Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1994/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1994
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
- - -
Grefier - --
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intervenienții, ȘI, toți cu domiciliu ales la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în--14, sector V, B, împotriva sentinței civile nr.1324/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, toate cu domiciliul ales la.B - Biroul Penal,-,. cam.507, sector 2 și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ cu sediul în B,--14, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este scutit de plata taxei de timbru, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea deciziei.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată inițial Tribunalului București și înregistrată sub nr-, reclamanții, și au solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata drepturilor salariale constând în sporul de periculozitate de 15% din salariul de bază brut, începând cu 1.02.2005 și în continuare, pentru viitor, drepturi care să fie reactualizate până la data plății efective; acordarea anual a câte 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu concediul aferent anului 2005, prin compensare în bani pentru trecut și în continuare pentru viitor; obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați, îndeplinind astfel o activitate de mare risc, care este recunoscută de legiuitor în art. 2 din OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Se mai arată că în prezent beneficiază de sporul de condiții nocive, generat exclusiv de mânuirea dosarelor și actelor provenite de la diverse persoane, dar solicită și sporul de periculozitate, recunoscut de art. 77 din legea nr. 303/2007și art. 27 din OUG27/2006.
Referitor la al doilea capăt de cerere, se arată că deși beneficiază de sporul de condiții vătămătoare, totuși nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 142.
Prin încheierea din data de 25.06.2008 a Tribunalului Bucureștis -a dispus față de disp. Art. I și II din OUG75/2008 scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia Curții de Apel București.
Această instanță, față de admiterea în cauză a cererii de strămutare a judecării cauzei, prin încheierea din data de 20.10.2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința nr. 52/2009 a Curții de Apel Ploieștis -a dispus, în urma Deciziei nr. 104/2009 a Curții Constituționale, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
La data de 26.03.2009 s-a formulat de către numiții, -, - și, cerere de intervenție în interes propriu, obiectul său fiind identic cu cel al prezentului dosar.
În cauză a formulat întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față de împrejurarea că potrivit disp. Art. 282. părți într-un litigiu de muncă pot fi doar salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele și alte persoane care au vocație în temeiul unei legi speciale.
Se arată că Ministerul Finanțelor nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților.
De asemenea, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Baf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada februarie-aprilie 2005.
Totodată, acest pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr. 1324 pronunțată la data de 22 iunie 2009 Tribunalul Prahovaaa dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea pentru perioada 01.02.2005-15.05.2005, ca fiind prescrisă.
S-a respins în rest acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă B și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de, -, - și, ca neîntemeiată, precum și cererea de chemare în garanție.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
nu este direct plătitor al drepturilor salariale pretinse de reclamanți, aceștia neaflându-se în raporturi directe cu Ministerul Economiei și Finanțelor, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, și aceasta este întemeiată, față de dispozițiile 283 alin. 1 lit. c, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Instanța a constatat că reclamanții s-au adresat instanței la data de 16.05.2008, solicitând plata drepturilor salariale începând cu luna februarie 2005, astfel încât dreptul material la acțiune apare ca fiind prescris pentru perioada 01.02.2005 - 15.05.2009.
În legătură cu fondul pretenției, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
În privința primului capăt de cerere, instanța a reținut că salarizarea magistraților este reglementată în prezent de dispozițiile OUG27/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 7 din acest act normativ, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul lucrat efectiv în aceste condiții.
Instanța a constatat că reclamanții au solicitat acordarea, pe lângă a acestui spor, a unui alt spor de 15%, pentru condiții de periculozitate, a cărei acordare nu este însă reglementată de lege.
Referirile la art. 77 din Legea nr. 303/2004 nu justifică dreptul reclamanților de a beneficia de sporul solicitat.
Acest text legal prevede că udecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.
Se mai arată că măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora se stabilesc prinhotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Administrației și Internelor.
Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că măsurile speciale de protecție constau în paza propriu zisă a magistraților sau a membrilor familiilor acestora, legea neprevăzând instituirea unui spor pentru condițiile periculoase.
De altfel, legea face referire la o hotărâre a Guvernului, act normativ prin care nu se pot reglementa drepturi salariale.
Potrivit art. 32 din OUG27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistrații-asistenți beneficiază si de drepturile stabilite in mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale, or nici un alt act normativ nu prevede acordarea sporului de periculozitate acestei categorii de personal.
În legătură cu cel de al doilea capăt de cerere, reclamanții fac trimitere la dispozițiile art. 142 Codul Muncii, conform cărora salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Acest text legal nu se aplică însă reclamanților, întrucât, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 46/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, magistrații constituie o categorie specială de personal, care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Este vorba despre un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuți statul, reprezentat de Președintele României și
Drepturile și obligațiile acestei categorii de personal sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii și legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Referirile la Codul Muncii nu își găsesc astfel aplicabilitate în situația magistraților, dreptul acestora la concediul de odihnă fiind reglementat de legea specială, care prevede dreptul la concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare pe an, neexistând nici un fel de derogare de la această dispoziție.
Împotriva sentinței au declarat recurs intervenienții criticând-o ca netemeinică și nelegală in baza disp.art.304 pct.8 si 9 pr.civilă corob. cu disp.art.3041pr.civilă.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu interpretarea si aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente in cauză.
Astfel, sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați si personalul asimilat acestora și de art.7 din OUG nr.27/2006 republicată in procent de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase in sensul de a fi vătămătoare.
In art.77 din legea nr.303/2004 republicată se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața sau integritatea fizică, familiile sau bunurile acestora, modul diferențiat de stabilirea sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit de CCM unic nr.1116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 alin.1 lit.c și art.295 alin.2 din Legea nr.53/2003 modificată și art.11 lit.d din Leega nr.130/1996.
Prin urmare, personalul din sistemul justiției se regăsește în prezența a doua categorii de condiții periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora este evidențiat expres și fră echivoc în prevederile art.27 din OUG nr.27/2006.
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea a 3 zile in plus la concediu potrivit art-.79 din Legea nr.303/2004 republicată, magistrații și personalul asimilat acestora beneficiază de 35 de zile de concediu plătit de odihnă, aceasta normă fiind derogatorie de la art.140 codul muncii.
Totuși, arată recurenții, această prevedere nu înlătură celelalte dispoziții ale codului muncii, unde la art.142 este prevăzut că salariații care lucrează în condiții grele beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare, dispoziția legală fiind imperativă și nu facultativă.
Totodată se mai critică hotărârea și sub aspectul faptul că instanța de fond a aplicat deciziile nr.818, nr.819, nr.820, nr.821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, in condițiile in care "dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar daca există neconcordante intre pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, iar dacă existe neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Instanța internațională a conchis, in altă ordine de idei, ca principiul remunerării egale din art.119 din Tratatul d l Roma este susceptibil a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care aceasta dispoziție le-o conferă justițiabililor, in special in cazul discriminărilor care iși au originea in mod direct in dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
In combaterea motivelor de recurs, intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauza, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Sporul solicitat de către recurenți a fost prevăzut inițial in Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, mențiune reluată și in cuprinsul actualei legislații de salarizare a judecătorilor și procurorilor.
Recurenții solicită, însă, acordarea unui așa numit "spor de periculozitate" începând cu data de 1 februarie 2005 in conformitate cu prevederile art.7 din Ordonanța de Guvern nr.27/2006, spor care este unul și același cu sporul acordat de legiuitor atât magistraților, personalului auxiliar de specialitate cat si funcționarilor publici pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, legiuitorul nedistingând în acest text de lege intre doua sporuri diferite, unul de toxicitate și celălalt de periculozitate, chiar dacă enumeră la acest capitol și condițiile vătămătoare sănătății și condițiile deosebite, grele de muncă.
In aceste condiții recurenții in mod eronat aduc in sprijinul solicitărilor lor prevederile dreptului comun, respectiv Codul Muncii și ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 prelungit pentru anul 2007 in condițiile in care fac parte dintr- categorie profesională speciala care are un statut propriu și legi speciale care reglementează funcționarea acestei profesii și salarizarea.
Dincolo de faptul că dispozițiile Codului Muncii invocate de reclamanți reglementează același spor la care fac referire dispozițiile legii nr.567/2004, ale Legii nr.50/1996, precum și ale Ordonanței de Guvern nr.8/2007, spor care prin urmare nu poate fi acordat de doua ori, dispozițiile Codului muncii reprezintă în prezenta cauza norma generală, in timp ce dispozițiile legilor speciale menționate reprezintă norma specială. Or, norma speciala are prioritate in aplicare, in vreme ce norma generala se aplică numai dacă norma speciala nu are astfel de prevederi, ceea ce nu este cazul in speță.
In ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond a aplicat deciziile nr.818, nr.819, nr.820, nr.821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, in condițiile in care "dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar daca există neconcordante intre pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, iar dacă existe neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, Curtea va retine:
Neacordarea acestui așa zis "spor de periculozitate", in fapt neacordarea de două ori a sporului pentru condiții deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase de muncă, nu constituie o discriminare, așa cum este aceasta definită in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe baza de etnie, rasă, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Raportat la dispozițiile art.16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.429/2003, Curtea Constituționala a statuat constant in jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Astfel, așa cum s-a arătat principiul egalității in fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât daca la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate in aceeași situație, in baza unora din criteriile enumerate la art.2 din nr.OG137/2000.
De altfel și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constanta in a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine in cazuri similare.
Ceea ce solicită de fapt recurenții reclamanți este ca instanța să le acorde sporul pentru condiții deosebite, grele, periculoase sau vătămătoare de două ori, in procent de 30 " și nu de 15 %, așa cum este prevăzut, cu încălcarea dispozițiilor art.77 din Legea nr.303/2004 republicată și art.7 din OUG nr.27/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Acest lucru nu este posibil intrucat instanța investită cu un litigiu nu poate decat să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege. Acordarea sporului de periculozitate solicitat ca un spor separat de sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase de muncă este de competența exclusivă a puterii legislative.
In mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, reținând în cauză referirile la disp.art.77 din Legea nr.-, republicată nu justifică dreptul magistraților de a beneficia de sporul solicitat, acest text de lege făcând referire la dreptul magistraților de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor și nu dreptul de a beneficia de un spor pentru condiții periculoase.
de cel deal doilea capăt de cerere, instanța in mod corect a respins pretențiile recurenților reclamanți, reținând ca dispozițiile art.142 din Codul Muncii invocate de aceștia în sprijinul solicitărilor lor nu se aplică reclamanților întrucât "așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 46/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, magistrații constituie o categorie specială de personal, care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Este vorba despre un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuți statul, reprezentat de Președintele României și "
Având in vedere aceste aspecte, drepturile și obligațiile acestei categorii de personal fiind reglementate de Legea nr.303/2004, Legea nr.304/2004 și Legea nr.317/2004, este evident că referirile la Codul Muncii nu își găsesc aplicabilitatea, dreptul acestora la concediul de odihnă fiind reglementat prin aceste legi speciale, neexistând nici un fel de derogare de la aceste dispoziții.
Față de aceste considerente, avându-se in vedere si disp.art.312 pr.civilă corob. cu disp.art.304 pct. 8 si 9 si 3041pr.civlă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții, ȘI, toți cu domiciliu ales la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în--14, sector V, B, împotriva sentinței civile nr.1324/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și, toate cu domiciliul ales la.B - Biroul Penal,-,. cam.507, sector 2 și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ cu sediul în B,--14, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
- - - - - -
Grefier
--
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.20 ex./02.11.09
/
f- Trib.
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
