Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin reprezentanții lor legali, cu sediile în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 1105 din 29 august 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentații pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați:, -, și.
Procedura este completă.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 5 februarie 2008.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 134
Ședința publică din data de 5 februarie 2008
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin reprezentanții lor legali, cu sediile în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 1105 din 29 august 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008, concluziile dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 5 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentință civilă nr.1105 din 29 august 2007, Tribunalul Suceavaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, -, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Finanțelor Publice B, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamantului drepturile salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 01.07.2004 - 01.07.2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății iar celorlalți reclamanți să plătească aceleași drepturi salariale restante pentru perioada 01.01.2005 - 01.07.2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare efectuării acestor plăți și, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea în continuare a acestei indemnizații de 10% din salariul brut, până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate.
Pentru a statua astfel prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea a mai reținut că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a acelor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din prezenta cauză îndeplinesc și ei funcții de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Suceava și Curții de Apel. Deși îndeplinesc aceeași funcție iar în virtutea funcției aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii al personalului auxiliar de specialitate conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanții nu au desfășurat activități din cele prevăzute de art.3 alin.8 din OG nr. 8/2007 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor precum și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă, altminteri ar însemna transferarea atribuțiilor ordonatorilor principali de credite în sarcina acestui minister, ceea ce este inadmisibil.
Celălalt recurent, anume Ministerul Justiției, critică hotărârea atacată susținând că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că ea (hotărârea) s-a dat cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, în opinia recurentului, potrivit art. 19(3) din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
Legea nr. 304/2004, nr.HG 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, o analiză comparativă între fișa postului unui grefier care exercită atribuțiile pe care le implică activitățile avute în vedere la art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și fișa postului unui grefier căruia nu i se recunoaște competența pentru efectuarea unor astfel de acte, relevă faptul incontestabil că ne aflăm în prezența unor activități diferite care firesc pot fi remunerate deosebit.
Este obiectiv faptul că activitățile la care se referă art. 19 din Legea nr. 50/1996 (în prezent art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007) sunt altele decât cele desfășurate de ceilalți grefieri (de ședință, dactilografi), presupun un alt nivel de experiență, justificat prin responsabilități mai complexe și suplimentare. Dacă condițiile de muncă (sarcini, experiență, responsabilități) sunt diferite atunci ar fi inechitabil și discriminatoriu ca activitățile deosebite să fie retribuite în mod egal, fără nici un fel de deosebire. Această deosebire care este reală nu însă importanța activității celorlalți grefieri din cadrul instanțelor și nici faptul că la rândul său această activitate implică responsabilități.
Însă, numai legiuitorul poate stabili dacă și ce anume sporuri se adaugă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toate persoanele care se află, sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrate, ale complexității și volumului activității pe care o desfășoară și riscului muncii lor.
Atât recursul Ministerului Economiei și Finanțelor cât și recursul Ministerului Justiției sunt nefondate.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/ 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator de credite, va întocmi necesarul sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale neacordate urmare a discriminării, iar Ministerul Finanțelor Publice în virtutea rolului său de elaborare a proiectului bugetului de stat, va face propunerea de rectificare a acestui buget.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Având în vedere faptul că plata sumelor solicitate prin acțiune se poate face numai după alimentarea cu fonduri a Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor Publice, în mod corect prima instanță a admis cererea de chemare în judecată a acestuia.
În legătură cu recursul Ministerului Justiției, hotărârea criticată n-a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și nici cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii ce participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor pentru acordarea cetățeniei, precum și cei ce sunt secretarii comisiei de cercetare a averilor, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Așadar, legiuitorul a prevăzut acordarea acestui spor doar pentru anumite categorii de personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, fără ca în acest sens să se fi prevăzut o anumită diferențiere de vechime, studii, etc. toți având același statut, fișă a postului, creându-se în mod cert un tratament diferențiat.
