Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1559/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1559
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, nr.17, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, cu sediul în B, str. - -, nr.2-4, sector 1, Direcția de Muncă și Protecție Socială P și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale P-ambele cu sediul în P, nr.1, județ P și Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1404 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, domiciliată în comuna, Cartier Parc, nr. 21A, județ P și -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la intimata-reclamantă, respectiv în, Cartier Parc, nr. 21A, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 1 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea amânat pronunțarea pentru 8 iulie respectiv 14 iulie 2009, dând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr- reclamantele si au chemat în judecată pe parâții Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Socială P, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata către fiecare dintre reclamante a diferenței dintre suma de 600 lei lunar încasată cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului minor în vârstă de până la 2 ani conform OUG 148/2005 și suma de 75% din media veniturilor lunare nete cuvenită în baza art.79 al.4 din Legea 303/2004, astfel: pentru reclamanta, începând cu data de 17.05.2007 (data încetării concediului de maternitate) și până la data de 03.09.2007 (data reluării activității), iar pentru reclamanta, începând cu data de 20.09.2007 (data încetării concediului de maternitate) și la data revenirii în activitate, dar nu mai târziu de 25.06.2009 (data împlinirii vârstei de 2 ani de către copil) precum și reactualizarea acestor sume în raport cu indicele de inflație calculat la data plătii.
Totodată, reclamantele au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata pe viitor în favoarea reclamantei, a sumei reprezentând diferența dintre suma de 600 lei lunar încasată de reclamante cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului minor în vârstă de la 2 ani conform OUG 148/2005 si suma de 75% din media veniturilor lunare nete cuvenita in baza art.79 al.4 din Legea 303/2004, obligarea ultimilor doi pârâți la efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetele de muncă ale reclamantelor, precum si obligarea paratului sa pună în executare Hotărârea nr.422/02.11.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de la doi ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor indemnizației.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că la data de 22.01.2007 reclamanta a dat naștere minorei -, iar la data de 25.06.2007 reclamanta, s- născut minora, ambele mame beneficiind de indemnizația în suma de 600 lei lunar stabilita de OUG 148/2005; că dispozițiile acestei ordonanțe sunt discriminatorii, motiv pentru care s-au adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, prin Hotărârea nr.422/2007 a constatat că prevederile cuprinse în acest act normativ, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim, recomandând să promoveze un act normativ care să reglementeze diferit indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de la doi ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor, stabilită de legiuitor la procentul de 75% din media veniturilor lunare nete prin art.79 al.4 din Legea nr.303/2004, dispoziții ce au fost abrogate prin OUG 148/2005.
Au arătat reclamantele ca deși au solicitat pârâților să pună în executare Hotărârea nr.422/2007 a CNCD li s-a comunicat că hotărârea nu poate fi pusă în executare, invocându-se tocmai dispozițiile textului constatat discriminatoriu, fiind astfel nevoite să recurgă la cererea de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art.27 din OG 137/2000, solicitând admiterea acesteia precum și actualizarea prejudiciului suferit prin neacordarea diferenței de îndemnizație solicitată, conform indicelui de inflație, până la data plății efective.
La data de 18.03.2008 pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse (denumit în continuare ) a depus întâmpinare (filele 24-27) prin care a invocat excepțiile: lipsei competenței materiale a Tribunalului Prahova -Secția civilă întrucât competența materială revine instanței de contencios administrativ care soluționează, potrivit Legii nr.554/2004, contestațiile împotriva deciziei prin care a fost admisă sau respinsă cererea de acordare a indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului, excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art.7 al.1 din 554/2004, a lipsei calității sale procesuale pasive și excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că indemnizația pentru creșterea copilului, a devenit o prestație de asistență socială cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale menită să asigure tuturor familiilor indiferent de câștigurile pe care acestea le realizează, condiții egale de creștere a copiilor.
La data de 01.04.2008, pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială P (denumită în continuare P) a depus întâmpinare (filele 29-31) prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Secției Civile a Tribunalului Prahova, solicitând declinarea competentei in favoarea Secției Comerciale și de contencios Administrativ a aceleiași instanțe, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția anulării acțiunii pentru netimbrare, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând aceleași motive ca și.
La data de 15.04.2008, a depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției (filele 41-44) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în cauză nu este aplicabil niciunul dintre criteriile stabilite de art.2 al.1 din OG 137/2000, iar în afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, in sensul acestui act normativ.
potrivit actelor de stare civilă existente în dosar, la data de 22.01.2007 s-a născut minora -, fiica reclamantei, iar la data de 25.06.2007 s-a născut minora, fiica reclamantei, care îndeplinesc funcția de judecător la Curtea de APEL PLOIEȘTI și respectiv, la ribunalul Prahova.
