Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1898/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr.1898
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanții, G, -, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură -, cu sediul în comuna, nr.424, județul P și de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.621 din data de 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții reclamanți, G, -, reprezentați de avocat din Baroul Prahova și recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat - din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Avocat pentru recurenții reclamanți depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs la care atașează în copie un set de înscrisuri respectiv: adresele nr. 158/17/06.2009 și 1367/22.05.2009 ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Raport de expertiză contabilă judiciară efectuată în dosarul - al Tribunalului Prahova, după care având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
La rândul său avocat - depune la dosar pentru recurenta pârâtă concluzii scrise, la care atașează în copie, raport de expertiză contabilă extrajudiciară, un exemplar al acestor înscrisuri comunicându-l și reprezentantului recurenților reclamanți, după care având cuvântul, arată că luat cunoștință de întâmpinarea formulată de recurenții reclamanți și întrucât nu mai are cereri noi de formulat în cauză, solicită cuvântul asupra recursurilor.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat având din nou cuvântul pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului așa cum fost formulat, avându-se în vedere și considerentele din întâmpinarea depusă la acest termen de judecată.
Cu privire la capătul de cerere obligarea pârâtei la acordarea unei cote din profitul societății se arată că acest drept este reglementat clar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu poate fi pusă în discuție existența lui. Formularea art. 139 din CCM lasă la negocierea sindicatului cu patronatul întinderea acestui drept, modalitatea de acordare și condițiile de diferențiere. Ori dacă astfel de negociere nu avut loc, deoarece nici patronatul nici sindicatul nu au luat o astfel de inițiativă, nu se poate considera că dreptul salariaților la cota de profit nu ar mai exista.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere pentru anul 2006, aceasta trebuia să fie egală cu salariul mediu brut pe calculat celui din anul 2004 și majorat pe anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă. Din adresa nr. 1482/17.05.2008 încheiată între patronat și sindicat rezultă că începând cu 01.01. 2005 salariile urmau să se majoreze cu un procent de 13% iar în anul 2006 salariile urmau să se majoreze cu 10% conform adresei 3023/08.03.2006. Cu toate acestea, deși disponibilizările s-au efectuat în cursul anului 2005-2006 pârâta nu aplicat procentul de majorare de 13% și 10% asupra salariului mediu brut așa cum s-a prevăzut în Planul social.
Cu privire la recursul formulata de pârâta SC SA solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu precizarea că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat în aceste cazuri să depună ca dovadă în apărarea sa statele de plată din care să rezulte că suplimentarea salarială aprovizionare toamnă iarnă fost introdusă în salariul de bază, cu atât mai mult cu cât orice modificare salarială se face pe baza unui act adițional la contractul individual de muncă, probă pe care de asemenea nu reușit să o facă. Fără cheltuieli de judecată, acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.
Avocat - având din nou cuvântul pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea SC SA la plata primelor de aprovizionare toamnă iarnă ca neîntemeiată.
Se arată în esență că introducerea suplimentului salarial privind aprovizionarea de toamnă - iarnă în salariul de bază al salariaților SC s- făcut prin egalizarea pe grile, operațiune care rezultă din adresele menționate în concluziile scrise depuse la acest termen de judecată.
Cu privire la recursul formulat de reclamanții din prezenta cauză cu privire la capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere neacordată conform art.50 din CCM, este necesar să se rețină că în urma negocierilor cu sindicatul, la data de 21.04.2005 s- încheiat Planul social ca urmare procesului de reorganizare SA, prin care s- stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005 precum și criteriile de determinare cuantumului acestora în aplicarea dispozițiilor art.50 alin.3 din CCM, termenul de valabilitate fiind 31.12.2010. Astfel încasând drepturile prevăzute în planul social reclamanții nu mai pot solicita și acordarea drepturilor prevăzute de art.50 din CCM.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea societății de le acorda cota de participare la profit, așa cum corect reținut și instanța de fond, din conținutul textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să fie determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp.art.139 din CCM ci și legilor in vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Așa fiind, în urma modificărilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin Legea nr. 161/2003, vocația salariaților de primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat, fost înlăturată întrucât se aduce atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra acestui profit este Adunarea Generală Acționarilor, care trebuie să stabilească anumită cota din profit ce urmează fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art.139 din CCM.
Fără cheltuieli de judecată, acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub nr- reclamanții, G, -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa fie obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cuvenite și neacordate conform art.176 din CCM la nivel de ramură, reprezentând c/valoarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anii 2005-2006, suma actualizată în raport de indicele de inflație de la data plății efective; obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant cotei de participare la profitul anual în conformitate cu dispozițiile art.139 din CCM și a diferenței indemnizației de concediere neacordate potrivit art.50 din CCM si Planului social, sume actualizate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetele lor de muncă și că, raporturile de muncă au încetat de drept între părți.
