Pretentii civile. Speta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 21/R-CM
Ședința publică din 17 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.957 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsind celelalte părți, respectiv, recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din 16 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 17 ianuarie 2008, când în urma dezbaterii, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, constată următoarele;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. dosar -, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții, MINISTERUL JUSTIȚIEI TRIBUNALUL VÂLCEA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, să se dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 iulie 2004 și până la data 1 februarie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanta a relevat instanței că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art. I pct.42 din OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanta a considerat că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art. 72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art. 51, art. 72, art. 74 și art. 114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr. 24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanta apreciază că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art. 25-27 din Legea nr. 138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, a invocat dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și a concluzionat în sensul că există o discriminare și sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei precedent judiciar.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, în temeiul art. 115 Cod pr. civilă, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamantă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamantei conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice; Legea nr. 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficia reclamanta la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul relevă instanței că între reclamanta și Ministerul Finanțelor Publice nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât, ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.957 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost dmisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, a fost respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de stres și solicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația brută lunară, astfel cum a fost majorată cu celelalte sporuri pentru perioada 4.09 2004 - 1.02. 2007, reactualizat cu indicele de inflație calculat la plata plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
Față de dispozițiile art. 137 Cod pr. civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, judecata pe fond a pricinii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că este întemeiată, motivat de împrejurarea că între reclamantă și acest pârât nu s-au încheiat raporturi juridice de muncă.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor legale menționate, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că aceasta este întemeiată parțial, deoarece cererea a fost formulată la data de 04.09.2007 cu depășirea termenului imperativ de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003, astfel încât s-a admis această excepție și s-a constatat prescris dreptul la acțiune pe perioada 1.07. 2004 - 4.09. 2004.
Referitor la excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății prin soluția ce s-a pronunțat instanța nu a pătruns în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci a verificat temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Față de aceste considerente, a fost respinsă excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, reclamanta în calitate de personal auxiliar de specialitate și personal conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform prevederilor art.3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor, ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art. 155 Codul Muncii, nu era prevăzut în Legea nr. 50/1996. Prin OG nr. 56/1997 care a completat OG nr. 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, prin art. 421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a introdus dreptul reclamantei de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art. 72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din OG nr. 9/1997 și modificată prin OG nr. 56/1997, OUG nr. 75/1997 și Legea nr. 154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct.41 din OG nr. 83/2003. Totodată, prin art. 50 alin.2 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art. 11,precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr.177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit.a din OUG nr. 27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG 83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994. Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanta au fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drept cuvenite pe perioada 04.09.2004 - 01.02.2007, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției B, criticând-o pentru netemeinicie invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă după cum urmează:
1. Într-un prim motiv de recurs se arată că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 care au reglementat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost abrogate prin nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că prima instanță a aplicat dispoziții legale abrogate, abrogarea făcându-se cu respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă.
De altfel, Ordonanța nr.83/2000 nu a avut în nici un caz ca finalitate diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri, indemnizația unică de care beneficia reclamanta la acel moment.
2. În cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 al Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanta nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceasta nu este titulara unui drept existent în patrimoniul său pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Concluzionează recurentul că art.1 din Protocolul 1 nu are scopul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică drepturile salariale ale personalului din sistemul justiției au fost majorate substanțial.
Analizând sentința formulată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, este nefondat, întrucât se critică netemeinicia soluției primei instanțe care a aplicat dispoziții legale abrogate.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamantă.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamantei.
Cum reclamanta a fost lipsită de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.957 din 19 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/
2 ex/05.02.2008
Jud. fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin, Veronica
