Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1481/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R OMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1481

Ședința publică de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

Grefier - -

*********************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.285/D/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: av. pentru recurentă și av. și pentru intimata lipsă.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Av. având cuvântul în susținerea motivelor de recurs solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Pe fondul recursului precizează următoarele:

La raportul de expertiză s-au formulat obiecțiuni, atât cu privire la constatările făcute, cât și cu privire la calculele făcute de doamna expert, care a și greșit aceste calcule. S-a solicitat un nou raport de expertiză extrajudiciară cu un singur obiectiv, acela de a se verifica calculele făcute de expertul desemnat de instanță și s-a dovedit că expertiza efectuată în cauză la instanța de fond, este din punct de vedere matematic, al calculelor, greșită.

Angajatorul este prezumat a fi vinovat, dar nici nu poate acorda niște sume al căror calcul este greșit.

Față de încălcarea suferită, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea sentinței instanța a reținut la pagina 3 un număr de 1308 ore suplimentare efectuate de intimată, pentru ca cu doar câteva rânduri mai jos să rețină un număr de 2067 ore suplimentare, iar motivarea sentinței în integralitatea ei adresează noțiuni generale din dreptul muncii, astfel încât hotărârea instanței care a administrat exclusiv probatoriul nu este de folos instanței de control judiciar.

S-a făcut dovada faptului că raporturile de muncă au fost verificare de organele competente în materie și s-au și achitat o parte din drepturile solicitate și pune în vedere de ITM

Solicită admiterea în parte a recursului astfel cum s-a precizat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Av. având cuvântul pentru intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca legală și temeinică.

Expertiza efectuată în cauză a detaliat corect toate drepturile ce i se cuvin intimatei, iar obiecțiunile formulate de recurentă au fost admise și s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză.

La termenul din 18.02.2009 nu s-a mai solicitat efectuarea unei noi expertize ci doar s-a precizat că nu s-a răspuns punctual la obiecțiunile SC SA

Așadar față de cele precizate, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Av. având cuvântul în combaterea motivelor de recurs precizează că la instanța de fond s-au administrat proba cu interogatoriul și cea testimonială și s-a refăcut de trei ori expertiza, s-a răspuns la toate obiecțiunile la raportul de expertiză.

Sentința dată de instanța de fond este corect și detaliat motivată.

Angajatorul, recurenta din prezenta cauză, precizează că și-a respectat toate obligațiile față de angajată, respectiv intimata, dar că suma la care a fost obligată este prea mare.

Susținerea apărătorului recurentei că expertiza privește erorile de calcul este o susținerea care nu corespunde cu adevărul. Astfel până și în considerentele raportului de expertiză extrajudiciară se precizează că din punct de vedere matematic, calculul este corect.

Hotărârea de fond este temeinică și legală și solicită menținerea acesteia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Va depune și concluzii scrise.

S_au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 285 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-s-a admis acțiunea formulată de, reținându-se în esență următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC

SRL B obligarea la plata sumei de 2985 lei reprezentând sporul de noapte 2004-august 2007, plata concediului de odihnă astfel: pentru 2004 - 10 zile; 2005 - 20 zile; 2006 - 10 zile; plata concediului medical - 13.08-27.08.2007; a preavizului de 15 de 15 zile; a sporului de vechime și sporurile pentru orele suplimentare efectuate în perioada 2004-2007.

În motivarea acțiunii a arătat că, începând cu anul 2002 lucrează la unitatea intimată în funcția de brutar conform, iar societatea pârâtă nu i-a achitat toate drepturile conform, astfel deși a lucrat ore de noapte, suplimentare, unitatea a refuzat să-i achite drepturile; de asemenea începând cu 13.08.2007 a fost în concediu medical 14 zile, unitatea refuzând să-i achite drepturile cuvenite; și nici nu i-a fost acordat sporul de vechime cuvenit și dreptul la preaviz.

Prin încheierea de ședință din 09.01.2008 reclamanta a precizat că solicită drepturile bănești începând cu 28.09.2004.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a constatat următoarele:

Potrivit nr. AG 4398/2003 - fila 10 dosar fond, reclamanta a îndeplinit în cadrul societății intimate funcția de brutar cu un salariu lunar de 175 lei RON pentru perioadă nedeterminată. Prin cererea aflată la fila 33 dosar fond, reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu acordarea preavizului începând cu 27.08.2007,iar urmare a cererii formulate s-a emis decizia 24/11.09.2007 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei în condițiile art. 79 Codul muncii începând cu 10.09.2007.

Prin acțiunea formulată și precizată la fila 53 dosar fond reclamanta a solicitat achitarea sporului de noapte și pentru orele suplimentare din perioada 28.09.2004 - august 2007, indemnizație concediu odihnă pentru anii 2004 - 10 zile; 2005 - 20 zile; 2006 - 10 zile; indemnizația aferentă perioadei de concediu medical - respectiv pentru perioada 13.08.-27.08.2007, plata diferenței de zile preaviz (15 zile din care i-au fost acordate 11 zile), plata sporului de vechime. Urmare a administrării probatoriului s-a constatat că în ceea ce privește plata sporului de noapte instanța a reținut potrivit art. 22 Codul muncii, că munca prestată între orele 22-6,00 este considerată muncă de noapte potrivit al. 3 "angajatorul care în mod frecvent utilizează muncă de noapte este obligat să informeze despre aceasta ITM".

În speță, potrivit adresei 16640/20.12.2007 unitatea s-a conformat dispozițiilor menționate.

Potrivit actelor dosarului coroborate cu răspunsul dat de reclamantă la interogatoriul luat, întrebarea 9, părțile au recunoscut că programul de muncă era 12 cu 24.

Potrivit concluziilor de expertiză tehnică, a procesului verbal de control și copiile statelor de plată, reclamanta a beneficiat de plata sporului de noapte în condițiile art. 123 Codul muncii " acordarea a 15% din salariul brut pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată".

În ce privește sporul pentru orele suplimentare s-a constatat că potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat, coroborat cu depozițiile martorilor audiați în cauză în perioada 28.09.2004 - august 2007 reclamanta a prestat un număr de 1308 ore suplimentare.

Potrivit art. 1129 Codul muncii "munca suplimentară se compensează în ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora. În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru".

Potrivit art. 120 Codul muncii în cazul în care compensarea prin ore libere nu este posibilă în termenul prevăzut la art. 119(1) în luna următoare munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acestuia.

Potrivit fișelor de pontaj reclamanta a primit timp liber pentru 100 de ore rămânând de primit suma de 2067 lei pentru 2067 ore suplimentare efectuate necompensate cu timp liber și neplătite.

În ce privește plata indemnizației pentru concediul medical s-a constatat că intimata i-a aprobat reclamantei indemnizația în cuantum de 180 lei conform statelor de plată depuse la dosar.

În ceea ce privește indemnizația pentru concediul de odihnă s-a constatat că în perioada septembrie 2004-septembrie 2007 reclamanta a beneficiat de concediu de odihnă pentru care societatea a acordat o indemnizație de 1250 lei față de 1501 lei la cât avea dreptul, expertiza stabilind o diferență de 251 lei de încasat.

Potrivit dispozițiilor art. 141 Codul muncii "concediul de odihnă se efectuează în fiecare an", iar "compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".

Instanța având în vedere faptul că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat potrivit deciziei 24/2007 a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 141 Codul muncii.

Cu privite la sporul de vechime instanța a reținut următoarele:

Potrivit CCM unic la nivel național art. 41 al. 3 lit. b salariații beneficiază de sporul pentru vechimea în muncă, în cazul reclamantei vechimea este de 7 ani, 6 luni și 6 zile fapt pentru care îi este aplicabilă grila cu sporul de 10% din salariul de bază, reclamanta având de încasat suma de 1204 lei - sumă care nu i-a fost achitată de unitate.

Prin admiterea acestui capăt de cerere instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 3 CCM unic la nivel național potrivit cărora "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară indiferent de forma de capital social".

Potrivit art. 83 alin.1 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă "clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de lege, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit la nivel superior".

În privința dreptului la preaviz instanța a reținut că prin cererea de demisie reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu 27.08.2007 cu acordarea preavizului. Potrivit dispozițiilor art. 73 al. 1 cu referire la art. 79 al. 4 "termenul de preaviz este de 15 zile pentru salariații cu funcție de execuție".

Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză din cele 15 zile lucrătoare de preaviz, reclamantei i-au fost achitate 11 zile rămânând de achitat drepturile bănești pentru 4 zile (preaviz) suma fiind de 10 lei.

Față de situația reținută, instanța având în vedere dispozițiile art. 269 Codul muncii potrivit căruia "angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", urmează să admită acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 285 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în termen legal a formulat recurs pârâta SC SRL B, criticând-o pentru următoarele motive:

- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor la expertiză formulate de pârâtă și s-a încălcat astfel dreptul la apărare al acestei părți.

- Sporul de noapte a fost cuprins de fiecare dată în fiecare stat de plată și a fost achitat corespunzător normelor legale.

- Sumele reprezentând atât concediul de odihnă, cât și concediul medical au fost achitate de pârâtă prin mandat poștal, dar reclamanta a refuzat primirea lor.

- Sporul de vechime nu este datorat întrucât nu a fost cuprins în contractul individual de muncă încheiat între părți;

- Plata orelor suplimentare s-a efectuat deja.

Recursul este nefondat.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a argumentat riguros în fapt și în drept soluția de admitere a acțiunii raportat la întreg probatoriul administrat în cauză: acte, expertiză, interogatorii.

În ce privește expertiza efectuată în cauză, se reține că pe lângă acest raport s-a dispus de către instanță, la obiecțiunile pârâtei, efectuarea a două suplimente.

La ultimul termen de judecată - 18.02.2009 - instanța, față de dispozițiile art.212 Cod procedură civilă, a procedat la soluționarea pe fond a dosarului.

S-a solicitat de către recurentă casarea cu trimitere a dosarului pentru efectuarea unei noi expertize în cauză, motivat de existența unor erori de calcul, erori probate cu raportul de expertiză extrajudiciară, depus în recurs.

Analizând această cerere se reține că raportat la probatoriul administrat în primă instanță, nu este necesară administrarea de probe noi, în condițiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă și nu există niciun motiv de casare cu trimitere, în condițiile art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

Solicitările reclamantei, parțial recunoscute de către pârâtă, sunt pe deplin dovedite în cauză prin procesul-verbal de control încheiat de ITM sub nr. -/12.03.2007 și prin raportul de expertiză contabilă cu completările ulterioare.

Față de considerentele expuse, se va respinge recursul ca nefondat.

Cheltuielile de judecată solicitate de intimată, vor fi respinse ca nedovedite, întrucât la dosar nu există chitanță privind plata onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.285/D/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.

Respinge ca nedovedite cheltuielile de judecată ale intimatei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /

Red.

Tehn. 4 ex.AA 10.12.2009

Com la părți la 11.12.2009

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1481/2009. Curtea de Apel Bacau