Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 178/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 178
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți Primarul Comunei și Consiliul Local al Comunei împotriva sentinței civile nr. împotriva sentinței civile nr. 2159/9.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din județul T în numele membrilor de sindicat, și pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar note de ședință și delegația de reprezentare juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului pentru motivele expuse detaliat în notele de ședință depuse la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2159 pronunțată la 9 noiembrie 2009, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru prima de vacanță pe anul 2005 precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului.
Pe fond, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții, prin reprezentantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T și pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului.
A fost obligată pârâta Școala cu clasele I-VIII la calcularea și plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2006-2008, actualizată în funcție de rata inflației la data plății, respingându-se în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 50 din l 128, privind statutul personalului didactic, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar conform art. 37 alin. 1 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță din venituri proprii, această dispoziție fiind reluată și în cuprinsul art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului T - ramură învățământ.
Raportat la obiectul acțiunii, tribunalul a reținut că pârâții Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului și Consiliul Local, respectiv Primarul au calitate procesuală pasivă în cauză, avându-se în vedere dispozițiile art.68 alin.1 lit. e și f din Legea nr.215/2001, conform cărora printre atribuțiile principale pe care le îndeplinește primarul, ca reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, se regăsește și întocmirea proiectului bugetului local și a contului de încheiere a exercițiului bugetar, ce sunt supuse spre aprobare Consiliului Local al municipiului T, exercitând, totodată, și funcția de ordonator principal de credite.
Raportat la data introducerii acțiunii, în temeiul prevederilor art. 166 alin. 1 și art. 283 lit. c din Codul muncii, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru prima de vacanță pe anul 2005, respingându-se în consecință prima de vacanță aferentă acestei perioade.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Consiliul Local al comunei și Primarul comunei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Consiliul Local al comunei și Primarul comunei au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată în contradicție cu dispozițiile legale în materie și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, motive de recurs prevăzute la art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenții au reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local, întrucât între recurenți și salariații reprezentați de reclamant nu există raporturi contractuale de muncă, iar Primăria comunei nu are calitatea de ordonator principal de credite, ca urmare a faptului că banii pentru salarizarea personalului didactic în cauză provin de la bugetul de stat.
A arătat că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și mai mult, cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât în considerentele hotărârii motivarea se referă la alte părți, alt probatoriu și altă natură juridică a litigiului, respectiv Consiliul și Primăria
A mai arătat că în cazul acestor litigii, ar trebui să se țină riguros seama de sintagma folosită în actul normativ "sume provenite din venituri proprii", și atât timp cât instituțiile de învățământ nu au dovedit existența acestor venituri dorind acordarea de prime din fonduri ce nu provin din activitățile lor, consideră că nu se poate dispune admiterea acțiunii.
Reclamanții-intimați nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Recursul formulat, este lipsit de interes pentru următoarele considerentele:
Astfel, obiectul litigiului pendinte îl reprezintă obligarea pârâților Primarul Comunei, Consiliul Local al Comunei, Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului la plata către salariații reprezentați de sindicat a primelor de concediu de odihnă pentru perioada 2005-2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, calculate de la data nașterii dreptului și până la data efectivă a plății.
Prin hotărârea judecătorească pronunțată, instanța de fond a obligat doar pârâta Școala cu clasele I-VIII la calcularea și plata către fiecare reclamant a sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2006-2008, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Se va observa astfel că nu au fost obligați și recurenții, așa încât nu exista un interes în promovarea prezentei căi de atac, interesul trebuind să fie personal și direct, în sensul că folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, în speță recurenții, iar nu pe altcineva.
Excepția lipsei de interes, fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs și care vizează fondul cauzei, așa încât
în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge, recursul pârâților Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului, declarat împotriva sentinței civile nr. 2159/9.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții-intimați Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din județul T în numele membrilor de sindicat și pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâților Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului, declarat împotriva sentinței civile nr. 2159/9.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții-intimați Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din județul T în numele membrilor de sindicat și pârâții-intimați Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /16.02. 2010
Tehnored.: M/ 16 ex./16.02. 2010
Prim inst.: și
Emis 14 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu