Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1943/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1943
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâta Conf Internațional SA împotriva sentinței civile nr.1080 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamantă avocat, pentru pârâtă consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1080/02.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC CONF INTERNATIONAL SA T și a dispus anularea deciziei nr.1984/12.09.2008, decizând totodată repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei anulate, în sensul reluării activității în muncă a reclamantei, la locul stabilit prin contractul de muncă, respectiv la punctul de lucru din localitatea,
Instanța de fond a constatat că prin acțiunea sa, reclamanta a cerut instanței să anuleze decizia de delegare nr.1948/12.09.2008 emisă de pârâta angajatoare, solicitând reluarea activității în muncă la locul stabilit prin contractul de muncă, respectiv la punctul de lucru din, cu reglementarea statutului printr-o decizie legală, iar în caz contrar, desfacerea contractului de muncă prin disponibilizare, cu respectarea prevederilor legale în materie precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a susținut că a fost angajată cu contract de muncă de către societatea pârâtă, având funcția de muncitoare necalificată în confecții, iar în contractul de muncă, la punctul D s-a prevăzut că locul de muncă va fi unul fix, respectiv la punctul de lucru al angajatorului localizat în, jud.T, în timp ce la punctul N - dispoziții finale - se precizează în contract că orice modificare privind clauzele contractuale, în timpul executării contractului de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, conform dispozițiilor legale.
Reclamanta a mai susținut că pârâta a emis la data de 12.09.2008 decizia nr.1948, prin care a hotărât în mod unilateral schimbarea locului său de muncă, și anume de la punctul de lucru din la sediul firmei din,-, începând cu data de 01.10.2008, iar această modificare s-a operat fără încheierea actului adițional prevăzut în contractul de muncă și fără o înștiințare prealabilă. De aceea, decizia contestată nu poate constitui nici măcar îndeplinirea obligației de informare cu privire la modificarea contractului de muncă, prev. de art.17 alin.1 mun. deoarece conforma alin.4 al aceluiași articol, în termen de 15 zile de la informarea salariatului, se impune încheierea unui act adițional la contractul de muncă, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, deși au trecut 15 zile de la comunicarea deciziei.
În această situație, reclamanta a susținut nulitatea deciziei, fiind contrară prevederilor legale din legislația muncii, decizia unilaterală a angajatorului de schimbare a locului de muncă fiind luată cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractul de muncă, iar neprezentarea la nul loc de muncă nu poate fi considerată abatere disciplinară și nu poate sta la baza desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare, susținând că decizia nr.1948/12.09.2008 este temeinică și legală, modificarea locului de muncă al reclamantei realizându-se în condiții de perfectă legalitate, aceasta păstrându-și salariul și funcția, astfel cum prevede art.42 alin.2 mun. iar afirmațiile contestatoarei că nu ne-am afla în prezența unei delegări este nejustificată, delegarea fiind o măsură obligatorie de respectat de către salariat, fiind luată prin dispoziția angajatorului, iar refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire decizia de delegare reprezintă o încălcare a îndatoririlor de serviciu, care poate atrage măsuri disciplinare.
Pârâta a mai arătat că informarea reclamantei cu privire la modificarea locului de muncă a fost îndeplinită încă din data de 01.09.2008, iar prevederile art.17 alin.4 mun. invocat de aceasta prevede și o excepție, pe care însă reclamanta nu o mai menționează și anume, că orice modificare a unuia din elementele prev. la alineatul 2, în timpul executării contractului de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă că este posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil, or în speță este vorba despre o delegare și astfel, nu a fost cazul încheierii unui act adițional.
Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că reclamanta este angajata pârâtei, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM T sub nr.-/12.03.2007 și își desfășoară activitatea la punctul de lucru din localitatea.
Prin decizia nr.1948/12.09.2008, pârâta a dispus ca începând cu data de 01.10.2008, reclamanta să își desfășoare activitatea la sediul principal al firmei, din T,-, etaj V, însă această deciziei este un act prin care angajatorul a modificat unilateral contractul individual de muncă încheiat cu salariatul, modificând locul muncii, fiind astfel încălcate disp.art.41 alin.1 Codul muncii.
În același context, instanța de fond a mai reținut că nu se poate reține apărarea pârâtei cu privire la faptul că prin decizia nr.1984/12.09.2008 ar fi avut loc o delegare a salariatului, deoarece delegarea reprezintă exercitarea temporară, prin dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă, ori prin decizia contestată s-a realizat o modificare definitivă a locului muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâta SC CONF INTERNATIONAL SA T, motivat în drept cu disp.art.304 pct.8 și 9.pr.civ precum și cu disp.art.304 ind.1 pr.civ. susținând că instanța de fond a interpretat greșit atât contractul individual de muncă al reclamantei - intimate, cât și disp.art.41 rap.la art.44 alin.1 din Codul muncii, în condițiile în care prin decizia contestată s-a operat doar o delegare și nu a modificare permanentă și unilaterală a contractului de muncă, determinată de nevoia de calificare și perfecționare a reclamantei și de randamentul scăzut al grupei de la punctul de lucru din.
În acest context, raportat la art.44 din Codul muncii, delegarea fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru o perioadă similară, iar la data depunerii contestației de către salariată - 30.09.2008 - termenul de delegare de 60 de zile nu expirase încă.
Totodată, s-a reproșat primei instanțe că prin repunerea părților în situația anterioară s-au ignorat drepturile angajatorului, în raport cu art.40 alin.1 Codul muncii, răpindu-se dreptul patronului de a-și organiza activitatea întreprinderii, fiind afectată capacitatea decizională a acestuia, câtă vreme deschiderea, menținerea sau închiderea punctului de lucru de la este o decizie care aparține exclusiv acestuia, care singur poate aprecia eficiența economică a oricărei astfel de acțiuni.
