Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1644/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1644/R-CM
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din data de 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta- pârâtă în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimații- reclamanți, și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta- pârâtă susține că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta- pârâtă solicită admiterea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 05.11.2008 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale, reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007, proporțional cu perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la plata plății, cu cheltuieli de judecată.
La data de 20.05.2009, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a disp. art.298 alin.2 ultima teză din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii, pârâta a susținut, în esență, următoarele:
Excepția este admisibilă întrucât îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.29 pct.1, 2, 3 din Legea 47/1992. În ceea ce privește respectarea disp.art.29 pct.3 din Legea 47/1992, există o strânsă legătură între dispozițiile art. 298 teza a 2-a din Codul muncii și soluționarea cauzei, întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Astfel, soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art.298 alin.2 Codul muncii sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare" aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul 16/1967. Prevederile art.62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție.
Potrivit disp. art.72 din Legea 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută. Pentru a determina legea aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice:
1) principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială-norma de drept comun,din acest punct de vedere atât Legea 168/1999, cât și Legea 53/2003 fiind legi organice, Codul muncii fiind potrivit art. 73 din Constituția revizuită lege organică reprezentând dreptul comun în materie, iar celălalt act normativ -lege organică specială, având deci forță juridică egală;
2) principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării.Din acest punct de vedere,după intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul 16/1967. Prevederile art.62, 63 din Legea 24/2000 au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
3)principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare /tehnică legislativă.
Având în vedere argumentele expuse la pct.2 de mai sus dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea 24/2000, respectiv în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept și ținând seama și de art.15 din același act normativ potrivit cu care în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative utilizându-se norma de trimitere, în cazul de față aceasta fiind reglementările Legii 168/1999.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art.1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea 24/2000 face parte din piramida constituțională se impune respectarea ei, iar Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă, respectiv în acest caz -prevederilor art.62 și 63 din Legea 24/2000 în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea 168/1999 întrucât aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Apărătorul reclamanților a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, arătând că excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă este inadmisibilă, iar cu privire la excepția de necompetență materială a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Tribunalul Argeș, prin încheierea din 20.05.2009, a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, reținând următoarele:
Potrivit art.29 alin.1, 2, 3 din Legea nr.47/1992, pentru ca instanța să se poată pronunța dacă se impune sau nu trimiterea excepției de neconstituționalitate în vederea soluționării la Curtea Constituțională trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
1) excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4) dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a reținut că cerințele art.29 alin.1 și 4 ale Legii 47/1992 sunt îndeplinite în cauză, întrucât excepția art.298 alin.2 ultima teză din Codul munciia fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Tribunalul Argeș și, de asemenea, nu a fost declarată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții. Instanța a reținut că excepția a mai fost invocată în fața curții, dar a fost respinsă (Decizia nr.254/24.02.2009).
În ceea ce privește condițiile prevăzute de alin.2 și 3 ale art.29 din Legea nr.47/1992, instanța a apreciat că deși formal se invocă neconstituționalitatea art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea 53/2003, în raport de dispozițiile art.1 alin.4, 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea 188/1999 și art.284 Codul muncii, precum și pe modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de către instanțe.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță), or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale. Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile, reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată, nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (520/2205, 53/2001) Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța, contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie, aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege, ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției.
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente, invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă, ci tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că, pe de o parte, privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp, iar pe de altă parte, nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art.284 alin.1 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul. Art.72 din Legea nr.168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității. Instanța a apreciat însă că în cauză se aplică prevederile Codului muncii, întrucât această reglementare este ulterioară Legii nr.168/1999, iar art.298 (2) Codul muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 sunt contrare Codului muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În cauză, domiciliul reclamantului se află pe raza județului A, competent fiind Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, pârâta "" B criticând-o pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- Soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale este rezultatul erorii săvârșite de instanța de judecată, care nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
- Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul muncii - dreptul comun în materie - cu Legea nr.168/1999, la care trimite același cod. Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative.
- După apariția Legii nr.24/2000, abrogarea implicită nu a mai fost reglementată, ceea ce înseamnă că nu mai poate produce efecte juridice.
- Pe de altă parte, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
- Legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că normele trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
- Potrivit art.1 alin.5 din Constituția României, Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice. Legea nr.24/2000 reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Ca autoritate legislativă, poate modifica expres prevederile acestei legi, nu și implicit.
- Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor Constituției.
- A mai arătat recurenta că niciodată Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în legătură cu fondul unui conflict de constituționalitate între textul art.298 alin.2 teza finală din Codul muncii și prevederile art.1 alin.4) și 5), art.73 alin.3 lit.p) și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
Recursul este nefondat.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.298 alin. (2), teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond, iar neconstituționalitatea acestui text de lege nu a fost constatată până în prezent de Curtea Constituțională.
Rezultă așadar că sub aceste aspecte excepția invocată este admisibilă.
Pe de altă parte, deși a invocat încălcarea dispozițiilor art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, pârâta nu a precizat în ce constă această încălcare. Ea a pornit în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000 și a arătat că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
A mai arătat că dispozițiile Codului muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin.2 din Legea nr.24/2000.
A susținut recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art.72 din Legea nr.168/1999, cât și prin art.284 din Codul muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr.24/2000. Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art.249 din Codul muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr.168/1999.
În acest fel s-a pus în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre lege specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită creează, în opinia pârâtei, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Curtea apreciază că problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, și că practic nu se invocă o neconformitate a unui text de lege cu Constituția. Ca atare în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
În fine, curtea apreciază ca fiind corectă observația tribunalului în sensul că, în situația în care s-ar constata neconstituționalitatea textului de lege, Curtea Constituțională nu ar stabili și care este instanța competentă. Tot instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp, va trebui să aplice una dintre cele două norme care reglementează competența teritorială.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta "", cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva încheierii din 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, domiciliat în comuna cel M, sat cel M, județul A, domiciliat în comuna cel M, sat cel M, nr.997, județul A, domiciliat în comuna S, sat S,-, județul A, și, domiciliați în comuna cel M, sat cel M, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red./Tehnored./Ex.10/19.11.2009/Jud.fond:./.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
