante și a indemnizației de concediu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea sentinței atacate și în urma rejudecării cauzei să se dispună obligarea pârâtei Const SRL, cu sediul în Reghin la plata salariului restant pentru perioada aprilie 2005 - octombrie 2006 în sumă de 14.402,57 lei și a contribuțiilor la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor de stat aferente perioadei indicate, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu cuvenită pentru perioada lucrată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în ceea ce privește plata salariului, este inadmisibilă proba cu martori, conform prevederilor art. 163 din Codul muncii, dovada plății salariului făcându-se prin semnarea statelor de plată.
Reclamantul a mai invocat faptul că în speță cu ocazia judecării cauzei în primă instanță s-a dispus repunerea cauzei pe rol, întrucât s-a constatat că pentru perioada mai - octombrie 2006 nu există state de plată, iar proba cu martori s-a administrat doar pentru a se dovedi prestarea muncii în perioada respectivă.
Reclamantul a susținut, de asemenea, că prin statele de plată întocmite de pârâtă s-a dovedit executarea contractului de muncă și nu este admisibilă administrarea probei cu martori în contra sau peste ceea ce se pretinde într-un act autentic sau într-un înscris sub semnătură privată, iar prin prezentarea statelor de plată la ITM, acestea au dobândit dată certă. Pe de altă parte, în situația în care pârâta ar fi constatat că reclamantul nu se prezintă la locul de muncă în mod nejustificat timp de un an și J, avea posibilitatea de a dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă. În aceste condiții, s-a apreciat că în mod nejustificat au fost înlăturate înscrisurile de care s-a prevalat reclamantul, respectiv statele de plată și s-a minimalizat valoarea probantă a acestora.
Referitor la înlăturarea declarației martorului, propus de societatea pârâtă, s-a susținut că instanța trebuia să aibă în vedere faptul că acesta fiind șofer, nu este în măsură să se pronunțe asupra prezenței reclamantului la locul de muncă, precum și a calității serviciilor reclamantului, în calitate de administrator.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâta, prin reprezentant, s-a opus admiterii recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamantul și numitul, au avut calitatea de asociați în cadrul Const SRL, cu sediul în Reghin, care a fost constituită în anul 2000.
Conform declarației autentificate sub nr. 168 din 29 ianuarie 2003 la Biroul Notarului Public din Reghin, reclamantul și-a manifestat intenția de a se retrage din societate.
Din sentința comercială nr. 79 din 6 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 1/2004 rezultă că ulterior acestei declarații, nu au fost îndeplinite toate formalitățile necesare pentru a se lua act de retragerea reclamantului și pentru a se concretiza actul adițional de cesionare a părților sociale deținute de acesta, și în aceste condiții reclamantul s-a adresat instanței. Prin sentința menționată s-a încuviințat retragerea reclamantului din Const SRL Reghin și, totodată, s-au stabilit drepturile bănești cuvenite acestuia ca urmare a retragerii din societate.
Prin cererea introductivă dedusă judecății în prezenta cauză reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte Const SRL la plata salariului restant pentru perioada aprilie 2005 - octombrie 2006 și a contribuțiilor la bugetul de stat și bugetul asigurărilor de stat aferente perioadei menționate și totodată obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu cuvenită reclamantului pentru anii 2005, 2006, invocând faptul că deși, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM M sub nr. 6486 din 18 decembrie 2000 are calitatea de angajat al pârâtei, îndeplinind funcția de administrator, pe perioada sus-menționată nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite și nici indemnizația de concediu.
Instanța de fond a respins cererea reclamantului, reținând că în perioada menționată acesta nu a dovedit că a prestat muncă în folosul societății pârâte.
Din actele dosarului rezultă că ambii asociați au avut și calitatea de administratori ai societății pârâte, acesta fiind motivul pentru care între reclamant și pârâtă s-a încheiat și un contract individual de muncă.
Reclamantul susține că și după ce și-a manifestat intenția de a se retrage din societate și-a păstrat calitatea de angajat și a continuat să presteze activitate în interesul acesteia, însă începând cu luna aprilie 2005, nu i-a mai fost plătit salariul.
Conform prevederilor art. 154 alin. 1 și 2 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
În speță, astfel cum reținut și instanța de fond, reclamantul nu a dovedit faptul că a continuat să lucreze pentru societatea pârâtă în baza contractului individual de muncă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 154 alin. 1 și 2 din Codul muncii pentru a beneficia de salariu.
Din moment ce reclamantul nu a prestat muncă în folosul societății, în mod corect a reținut instanța de fond că pretențiile sale de a i se achita salariul, sunt nefondate, neavând relevanță că reclamantul figura în statele de plată pe perioada aprilie 2005 - iunie 2006. Este adevărat că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, însă salariul se cuvine doar pentru munca prestată.
Împrejurarea că reclamantul nu a prestat muncă în folosul pârâtei, este dovedită prin declarația martorului, care se coroborează cu considerentele sentinței prin care s-a încuviințat retragerea reclamantului din societatea pârâtă, în care se reține că reclamantul a manifestat pasivitate în ce privește calitatea lui de administrator și mai mult a desfășurat activitate în beneficiul unei entități comerciale distincte, în acest sens utilizând o parte a spațiului administrativ al pârâtei. Sub acest aspect și martorul menționat a arătat că în clădirea unde își avea sediul societatea pârâtă, mai există un birou unde își avea sediul o societate aparținând soției reclamantului, iar reclamantul a desfășurat activitate în folosul acesteia. De asemenea, a precizat că atunci când reclamantul și martorul s-au întâlnit la pădure, unde se făceau exploatările iere, reclamantul coordona alți muncitori și nu pe cei ai pârâtei.
Susținerile reclamantului în sensul că proba cu martori s-a încuviințat doar pentru a se dovedi prestarea muncii în perioada mai/iunie 2006 - octombrie 2006 în care nu existau state de plată, sunt nefondate, întrucât ambele părți au solicitat administrarea probei cu câte un martor pentru a-și dovedi susținerile. Astfel, reclamantul a susținut că a prestat muncă în toată perioada, iar pârâta a susținut contrariul și în acest context instanța a încuviințat proba cu martori fără a preciza în încheierea prin care a admis proba că aceasta vizează doar perioada mai/iunie 2006 - octombrie 2006.
Totodată, instanța de recurs reține că executarea contractului de muncă nu se dovedește doar prin statele de plată, astfel cum susținut reclamantul. Aceste state de plată au fost întocmite până la comunicarea sentinței prin care s-a încuviințat retragerea reclamantului, însă în condițiile în care reclamantul nu a prestat muncă nu este îndreptățit la plata salariului. Pe de altă parte, prestarea muncii fiind o stare de fapt, se poate dovedi cu orice mijloc de probă, acesta fiind motivul pentru care s-a apreciat ca fiind admisibilă proba cu martori.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză, declarația martorului, propus de reclamant nu a fost luată în considerare, deoarece acesta nu avea cunoștință directă de raporturile dintre părți, în timp ce declarația martorului s-a coroborat cu sentința pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș și, pe de altă parte, acesta fiind angajatul pârâtei în calitate de șofer, mergea zilnic la sediul societății.
În consecință, instanța de recurs apreciază că în mod justificat a reținut instanța de fond că pretențiile reclamantului sunt nefondate, în contextul în care acesta nu a prestat muncă în folosul pârâtei în perioada menționată în acțiune.
Față de cele ce preced, curtea reține că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în consecință, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1787 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei ---Const SRL suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-8.12.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