Reclamanta s-a aflat în concediu de îngrijire copil în perioada 17.05.2007-01.09.2007 și a beneficiat de o indemnizație în sumă de 600 lei lunar stabilită de OUG 148/2005, de care a beneficiat și reclamanta, începând cu data de 20.09.2007, aceasta din urma aflându-se și în prezent în concediu de creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Conform art.79 al.4 din Legea 303/2004, indemnizația pentru îngrijire copil s-a stabilit la un procent de 75% din media veniturilor lunare nete.
Acest text de lege a fost abrogat prin intrarea in vigoare a OUG 148/2005 ce a stabilit o indemnizație unica de 600 lei lunar pentru toate persoanele care îndeplinesc condițiile de acordare, nediferențiată în raport de veniturile salariale avute in ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, text de lege constatat discriminatoriu prin Hotărârea nr.422/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(denumit în continuare CNCD).
Așadar, din probele administrate în cauză, reiese ca reclamantele au primit o indemnizație de creștere si îngrijire copil în vârstă de până la 2 ani în suma fixă de 600 lei lunar, reclamanta primind-o în continuare, așa cum a fost stabilită prin OG 148/2005.
În condițiile în care reclamantele au calitatea de magistrați având o contribuție majoră la bugetul de stat față de alte categorii de salariați, înseamnă că prin stabilirea unei indemnizații unice bazate numai pe principiul solidarității, fără a se ține seama de contribuția diferențiată a salariaților la bugetul de stat, se creează o situație discriminatorie, cât timp un asemenea tratament asemănător aplicat independent de
cuantumul contribuțiilor beneficiarilor indemnizației, nu este justificat obiectiv de un scop legitim.
Astfel, prin stabilirea unui cuantum unic al indemnizației de creștere și îngrijire copil fără a se tine seama de contribuția fiecărei persoane la bugetul asigurărilor sociale s-a creat o situație discriminatorie întrucât protecția pe care statul a încercat să o ofere persoanelor cu venituri mai mici, nu reprezintă o justificare obiectivă si rezonabilă, iar metoda de a se ajunge la o asemenea protecție nu este una adecvată, având în vedere ca stabilirea unui cuantum fix al indemnizației de creștere și îngrijire copil, are un efect negativ asupra nivelului de trai al copiilor reclamantelor, indemnizația nemai- îndeplinindu-și funcția declarată de înlocuire a venitului salarial, acordarea către reclamante a unei asemenea indemnizații, nefiind ca atare justificată de un scop obiectiv si legitim.
Apărarea pârâților în sensul că în prezent indemnizația se acordă de la bugetul de stat instituindu-se un sistem unic non contributiv, indemnizația devenind astfel o prestație de asistență socială cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale nu poate fi avută în vedere deoarece, cât timp beneficiarul unei asemenea indemnizații are contribuții diferite la bugetul de stat, ea nu poate avea un caracter universal, contribuțiile la bugetul de stat neavând un cuantum fix, ci, diferențiat în raport de salariile încasate pe perioada de activitate desfășurată la locul de muncă.
Prin sentința civilă nr.1404 pronunțată la data de 15 mai 2008 tribunalul, analizând cu prioritate excepțiile formulate ca apărări, a respins excepția necompetentei materiale a instanței întrucât pretențiile reclamantelor derivă din raporturi de muncă, a respins excepția anularii acțiunii ca netimbrată deoarece litigiile de muncă sunt scutite de taxa de timbru, a respins excepția lipsei procedurii prealabile având în vedere că în Codul muncii nu se prevede îndeplinirea unei asemenea proceduri și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, P și a Ministerului Justiției, în cauză existând identitate între persoana acestor pârâți și cel pretins obligat în raportul dedus judecății atât timp cat indemnizația pentru creștere și îngrijire copil se plătește prin Direcțiile Județene de Muncă, acestea din urma fiind unități subordonate Ministerului Muncii Familiei și Egalității de Șanse, iar reclamantele sunt angajate ale Ministerului Justiției, astfel încât hotărârea trebuia sa fie opozabilă si fata de acesta.
