Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1684/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1684/R/2009
Ședința publică din 30 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 772 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâta intimată SRL, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsind reprezentantul societății pârâte intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la dosar o completare la recurs, înregistrată de reclamantă la data de 18 iunie 2009.
Reclamanta decalră că nu are cereri de formulat.
Instanța în baza art. 301 proc.civ. raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999 din oficiu invocă excepția tardivității motivelor formulate în completare la recurs.
Raportat la excepția invocată reclamanta lasă la aprecierea instanței.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului declarat de reclamanți.
Solicită reclamanta admiterea recursului cu consecința obligării pârâtei la plata unei îndemnizații pentru incapacitate temporară de muncă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 772 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Clujs -a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SRL C-N, și în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale restante pentru perioada decembrie 2007 - octombrie 2008, precum si indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anilor 2007 și 2008 în cuantum total de 4550 lei.
S-a luat act de încetarea raporturilor de muncă dintre părți începând cu data de 01.11.2008 în temeiul art. 79 din Codul Muncii.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 173,48 lei reprezentând daune interese.
S-a respins capătul de cerere privind plata drepturilor salariale si constatarea vechimii in muncă pentru perioada 01.11.2008 - 16 februarie 2009.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Potrivit copiei Contractului individual de muncă înregistrat sub nr.18567/09.02.2007 la ITM C, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de contabil sef. Ulterior s-a încheiat actul adițional nr. l în data de 30.04.2007 prin care s-a arătat că începând cu data de 30.04.2007 salariul cuvenit reclamantei urmează să crească de la suma de 250 lei la suma de 450 lei iar programul de la 4 ore/zi/20 ore pe săptămână la 6 ore/zi/30 ore/săptămână.
In data de 04.09.2008, pârâta i-a trimis reclamantei angajamentul de plată înregistrat sub nr. 80 prin care o anunța pe aceasta că până la data de 12.09.2008 i se vor achita drepturile salariale pe o lună și concediul de odihnă pe anul 2007, iar până la data de 25.09.2008 i se vor achita restul drepturilor salariale, inclusiv pe luna august 2008.
La termenul din data de 27.11.2008 instanța a efectuat o adresă către pârâtă pentru a-i comunica copiile statelor de plată pentru perioada decembrie 2007- septembrie 2008 însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poti pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. Reținerile din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
In cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform proceduri legale în această materie.
Cu privire la obligarea la plata de daune interese trebuie arătat că acestea se cuvin salariatului pentru întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia conform dispozițiilor art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
Concediul de odihnă este prevăzut de disp.art. 39 alin.l lit.c din Codul Muncii, este garantat tuturor salariaților si nu poate forma obiectul unei cesiuni, renunțări sau limitări conform prevederilor art. 139 din același act normativ. Acest drept are o natură contractuală, durata sa fiind stabilită prin contractul individual de muncă si se acordă proporțional cu activitatea prestată într-u an calendaristic.
Prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național, s-a stabilit ca in fiecare an calendaristic salariații, cu excepția a două cazuri, au dreptul la un concediu de odihnă plătit de minimum 21 de zile(excepțiile se referă la salariații care au vârsta sub 18 ani si salariații nou angajați pentru primul an de activitate).
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art. 282 și urm. din Codul Muncii coroborat cu prevederile art. 155 si urm. Codul Muncii, a admis în parte acțiunea reclamantei.
De asemenea, in temeiul art. 79 din Codul Muncii instanța a luat act de încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 01.11.2008 deoarece chiar reclamanta a arătat că în cursul lunii noiembrie 2008, nemaigăsind nici un reprezentant la sediul societății, a solicitat desfacerea contractului său de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii, situație în care nu poate solicita ca desfacerea contractului său individual de muncă să se dispună începând cu data de 16.02.2009 și perioada cuprinsă între 01.11.2008-16.02.2009 să-i fie considerată vechime în muncă.
Solicitarea de desfacere a Contractului Individual de Muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii nu poate fi primită de către instanță câtă vreme nu au fost dovedite condițiile de concediere ca urmare a dificultăților economice sau a reorganizării activității si nu există o decizie în acest sens emisă de către angajator.
Referitor la petitul privind plata de daune interese, instanța l-a admis întrucât din documentația depusă la dosarul cauzei de către pârâtă, rezultă că aceasta a fost obligată să achite dobânzi, penalități si comisioane pentru creditul contractat de la Romania - Agentia C 2 pe care nu l-a putut returna la timp din cauza lipsei resurselor financiare.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței, în sensul de a se lua act de încetarea contractului individual de muncă conform art. 65 sau art. 56 lit. e sau orice alt articol din Codul Muncii din care să rezulte necesitatea desfacerii contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, începând cu data de 03.03.2009, cu acordarea tuturor drepturilor ce decurg din acest contract, până la încetarea lui.
Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând dobânzile, penalitățile, comisioanele și orice alte cheltuieli practicate de România SA -, specificate în contractul de credit în care reclamanta este parte, până la data de 19.12.2008.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
În ceea ce privește indemnizațiile concediilor de odihnă aferente anilor 2007 și 2008, instanța dispus plata acestora, fără acordarea posibilității efectuării acestor concedii potrivit art. 139..