Au susținut reclamanții că, în conformitate cu dispozițiile art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 trebuiau să beneficieze de o primă de aprovizionare toamnă-iarnă, Nn luna octombrie fiecărui an, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pe care însă pârâta nu înțeles să îl achite.
Au arătat în continuare reclamanții, că în temeiul art.139 din CCM pârâta trebuia să le achite și o cotă de participare la profitul anual începând cu data de 01.01.2005 și până la data când raporturile contractuale dintre părți au încetat.
Au mai susținut reclamanții, că în temeiul disp.art.50 din CCM pârâta era obligată să le acorde indemnizația de concediere în funcție de vechimea fiecărui salariat precum și planului social însușit de către părți, aspecte care aceasta nu le- avut în vedere.
La termenul de judecată din 23.01.2009, reclamanții au depus o precizare la acțiune, prin care au arătat că în conformitate cu art.50 din CCM la nivel de societate, înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 și art.4 din Planul social anexă la CCM pe anul 2005, salariații disponibilizați prin concedieri colective trebuiau să beneficieze de indemnizații de concediere calculate în funcție de vechimea acestora și că, deși disponibilizările colective s-au efectuat în cursul anului 2005-2006 pârâta nu aplicat procentul de majorare de 13% și 10% asupra salariului mediu brut calculat pe baza celui din anul 2004, așa cum s- prevăzut în planul social.
S- mai susținut de către reclamanți că, pârâta calculat în mod greșit impozitul asupra întregii sume acordate cu titlu de plăti compensatorii, fără ține seama de disp.art.56 alin.4 lit. din Codul Fiscal conform cărora plățile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe unitate nu se impozitează.
Drept urmare, reclamanții au arătat că nu datorau impozit până la concurența sumei calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, ci numai pentru diferența acordată în plus, calculată pe baza salariului mediu brut.
Pârâta SC SA formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate, atât timp cat s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni. A invocat și excepția prematurității numai în ceea ce privește capătul de cerere referitor la cota de participare la profit, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că prima de aprovizionare toamna-iarna fost inclusă începând cu anul 1997 în salariul de bază, așa cum rezultă din adresele comune RA SA- sindicat nr. 2328/8.10.1997 si nr. 2412/29.05.1998 ce atestă că din anul 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit s- operat in mod efectiv.
Prin sentința civilă nr.621 pronunțată la data de 12 martie 2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților,excepția prematurității și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de parată.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții, G, -, și, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada efectiv lucrată drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamna-iarnă conform art.176 din CCM la nivel de ramură, sume ce vor fi calculate și actualizate cu ocazia executării silite, raportat la perioada 2005-2006.
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 100 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acțiunea cu privire la obligarea societății la plata cotei de participare la profit și diferența indemnizației de concediere.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei, însa în perioada 2005-2006, nu au încasat drepturile cuvenite reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2005-2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie, termica, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamna-iarna, să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Reclamanții foști salariații ai pârâtei însă, în perioada 2005-2006 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamna-iarna, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază în funcție de perioada efectiv lucrată.
Apărările pârâtei în sensul că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază, nu pot fi avute în vedere întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistenta unor negocieri intre patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate, nu o exonerează pe pârâta de obligația sa de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri, nu se datorează culpei reclamanților, ci, dimpotrivă, a pârâtei.
Prima instanță a respins excepțiile invocate de pârâtă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a constatat că deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecații, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanța și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce deriva din raporturile de muncă care au existat între părți.
Referitor la excepția prematurității capătului de cerere privind cota de participare la profit, instanța a apreciat că atâta vreme cât obligațiile prevăzute în CCM nu au fost executate, iar scadența acestora se corelează cu perioada de valabilitate contractului, reclamanții sunt îndreptățiți să acționeze în temeiul vocației conferite de CCM și să pretindă această cotă după încheierea anului economic financiar precedent.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a fost respinsă, constatând că în speța sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă și acordarea unor drepturi salariale pentru care legiuitorul prevăzut un termen de prescripție de 3 ani, indiferent de izvorul acestora.