Prin aceeași sentință, prima instanță a admis acțiunea în parte și a obligat în solidar pe pârâți la plata către fiecare dintre reclamante a diferenței dintre suma de 600 lei lunar încasată lunar cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului minor în vârstă de pân ă a 2 ani conform OUG nr.148/2005 și suma de 75% din media veniturilor lunare nete ale acestora, cuvenita în baza disp.art.79 al.4 din Legea 303/2004, reactualizate în raport cu indicele de inflație, de la data scadentei fiecărei sume și până la data plății efective, astfel: pentru reclamanta începând cu data de 17.05.2007 (data încetării concediului de maternitate) și până la data de 03.09.2007 (data reluării activității), iar pentru reclamanta, începând cu data de 20.09.2007 (data încetării concediului de maternitate) și până la data revenirii în activitate, dar nu mai târziu de data de 25.06.2009 (data împlinirii vârstei de 2 ani de către copil).
Totodată, tribunalul a obligat în solidar pe pârâți să plătească pe viitor în favoarea reclamantei suma reprezentând diferența dintre 600 lei lunar reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului minor in vârstă de pana la 2 ani și suma calculată ca fiind 75% din media veniturilor lunare nete cuvenită în baza disp.art.79 al.4 din Legea 303/2004.
În baza dispozițiilor Decretului nr.92/1976 instanța a obligat pe pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, iar pe pârâtul Tribunalul Prahova, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Tribunalul a respins capătul acțiunii privind obligarea pârâtului să pună în executare Hotărârea nr.422/02.11.2007 a CNCD, respectiv, să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație ca inadmisibil, întrucât o asemenea pretenție nu poate fi solicitată pe cale judecătorească, nefiind de competența instanței de judecată.
Pentru a hotărî astfel în fondul cauzei, tribunalul a potrivit actelor de stare civilă existente în dosar, la data de 22.01.2007 s-a născut minora -, fiica reclamantei, iar la data de 25.06.2007 s-a născut minora, fiica reclamantei, care îndeplinesc funcția de judecător la Curtea de APEL PLOIEȘTI și respectiv, la ribunalul Prahova.
Reclamanta s-a aflat în concediu de îngrijire copil în perioada 17.05.2007-01.09.2007 și a beneficiat de o indemnizație în sumă de 600 lei lunar stabilită de OUG 148/2005, de care a beneficiat și reclamanta, începând cu data de 20.09.2007, aceasta din urma aflându-se și în prezent în concediu de creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Conform art.79 al.4 din Legea 303/2004, indemnizația pentru îngrijire copil s-a stabilit la un procent de 75% din media veniturilor lunare nete.
Acest text de lege a fost abrogat prin intrarea in vigoare a OUG 148/2005 ce a stabilit o indemnizație unica de 600 lei lunar pentru toate persoanele care îndeplinesc condițiile de acordare, nediferențiată în raport de veniturile salariale avute in ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, text de lege constatat discriminatoriu prin Hotărârea nr.422/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(denumit în continuare CNCD).
Așadar, din probele administrate în cauză, reiese ca reclamantele au primit o indemnizație de creștere si îngrijire copil în vârstă de până la 2 ani în suma fixă de 600 lei lunar, reclamanta primind-o în continuare, așa cum a fost stabilită prin OG 148/2005.
În condițiile în care reclamantele au calitatea de magistrați având o contribuție majoră la bugetul de stat față de alte categorii de salariați, înseamnă că prin stabilirea unei indemnizații unice bazate numai pe principiul solidarității, fără a se ține seama de contribuția diferențiată a salariaților la bugetul de stat, se creează o situație discriminatorie, cât timp un asemenea tratament asemănător aplicat independent de
cuantumul contribuțiilor beneficiarilor indemnizației, nu este justificat obiectiv de un scop legitim.
Astfel, prin stabilirea unui cuantum unic al indemnizației de creștere și îngrijire copil fără a se tine seama de contribuția fiecărei persoane la bugetul asigurărilor sociale s-a creat o situație discriminatorie întrucât protecția pe care statul a încercat să o
ofere persoanelor cu venituri mai mici, nu reprezintă o justificare obiectivă si rezonabilă, iar metoda de a se ajunge la o asemenea protecție nu este una adecvată, având în vedere ca stabilirea unui cuantum fix al indemnizației de creștere și îngrijire copil, are un efect negativ asupra nivelului de trai al copiilor reclamantelor, indemnizația nemaiavând funcția declarată de înlocuire a venitului salarial căci acordarea către reclamante a unei asemenea indemnizații, nu este ca atare justificată de un scop obiectiv si legitim.
