Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1805/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA DE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1805
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
: -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC "" SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1607 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna G, sat G, nr.113, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar din partea intimatului-reclamant s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Curtea comunică recurentei-pârâte un exemplar al întâmpinării intimatului-reclamant.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC "" SA declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării, că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat solicită în principal admiterea recursului, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă, întru-un prim subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un al doilea subsidiar admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumelor de bani comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate separat.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1400 lei, drepturi salariale cuvenite și neacordate reprezentând primă de Paște pe anul 2005 și actualizarea acestei sume cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până la 15.11.2005, iar pe lângă salariul de bază, urma să beneficieze și de drepturile acordate în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare, conform art.168 alin.1 din CCM pe anul 2005, însă reclamantul nu a încasat prima de Paște pe anul 2005.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune arătând că în cauză sunt incidente disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât prima solicitată a fost inclusă în salariul de bază, astfel că reclamantul nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1607/6.06.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neacordate în sumă brută de 1400 lei, reprezentând primă de Paște pe anul 2005, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă în anul 2005 acesta nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
S-a mai arătat că dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2005, 2006, 2007.
În concluzie, în baza contractului colectiv de muncă și a disp. art.161 și urm. Codul Muncii, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recurentei fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă, în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a anului 2005 s-a datorat includerii în salariul de bază al reclamantului a acestei prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate, în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate, în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul, iar conform art. 312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 850 lei brut reprezentând primă Paște 2005, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
Cuantumul acestei prime rezultă din conținutul adresei nr.830/5.02.2008 depusă în copie la dosarul de fond de către pârâtă, cuprinzând salariile de bază medii brute în luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003-2007, corespunzând pentru Paște 2005 - 850 lei.
Faptul că adresa sus-menționată nu este semnată și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate constitui un argument suficient pentru acordarea către reclamant a unei sume de bani mai mare cu titlu de primă Paște pe anul 2005, echivalentă salariul mediu brut pe societate, după cum solicită practic acesta, câtă vreme dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate, care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC "" SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1607 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna G, sat G, nr.113, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantului la 850 lei brut.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
2008-10-07
3 ex.
Trib.P nr-
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
