Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1996/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1996
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
- - -
Grefier - --
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-,județul P împotriva sentinței civile nr.1301 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata - reclamanta domiciliată în Târgoviște,-(C), județul D și intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște,-, județul D, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3,.2, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, iar prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că din partea recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -au depus la dosar, prin serviciul registratură, note scrise.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de contencios Administrativ, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a solicitat obligarea acestora să-i plătească suma de 2164 lei, reprezentând sporul de 25 % pentru vechime în muncă cuvenit în perioada 15.07.2005 - 01.10.2005, actualizată cu indicele de inflație, calculat de la data nașterii dreptului și până la executarea hotărârii, precum și efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Motivând în fapt cererea, reclamanta a arătat că îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de la data de 15.07.2005 până la data de 01.10.2005 când a fost eliberată din funcție prin pensionare, că nu i s-a acordat acest spor invocându-se suspendarea dreptului pentru magistrați prin aplicarea prevederilor art.33 (3) din Legea nr. 50/1996, că a beneficiat de sporul de vechime în calitate de procuror financiar la Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D până la 01.11.2000, că ulterior i s-a recunoscut acest drept în cadrul termenului legal de prescripției prin sentința civilă nr.1271/29.09.2006 a Tribunalului Dâmbovița.
Reclamanta a mai menționat că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a statuat că dispozițiile art.33 (3) din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 și art.50 din nr.OUG177/2002, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007 de sporul de vechime în muncă, în cuantum legal, că acest spor s-a acordat și celor care au îndeplinit funcția de judecător sau procuror financiar, că decizia este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329(3) Cod procedură civilă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.33(1) din Legea nr.50/1997, decizia, art.40 și 161 din Codul muncii.
Au fost anexate cererii, în copie Decretul nr.669/21.07.2005 al Președintelui României pentru numirea în funcția de procuror al reclamantei, Decretul nr.1328/14.12.2005 pentru eliberarea din funcție a reclamantei, sentința civilă nr.1271/2006 a Tribunalului Dâmbovița, certificatul nr- eliberat de Curtea de Apel Constanța referitor la respingerea recursului împotriva sentinței nr.1271/2006.
Prin întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 15.07.2005 - 15.08.2005, întrucât art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prevede că dreptul la acțiune se stinge prin prescripției dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ținându-se când și de decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că nu se poate dispune obligarea la plata actualizată a drepturilor bănești pentru că plata era posibilă doar dacă drepturile salariale erau înscrise în bugetul propriu, ori în bugetul pe anul 2005 nu au fost cuprinse și sumele reprezentând sporul de vechime, iar plata indicelui de inflație se poate face numai pe intervenția legiuitorului.
Cu privire la înregistrarea mențiunilor referitoare la sporul de vechime în carnetul de muncă, pârâtul a solicitat respingerea cererii deoarece înscrierile se pot face numai cu respectarea prevederilor art.1 alin.2 din Decretul nr.92/1976, sporul de vechime reprezentând o categorie de drepturi ce nu poate fi înscrisă în carnetul de muncă.
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca acesta să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă sumele reprezentând pretențiile reclamantei, motivând că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de bugetul de stat, conform art. 131 pct.1 din Legea nr.304/2004, că chematul în garanție coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar și întocmește proiectele legilor bugetare potrivit art.19 din Legea nr.515/2002 privind finanțelor publice.
La data de 15.10.2008 reclamanta a întregit cererea de chemare în judecată și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Curții de Conturi a României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și obligarea pârâtei Curții de Conturi la plata sumei de 16.422 lei reprezentând sporul de vechime în muncă de 25 %, necalculat și neachitat în perioada 01.11.2000 - 17.07.2003, actualizată cu indicele de inflație, motivând că în perioada 1993 - 26.07.2005 a îndeplinit funcția de procuror financiar, că a beneficiat de sporul de vechime în baza Legii nr.50/1995 până la data de 01.11.2000, că sporul s-a acordat personalului auxiliar și după această dată, fiind astfel discriminați și încălcându-se principiul nediscriminării consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reclamanta a mai susținut că prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a - Secțiile Unite s-a statuat că judecătorii, procurorii, inclusiv persoanele care au îndeplinit funcția de judecător și procuror financiar au beneficiat de sporul de vechime până la intrarea în vigoare a Legii nr.45/2007, că nu operează prescripția pentru că se consideră că a intervenit cazul de suspendare a aplicării art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 și așa cum a statuat ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/15.12.2005 se impune să se considere întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pe durata măsurilor de suspendare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.50/1996, Codului Muncii, art.8 din Decretul nr.167/1958 și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție menționate anterior.
Împreună cu cererea de reîntregire au fost depuse, în copie carnetul de muncă (extras) și decizia civilă nr.2/08.01.2008 a Tribunalului Dâmbovița.
Prin încheierea din 17.10.2008 s-a transpus cererea la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a aceleiași instanțe, iar prin sentința nr.59/17.02.2009 s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
După înregistrarea cauzei la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, pârâta Curtea de Conturi, prin întâmpinarea formulată la data de 09.06.2009, a solicitat respingerea acțiunii motivând că sporul de vechime a fost abrogat începând cu data de 01.11.2000 prin modificările aduse Legii nr.50/1996 de nr.OG83/2000, că începând cu data de 01.01.2003, magistrații și personalul asimilat magistraților au fost salarizați în baza prevederilor nr.OUG177/2002 care nu fac nicio referire la sporul de vechime prevăzut de art.50, prevăzându-se expres abrogarea art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și altor drepturi ale magistraților, că și Curtea Constituțională prin numeroase decizii, printre care nr.12/18.01.2005, 38/25.01.2005, 118/24.02.2005, 129/01.03.2005, 174/24.03.2005 a reținut beneficiul unor drepturi suplimentare printre care și sporul de vechime, nu constituie un drept constituțional fundamental, astfel că prevederile art.53 din Constituție nu sunt incidente.
Prin sentința civilă nr.1301 din 10 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 17.07.2003, invocată din oficiu și a respins cererea de întregire față de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 15.07.2005 - 11.08.2005, invocată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantă față de ceilalți pârâți pe această perioadă.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea reclamantei, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a obligat pe acești pârâți la plata către reclamantă a sporului de vechime de 25 % pentru perioada 11.08.2005 - 01.10.2005, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, urmând să efectueze și mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu pentru perioada 01.11.2000 - 17.07.2003, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o în raport de prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care stabilesc că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și dispozițiile art.1, 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, care stabilesc că dreptul la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de prescripției de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pentru aceleași considerente a admis și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 15.07.2005 - 11.08.2005 invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiția a respins-o pentru această perioadă.
Susținerea reclamantei că dreptul privind sporul de vechime pentru perioada 2000 - 2003 fost suspendat nu este corectă pentru că prin nici un act normativ nu s-a făcut vreo mențiune referitoare la suspendarea plății sporului de vechime, așa cum s-a prevăzut pentru prima de vacanță prin legile bugetului de stat pe anii 2001 - 2006.
Referitor la cererea de chemare în garanție a instanța a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art.281 din Codul muncii scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă, conform art.282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a codului d e procedură civilă.
A apreciat instanța de fond că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate pasivă, având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite conform dispozițiilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe fondul cererii instanța a reținut că prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite s-a statuat că dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.I pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Întrucât decizia menționată este obligatori, conform art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, s-a admis cererea și a obligat pârâții să-i plătească reclamantei sporul de vechime de 25 % pentru perioada 11.08.2005 - 01.10.2005, urmând să fie actualizate în raport de rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, culpa neacordării sporului în conformitate cu prevederile legale menționate în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție revenind pârâților.
Ca o consecință a stabilirii dreptului pentru perioada arătată, pârâții au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni referitoare la acest spor în carnetul de muncă al reclamantei, fiind îndeplinite cerințele art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 care menționează și "alte drepturi" incluse în "retribuția tarifară de încadrare".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
În motivarea recursului formulat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P critică sentința pronunțată doar sub aspectul actualizării sumelor acordate cu indicele de inflație, apreciind că în mod nelegal instanța de fond a dispus plata acestor drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație întrucât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Cum fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat, lege ce nu curpinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor salariale acordate de către instanță, acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată- chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Recurenta apreciază că instanța în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, față de rolul acestuia de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectul ordonatorilor principali de credite, în condițiile în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P, în calitate de ordonator principal de credite și implicit - P - în calitate de ordonator secundar de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești.
Se mai arată erau întrunite și condițiile art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, cererea de chemare în garanție prezentând interes, și în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în cauză față de Ministerul Finanțelor Publice pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public.
La rândul său Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a criticat sentința pronunțata de instanța de fond, solicitând admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 3041modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, respectiv admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
În plus față de motivele de recurs formulate de celălalt recurent, mai sus detaliate, acest recurent a susținut ca, având în vedere Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, instanța de fond- chiar în cazul în care a admis pretențiile reclamantei cu privire la indexarea acestor sume cu indicele de inflație - nu putea admite capătul de cerere privind actualizarea decât până la data de 7 mai 2007, când s-a pronunțat această decizie. Recurentul susține că aceasta este data la care a intervenit recunoașterea dreptului, ce nu putea fi făcută în lipsa temeiului legal decât de instanța suprema sau de legiuitor.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința în carnetul de muncă, se solicită respingerea acesteia întrucât potrivit disp. art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, nu și sporurile în litigiu.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița obligarea acestora să-i plătească suma de 2164 lei, reprezentând sporul de 25 % pentru vechime în muncă cuvenit în perioada 15.07.2005 - 01.10.2005, actualizată cu indicele de inflație, calculat de la data nașterii dreptului și până la executarea hotărârii, precum și efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În ceea ce privește critica formulată de ambii recurenți privind pretinsa respingere greșita a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada existenței unei obligații de garanție sau de despagubire care să incumbe acestui minister; și în condițiile în care aceasta instituție are obligația instituită de lege de a finanța activitatea instanțelor și parchetelor, în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 60 din Codul d e procedură civilă, în sensul că între obligația de finanțare prevăzută de lege și obligația de garanție prevăzută de dreptul civil substanțial nu poate fi pus semnul egalității.
Pe de altă parte, în mod judicios instanța de fond a dispus și reactualizarea sumelor acordate reclamantei cu titlu de spor de vechime, întrucât prin neachitarea acestora odată cu plata indemnizației de încadrare lunară, în condițiile devalorizării monedei naționale, aceasta a suferit un prejudiciu material, faptul că recurentele- pârâte nu au prevăzute astfel de cheltuieli în bugetul propriu nefiind de natură a înlătura obligația acestora de a acoperi în totalitate prejudiciul suferit de intimată prin neachitarea la termen a sporului salarial mai sus menționat și fiind o situație în legătură cu executarea silită a sentinței și nu cu fondul pretenției dedusă judecății.
Curtea mai reține că în mod legal și întemeiat instanța de fond a dispus obligarea recurenților pârâți de a înscrie sporul salarial recunoscut în carnetul de muncă al reclamantei -intimate, deoarece potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntrerupta în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retributia tarifară de incadrare si alte drepturi ce se includ în aceasta, prin aceasta ultimă sintagmă înțelegându-se în prezent salariul de bază și sporurile cu caracter permanent, acestea fiind cele mai importante inscreieri, în raport de care sunt calculate drepturile de asigurări sociale.
Pentru toate aceste considerente, și apreciind că nu există alte motive de modificare a sentinței instanței de fond, în baza disp. art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-,județul P împotriva sentinței civile nr.1301 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata - reclamanta domiciliată în Târgoviște,-(C), județul D și intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște,-, județul D, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3,.2, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
- - - - - -
Grefier
--
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.8 ex. 26.11.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond G,
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Elena Simona