Apărarea pârâților în sensul că în prezent indemnizația se acordă de la bugetul de stat instituindu-se un sistem unic non contributiv, indemnizația devenind astfel o prestație de asistență socială cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale nu poate fi avută în vedere deoarece, cât timp beneficiarul unei asemenea indemnizații are contribuții diferite la bugetul de stat, ea nu poate avea un caracter universal, contribuțiile la bugetul de stat neavând un cuantum fix, ci, diferențiat în raport de salariile încasate pe perioada de activitate desfășurată la locul de muncă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au exercitat recursuri pârâții: Ministerul Justiției (filele 20-22) Curtea de APEL PLOIEȘTI (fila 16) Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (filele 8-13) Direcția de Muncă și Protecție Socială P (filele 4-5) și Tribunalul Prahova (filele 14-15) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, invocând cazul de casare prev.de art.304, pct.3 cod pr.civ. deoarece cererea reclamantelor nu reprezintă un litigiu de asigurări sociale, fiindcă acestea sunt expres prevăzute de art.155 din Legea nr.19/2000, iar drepturile cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului nu mai sunt suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat, pe de o parte, iar pe de alta, obiectul litigiului îl constituie despăgubirile pe care reclamantele le cer ca urmare a unei discriminări-împrejurări în raport de care competența materială revine instanței de drept comun, adică Judecătoria Ploiești.
Același recurent a mai invocat și cazul de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ. criticând sentința care s-a dat cu aplicarea greșită a legii, cu motivarea că pentru a înlătura, iar nu pentru a crea discriminările comise prin diferite acte normative, la data de 1 ianuarie 2006 fost adoptată OG. nr.148 aprobată prin Legea nr.7/2007, externalizându-se prestația din bugetul asigurărilor, indemnizația în litigiu devenind o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, pe de o parte, iar pe de alta, acest act normativ a abrogat expres art.79(4) din Legea nr.303/2004 ceea ce reprezintă o opțiune a legiuitorului și deci de legiferare asupra căreia instanțele de judecată nu se pot pronunța, fiindcă nu este vorba de un fapt
discriminatoriu în sensul art.2 alin.1 din OG 137/2000 ci de o modificare legislativă care nu poate genera drept la despăgubiri.
Recurenta Direcția de Muncă și Protecție Socială P a invocat în recursul său cazurile de recurs prev.de art.304, pct.4,8 și 9 cod pr.civ. susținând în principal că sentința s-a dat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, substituindu-se legiuitorului și repunând în discuție un text legal abrogat expres, ceea ce atrage nelegalitatea respectivei hotărâri.
În plus, recurenta a solicitat prin adresa nr.1350 din 6 mai 2009 (fila 46) că prin modificarea și completarea HG nr.381/2007, plata indemnizației cerute de reclamante intră în competența Agenției Județene pentru Prestații Sociale, creată prin reorganizarea fostei Direcții de Muncă și Protecție Socială și a cerut citarea acesteia în cauză, ca succesor în drepturi și obligații.
Citată în cauză, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale a solicitat (filele 60-63) prin adresa nr.12823 din 1 iunie 2009 să se ia act că prin OUG nr.116/2007 aprobată prin Legea nr.90/2008, OUG nr.108/2008, HG 1285/2008 și HG 1318/2008, fostele Direcții de Muncă și Protecție Socială au fost reorganizate, iar plata indemnizației pentru creșterea copilului a devenit o prestație cu caracter social conform OUG nr.148/2005 în vigoare de la data de 1 ianuarie 2006, se plătește de la bugetul de stat și nu din cele al asigurărilor sociale.
De asemenea Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Paa rătat că își însușește recursul exercitat de pârâta-recurentă Direcția de Muncă și Protecție Socială P și criticat sentința, inclusiv prin note scrise (filele 93-94) invocând necompetența materială a tribunalului-secția civilă, cu motivarea că litigiul nu este unul de muncă ci unul de contencios administrativ, potrivit art.9 alin.5 din OG nr.148/2005 fiindcă prestația cu caracter social se acordă prin decizie care poate fi atacată cu contestație în instanță potrivit Legii nr.554/2004, precum și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești prin adăugarea la lege, în sensul că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a aplicat dispoziții legale abrogate.
Recurentul-pârât Tribunalul Prahova susținut pe cale de excepție, lipsa calității sale procesual pasive argumentând că în conformitate cu dispozițiile OG 148/2005, indemnizația de creșterea copilului este suportată din bugetul de stat și se acordă prin intermediul primăriilor din raza teritorială a domiciliului solicitantului, astfel că sumele cerute de reclamante nu au nicio legătură cu raporturile de muncă și cu drepturile salariale.
În fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că acțiunea nu este întemeiată și trebuia respinsă, fiindcă nu sunt îndeplinite cerințele art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 referitoare la discriminare, iar instanța de fond a aplicat greșit legea examinând soluțiile legislative dispuse de legiuitor în loc să analizeze modul în care ele au fost aplicate și dacă acest fapt a generat vreo discriminare.
Recurenta-pârâtă Curtea de APEL PLOIEȘTI a susținut că tribunalul trebuia să aplice legea iar nu să motiveze discriminarea săvârșită prin actul normativ care a egalizat pentru toate mamele indemnizația pentru creșterea copilului, aplicând greșit dispozițiile OG nr.148/2005.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticat sentința susținând că tribunalul a refuzat să aplice dispozițiile legale în vigoare care stabilesc cuantumul indemnizației cuvenite pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani și a aplicat un text de lege abrogat, respectiv art.79 alin.4 din Legea nr.303/2004, făcând în acest fel incidente dispozițiile art.304 pct.4 cod pr.civ. care sancționează imixtiunea autorității judecătorești în atribuțiile legislativului.
În acest sens, recurentul-pârât a invocat decizia nr.818 a Curții Constituționale pronunțate la 3 iulie 2008 de care instanța de fond nu a ținut seamă și prin care, admițându-se excepția de neconstituționalitate, s-a decis că art.27 (1) din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde concluzia că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Același recurent-pârât a invocat și cazul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ. privind greșita aplicare a legii cu motivarea că potrivit art.19 din OUG. nr.148/2005 fondurile necesare plății indemnizației de creștere a copilului solicitate de reclamante, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul, astfel că Ministerului Justiției nu i se pot reține atribuții sau obligații legate de plata respectivelor sume și a reiterat în acest sens excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raporturile juridice deduse judecății, eronat respinsă de instanța de fond în fața căreia a ridicat-o prin întâmpinarea formulată.
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare și concluzii scrise (filele 65-68) prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de recurenți dar și a recursurilor exercitate în cauză cu menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond care este legală și temeinică.
Curtea, examinând sentința civilă nr.1404 pronunțată la 15 mai 2008, în raport de criticile formulate prin recursurile exercitate în cauză, de dispozițiile legale și mijloacele de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041
cod pr.civ. constată că hotărârea primei instanțe este nelegală și drept urmare va fi desființată, pentru considerentele care succed:
Sub un prim aspect, Curtea constată că prin recursurile exercitate, recurenții-pârâți au reiterat excepții care, în parte, au format obiectul apărărilor invocate în fața instanței de fond, între acestea figurând ca și critici în recurs, greșita soluționare a excepțiilor: necompetenței materiale a tribunalului, respectiv a secției civile a tribunalului, a lipsei calității procesuale pasive a unora dintre pârâți, a lipsei procedurii prealabile și a anulării cererii de chemare în judecată pentru netimbrare, astfel cum acestea au fost arătate în cele ce preced.
Potrivit art.158(1) cod pr.civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Art.159 alin 1, pct.2 din același cod stabilește că necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.
Din dispozițiile legale sus-citate rezultă pe de o parte, că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică-deoarece reglementează normele de organizare judiciară stabilite imperativ prin dispoziții legale-este sancționată cu nulitatea absolută a actului întocmit cu încălcarea competenței altei instanțe, iar pe de alta, că este excepția ce trebuie soluționată cu prioritate față de orice alte excepții invocate, fiindcă numai o instanță material competentă poate cerceta și dezlega celelalte excepții ridicate în respectivul proces.
Instanța de fond, învestită, între altele, și cu excepția necompetenței materiale invocate de pârâtul (filele 24-25) a respins-o cu argumentul că pretențiile reclamantelor "derivă din raporturi de muncă".
Dezlegarea dată este greșită.
Natura juridică a cererii reclamantelor este aceea a unei acțiuni în despăgubiri fundamentate juridic pe dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000, text de lege indicat ca temei de drept în chiar acțiunea introductivă (file 6 dosar fond) în condițiile în care reclamantele au obținut hotărârea nr.422/27.nov.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și care a constatat că prevederile OUG nr.148/2005 sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii (filele 7-14 dosar fond).
