Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 207
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva Sentinței Civile nr. 11879/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat,Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 11879/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea precizata formulata de reclamanții, si, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, în calitate de ordonator secundar de credite, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în calitate de ordonator terțiar de credite și Ministerul Economiei si Finanțelor,și-n consecință a obligat primele trei instituții pârâte la plata către reclamanți a sporului de stres cuvenit si neacordat acestora, în procent de 50%, calculat la salariul brut lunar, începând cu data de 05.11.2004 la zi, actualizat si pentru viitor, iar către reclamantul de la data de 10.03.2006 la zi, actualizat si pentru viitor.
Prin aceeași hotărâre judecătorească pârâții au mai fost îndatorați și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de munca ale reclamanților.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulata de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,obligând pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare plătii sumelor solicitate de către reclamanți.
Asupra fondului cererii de chemare in judecată, Tribunalul a reținut că, după cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în speța dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru reclamanți în calitatea acestora de magistrați și personal auxiliar de specialitate din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Se impune mențiunea că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Cum practica judiciară la nivelul țării a cunoscut soluții contradictorii cu privire la acordarea acestui spor magistraților, ulterior apariției OG nr.83/2000, instanța supremă a tranșat problema de drept pe calea recursului în interesul legii, potrivit Deciziei nr.21/2008, statuând în sensul îndreptățirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate la acordarea acestui spor.
În respectarea întocmai a deciziei date în interesul legii, potrivit art.329 alin.3 teza finală pr.civ. judecătorii fondului au mai apreciat că,procedându-se la abrogarea art.47 din Lg.nr.50/1996 prin OG nr.83/2000, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele si condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezulta din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte. Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzuta decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisa în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia și acest lucru, în mod nelegal.
Pentru aceleași considerente, cât si în temeiul dispozițiilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul 92/1976 modificat, normelor incidente prevăzute de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, tribunalul a admis si petitul vizând obligarea pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să opereze cuvenitele mențiuni în carnetele de munca ale reclamanților privind înscrierea drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta acțiune.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, cerere formulata de pârâta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a reținut că este întemeiata aceasta cerere, în considerarea faptului că, în calitatea sa de ordonator principal de credite si de elaborator al proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții, potrivit Legii nr. 500/2002 de a repartiza fondurile necesare salarizării si de a lua masuri pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA,in data de 12.01.2010, solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul respingerii cererii de chemare in judecată și a cererii de chemare in garanție față de acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Public. Cele două instituții sunt ordonatori principali de credite pentru personalul acestor instituții, iar potrivit art. 29 alin.3 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Asupra fondului drepturilor supuse analizei,recurentul a susținut că Ministerul Finanțelor Publice se află in imposibilitate de a acorda drepturi bănești pentru care nu există o bază legală și pe care legiuitorul a înțeles să le suspende potrivit prerogativelor oferite de Constituția României.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA care au solicitat modificarea ei,in sensul respingerii capetelor de cerere legate de actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești acordate de instanța de fond, plata pentru viitor a acestor drepturi și efectuarea mențiunilor in carnetele de muncă.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâților,Curtea constată că acestea au vizat in esență faptul că cererea reclamanților de acordare și pentru viitor a sporului in discuție a rămas fără obiect, in contextul in care la data de 12.11.2009 a intrat in vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ministerul Publica susținut că in mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate,actualizate cu rata inflației,in situația in care ministerul d e resort,ca instituție bugetară nu poate să înscrie in bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În fine, se mai susține in recurs că in mod eronat pârâții au fost obligați la înscrierea mențiunilor privind sporul acordat in carnetele de muncă deoarece in conformitate cu art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă fac obiectul unei atari înscrieri numai retribuția tarifară de încadrare,precum și alte drepturi ce se includ in aceasta.
Intimații reclamanți nu s-au prezentat instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând fondul celor trei recursuri,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale in discuție, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
De altfel, instanța de recurs reține că sentința supusă reformării nu conține vreo dispoziție de obligare in solidar a pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor solicitate, obligația de a aloca ordonatorului principal de credite fondurile bănești necesare fiind rezultatul admiterii unei cereri incidentale,de chemare in garanție.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
In privința recursului exercitat de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Curtea observă că Ministerul Public nu face altceva decât să susțină că obligațiile stabilite in sarcina sa prin hotărâri judecătorești definitive sunt nelegale, imposibile și nu pot fi executate și că aceste susțineri îndreptățesc instanța de recurs să conchidă că autorul recursului contestă autoritatea de care trebuie să se bucure intr-un stat de drept o hotărâre judecătorească definitivă, chiar dacă prin aceasta se constată o creanță in sarcina autorităților publice.
Cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976,Curtea reține,pe de-o parte,că acestea folosesc terminologii care nu mai sunt actuale in legislația muncii la momentul nașterii raportului juridic supus analizei,cum ar fi retribuția tarifară de încadrare, iar pe de altă parte enumerarea drepturilor salariale care fac obiectul evidențierii in carnetele de muncă este exemplificativă și nu limitativă. Că este așa, rezultă din interpretarea logică și gramaticală a art. 1 alin. 1 și 2 din decretul in discuție, legiuitorul făcând referire și laalte recompenseale salariatului. Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
In fine, instanța de recurs consideră că se impune reformarea sentinței de fond cu privire la modul de soluționare a cererilor de acordare a drepturilor bănești pentru viitor, observând că prin art. 4 și urm. din anexa VI a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,a operat o modificare a raporturilor de muncă ale reclamanților, in sensul că aceștia au fost recompensați cu un spor de stres și suprasolicitare neuropsihică sub forma unui spor salarial,aplicat la salariul de bază, al cărui cuantum nu mai poate fi modificat pe cale judiciară. De aceea, începând cu data de 12 noiembrie 2009, când normele legale in discuție au intrat in vigoare, instanța de recurs nu mai poate acorda drepturi salariale intr-un alt cuantum decât cel prevăzut expres de legiuitor.
Toate argumentele de fapt și de drept ce au fost amplu prezentate mai sus sunt de natură a susține soluția de admitere a celor trei recursuri, așa încât, in baza art. 304 ind. 1 și 304 pct.9 /pr. civ. Curtea va modifică parțial sentința în sensul că va admite în parte a acțiunea reclamanților și va acorda drepturile bănești reprezentând contravaloarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizate, doar până la data de 12.11.2009.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA împotriva Sentinței Civile nr. 11879/PI/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Modifică parțial sentința recurată în sensul acordării drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizate, doar până la data de 12.11.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.03. 2010
Tehnored //02.03. 2010/12 ex/10 com
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Decizia se comunică:
recurenți:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T,
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș
Reclamanților intimați:, și
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
