Drepturi salariale (banesti). Decizia 173/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 173
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Doina Vișan
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3223 din 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimații reclamanți, și intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul
este declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Constatând cauza în stare de soluționare s-a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr.14736 / 28 08 2007 la Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții, și - judecători în cadrul Judecătoriei Băilești au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligați pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Finanțelor Publice la plata unei despăgubiri egale cu suma de 1700 RON,în temeiul prev. art. 21 din OG nr. 137/2000, reactualizată cu indicele de inflație și cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea reclamanții au susținut că prin hotărârea nr. 15/23 01 2006 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existenta unei discriminări indirecte potrivit art. 2 alin 1 și 2; art. 3 lit c, art. 8 alin 3; art. 9 alin 4 din OG nr. 137 / 2000, deoarece prin ordinul Ministrului Justiției nr. 1921 /C/2005 au fost acordate suplimente financiare doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor, care aveau o vechime între 0 - 3 ani în sumă de 1700 RON.
Ministerul d e Interne prin întâmpinare a solicitat să fie respinsă cererea reclamanților ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării Ministerul Justiției a susținut că în temeiul raporturilor de muncă angajatorul este obligat să plătească salariatului, salariul din care fac parte și sporurile și alte adaosuri la care este îndreptățit salariatul. Cu privire la stimulente Ministerul d e Justiție a susținut că nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut și inevitabil nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25 09 2007, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive.
In motivarea excepției pârâtul a susținut că reclamanții au solicitat drepturi salariale care se acordă de angajator,iar MEF nu are calitate de angajator, această calitate o are Ministerul d e Justiție. De asemenea, potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997 Ministerul d e Justiție are calitatea de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1008/C/19 04 20046 se precizează în mod expres principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 3223 de la 9 octombrie 2007 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului economiei si finanțelor și în consecință respinge cererea față de acesta
A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții,.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj să plătească reclamanților o despăgubire în sumă netă de 1700 RON egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurilor cu o vechime între 0 - 3 ani prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/c/2005 sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație la momentul plății efective. A respins cererea formulată de reclamanții și.
.Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr. 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr. 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele e pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin. 4 din OG nr. 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.
La punctul nr. 2,s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere reclamanților, procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Parchetele de pe lângă judecătoriile C, Băilești,C, F, S li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr 1921 /C/2005.
Potrivit art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte,iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Tribunalul a observat că existenta discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii care au o vechie între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art. 2 alin 1 și 2, art. 6 litera c, art. 8 alin 3 și art. 19 alin 4 din OG nr. 137/2000.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin 1 și 4, art. 6 alin 2 din Codul Muncii și prevederile art. 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs reclamanților un prejudiciu egal cu stimulentele financiare în sumă de 1700 RON.
Potrivit art. 269 din Codul Muncii angajatorul este obligat,în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Tribunalul a observat că Ministerul d e Justiție prin întâmpinare a precizat că repartizarea stimulentelor s-a făcut conform Normelor aprobate prin ordinul Ministerului Justiției nr. 2404/C/2004.
Din conținutul art. 5 al Normei de aplicare a ordinului 2404/C/2004 reiese că " stimulentele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută lunară / salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii,iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale,șomaj, pensie suplimentară.
Față de aceste prevederi legale Tribunalul a constatat că, asupra stimulentului financiar de 1700 RON care s-a repartizat conform Ordinului 2404/C/2004 nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale,șomaj, pensie suplimentară.
Asupra stimulentului financiar de 1700 RON nu se aplică nici impozitul prevăzut de Codul Fiscal Legea 571/2003, deoarece potrivit art. 55 alin 2 lit A se impozitează prin alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilată salariilor ".
Ori, în cauza de față așa cum s-a precizat anterior, conform Anexei Normei de aplicare a Ordinului nr. 2404/C/2004 al Ministerului Justiției, art. 4 " stimulentele nu fac parte din indemnizația de încadrare brută lunară salariul de bază, și nu se suportă din fondul de salarii".
Nefiind o sumă sau avantaj de natură salarială ori asimilată salariilor potrivit art. 55 alin 2 litera k din legea 571/2003, rezultă că nu se poate impozita.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor,Tribunalul a admis-o și în consecință a respins cererea față de acești pârâți având în vedere că aceștia nu au atribuții privind plata drepturilor de natură salarială către reclamanți, reclamanții nefiind angajații acestor instituții.
Instanța a respins cererea formulată de reclamanții și, care au fost încadrați ca judecători la Judecătoria Băilești în anul 2006 conform adresei din 20 09 2007 Tribunalului Dolj.
Or, în cauză au beneficiat de stimulentul financiar de 1799 RON doar judecătorii care la data de 15 12 2005 dată la care a fost emis Ordinul 1921/C al Ministrului de Justiție aveau vechime profesie între 0 - 3 ani.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul a susținut că prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/15 12 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției respectiv pentru functionarii publici din cadrul instantelor judecătorești, in sumă de 401.571 RON (fond stimulente 375,300 RON i contributia CASS de 7% - 26.271 RON,personalul contractual, din cadrul instantelor judecătorești, in sumă de 493.805 RON (fond stimulente 461.500 RON și contributia CASS de 7% - 32.305 RON);
Pentru personalul instanțalor judecătorești, s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor in sumă brută, diferentiată pe categorii de personal (judecători - 1.700 RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, functionari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instantelor să stabilească valoarea reala individuală a stimulentului, in functie de categoriile mentionate mai sus și de aportul fiecărui angajat pentru indeplinirea atributiilor institutiei.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată in Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justitiei reprezintă 75% din sumele obtinute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de parte sau de alti participanti la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justitiei, la momentul respectiv fiind in vigoare Ordinul ministrului justitiei nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozitiilor cuprinse in Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ dar nu limitativ,ceea ceînseamnă ca ordonatorul de credite este indreptătit săstabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiarepebaza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sauaobiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
A mai susținut recuretul căin conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr.,(1) Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justitiei, in conformitate cu prevederileart. 25alin. (2) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constitute din diferenta de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum i din amenzile judiciare.
(2) Din veniturile realizate potrivit alin.-(1) ministrul justitiei repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Inalta C de Casatie și Justitie, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca stare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justitiei.
Ceea ce nu s-a analizat estenatura acestor stimulente,precum și obligativitatea recompensiril tuturor iudecătorilor in acelasi timp.
In conformitate cu dispozitiile art. 41 din Constitutie,Salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară repausul săptâmanal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in conditii deosebite sau special, formarea profesionala, precum și alte situatii specifice, stabilite prin lege."
Potrivit art. 155 din Codul muncii,Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum și alte adaosuri."
Principiul egalitătii intre cetăteni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate in special in exercitarea următoarelor drepturi: (. ) (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protectia impotriva șomajului, la unsalariuegal pentru munca egală, la o remuneratie echitabilă și satisfăcătoare art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuiasalariuldin care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este indreptătit potrivit legii, in schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute cadrepturi suplimentarecare pot să fie sau nu acordate salariatilor in functie de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au in vedere obiectivele propuse, importanta acestora pentru promovarea obiectivelor generate ale ministrului justitiei, gradul de realizare a acestor obiective in termenele stabilite, precum și sărbătorile legate aprobate prin acte normative."
Ca stare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confund6 cu salariul, el depinzAnd de o multitudine de factori: existenta insăși a unei sume (având in vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participantii la procesul penal), obiectivele urmate de Ministerul Justitiei, la un moment dat, in politica sa de reformă a justitiei, numărul personalului, calitatea activitătii desfășurate de acesta (performante individuals), criterii de performante apreciate ca prioritare. Existenta acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului ii conferă acestuia un caracter incert, imposibil de previzut, astfel incit nu putem vorbi de un drept creantă, lichidă, exigibili. (cauza KopeckySlovaciei,hot5rArea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauzaRaflhărfile și Stratis Greciei,hotărbrea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit intregului personal din sistemul autoritătii judecătorești in același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu impiedică angajatorul să le plaseze alături de alti factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără indoială că stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilirii in sistem și imbunătătirii performantelor profesionale (cum a fost situatia celor cu o vechime la 3 ani) nu reprezintă diferente nejustificate de natură a educe atingere principiului egalitătii, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se incadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor,asadar tuturor celor care se aflau in situatii similare.
Prin urmare, tinand seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut in conformitate cuNormele Interneaprobate prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instantelor din tară criteriile retinute de ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 1921/C/2005 având caracter de recomandare,iar acordarea stimulentului financiar fiind determinate de o multitudine de factori, ffără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea reclamantei nu subzistă, cu atat mult cu cat toti magistratii din cadrul instantelor care indeplineau criteriile stabilite, au beneficiat de stimulente financiare.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonantei Guvemului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relatii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt:"exercitarea urm6toarelor drepturi-art.1 alin. (2),,exercitarea drepturilor enuntate"-art.1 alin. (3),restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosintei sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" -art.2 alin.(1),comportament discriminatoriu,persoana care se consideră discriminate poate sesiza Consiliul termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei etc.
In mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicarea a unor dispozitii legale care institute acele drepturi, iar nu la examinarea solutiilor legislative alese de către legiuitor.
In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, in sensul Ordonantei Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare,modul de stabilireprin legeaunor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspects care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctulde vedereal discriminării depăsind cadrul legal reglementat prin Ordonanta Guvernului nr.137/2000.
In măsura in care o dispozitie cuprinsă intr-o lege sau ordonantă in vigoare este in contradictie cu dispozitiile art.16 din Constitutie, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competenta instantelor judecătorești cei interesati au posibilitatea să invoce exceptia de neconstitutionalitate a acelor prevederi legale.
Precizăm totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, văzând și prevederile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art 2 alin 1 și 2, art 6 litera c, art 8 alin 3 și art 19 alin 4 din OG nr 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.
La punctul nr 2,s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților, judecători la Judecătoria Băilești li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr 1921 /C/2005.
Potrivit art 21 al 1 din OG nr 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte,iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.Curtea observă că existenta discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii care au o vechie între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art 2 alin 1 și 2, art 6 litera c,art 8 alin 3 și art 19 alin 4 din OG nr 137/2000.
Potrivit art 269 din Codul Muncii angajatorul este obligat,în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că au fost încălcate prevederile art 5 alin 1 și 4, art 6 alin 2 din Codul Muncii și prevederile art 12 din OG 137/2000, iar această încălcare le-a produs intimaților un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.
Pentru aceste aspecte,Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 3223 din 09.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimații pârâți, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
20 02 2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea, Doina Vișan