Potrivit art.27 din OG 137/2000, ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Astfel fiind, Curtea constată că acțiunea în despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi bănești rezultate din calculul diferit, în raport de actul normativ considerat aplicabil, al indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani revine instanței de drept comun, care potrivit dispozițiilor art.1(1) cod pr.civ are plenitudine de competență și este judecătoria iar nu tribunalul - secția civilă în complet specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă.
Cererea reclamantelor nu are nicio legătură cu raporturile lor de muncă cu instanțele la care profesează ca magistrați și nici nu este un litigiu de asigurări sociale, acestea din urmă fiind expres stabilite de art.155 lit.a-1 din Legea nr.19/2000 și între care nu se regăsește.
Acțiunea în despăgubiri se referă la indemnizația pentru creșterea copilului care, începând cu data de 1 ianuarie 2006, devenit o prestație de asistență socială, cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, a fost externalizată din bugetul asigurărilor sociale și trecută în bugetul de stat, astfel cum rezultă din OUG nr.148/2005 aprobată prin Legea nr.7/2007, depusă la filele 95-96 dosar recurs.
În plus, acest act normativ, cu modificările și completările succesive operate de legiuitor, stabilește prin art.1 alin. 2 categoriile de situații în care se pot afla persoanele beneficiare ale indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel: a) și-au însoțit soțul/soția trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate; b) au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii; c) au beneficiat de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii; d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare; e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;g) au beneficiat de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;h) au beneficiat de pensii de invaliditate; i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare și perfecționare profesională din inițiativa angajatorului sau la care acesta și-a dat acordul, organizate în condițiile legii; j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state; k) se află în perioada de întrerupere temporară a activității, din inițiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licență sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în șomaj, potrivit legii.
Din examinarea acestor dispoziții legale, Curtea reține că indiferent de ocupație sau de funcția deținută, beneficiarul indemnizației pentru creșterea copilului de până la 2 ani trebuie să îndeplinească numai cerințele instituite de art.7 din acest act normativ, putând fi șomer, persoană disponibilizată sau aflată în căutarea unui loc de muncă, absolvent la cursuri de zi ale învățământului universitar, pensionar de invaliditate, etc, așa încât raporturile de muncă cu angajatorul la care s-a referit instanța de fond pentru a justifica soluția de respingere a excepției necompetenței materiale, nu au nicio relevanță juridică în cauză.
Curtea mai reține că de la aceiași dată, 1 ianuarie 2006, actul normativ sus-citat a abrogat expres art.98,99,121,123,125,1251,art.129, 138 din Legea nr.19/2000 și art.79(4) din Legea nr.303/2004, iar prin OUG nr.116/2007 aprobată prin Legea nr.90/2008 și HG 381/2007 modif.și complet.prin /2008 au fost înființate Agențiile județene pentru prestații sociale prin reorganizarea compartimentelor de specialitate ale aparatului (filele 69-70dosar recurs).
Agenția Județeană pentru Prestații Sociale P (denumită în continuare AJPS P) care a fost introdusă în cauză ca succesoare în drepturi și obligații a pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială P, preluând calitatea sa de recurentă, plătește prestația socială pentru creșterea și îngrijirea copilului de până la 2 ani, în conformitate cu art.19 și 20 din OUG nr.148/2005 potrivit cărora fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei iar calculul și plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac de către direcțiile teritoriale-devenite actualmente agenții județene, astfel că, în raport de această situație, reglementată prin actele normative mai sus-citate, competența instanței este determinată de criteriile instituite prin art.8 cod pr.civ și revine Judecătoriei Ploiești.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea va admite recursurile, în temeiul art.304, pct.3 rap.la art.312 cod pr.civ și va casa sentința tribunalului, dată cu încălcarea normelor imperative de competență, trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești.
Această instanță va proceda la rejudecarea cauzei și după citarea legală a tuturor părților, va stabili adevăratele raporturi juridice dintre ele, cercetând și soluționând toate celelalte excepții invocate ca apărări, precum și fondul dreptului dedus judecății, dacă este cazul, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale ale părților.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, nr.17, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, cu sediul în B, str. - -, nr.2-4, sector 1, Direcția de Muncă și Protecție Socială P, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale P-ambele cu sediul în P, nr.1, județ P și Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1404 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, domiciliată în comuna, Cartier Parc, nr. 21A, județ P și -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la intimata-reclamantă, respectiv în, Cartier Parc, nr. 21A, județ
Casează sus menționata sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la udecătoria Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 iulie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
- - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
3 ex/28. 07.2009
Dosar - al Tribunalului Prahova
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Traian Logojan Ioana
