Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1483/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1483
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
Grefier - -
***************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 702 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru recurentul lipsă av., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Av. depune la dosar copia carnetului de muncă al recurentului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. având cuvântul în susținerea motivelor de recurs, precizează că instanța de fond a dat eficiență juridică unei renunțări la judecată formulată de mandatar și nu de reclamantul însuși. Sindicatul Liber din Învățământul Județului B nu avea un mandat special dat de recurent pentru ca acesta să renunțe la judecată în numele său și nici nu putea să facă o cerere de renunțare în numele recurentului deoarece acesta nu mai era membru de sindicat.
Apreciază că sentința atacată este nulă, deoarece nu redă în totalitate conținutul minutei, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului,modificarea în tot a sentinței și să se constate că recurentul are calitatea de reclamant și admiterea acțiunii de fond în sensul obligării părților la plata drepturilor salariale rezultate din creșterea coeficientului de ierarhizare pentru tranșa de 30 de ani vechime în învățământ, de la data introducerii acțiunii 21.02.2005 până la 13.12.2006 când recurentul a fost pensionat pe caz de boală.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă 702 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar Județean
A fost admisă acțiunea formulată de Sindicatul Liber din Învățământ B cu sediul în B-, județul B, în numele și pentru reclamanții, și, G și în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.1, CONSILIUL LOCAL M, ȘCOALA NR. 2 T OCNA, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUD. și CONSILIUL LOCAL T OCNA
Au fost obligați pârâții: Școala cu casele I-VIII Nr. 1 Slănic M, Consiliul Local Slănic M, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala nr. 2 Tg. Ocna și Consiliul Local Tg. Ocna, să plătească reclamanților drepturile salariale rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșelor de vechime de 30, 35, 40 de ani potrivit art. 50 al. 2 din Legea 128/1997 începând cu 21.02.2005 la zi, precum și pentru viitor astfel:
1., și - tranșă vechime de 30 ani începând cu 21.02.2005;
2. - vechime de 30 ani începând cu 1.09.2006;
3. - vechime de 30 ani începând cu 1.09.2006;
4. G - vechime de 30,35 ani începând cu 21.02.2005;
5. - vechime de 30 ani începând cu 21.02.2005 și vechime de 30,35 ani începând cu 01.09.2007;
- în sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr. 959 din 21.02.2008, Sindicatul Liber din Învățământul Județului B în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, și, G și, a chemat în judecată pârâții Scoala cu clasele I -VIII nr. 1 Slănic M, Consiliul Local Slănic și Inspectoratul Școlar Județean B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății.
În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Legii 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime, acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar și abrogări ale unor aliniate, totuși prevederile art.50 alin (1) și (2) nu au fost modificate sau abrogate.
Această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greșit calculate, precum și efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecința calculării greșite a pensiilor.
Examinând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul a reținut că motivând în drept acțiunea, reclamanții au invocat dispozițiile art. 283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-51 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în dovedirea susținerilor sale au depus la dosar înscrisuri.
Reclamanții sunt încadrați la unitățile școlare pârâte în ultimii 3 ani au lucrat la aceste unități și au o vechime în învățământ de peste 30 ani, astfel cum rezultă din centralizatorul de la fila 46- 49 dosar fond.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean a formulat întâmpinare, iar celelalte unități pârâte, deși legal citate, nu au trimis reprezentant în instanță și nici nu au depus întâmpinare la dosar.
Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.
În temeiul art.137 Cod procedura civila instanța s-a pronunțat mai întâi pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar Județean B care a fost apreciată de tribunal ca fiind neîntemeiată având în vedere că între reclamanți și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B nu există raporturi judiciare de muncă însă sub aspectul finanțării bugetelor unităților de învățământ și acești pârâți aveau obligația de a verifica dacă în bugetele respective erau prevăzute la capitolul cheltuieli fondurile necesare asigurării salariilor personalului didactic preuniversitar la care face referire Legea nr. 128/1997 în art. 50.
Pe de altă parte Inspectoratul Școlar Județean B este organizatorul concursurilor pentru ocuparea posturilor și emite repartițiile în baza cărora între cadrele didactice și unitatea școlară se asigură încheierea contractului individual de muncă - conform art. 142 lit. și art. 154 din Legea nr. 128/1997 și art. 9 alin. 3 din Statutul personalului didactic.
Calitatea procesuală pasivă a Inspectoratului Școlar Județean B este susținută și de dispozițiile art. 21,22, și 24 din nr.HG 538/2001 privind execuția bugetară în instituțiile de învățământ, dar și de contractul colectiv de muncă unic la nivel național care prevede că directorul unității de învățământ va semna contractul individual de muncă în baza unei decizii de delegare de competență emisă de Inspectoratul Școlar General.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt încadrați la unitățile școlare pârâte, iar în ultimii 3 ani au lucrat la aceste unități și au o vechime în învățământ de peste 30 ani, astfel:, și -vechime de 30 ani începând cu 21.02.2005; - vechime de 30 ani începând cu 1.09.2006; - vechime de 30 ani începând cu 1.09.2006; G - vechime de 30, 35 ani începând cu 21.02.2005; - vechime de 30 ani începând cu 21.02.2005 și vechime de 30, 35 ani începând cu 01.09.2007.
Potrivit art.50 din legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar,beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ (alin1), pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime acordându-se creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Cum pârâții nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale solicitate, în temeiul art.269 Codul muncii, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și a obligat pârâții să plătească sumele rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997, corespunzător tranșelor de vechime, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărui salariu, astfel calculat, la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul, considerând hotărârea nelegală.
În motivare, arată că nu a renunțat la judecata acțiunii, astfel că prima instanță i-a respins în mod greșit cererea, prin minuta întocmită la sfârșitul dezbaterilor.
Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor aplicabile în cauză, Curtea reține că aceasta este nelegală, pentru considerentele ce succed:
Reclamantul a mandatar Sindicatul Liber din Învățământul B să-l reprezinte în instanță în cauza pendinte. Mandatul de la fila 4 dosar fond este dat pentru toate actele judecății, nu însă și pentru actele de dispoziție care poate fi luat numai în baza unei procuri speciale, astfel cum dispune art.69 Cod procedură civilă.
Prima instanță a luat act de renunțarea reclamantului-recurent la judecată în lipsa unei procuri dată în acest sens, încălcând astfel dispozițiile imperative mai sus arătate.
În atare situație, hotărârea recurată se dovedește a fi nelegală, recursul urmând a fi admis în baza art. 304 pct.5 și art.312 pct.5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 702 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează sentința civilă 702/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./
Red.
Tehn.AA 16 ex.AA 14.12.09
Com. la părți la
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu