Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1973/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1973
Ședința publică din data de 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1114 din 4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Câmpina,-, județ P și intimata-pârâtă, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă - "" SA, avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant și intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru recurenta-pârâtă - ""SA declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-pârâte că nu mai are cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-reclamantă - ""SA, avocat expune, în principal, motivele de ordine publică ce vizează cel de-al doilea capăt de cerere privind beneficiile reprezentând cota din profit și solicită respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea beneficiilor reprezentând cotă din profitul recurentei, în principal ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; ca fiind prematură, ca fiind prescrisă și ca fiind inadmisibilă, precum și respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea unor suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C ca neîntemeiat.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. În secundar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză în sensul ca experta să aibă în vedere la calcularea sporurilor premiale solicitate ștatul de plată al fiecărui salariat. Fără cheltuieli judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil declarat de față în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată civilă, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, pe pârâta B, prin reprezentanții săi legali, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pe anii 2004-2005, în sumă totală de 2782,92 lei din care suma de 2380 lei reprezentând prime de Paște 2005 și C 2004, iar 402,92 lei-reactualizarea cu indicele inflației - precum și prima anuală reprezentând beneficiul pentru anul 2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al societății pârâte ca șofer la, raporturile de muncă încetând la data de 16 noiembrie 2005 când a fost disponibilizat și că nu a primit suplimentările salariale reprezentând primele de C 2004 și Paști 2005 prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă.
În plus, reclamantul a solicitat și contravaloarea beneficiului ( cota de participare la profitul anual) cuvenit pentru anul 2005, în temeiul art.139 din contractul colectiv de muncă și care nu i-a fost plătit.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus înscrisuri (filele 3-14) și a cerut administrarea probelor cu interogatoriu și cu expertiză salarizare care să-i verifice susținerile pe baza documentelor aflate la sediul societății pârâte și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză (fila 57).
În conformitate cu art.115 Cod pr.civilă, pârâta - SA B, fiind legal citată, a depus la dosar întâmpinare (filele 31-34) la care a atașat înscrisuri (filele 35-54) prin care a solicitat în principal respingerea acțiunii ca prescrise arătând că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă este de 6 luni iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți salariații, inclusiv de acesta, astfel că aceste drepturi fiind plătite, nu mai pot fi solicitate a doua oară.
În cauză s-a dispus și efectuat o expertiză de specialitate contabilă de către expert (filele 74-82).
Pârâta a formulat de asemenea note scrise (filele 85-86 și 96-98).
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1114 din 4 aprilie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă constatând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale al căror termen de prescripție este de 3 ani și nu art. 283 alin.1 lit. e din același cod și a admis în fond acțiunea reclamantului, obligând pârâta să plătească acesteia suma totală de 2068 din care 1430 lei reprezentând drepturile salariale ca prime de C 2004 și Paști 2005 iar suma de 639 lei-beneficiul constând în cota de participare la profitul anual pentru anul 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii la plata efectivă precum și 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte și că în perioada 2004-2005, conform art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (denumit în continuare ) acesta avea dreptul cu ocazia sărbătorilor de Paște și de la câte o primă echivalentă cu un salariu de bază mediu pe unitate.
Cuantumul acestor drepturi salariale a fost stabilit prin expertiza contabilă salarizare din care a rezultat că primele în litigiu-în valoare totală de 1430 lei-nu au fost plătite, contrar susținerilor făcute de pârâtă prin întâmpinare, la fel ca și cota de participare la profitul anual al societății-stabilit de expertă la valoarea de 639 lei pentru anul 2005.
Prima instanță a reținut că lipsa negocierilor dintre sindicat și patronat nu afectează existența dreptului la plata cotei de participare la profitul anual al societății-cuvenit reclamantului în conformitate cu prevederile art.139 din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs (filele 4-8) pe care ulterior l-a dezvoltat (filele 17-36) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamantul și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși acesta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantului numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamant.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile:lipsei calității procesuale active a reclamantului, a prematurității, a prescripției și respectiv a inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții-a prescripției dreptului material la acțiune-recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a argumentat de instanța de fond care a respins greșit această excepție.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților-ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare și nu s-a înfățișat la judecata recursului.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul verificării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat(calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că acesta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs (filele 33) că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al reclamantului-intimat, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare ) SA.- niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimat și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamantului la acțiune nu există câtă vreme norma art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii, declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283.1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantului ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea totală netă actualizată de 1430 lei.
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru anul 2005, Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din a admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză (fila 82) la suma totală de 639 lei.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anul 2005).
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome, dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative- rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual
drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ, în temeiul art.312 din același cod, va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul înlăturării ca neîntemeiate a obligației pârâtei de a plăti reclamantului suma de 639 lei ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societății, pentru anul 2005, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1114 din 4.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Câmpina,-, județ P, intimata-pârâtă, cu sediul în,-, județul P și în consecință:
Respinge excepțiile invocate de recurentă ca neîntemeiate.
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că înlătură obligarea pârâtei - "" SA la plata către reclamant a sumei de 639 lei reprezentând cota de participare la beneficiu anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
--- - - - -- -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./21.10.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
