Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 181/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 181
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta-recurentă Trei SRL împotriva sentinței civile nr. 1568/5.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul-intimat -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenta solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 5 februarie 2010, pârâta-recurentă a depus Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 25.11.2009, act adițional nr. 1/25.11.2009, Certificat de înregistrare mențiuni și certificat de radiere, actul constitutiv al societății, certificat constatator și Încheierea nr. 5197/15.12.2009 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr. 24570/09.12.2009.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă 1568/5.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arads -a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Trei B, și în consecință: a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite pe lunile martie și aprilie 2009 calculate până la încetarea contractului de muncă, respectiv până la data de 17.04.2009, și a diferenței salariale reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 01.01.2009-17.04.2009- în cuantum de 300 lei.
Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a 160 ore de noapte prestate în perioada februarie - martie 2009- în sumă de 108 lei și a zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în 2009- în cuantum de 171 lei, precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei Trei, în funcția de agent de pază, la punctul de lucru După o prealabilă înștiințare realizată la 30 martie 2009, având rolul de preaviz, raporturile de muncă dintre părți au încetat prin decizia nr.220/14 aprilie 2009 pârâtei, în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, ca urmare a desființării posturilor de agent de pază ale societății pârâte pe raza municipiului A, ca efect al încetării relațiilor contractuale privind prestarea unor servicii de pază dintre societatea pârâtă și
Pentru perioada scursă de la începutul anului 2009 și până la momentul încetării raporturilor de muncă, reclamantul nu și-a încasat drepturile bănești cuvenite, nu i-au fost achitate drepturile bănești aferente celor 160 ore de noapte lucrate în cursul anului 2009, reclamantul nu a efectuat nicio zi din concediul legal de odihnă aferent anului în curs și nu a beneficiat nici de aplicarea coeficientului minim de ierarhizare de 1,2, aplicat la salariul minim pe economie, pe perioada de la începutul anului 2009 și până la momentul încetării raporturilor de muncă.
Au fost înlăturate aprecierile pârâtei potrivit cărora în pază se lucrează și în sărbătorile legale, inclusiv sâmbăta și duminica, fiind incontestabil că paza unui obiectiv trebuie asigurată de societatea care prestează acest serviciu, în mod continuu, însă, acest lucru însă nu înseamnă utilizarea uneia și aceleași persoane în mod continuu, angajatorul fiind obligat a-și organiza activitatea în limitele impuse de art.110 Codul Muncii, adică 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazuri excepționale cel mult 48 ore săptămânal, inclusiv orele suplimentare, aspecte care nu schimbă caracterul de zile nelucrătoare ale sâmbetelor și duminicilor.
În acest context, împrejurarea că serviciul de pază se realizează permanent, s-a apreciat ca fiind irelevantă sub aspectul zilelor lucrătoare și zilelor nelucrătoare, fiecare salariat având dreptul la 2 zile nelucrătoare pe săptămână și că raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat la momentul expirării celor 15 zile lucrătoare de preaviz, respectiv la data de 17 aprilie 2009, astfel că reclamantul este îndreptățit să primească drepturile salariale pe luna martie și parțial pe luna aprilie, respectiv până la momentul încetării raporturilor de muncă.
În ceea ce privește coeficientul de ierarhizare pretins de reclamant, tribunalul a constatat că potrivit art.40 alin.1 lit.a) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2120, s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariați: 1. muncitori necalificați = 1; 2. muncitori calificați = 1,2; iar conform art.40 alin.2 și 3 din același contract colectiv, coeficienții de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate, salarizarea personalului încadrat conform alin. 1 urmând a se stabili ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Sub aspectul orelor de noapte lucrate, s-a reținut că din cuprinsul pontajelor rezultă că reclamantul a prestat munca în timpul nopții, în total fiind vorba despre un număr de 160 de ore, iar din celelalte probe administrate nu rezultă că societatea angajatoare ar fi respectat în atare condiții prevederile art. 123 Codul Muncii, neacordând reclamantului nici un program redus de lucru și nici sporul de noapte prevăzut de norma mai sus-citată. Este adevărat că potrivit statelor de plată, reclamantul a fost retribuit pentru munca suplimentară lucrată, dar nu și pentru orele lucrate noaptea, așa cum este definită munca în timpul nopții de art. 122 alin.1 din Codul Muncii, respectiv munca prestată între orele 22,00 - 6,00.