De asemenea, recurenta a mai arătat că datorită neîndeplinirii obligațiilor rezultate din decizia de delegare nr.1948/12.09.2008 de către reclamanta - intimată, aceasta a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în temeiul prev. art.263 Codul muncii, pentru absențe nemotivate de la noul loc de muncă și în plus, recurenta a încetat colaborarea cu furnizorii de servicii și cu proprietarul spațiului punctului de lucru din, unde s-a încetat astfel activitatea.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de fond a interpretat corect clauzele cuprinse la punctul D din contractul individual de muncă, legat de locul convenit de părți pentru prestarea muncii salariate, respectiv la punctul de lucru din și totodată, a realizat o corectă interpretare a disp.art.40 și 41 Codul muncii, cu raportare la disp.art.43 și 44 Codul muncii, despre care s-a observat că nu au fost respectate de către angajator, care a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fără acordul salariatului, schimbându-i locul muncii și a încercat să mascheze această modificare printr-o decizie de delegare, care însă nu întrunește condițiile prevăzute de Codul muncii.
Curtea, analizând recursul declarat de pârâtă, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ și cu aplicarea disp.art.304 ind. 1.pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind aplicabile motivele de modificare prev. de art.304 pct.8 și 9.pr.civ.
Din acest punct de vedere, curtea va constata că ceea ce reprezintă strict obiectul judecății în prezenta cauză este decizia nr.1948/12.09.2008, raportat la dispozițiile contractuale agreate de părți cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, pe care recurenta o intitulează ca și o decizie de delegare, susținând că nu a operat o modificare unilaterală a contractului de muncă al salariatului.
Or, în acest context, înainte de toate, angajatorul este obligat să observe și să respecte condițiile de fond și de formă ale instituției delegării, care în esență reprezintă o schimbare temporară a locului și condițiilor de muncă ale salariatului și care presupun o serie de drepturi și obligații corelative suplimentare.
Însă, revenind la condițiile de formă, delegarea, potrivit ART. 43 Codul muncii reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă, iar potrivit ART. 44, delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
In plus, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Anterior, ART. 42 Codul muncii dispune într-adevăr că ocul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă, iar pe durata delegării, respectiv a detașării, salariatul își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.
Aceste dispoziții legale trebuie suprapuse și observate în cadrul deciziei nr.1948/12.09.2008 nu se face nici un fel de referire la disp.art.43 și 44 din Codul muncii, și nu se specifică nicăieri nici că este vorba despre o delegare și nici nu se prevede caracterul temporar al acestei măsuri, respectiv indicarea termenului maxim de 60 de zile, cu posibilitatea de prelungire suplimentară pentru o perioadă similară (fila 13 dosar fond).
Pe de altă parte, curtea va constata că este incontestabil că recurenta - pârâtă, în calitate de angajator are dreptul, potrivit art.40 să se preocupe de buna organizare și funcționare a societății și să ia măsurile care se impune pentru eficientizarea activității și sporirea profitului, însă orice astfel de măsură trebuie luată sub rezerva respectării legalității și inclusiv a drepturilor salariaților. Și dacă într-adevăr, punctul de lucru de la s-a dovedit a fi nerentabil, atunci acesta putea să fie închis, numai că situația angajaților trebuia să fie rezolvată printr-o altă modalitate, fie de concediere din motiv neimputabile acestora, potrivit art.65 și urm. Codul muncii, determinate de nevoia de reorganizare a activității, fie prin transferul angajaților de la acest punct de lucru, la sediul central al firmei din T, fie prin suspendarea contractului de muncă în condițiile art.53 Codul muncii.
De aceea, curtea va constata că este irelevant faptul că reclamanta a promovat prezenta acțiune la data de 30 septembrie 2009, afirmativ în interiorul celor 60 de delegare în raport cu data de 12.09.2008, data emiterii deciziei nr.1948, câtă vreme această decizie nu are caracteristicile de formă și de fond ale unei delegări, ci ale unei modificări unilaterale a contractului individual de muncă, dictat de alte criterii și considerente decât cele care ar justifica o delegare, ceea ce contravine atât contractului individual de muncă, cât și art.17 și 41 Codul muncii.
De altfel, în sprijinul acestuia argument vine chiar susținerea recurentei, care a arătat în motivele de recurs (fila 7 - dosar recurs), că activitatea de la punctul de lucru din a devenit nerentabilă, generatoare de cheltuieli excesive și că a luat decizia închiderii acestuia, dar în această ipoteză se impune aplicarea art.65 și urm. Codul muncii și nicidecum la adoptarea deciziei nelegale contestate, în dezacord atât cu dispozițiile contractuale, cât și cu cele ale Codului muncii.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev.art.312 rap.la art.304 ind.1 și la art.304 pct.8 și 9.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta SC CONF INTERNATIONAL SA T împotriva sentinței civile nr.1080/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prev. art.274 pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în recurs, recurenta aflându-e în culpă procesuală, iar cuantumul onorariului unui avocat reprezintă o chestiune ce ține de raporturile contractuale dintre aceste și clientul său, care nu poate fi cenzurată în mod discreționar de către instanța de judecată, care astfel s-ar interfera nejustificat și nerezonabil în libertatea părților (justițiabil-avocat) de a contracta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Conf Internațional SA împotriva sentinței civile nr.1080/ 2.04.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Timiș.
Obligă recurenta să plătească intimatei rancov suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/11.01.2010
Tehored.DR/13.01.2010
2 ex.
Prima instanță - Trib.
Judecători:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Cristian Pup