Instanța respins capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat diferența indemnizației de concediere neacordată conform art.50 din CCM, reținând că în urma negocierilor cu sindicatul, la data de 21.04.2005 s- încheiat Planul social ca urmare procesului de reorganizare SA, prin care s- stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005 precum și criteriile de determinare cuantumului acestora în aplicarea dispozițiilor art.50 alin.3 din CCM, termenul de valabilitate fiind 31.12.2010. drepturile prevăzute în planul social reclamanții nu mai pot solicita și acordarea drepturilor prevăzute de art.50 din CCM.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei de le acorda cota de participare la profit, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat. Prin modul de redactare textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să fie determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp.art.139 din CCM ci și legilor in vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect, în urma modificărilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin Legea nr. 161/2003, vocația salariaților de primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat, fost înlăturată întrucât se aduce atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra acestui profit este Adunarea Generală Acționarilor. Trebuie înțeles din acest punct de vedere că, anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația pârâtei și sindicatul reprezentativ trebuie să existe hotărâre acționarilor prin care aceștia să determine anumită cota din profit ce urmează fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art.139 din CCM.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs reclamanții, G, -, și pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții recurenți arată că instanța de fond nu a reținut că de fapt ei nu au solicitat plata plăților compensatorii prevăzute la art.4 din planul social și un număr de 2-3-4 indemnizații de concediere prevăzute de art.50 din CCM ci diferențe de plăți compensatorii datorate ca urmare a neaplicării procentului de majorare de 13 % și 10 %.
De asemenea se mai critică și faptul că instanța de fond a respins proba cu expertiză solicitată de către reclamanți, deși era concludenta, pertinentă și utilă în soluționarea cauzei.
Față de precizările făcute la acțiune, față de disp.art.4 din planul social, precum și față de concluziile raportului de expertiză invocat și actele depuse, arată recurenții ca rezultă că pârâta datorează către reclamanți drepturile salariale reprezentând diferențe plăți compensatorii prin neaplicarea procentului de majorare.
Si în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata unei cote de profit, aceasta este legală și temeinică, deoarece acest drept este clar reglementat de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu poate fi pusă în discuție existența lui.
Ori, in situația in care negocierea nu a avut loc, deoarece nici sindicatele, nici patronatul nu au luat o astfel de inițiativă nu se poate considera ca dreptul salariaților la cota de profit nu ar mai exista.
Se mai critica și faptul că instanța de fond a dispus reducerea onorariului de avocat deși nu s-a solicitat acest lucru, fără a se motiva hotărârea în acest sens.
In cuprinsul motivelor de recurs formulat de către pârâta recurentă, se arată faptul că din modul în care este redactată sentința recurată nu se poate determina dacă legea - în speță contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii a fost sau nu corect aplicată, de vreme ce instanța se limitează doar la invocarea art.176 alin.1 si 2 al ramura ignorând voit celelalte aliniate ale articolului menționat.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, pârâta SC SA a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Recurenții-reclamanți au formulat și depus întâmpinare la care au anexat înscrisuri (filele 33-69).
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată și reține următoarele.
Privitor la recursul formulat de către pârâta SC SA B:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, în conformitate cu dispozițiile art.112 alin. 5 Cod proc.civilă va respinge cererea ca nedovedită, recurenta neprecizând dovezile pe care se sprijină.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, respingând cererea de întoarcere executării silite ca nedovedită.
În ceea ce privește recursul formulat de către reclamanți:
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanți, care au fost concediați ca urmare a desființării postului în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract care la pct.4, denumit "pachete financiare"materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social).
Deși recurenții-reclamanți au susținut că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Cererea reclamanților privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, și aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CM ci și legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect în mod corect recurenta a arătat că în urma modificărilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub acest aspect că anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația recurentei și sindicatul reprezentativ trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 din CCM.
Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocație al dreptului pretins prin acțiune devine evident.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speță a OG nr.64/2001 este greșită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.
In ceea ce privește susținerea recurenților referitoare la respingerea probei cu expertiză de specialitate, Curtea va retine că instanța de fond în mod legal a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate întrucât a apreciat că înscrisurile aflat la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a lamuri pretențiile acestora.
Privitor la reducerea onorariului de avocat, Curtea va retine ca potrivit art.274 alin.3 pr.civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute in onorariile minimale, ori de cate ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.
de faptul că prin admiterea recursului formulat de parata, reclamanților li s-a respins cererea de chemare in judecata, aceasta critica urmează a rămâne fără susținere.
de considerentele mei sus arătate, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de reclamanți și să admită recursul declarat de pârâtă și în consecință să modifice în parte sentința atacată în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă, menținând în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, -, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură -, cu sediul în comuna, nr.424, județul P împotriva sentinței civile nr.621 din data de 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă - iarnă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea de întoarcere a executării ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
Fiind în concediu medical
se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red.VD
Tehnored.VD/MD
5 ex/28.10.2009
Dosar fond nr- Trib.P
R
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
