Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 19/R-CM
Ședința publică din 17 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.963 din 19 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunanlul V, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsind celelalte părți, respectiv, recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din 16 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 17 ianuarie 2008, când în urma dezbaterii, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2007, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 22 mai 2006 și până la data 1 februarie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamantul consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art. 72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamantul apreciază că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art. 25-27 din Legea nr. 138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și concluzionează în sensul că există o discriminare și este îndreptățit la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
Prin sentința civilă nr.963 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea reclamantului și obligați Obligă pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească acestuia sporul de stres și solicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația brută lunară, astfel cum a fost majorată cu celelalte sporuri pentru perioada 22.05.2006- 01.02.2007, reactualizat cu indicele de inflație calculat la plata plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a reținut cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, că este întemeiată, motivat de împrejurarea că între reclamant și acest pârât nu s-au încheiat raporturi juridice de muncă.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății prin soluția ce urmează a se pronunța instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Față de aceste considerente a fost respinsă excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul, în calitate de personal auxiliar de specialitate și personal conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform prevederilor art.3 alin. 3 din Legea nr.567/2004, a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art. 155 Codul Muncii nu era prevăzut în Legea nr. 50/1996. Prin OG nr. 56/1997 care a completat OG nr. 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996, s-a introdus dreptul reclamantului de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Insă, potrivit art.72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art.VI din OG nr.9/1997 și modificată prin OG nr.56/1997, OUG nr.75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din OG nr.83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr.177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din OUG nr. 27/2007.
Susținerea reclamantului că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta au fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică,
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drept cuvenit pe perioada 22.05.2006 - 01.02.2007, ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Arogându-și atribuții de legiferare, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv competența de a aplica dispoziții legale unei situații de fapt.
- Soluția instanței de fonf este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
În susținerea acestor motive de recurs se arată următoarele:
Nici o dispoziție legală nu stabilește că salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate se realizează prin lege organică.
Domeniul legii ordinare este regula, excepția fiind legea organică, în al cărei domeniu strict reglementat de art.72 din Constituție se regăsesc organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, nu și drepturile salariale.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permit intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe. Mai mult, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
Este de observat, susține recurentul, că sporul pentru risc și suprasolicitare psihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 prin nr.OG56/1997 privind modificarea și completarea nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
După raționamentul instanței de fond ar rezulta că nimeni nu trebuia să beneficieze de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât modificarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG56/1997 încalcă dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă.
Pe de altă parte, instanța a omis din vedere un element esențial, și anume că prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare, prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, ca unică formă de remunerare a activității acestora.
În nr.OG83/2000 se prevede abrogarea tuturor indemnizațiilor și sporurilor de care beneficiază în prezent magistrații.
Atât prin Legea nr.154/1998, cât și prin nr.OG83/2000, s-a realizat un sistem de salarizare bazat pe noi principii și pe elemente noi de determinare a veniturilor salariale - valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare. Acestea din urmă fiind majorate substanțial, la momentul respectiv au dus la creșterea remunerației personalului auxiliar de specialitate, deși s-a procedat la abrogarea unor sporuri calculate la salariul de bază.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimata-reclamantă, dar neprevăzut de legislația în vigoare. Tot Curtea arată că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
În cauza Gaygusuz/Austria s-a decis că dreptul la o alocație de urgență - în măsura în care este prevăzut de legislația națională în materie - este un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs vizând soluționarea cauzei cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv reglementat de dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, nu este fondat.
Caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul Muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Așa cum s-a reținut la judecata în primă instanță, dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Contrar celor susținute de recurent, abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Pentru aceasta s-a stabilit inițial dreptul reclamantului la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare. Nu este cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești pentru care art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000 prevede stabilirea de salarii, nu de indemnizații.
Includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în noile salarii reglementate de nr.OG83/2000 nu rezultă din modalitatea de stabilire a acestora pentru personalul în discuție.
Potrivit art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau parchetului.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din salariul de bază.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul Muncii.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Sporul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie pentru cele arătate mai sus, un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
bazei de calcul a salariului nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Astfel, corect s-a considerat la judecata fondului că aplicarea normei internaționale se impune față de normele interne invocate în apărare de recurentul-pârât, în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Pentru aceste considerente, criticile fiind neîntemeiate, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.963 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, mpotriva sentinței civile nr.963 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/07.02.2008.
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin, Veronica