Potrivit art. 6 al. 2 din Codul muncii, este consacrat principiul conform căruia, toți salariații, pentru muncă egală și pregătire profesională egală trebuie să fie retribuiți în mod egal, principiu conform cu art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Art. 1 al. 2 din OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 și modificată prin Legea nr. 27/2004, a stabilit principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală iar, art. 20 din Constituția României prevede faptul că, dispozițiile constituționale referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor, vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 53 al. 2 din Constituția României, prevede faptul că, restrângerea, referitor la exercițiul unor drepturi sau libertăți, poate fi dispusă doar dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația ce determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Potrivit art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu ce are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice iar, conform alineatului. 2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre ce dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la al. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori, în speță, nu s-a invocat sau făcut dovada existenței unui scop legitim ce să justifice această discriminare.
Sigur că, nu se poate contesta faptul că, nu toți grefierii desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, dar, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului referindu-se la art. 14 al CEDO a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie atunci când se induc distincții între situații analoage comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă. Aceeași C în cauza Thilinimenos vs. din 06.04.2000 a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de convenție, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage fără a oferi justificări rezonabile și subiective dar, și atunci când omit să trateze diferit fără justificări obiective, rezonabile persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Consiliul pentru Combaterea Discriminării referindu-se la o sesizare dint-un dosar similar, prin punctul de vedere, a făcut trimitere la Hotărârea nr. 185/22.07.2005 emisă de acesta, din care se reține faptul că acordarea sporului de 40% pentru magistrații ce efectuează urmărirea penală și judecă fapte de corupție, raportat la ceilalți magistrați ce nu desfășoară astfel de activități este discriminatorie, nejustificată, scopul urmărit este legitim, dar, metoda de atingere nu este una adecvată. Așadar, implicit s-a recunoscut că și în situația supusă judecății există discriminare conform art. 2 al. 1, 2 din OG nr. 137/2000, iar singura modalitate de eliminare a discriminării existente este cea a obligării pârâților la plata acestui spor și pentru personalul ce desfășoară alte activități decât cele enumerate de art. 19 al. 3 din Legea nr. 50/1996, cu aplicarea și interpretarea greșită a acestor dispoziții legale, instanța de fond a reținut contrariul, criticile fiind fondate.
Fiecare grefier, conform art. 38 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești - aprobat prin Hotărârea nr. 287/2005 a Consiliului Superior al Magistratură este repartizat pe compartimente auxiliare de specialitate diferite, astfel că, are ca activitate principală și permanentă cea corespunzătoare compartimentului respectiv în care a fost repartizat sau delegat în toate situațiile însă, grefierii îndeplinesc una și aceeași muncă - de grefier- nu o alta, de natură juridică diferită, o muncă normală, normată pentru acest sector, iar nu o muncă suplimentară întrucât prin operațiunea de repartizare, delegare se realizează doar stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitatea pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude o muncă suplimentară, peste normă.
Nu este prevăzut pentru grefierii ce sunt repartizați la sectorul executări civile, penale, cercetarea averilor, exercitarea unei munci suplimentare, studii superioare, treaptă, grad profesional diferit față de ceilalți grefieri, astfel că, este cert că reclamanții sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al sectorului compartimentului în care sunt repartizați cu încălcarea principiului " pentru muncă egală și pregătire profesională, salariu egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
Cât privește actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui de inflație, raportat la dispozițiile art. 1082 Cod civil, art. 161 al. 4 din Codul muncii și acest capăt de cerere urmează a fi admis întrucât conform acestor dispoziții, debitorul este osândit de se cuvine, la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.
Culpa intimaților în speță este evidentă, reieșind din neacordarea sporurilor, neinițierea unor măsuri ce să ducă la eliminarea acestei discriminări.
Mai mult, conform art. 1084 Cod civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, în speță, nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare, prejudiciul fiind evident, practica fiind constantă în sensul acordării sumelor solicitate actualizate conform indicelui de inflație la data efectuării plății.
Cum din considerentele menționate, criticile sunt nejustificate,
Văzând și prevederile art. 3041.pr.civ.
Constatând nefondate ambele recursuri, ele urmează să fie respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin reprezentanții lor legali, împotriva sentinței nr. 1105 din 29 august 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond: Gh.
Dact.
2 ex. 7.02.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Pungă Titus