În ceea ce privește concediul de odihnă, au fost înlăturate susținerile pârâtei câtă vreme potrivit art.143 alin.1 Codul Muncii efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Prin urmare, angajatorul nu poate stabili unilateral care anume perioadă dintr-un an să fie considerată concediu de odihnă al propriului angajat, decât printr-o atitudine abuzivă ce nu poate fi legitimată de instanța de judecată. În mod indiscutabil, încetarea raporturilor contractuale dintre societatea pârâtă și A, a avut repercusiuni asupra activității pârâtei în municipiul A, însă această împrejurare nu este imputabilă reclamantului și nu i se poate impune acestuia să își efectueze concediul anual de odihnă atunci când dorește angajatorul, deoarece o astfel de atitudine este contrară prevederilor legale sus-menționate.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs, în termen legal, pârâta Trei SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în baza dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, arătând că: suma datorată de către societate cu titlu de salariu este de fapt în valoare de 600 lei pe luna martie, deoarece contractul cu A SA a încetat la data de 31 martie 2009; 300 lei contravaloare preaviz (1.04.2009 - 15.04.2009); cu privire la coeficientul de 1,2 pentru aceste două luni, se acordă doar agentului cu atestat, iar reclamantul nu a făcut dovada calificării și atestării profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, art. 41 alin. 3, fapt pentru care nu are dreptul de a primi acest coeficient.
A mai arătat recurenta că data încetării contractului de muncă este 14.04.2009, fiind îndeplinite condițiile art. 73 (1) din Codul muncii, care prevede că preavizul este de 15 zile lucrătoare, învederând că nu au fost încălcate prevederile legale cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului și chiar s-a dorit să i se creeze posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă în perioada considerată preaviz (concediu de odihnă); contractul cu Aaî ncetat la data de 31.03.2009 și nu se mai putea înscrie un act adițional la contract în condițiile în care societatea a pierdut licitația, și întrucât societatea nu are obiective pe teritoriului Municipiului A unde reclamantul trebuia să execute perioada de preaviz prin muncă, cele 15 zile lucrătoare care constituie perioadă de preaviz, le-a stat acasă, fiind plătit, fapt pentru care le-a considerat concediu de odihnă pe anul 2009.
Cu privire la plata zilelor de concediu de odihnă, a apreciat că pentru perioada ianuarie - martie 2009 reclamantul avea dreptul legal la 5,25 zile și la o remunerație de 150 de lei, nefiind de acord nici cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât societatea are conturile blocate.
Examinând sentința civilă pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând o corectă situație de fapt și dând o apreciere judicioasă a probelor existente la dosarul cauzei și o interpretare legală a dispozițiilor incidente.
Astfel, susținerile recurentei că reclamantului trebuia să i se aplice coeficientul de ierarhizare de 1,2 la salariul minim pe economie pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 martie 2009, doar după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională nu pot fi reținute, corect tribunalul apreciind că această cerere este întemeiată, față de dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, intrat în vigoare la 1.01.2007.
Într-adevăr, conform prevederilor legale invocate de pârâtă - art. 41 alin.3 din Legea nr.333/2003 - după susținerea examenului și obținerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională, absolventului i se eliberează de către Inspectoratul General al Poliției Române atestatul în baza căruia va putea exercita profesia de agent de pază sau gardă de corp. Or, în măsura în care reclamantul nu a absolvit cursul de calificare profesională și nu s-a eliberat atestatul, înseamnă că pârâta l-a angajat în funcția de agent de pază în mod nelegal, iar în prezent își invocă propria culpă pentru a se absolvi de la executarea unei obligații care îi revine conform contractului colectiv ce muncă ce îi este opozabil, și câtă vreme reclamantul a fost angajat să presteze un serviciu calificat, în mod evident se circumscrie noțiunii de muncitor calificat și coeficientul de ierarhizare de 1,2 îi era pe deplin aplicabil.
Nici contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în anul 2009 nu s-a dovedit că ar fi fost plătite de către pârâtă și prin urmare și pretențiile cu acest titlu corect au fost apreciate ca fiind întemeiate, fără a reține apărările pârâtei, în sensul că reclamantul a stat acasă în perioada de preaviz, perioadă lucrătoare care trebuia executată prin muncă și că nu s-ar mai justifica ca fiind concediu de odihnă pentru anul 2009. Mai mult, nu există nicio cerere la dosar pentru solicitarea concediului de odihnă pentru perioada 2009.
Cât privește cuantumul pretențiilor vizând contravaloarea orelor de noapte și a zilelor de concediu de odihnă, este de observat că pârâta nu a făcut probe sub acest aspect, ci doar a contestat obligația de plată a acestor drepturi, potrivit și considerentelor reținute de către tribunal.
De asemenea, apar irelevante și susținerile în sensul încetării contractului cu A și a blocării conturilor societății, câtă vreme parte a contractului individual de muncă al reclamantului este societatea Trei SRL. neputând fi primite nici apărările pârâtei privitoare la data încetării contractului individual de muncă al reclamantului față de dispozițiile art. 73 alin. 1 Codul muncii și clauza inserată în contractului individual de muncă menționat, prin care s-a stabilit chiar un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
În consecință, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Trei SRL declarat împotriva sentinței civile nr. 1568/5.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul-intimat -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /16.02.2010
Tehnored.: M/ 4 ex./16.02. 2010
Prim inst.: și
Emis 2 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
