Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 174

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2933/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, și intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Constatând cauza în stare de soluționare s-a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Reclamanții judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligați pârâții Ministerul d e Justiție, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Olt, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Finanțelor Publice B, la plata sumei de 1700 RON cu titlu de despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentului acordat judecătorilor și procurorilor cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, în cuantum reactualizat în raport cu indicele de inflație.

Motivându-și în fapt și în drept cererea, reclamanții au susținut că prin hotărârea nr 15/23 01 2006 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existenta unei discriminări indirecte conform prev art 2 alin 1 și 2, art 3 lit c: art 8 alin 3, art 9 alin 4 din OG nr 137/2000, deoarece prin Ordinul Ministerului Justiției nr 1921 / C / 2005, s-au acordat stimulente doar judecătorilor care au avut vechime cuprinsă între 0 - 3 ani în sumă de 1700 RON.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat să fie respinsă cererea reclamanților deoarece prin Ordinul nr 1008/C/ 19 04 2006 al Ministerului Justiției se arată în mod expres principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători.

La data de 03 10 2007 după amânarea pronunțării, reclamanții și-au precizat cererea solicitând și dobânda legală aferentă potrivit dispozițiilor OG nr 9/2000.

Prin sentința nr. 2933/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții:, -, -, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CURTEA DE APEL CRAIOVA.

Au fost obligați pârâții Ministerul d e Justiție și Tribunalul Olt pentru reclamanții și la plata unei despăgubiri în sumă netă de 1700 RON egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0 - 3 ani, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație de la data când trebuia plătit și până la momentul plății efective.

Au fost obligați pârâții Ministerul d e Justiție și Tribunalul București pentru reclamanta la plata unei despăgubiri în sumă netă de 1700 RON egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0 - 3 ani, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație de la data când trebuia plătit și până la momentul plății efective.

Au fost obligați pe pârâții Ministerul d e Justiție și Tribunalul Mehedinți pentru reclamantul la plata unei despăgubiri în sumă netă de 1700 RON egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0 - 3 ani, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație de la data când trebuia plătit și până la momentul plății efective.

Au fost obligați pârâții Ministerul d e Justiție și Tribunalul Dolj pentru reclamanții:, -, -, și la plata unei despăgubiri în sumă netă de 1700 RON egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0 - 3 ani, potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație de la data când trebuia plătit și până la momentul plății efective.

S-a respins capătul de cerere cu privire la dobânda legală.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Prin Ordinul Ministerului Justiției nr 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.

Prin hotărârea nr 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art 2 alin 1 și 2, art 6 litera c, art 8 alin 3 și art 19 alin 4 din OG nr 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.La punctul nr 2,s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.

Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, judecători la Judecătoria Craiova, li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr 1921 /C/2005.

Potrivit art 21 al 1 din OG nr 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.

Tribunalul a apreciat că au fost încălcate prevederile art 5 alin 1 și 4, art 6 alin 2 din Codul Muncii și prevederile art 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs reclamanților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.

Potrivit art 269 din Codul Muncii angajatorul este obligat,în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.

Astfel instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul d e Justiție, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, să plătească reclamanților o despăgubire în sumă netă de 1700 RON, egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 - 3 ani prin Ordinul Ministrului Justiției nr 1921 /C/ 2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație la momentul plății efective.

Tribunalul a constatat că, asupra stimulentului financiar de 1700 RON care s-a repartizat conform Ordinului 2404/C/2004 nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, șomaj, pensie suplimentară.

Asupra stimulentului financiar de 1700 RON nu se aplică nici impozitul prevăzut de Codul Fiscal Legea 571/2003, deoarece potrivit art 55 alin 2 lit A se impozitează alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilată salariilor ".

Ori în cauza de față așa cum s-a precizat anterior, conform Anexei Normei de aplicare a Ordinului nr 2404/C/2004 al Ministerului Justiției, art 4 " stimulentele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută lunară salariul de bază, și nu se suportă din fondul de salarii".

Nefiind o sumă sau avantaj de natură salarială ori asimilată salariilor potrivit art 55 alin 2 litera k din legea 571/2003, rezultă că nu se poate impozita.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,Tribunalul a admis-o și în consecință a respins cererea față de acest pârât având în vedere că acesta nu are atribuții privind plata drepturilor de natură salarială către reclamanți deoarece nu sunt angajații acestei instituții.

Cu privire la capătul de cerere referitor la dobânda legală potrivit dispozițiilor OG nr 9/2000, instanța a constatat că a fost formulat după închiderea dezbaterilor urmând să îl respingă pentru următoarele considerente.

Cererea formulată de reclamanți a fost modificată prin adăugarea acestui capăt de cerere cu nerespectarea prevederilor art. 132 din cod pr civilă.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolj a declarat recurs Ministerul Justiției criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurentul a susținut că prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/15 12 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției respectiv pentru functionarii publici din cadrul instantelor judecătorești, in sumă de 401.571 RON (fond stimulente 375,300 RON i contributia CASS de 7% - 26.271 RON,personalul contractual, din cadrul instantelor judecătorești, in sumă de 493.805 RON (fond stimulente 461.500 RON și contributia CASS de 7% - 32.305 RON);

Pentru personalul instanțalor judecătorești, s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor in sumă brută, diferentiată pe categorii de personal (judecători - 1.700 RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, functionari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instantelor să stabilească valoarea reala individuală a stimulentului, in functie de categoriile mentionate mai sus și de aportul fiecărui angajat pentru indeplinirea atributiilor institutiei.

A mai arătat recurentul că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată in Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justitiei reprezintă 75% din sumele obtinute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de parte sau de alti participanti la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).

Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justitiei, la momentul respectiv fiind in vigoare Ordinul ministrului justitiei nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Din analiza dispozitiilor cuprinse in Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ dar nu limitativ, ceea ce înseamnă ca ordonatorul de credite este indreptătit să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).

A mai susținut recuretul că in conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr.,(1) Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justitiei, in conformitate cu prevederileart. 25alin. (2) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constitute din diferenta de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum i din amenzile judiciare.

(2) Din veniturile realizate potrivit alin.-(1) ministrul justitiei repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Inalta C de Casatie și Justitie, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca stare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justitiei.

Ceea ce nu s-a analizat estenatura acestor stimulente,precum și obligativitatea recompensiril tuturor iudecătorilor in acelasi timp.

In conformitate cu dispozitiile art. 41 din Constitutie,Salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară repausul săptâmanal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in conditii deosebite sau special, formarea profesionala, precum și alte situatii specifice, stabilite prin lege."

Potrivit art. 155 din Codul muncii,Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum și alte adaosuri."

Principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate in special in exercitarea următoarelor drepturi: (. ) (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la conditii de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la unsalariuegal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000. Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuiasalariuldin care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii, in schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute cadrepturi suplimentarecare pot să fie sau nu acordate salariatilor in funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au in vedere obiectivele propuse, importanta acestora pentru promovarea obiectivelor generate ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective in termenele stabilite, precum și sărbătorile legate aprobate prin acte normative."

Ca stare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confund6 cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existenta însăși a unei sume (având in vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmate de Ministerul Justiției, la un moment dat, in politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta, criterii de performante apreciate ca prioritare. Existenta acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului ii conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel incit nu putem vorbi de un drept creantă, lichidă, exigibili. (cauza KopeckySlovaciei,hot5rArea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauzaRaflhărfile și Stratis Greciei,hotărbrea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).

De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești in același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilirii in sistem și îmbunătățirii performantelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a educe atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor,așadar tuturor celor care se aflau in situații similare.

Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut in conformitate cuNormele Interneaprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din tară criteriile reținute de ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 1921/C/2005 având caracter de recomandare,iar acordarea stimulentului financiar fiind determinate de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea reclamantei nu subzistă, cu atât mult cu cat toți magistrații din cadrul instanțelor care indeplineau criteriile stabilite, au beneficiat de stimulente financiare. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea cuprinsului Ordonantei Guvemului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relatii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea urm6toarelor drepturi-art.1 alin. (2),exercitarea drepturilor enuntate"-art.1 alin. (3), restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosintei sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" -art.2 alin.(1),comportament discriminatoriu,persoana care se consideră discriminate poate sesiza Consiliul termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei etc.

In mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicarea a unor dispoziții legale care institute acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, in sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare,modul de stabilireprin legeaunor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspects care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctulde vedereal discriminării depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000.

In măsura in care o dispoziție cuprinsă intr-o lege sau ordonanță in vigoare este in contradicție cu dispozitiile art.16 din Constitutie, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competenta instantelor judecătorești cei interesati au posibilitatea să invoce exceptia de neconstitutionalitate a acelor prevederi legale.

Precizăm totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.

Examinând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, văzând și prevederile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.

Prin hotărârea nr. 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr. 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin 4 din OG nr. 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.

La punctul nr. 2,s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.

Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr. 1921 /C/2005.

Potrivit art. 27 al 1 din OG nr. 137/2000 republicată, persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.

Potrivit art. 2 al Ordinului nr. 1921 /C/2005, "stimulentele se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalul care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor potrivit art. 4 alin. 1 și 3 din Normele interne".

Textul art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004 enumeră în mod exemplificativ criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, enumerarea indicând în esență o evaluare a activității și performanței judecătorului. Vechimea în magistratură nu constituie un criteriu prevăzut de art. 4 alin. 1 din Normele interne.

Deși Ordinul nr. 1921 /C/2005 se întemeiază pe art. 4 alin. 1 din Normele interne, introducerea criteriului vechimii în magistratură nu este motivată.

Cu toate acestea, în cazul judecătorilor, singurul criteriu de acordare a stimulentelor a fost vechimea.

Această situație de fapt rezultă și din conținutul adresei nr. -/14.12.2005 emise de Ministerul Justiției, în care se precizează că pentru personalul Curții de Apel Craiovas -a hotărât acordarea stimulentelor pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0-3 ani, suma netă acordată fiecărui judecător care se încadrează în criteriile menționate fiind de 1700 RON.

Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

În speță, acordarea stimulentelor salariale judecătorilor având o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani reprezintă o faptă de discriminare indirectă, bazată pe un criteriu aparent neutru (criteriul vechimii de 0-3 ani), dezavantajând judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de dreptul la stimulente.

Curtea constată că introducerea acestui criteriu nu poate fi justificată de un scop legitim, metoda utilizată nefiind adecvată și necesară.

Este adevărată susținerea recurentului în sensul că ordonatorii de credite au posibilitatea de a stabili și alte criterii decât cele enunțate cu titlu exemplificativ în Ordinul nr. 2404/C/2004, criterii pe care le apreciază necesare și utile, însă în niciun caz aceste criterii nu pot excede legii și nici nu pot în mod legal justifica plasarea anumitor categorii de personal în situații nefavorabile, discriminatorii.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că au fost încălcate prevederile art. 5 alin 1 și 4, art. 6 alin 2 din Codul Muncii și prevederile art. 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs intimaților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.

Pentru aceste aspecte,Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2933/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, -, -, -, și intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2

/ și

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Craiova