Eronat a reținut prima instanță că încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 79. muncii s- produs la data de 1.11.2008.
Reclamanta nu a invocat niciodată că raporturile de muncă au încetat în data de 30.09.2008 în urma demisiei, ci dimpotrivă, prin copia statului de plată pe luna septembrie 2008 dovedit că în luna octombrie 2008 și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte.
Recurenta a arătat că întrucât începând cu luna noiembrie 2008 nu a mai găsit nici un reprezentant la sediul societății, în data de 5.02.2008 (!) solicitat desfacerea contractului individual de muncă în baza art. 65, situație înțeleasă confuz.
Recurenta a arătat că a fost obligată să-și efectueze cele două concedii de odihnă pe anul 2007 și 2008 în ultima perioadă posibilă de efectuare, respectiv până la sfârșitul anului 2008, în perioada 1.11.2008 - 31.12.2008. Pentru restul perioadei cuprinsă între 3.01.2009 - 3.03.2009 recurenta s- prezentat la sediul societății în vederea executării contractului său de muncă, însă societatea a fost închisă, fiindu-i oprite astfel posibilitățile de executare atribuțiilor de serviciu prin decizia și voința unilaterală a angajatorului.
În aprecierea recurentei în această situație se impune ca instanța să ia act de constatarea incapacității temporare de muncă provocată de angajator, fără încetarea raporturilor de muncă pentru perioada 3.01.2009 - 3.03.2009 și să-i acorde indemnizația conform art. 53 .
Instanța omis să îi acorde reclamantei recunoașterea vechimii în muncă în perioada 1.11.2008 până la sfârșitul anului 2008, deși în acest interval reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă.
În susținerea solicitării de desfacere contractului de muncă în baza art. 65, recurenta a arătat că au fost dovedite condițiile de concediere, societatea recunoscându-și deficitul financiar economic prin motivarea neachitării salariilor prin lipsa de lichidități bănești.
Recurenta a solicitat alternativ desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art.56 lit. e muncii, începând cu data de 3.03.2009.
În ce privește petitul având ca obiect plata de daune interese, recurenta a arătat că instanța acordat numai penalități ale creditului restant până la data de 4.09.2008, fără a acorda dobânzi și penalități până la data de 19.12.2008 și nici comisioane și alte cheltuieli.
În prezent, nu se poate stabili suma fixă datorată în baza contractului de credit, întrucât lunar se aplică și se calculează dobânzi, penalități și comisioane.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ce privește motivul vizând obligarea societății la plata indemnizației de concediu pe anii 2007 - 2008, concomitent cu recunoașterea dreptului reclamantei de a-și efectua acest concediu, curtea constată că acesta nu este fondat.
Corect prima instanță constatat că începând cu 12.02.2007 reclamanta fost angajata SC SRL, iar pe toată durata angajării nu beneficiat de concediu de odihnă.
Întrucât din luna noiembrie 2008 reclamanta nu mai desfășurat activitate în cadrul societății, prima instanță în mod corect a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, potrivit art. 141 alin. 4 muncii.
Susținerea recurentei că în perioada 1.11.2008 - 31.12.2008 a fost în concediu de odihnă, nu este susținută de nicio probă la dosar. De altfel, nu există posibilitatea cumulării efectuării concediului odihnă cu cea compensării în bani conform art. 141 alin. 4 muncii, cele două alternative excluzându-se reciproc.
Prin urmare, acest interval nu poate fi considerat vechime în muncă.
Motivul vizând împrejurarea că începând cu data de 3.01.2009 reclamanta avut disponibilitatea reluării raporturilor de muncă, însă nu a mai găsit nicio persoană la sediul societății, nu poate avea ca și consecință constatarea desfacerii contractului de muncă în baza art. 65., și incapacității temporare de muncă în perioada 3.01.2009 - 3.03.2009.
Potrivit art. 65. muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, se face în baza unei decizii emise de angajator potrivit art. 74, 75, ceea ce în speță nu există.
Nici constatarea încetării raporturilor de muncă între reclamantă și pârâtă în temeiul art. 56 lit. muncii nu este posibilă, în cauză neexistând nici un motiv de nulitate absolută contractului individual de muncă al reclamantei.
Motivul vizând obligarea societății la plata dobânzilor, penalităților, comisioanelor și altor cheltuieli aferente contractului de credit angajat de reclamantă, acesta nu este fondat.
Instanța acordat daune interese în sumă de 173,48 lei, urmare constatării imposibilității reclamantei de rambursa creditul.
Această dispoziție nu își găsește o justificare legală, disp. art. 269 alin. 1 Codul muncii nefiind incidentă, însă în absența căii de atac promovate de pârâtă, nu poate fi înlăturată. Întrucât numai reclamanta a declarat recurs, o astfel de înlăturare s-ar face cu încălcarea disp. art. 316 raportat la art. 296 Teza a II-a Cod proc.civ. ceea ce nu este posibil. Dispoziția de obligare la plata de daune interese nefiind însă fundamentată legal, nici cererea de obligare societății la dobânzi, comisioane și alte cheltuieli aferente contractului de credit nu este fondată.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 772 din 26 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
plecată în CO, semnează
vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR
- -
Red. MV dact. GC
2 ex/17.07.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura
